Ioana Hincu

CCR ce cere? Fiți serioși! Serioși ca „dreptul constituțional pur”

In Dubii, Solutii on iunie 7, 2018