Ioana Hincu

Iohannis n-a greșit nici constituțional, nici politic, când l-a desemnat tot pe Ludovic Orban premier

In Solutii on februarie 7, 2020 at 7:12 pm

Nu e un secret faptul ca, in primul mandat, actualul Presedinte a avut pozitionari cel putin controversate in ce priveste atributiile sale constitutionale. Am criticat argumentat aceste erori politice si legale, si acest blog sta marturie.

Poate ca n-a avut consilierii potriviti. Sau poate ca i-au lipsit curajul, stiinta si viziunea necesare pentru a se lua la tranta politica si constitutionala cu cei care masacreaza Constitutia in ultimii 7 ani pana la limita schimbarii de regim politic niciodata sanctionata de electorat, deci nedemocratica si ilegala. Cu PSD, da.

De data asta, insa, desemnandu-l din nou pe Ludovic Orban pentru functia de premier, n-a gresit nici legal, nici politic.

Cateva lucruri merita intelese aici si reiterate pana cand vor fi intelese pe scara larga.

1.Despre interpretarea constitutiilor

Legile constitutionale, ca orice legi, se exprima in cuvinte care trebuie atent observate. Fiecare nuanta semantica, fiecare virgula, fiecare constructie sintactica este importanta pentru interpretarea literala si gramaticala corecta. Pentru interpretarea sistematica, conteaza, de asemenea, locul propozitiilor in fraza, al paragrafelor in alineat, al alineatelor in articol, al articolelor in capitol, si al capitolelor in titluri. In fine, dar nu in ultimul rand, pentru a-i descifra corect spiritul (intentia legiuitorului), legea trebuie analizata (si in context) istoric.

Constitutiile insa, ca legi fundamentale si de maxima generalitate, mai prezinta o particularitate care face ca uneori (sau deseori) interpretarea lor sa fie controversata: judecatorul constitutional, la fel ca cel care le executa (pune in practica) are atat dreptul cat si datoria de a le intepreta politic. Pentru ca legea constitutionala este de fapt legea celor mai importante drepturi si libertati politice (in sens larg).

Asadar, interpretul constitutional, fie el judecator sau demnitar, spre deosebire de judecatorul comun, nu poate si nici nu trebuie sa incerce sa eludeze viziunea politica din ecuatia aplicarii principiilor constitutionale. Diferenta decisiva dintre interpreti fiind ca unii au conceptii antidemocratice si iliberale, menite sa protejeze interesele si privilegiile guvernantilor, iar altii doresc apararea drepturilor si libertatilor individuale ale oricarui cetatean – conceptia liberala si democratica. Restul sunt detaliile care pozitioneaza constitutiile si pe interpretii lor intre cele doua extreme ale spectrului politic: stanga totalitara si dreapta liberala.

 

2. Despre rolul constitutiilor

Rolul si rostul unei constitutii moderne, ca lege fundamentala a statului modern, este sau ar trebui sa fie unul singur: acela de a securiza cat mai eficient drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor impotriva abuzului de putere al conducatorilor. Nu pentru ca spun eu, ci pentru ca asa au aparut legile constitutionale de-a lungul istoriei, incepand cu Magna Carta englezeasca: in urma conflictului dintre popor si conducatori generat de abuzul de putere al celor din urma, s-au negociat si statuat treptat legi de uz general obligatoriu care sa limiteze puterile excesive (tirania) guvernantilor si sa garanteze libertatile fundamentale pentru toti membrii societatii. Faptul ca prea putine constitutii din lume ating eficient acest obiectiv se datoreaza diferentelor de cultura sau conjunctura social-politica, religioasa si morala specifica locului. Nu toti legiuitorii i-au citit, inteles si sunt de acord cu Kant, Burke, Franklin, Washington, Madison sau Bastiat. Nu toti oamenii pretuiesc libertatea.

Pana acum, cea mai eficienta constitutie din lume in aceasta privinta ramane cea americana, singura care asigura separatia reala dintre ramurile guvernarii si destule mecanisme de control institutional (checks and balances) care sa impiedice tirania guvernamentala. Intamplarea face ca aceasta sa fie si cea mai durabila constitutie din lume deocamdata.

3. Realitatea constitutionala romaneasca

Romania nu are o mare traditie constitutionala democratica, si cu atat mai putin una liberala. Constitutiile romane, sapte pana acum, n-au asigurat niciodata o protectie grozava a drepturilor si libertatilor individuale, nici o separatie reala sau un echilibru eficient intre ramurile puterii de stat. Unele dintre ele – constitutiile de dictatura regala sau comunista, 1938, 1948, 1952, 1965 – nici n-au intentionat macar s-o faca. Ultima noastra constitutie, in vigoare din 1991, reflecta viziunea social-politica a comunistului Ion Iliescu, aparent reformat ca social-democrat, si a partenerilor ideologici adunati in PSD, continuatorul PCR sub diverse alte nume (FSN, FDSN, PDSR). Nu este chiar o constitutie de dictatura, dar nici cea mai democratica sau liberala.

Aceasta este realitatea institutionala cu care orice politician cu intentii de democratizare si liberalizare a societatii romanesti trebuie sa invete sa opereze odata ajuns la putere [punctele 1, 2 si 3].

Nu e usor sa democratizezi si liberalizezi Romania in aceste conditii. Si sigur ca, pentru propria noastra bunastare, avem nevoie de alta constitutie, mult mai democratic-liberala, mai scurta si mai clara, conceputa dupa cu totul alta viziune politica si  institutionala. Dar pana una alta asta avem si cu asta poate opera un Presedinte, daca beneficiaza de sprijinul a macar unuia dintre partidele parlamentare importante. Presedinte al carui rol este, printre altele, de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, mai ales atunci cand celelalte autoritati, incepand cu majoritatea parlamentara si Curtea Constitutionala aservita ei, n-o mai fac.

Romania se afla, de ani buni, in ultima situatie. Sunt aproape 8 ani de cand PSD si aliatii (printre care s-a numarat si PNLul vechi, istoric) domina legislativul, executivul, justitia constitutionala si buna parte din cea comuna. Nu o fac in interesul general al societatii si nici macar in limitele constitutiei, asa, deficitara cum este. Nu.

In toti acesti ani, guvernantii PSD si partenerii conjuncturali, ajunsi de doua ori consecutiv la prea multa putere (2012, 2016) cu votul a sub un sfert din electorat, au operat treptat cu morisca lor de legi, o schimbare de regim politic catre unul oligarhic-infractional cu tendinte totalitare. Au profitat de ignoranta si pasivitatea democratica a majoritatii electoratului mai intai ca sa-si doboare primul si cel mai mare adversar politic (Traian Basescu), procedand chiar la o tentativa de lovitura de stat esuata – a doua suspendare neconstitutionala, cea din 2012, dupa cea din 2007. Apoi au profitat de slabiciunea urmatorului presedinte si a partidului de origine (PNL) inca 5 ani.

E timpul sa fie opriti. Iar lucrul asta nu se face cu proteste stradale, ci cu o alta viziune politica dublata de o tactica si strategie institutionala adecvata, care sa conduca la alta compozitie a legislativului, apoi a executivului care depinde de primul. Fie ca va plac sau nu, singurii care o pot face acum, evitand colapsul democratic si institutional al Romaniei, sunt Klaus Iohannis si PNL. Decizia de ieri, de a-l desemna inca o data pe Ludovic Orban pentru functia de premier, este o decizie corecta in acest sens. Si este corecta nu doar politic, ci si legal.

Cata vreme in actualul parlament nu exista niciun partid care sa detina majoritatea absoluta, Presedintele nu este obligat decat sa se consulte cu toate partidele parlamentare, nu si sa tina cont de propunerile partidului cu cele mai multe mandate. Asta spune art. 85 raportat la art. 103 din Constitutie, si spune clar. Orice alta interpretarea ar dori sa dea unii sau altii, chiar si membrii CCR, acestei decizii a Presedintelui, nu poate fi sutinuta cu argument valid nici in drept, nici in fapt.

Numai ignoranta, prostia sau relele intentii politice pot genera sofismele si acuzele pe care le-am vazut vehiculate in spatiul public impotriva deciziei luate ieri, de Klaus Iohannis. Culmea fiind ca, de data asta, spre deosebire de alte dati, decizia Presedintelui a fost nu numai corect fundamentata, ci si clar si limpede explicata publicului:

„Avem un guvern liberal, care a venit cu o agendă reformatoare, care a dorit să repare greşelile guvernelor pesediste, a spus preşedintele Klaus Iohannis, după consultările de joi de la Cotroceni.

În schimb, pe de altă parte, PSD doreşte să oprească lucrurile, […]

Soluţia corectă în această situaţie este întoarcerea la electorat, mai simplu spus înseamnă alegeri anticipate, prima mea opţiune”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-sustine-o-declaratie-de-presa-dupa-consultarile-de-la-cotroceni-1256385

Intr-adevar, aceasta este solutia corecta inclusiv din punct de vedere constitutional: intoarcerea la electorat. PSD ne guverneaza de prea multa vreme (aproape 8 ani) fara legitimitate democratica numerica (sunt votati de un procent prea mic din electorat) sau constitutionala (abuzul de putere le-a fost litera de lege).

Mi-as fi dorit ca Klaus Iohannis sa fi inteles si dorit acest lucru mai devreme. De exemplu in primul mandat, cand a avut cateva ocazii epocale (PSD si-a demis de trei ori propriii premieri) pentru a declansa procedura alegerilor anticipate. Da, stiu, nici PNL nu voia si fara colaborarea PNL nu putea. Dar macar in vara lui 2017, cand PNL schimbase conducerea cu cea actuala … N-a vrut? N-a putut? Nu mai conteaza, n-a fost sa fie. Dar daca e sa fie acum, merita sustinut.

Brexit and the lessons our Eurocrats missed

In Solutii on februarie 4, 2020 at 1:00 am

The wise thing when confronted with failure is to learn its causes and try to eliminate them. Instead, our Eurocrats continue to ignore or deny the real cause of Brexit, which is the recipe for even more failures.

Brexit is a failure of the Union … And yes, there is a lesson to learn … The lesson is to deeply reform the Union … said Guy Verhofstadt Wednesday, 29th of January 2020, in his opening statement at the EP session that sanctioned the Withdrawal agreement of UK.

So far, correct: Brexit actually is a failure of EU, the Union actually needs profound reforms and the Eurocrats actually need to learn some important lessons from here. Except they keep demonstrating they haven’t learned much about the reasons of Brexit nor about the vital reforms the Union needs.

For instance, the same Guy Verhofstadt, former MP negociator in chief for Brexit, thinks that EU must push towards nullifying the self-governing rights of the Member States, since preserving national identity and sovereignty is a ‘nightmare’ that should end. He actually sees the good future of the Union as a Super-State-empire-like, ‘wihout opt-in, whitout opt-outs, without rebates, without exceptions’, a rival to America which he considers to be one of the enemy empires as much as Russia or China (while India is in his view the largest ‘democracy’ in the world – socialist, of course). These are his political understandings and strategic views, and he’s not the only Eurocrat who thinks alike.
pic.twitter.com/asW7C5YK7A

At the same time, Ursula van Der Leyen, the current President of the European Comission, thinks that the main priority of EU is the climate thing, lately rebranded officialy as ‘climate neutrality’, that should become the main issue of the cooperation between EU and UK. On the other hand, Michel Barnier, Head of Task Force for Relations with the UK, seems to understand yet some things: that being a ‘European citizen’ is not and must not become a substitute for the national identity and the loialty to our countries, nor should the Union overrule the democratic will and vote of the European people or Member States.

Perhaps is not quite a coincidence that Mr Barnier has a political past as a conservative republican while Guy is an old time leftist masquerading as neoliberal within the radical Left party ALDE and Ursula is a leading pawn of progressivism within Angela Merkel’s party.

However, none of them nor the mainstream European media seem to grasp the importance, the causes and the real significance of the turning point that Brexit is. Even less they seem to understand the reforms EU needs are exactly those suggested for decades by the Brits and require a turn towards more democracy and traditional liberalism not more central control leading to the demise of national sovereignty and individual freedom. It also means better cooperation not rivalry with the United States of America and NATO against the real enemies of Europe. That is, of course, if they care for the Union to survive as an instrument for more prosperity, peace and security on our continent, not only for the well-being and privileges of some elites.

Brexit is indeed a failure of the EU’s leading politicians, but also an oportunity to learn some never learned lessons.

Now, when Great Britain officialy ceased to be an EU member, what comes to my mind is what a good friend, Clara – British citizen of Romanian origin, Oxford educated yet conservative – told me in 2015, in the aftermath of the British general elections: ‘and now comes Brexit’. And Brexit it was.

Clara, along with many other British citizens and not so many continental Europeans knew what leading politicians in Bruxelles still ignore in spite of their grateful yet hypocritical departure speeches. Yes, they rethorically acknowledged last week that the British people saved Europe from disaster in WW2, that we owe this and that to ‘some British collegues’, that Great Britain was always a reliable friend and partner of the Union, and so on. But our pompous Eurocrats don’t seem aware that the dawns of Brexit can be traced back three decades ago, in the late 80s, when Bruxelles chose to ignore completely the British vision about the good future of the Union. A vision-statement so eloquently and legitimately expressed by Margaret Thatcher on behalf of Great Britain in 1988 at Bruges. Let’s remind them some of it:

      ‘[…]we British have in a very special way contributed to Europe. Over the centuries    we have fought to prevent Europe from falling under the dominance of a single power. We have fought and we have died for her freedom.
[…]The European Community is one manifestation of that European identity, but it is not the only one.
[…]The European Community belongs to all its members. It must reflect the traditions and aspirations of all its members.
And let me be quite clear. Britain does not dream of some cosy, isolated existence on the fringes of the European Community. Our destiny is in Europe, as part of the Community. That is not to say that our future lies only in Europe, but nor does that of France or Spain or, indeed, of any other member.
The Community is not an end in itself. Nor is it an institutional device to be constantly modified according to the dictates of some abstract intellectual concept. Nor must it be ossified by endless regulation.
The European Community is a practical means by which Europe can ensure the future prosperity and security of its people in a world in which there are many other powerful nations and groups of nations.
[…]My first guiding principle is this: willing and active cooperation between independent sovereign states is the best way to build a successful European Community.
To try to suppress nationhood and concentrate power at the centre of a European conglomerate would be highly damaging and would jeopardise the objectives we seek to achieve.
Europe will be stronger precisely because it has France as France, Spain as Spain, Britain as Britain, each with its own customs, traditions and identity. It would be folly to try to fit them into some sort of identikit European personality.’

 

Madam Thatcher was one of the most respected, voted and legitimate Prime Ministers of Great Britain.

The rest is history and the lesson the Eurocrats keep missing for decades. It is the history of the long, hard and sinuous road of the Western Christian civilization towards the modern state based on Rule of law, democracy and a certain type of liberty. A road that, whether we like it or not, began eight centuries ago with the English Magna Carta. Eight centuries during which England, then Great Britain and finally, since 1776, the younger American Union have offered Europe the enduring framework, fundaments and guarantees of the liberal democracy. But the Old Continent, eternally arrogant and frozen in its autocratic traditions, refused them time and again. These are the lessons the ruling class of Europe has yet to learn.

 

 

[1] https://humanevents.com/2019/05/21/top-europhile-admits-we-need-an-eu-empire/  ;   https://www.breitbart.com/europe/2019/05/22/leading-eurocrat-guy-verhofstadt-admits-eu-wants-empire/   ;   https://multimedia.europarl.europa.eu/en/withdrawal-agreement-of-the-uk-of-great-britain-and-northern-ireland-from-the-eu-and-the-european-atomic-energy-community-opening-statement-by-guy-verhofstadt-re-be-ep-brexit-steering-group-coordinator_I183254-V_v

[2] https://multimedia.europarl.europa.eu/en/withdrawal-agreement-of-the-uk-of-great-britain-and-northern-ireland-from-the-eu-and-the-european-atomic-energy-community-opening-statements-by-nikolina-brnjac-croatian-presidency-and-by-ursula-von-der-leyen-ec_I183858-V_v

[3] https://multimedia.europarl.europa.eu/en/withdrawal-agreement-of-the-uk-of-great-britain-and-northern-ireland-from-the-eu-and-the-european-atomic-energy-community-closing-statement-by-michel-barnier-head-of-task-force-for-relations-with-the-uk-and-nikolina-brnjac-croatian-presidency_I183259-V_v

[4] https://www.margaretthatcher.org/document/107332

 

 

For more angles on the 3 decades road of Brexit, perhaps you should read those who  actually witnessed it next to  possibly the most famous and articulate British Euroskeptic, madam Thatcher: https://www.nationalreview.com/2020/02/brexit-goodbye-to-all-that-early-eurosceptic-and-thatcher-aide-looks-back/#slide-1

 

Lecția Brexit (VIII) Lecția pe care au ratat-o eurocrații

In Dubii on februarie 1, 2020 at 3:26 pm

Si Brexit a fost.

Brexit is a failure of the UnionAnd yes, there is a lesson to learnThe lesson is to deeply reform the Union (Guy Verhofstadt, Parlamentul European,  29 ianuarie 2020)

Brexit este un esec al Uniunii. Si da, este o lectie de invatat. Lectia este ca trebuie sa reformam profund Uniunea, spunea Guy Verhofstadt in deschiderea sedintei de plen de miercuri, cea in care Parlamentul European a aprobat acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Pana aici corect: Brexit chiar este un esec al UE, Uniunea chiar are nevoie de reforme profunde si eurocratii chiar au de invatat lectii politice importante de aici. Numai ca ce demonstreaza cei mai multi dintre ei la acest moment istoric este ca n-au invatat mare lucru despre cauzele acestui esec sau despre directiile vitalei reforme.

Bunaoara, Guy Verhofstadt (fost negociator sef al Brexit din partea UE, actualmente raportor) crede ca UE trebuie reformata in sensul renuntarii la suveranitate din partea tarilor membre – drepturile suverane ale statelor membre fiind, in opinia lui, cea mai mare nenorocire a Uniunii – si constituirii unui Super-Stat tip imperiu, fara optiunea de a adera sau de a parasi Uniunea, fara rabat sau exceptii, citez: ‘A Union without opt-in, without opt-outs, without rebates, without exceptions ‘ (Guy Verhofstadt)

https://multimedia.europarl.europa.eu/en/withdrawal-agreement-of-the-uk-of-great-britain-and-northern-ireland-from-the-eu-and-the-european-atomic-energy-community-opening-statement-by-guy-verhofstadt-re-be-ep-brexit-steering-group-coordinator_I183254-V_v

https://ihincu.wordpress.com/2019/09/15/noua-stanga-deliranta-i-direct-din-parlamentul-european-statele-unite-ale-americii-sunt-imperiu-si-india-cea-mai-mare-democratie/

In acelasi timp, doamna comisar sef Ursula van der Leyen considera ca prioritatea Uniunii ar fi „neutralitatea climatica” a planetei si ca aceasta este prima si cea mai importanta directie pe care cooperarea intre Uniune si Marea Britanie trebuie sa continue. https://multimedia.europarl.europa.eu/en/withdrawal-agreement-of-the-uk-of-great-britain-and-northern-ireland-from-the-eu-and-the-european-atomic-energy-community-opening-statements-by-nikolina-brnjac-croatian-presidency-and-by-ursula-von-der-leyen-ec_I183858-V_v

Pe de alta parte, Michel Barnier – seful echipei [task force] care se ocupa, din partea Comisiei Europene, de relatia cu Marea Britanie pe durata tranzitiei post Brexit – pare totusi sa fi inteles ceva: ca a fi „cetatean european” nu este si nu trebuie sa devina un substitut pentru suveranitatea nationala si loialitatea fata de propria natiune, sau pentru respectul Uniunii fata de vointa si votul democratic al statelor membre. Poate ca nu intamplator domnul Barnier are un treccut politic republican, nu de stanga „liberala” ca Guy sau „progresista” ca Ursula.
https://multimedia.europarl.europa.eu/en/withdrawal-agreement-of-the-uk-of-great-britain-and-northern-ireland-from-the-eu-and-the-european-atomic-energy-community-closing-statement-by-michel-barnier-head-of-task-force-for-relations-with-the-uk-and-nikolina-brnjac-croatian-presidency_I183259-V_v

Una peste alta, ce-mi vine-n minte acum, cand Marea Britanie si-a incetat oficial statului de membru al Uniunii Europene, este ce-mi spunea o buna prietena, Clara, economist la un mare fond de investitii londonez si absolventa de Oxford (culmea, conservatoare) imediat dupa alegerile din 2015: „si acum acum urmeaza Brexit.” Ea stia prea bine ceea ce Continentul si eurocratii n-au inteles atunci si nici acum, in ciuda rememorarilor protocolare si recunostintei retoric exprimate zilele astea – Marea Britanie a salvat de doua ori Europa in razboaiele mondiale, Marea Britanie a adus contributii remarcabile la dezvoltarea Uniunii si democratiei, Marea Britanie este un partener si prieten al Uniunii, samd. N-au inteles ca zorii Brexitului mijeau din anii 80, de cand Bruxelles-ul a ales sa ignore aproape cu desavarsire viziunea britanica exprimata atat de limpede de doamna Thatcher in 1988, la Bruges:

[…]noi, britanicii, avem un fel foarte special de a contribui in Europa. De-a lungul secolelor ne-am luptat pentru a impiedica Europa sa cada sub dominatia unei singure puteri. Ne-am luptat si am murit pentru libertatea ei.

[…]Comunitatea Europeana este doar o manifestare a identitatii europene, dar nu este singura. 

[…]Comunitatea Europeana apartine tuturor membrilor ei. [..]Insa asta nu inseamna ca viitorul nostru sta numai in Europa, si nici al Frantei sau al Spaniei, sau al oricarui alt membru.

Comunitatea nu este un scop in sine, un obiectiv final. Nici nu este un instrument institutional care sa fie modificat constant conform dictatelor unui concept intelectual abstract. Nici nu trebuie sa fie osificata de interminabile reglementari. 
Comunitatea Europeana este un mijloc practic prin care Europa poate asigura prosperitatea si securitatea oamenilor ei intr-o lume in care exista multe alte natiuni si grupuri de natiuni puternice. 

[…] Primul meu principiu calauzitor este acesta: cooperarea voluntara si activa intre state suverane independende este cea mai buna cale pentru a construi o Comunitate Europeana de succes.
 A incerca sa suprimi nationalitatea si sa concentrezi puterea la centrul unui conglomerat european ar fi extrem de daunator si ar pune in pericol obiectivele pe care incercam sa le realizam. 
https://ihincu.wordpress.com/2016/06/26/lectia-brexit-ii-britania-si-europa-viziunea-britanica-bruges-1988/

Doamna Thatcher a fost unul dintre cei mai respectati, iubiti si votati premieri ai Marii Britanii.

Restul e istorie si lectia pe care eurocratii inca o rateaza. Este istoria lungului si sinuosului drum al civilizatiei crestin-occidentale catre statul modern intemeiat pe Domnia Legii (Rule of law),  democratie si un anume fel de libertate. Care drum, fie ca ne place sau nu, a inceput acum 8 secole cu Magna Carta englezeasca. Opt secole in care Anglia, apoi Marea Britanie si, de la 1776 incoace, mai tanara America, au oferit Europei modelul, fundamentele si garantiile durabile ale democratiei liberale. Dar Continentul, vesnic arogant si incremenit in traditii politice autocratice, le-a refuzat. Acestea sunt lectiile de invatat.

 

 

 

 

Pentru cei care au ratat, reiau toate lectiile esentiale ratate de la votul din 2016 incoace:

Insula si continentul https://ihincu.wordpress.com/2016/06/25/lectia-brexit-i-insula-si-continentul-cine-cui-si-ce-datoreaza/
Britania si Europa. Viziunea britanica. Bruges 1988 https://ihincu.wordpress.com/2016/06/26/lectia-brexit-ii-britania-si-europa-viziunea-britanica-bruges-1988/
Strategia franco-germana postBrexit. https://ihincu.wordpress.com/2016/06/27/lectia-brexit-iii-strategia-franco-germana-post-brexit-heil-merkel-bye-bye-thatcher/
Democratia fara democratie. Mai europeni ca niciodata sau ca altadata? https://ihincu.wordpress.com/2016/07/07/lectia-brexit-iv-democratia-fara-democratie-mai-europeni-ca-niciodata-sau-ca-altadata/
Cultura libertatii si democratiei britanice. Edmund Burke https://ihincu.wordpress.com/2016/07/08/lectia-brexit-v-cultura-libertatii-si-democratiei-britanice-mai-domol-cu-ro-exit-ar-zice-edmund-burke/
Brexiterii nu sunt nici PSDisti, nici naisti, nici tampiti. Ce vor ei de fapt https://ihincu.wordpress.com/2019/09/04/lectia-brexit-vi-nu-brexiterii-nu-sunt-nici-psdisti-nici-nazisti-nici-tampiti/
Boris Johnson, primul dintre politicienii pro-Brexit, a recastigat ce pierduse Theresa May https://ihincu.wordpress.com/2019/12/13/lectia-brexit-vii-au-vrut-alt-referendum-si-l-au-avut-boris-johnson-primul-dintre-politicienii-pro-brexit-a-recastigat-detasat-ce-pierduse-theresa-may-majoritatea-parlamentara-conservatoare/

https://www.thesun.co.uk/news/brexit/7775336/who-is-guy-verhofstadt-former-belgian-prime-minister-and-european-parliaments-chief-brexit-negotiator/
https://www.europarl.europa.eu/news/en/press-room/20200128IPR71204/brexit-deal-approved-by-the-european-parliament

%d blogeri au apreciat asta: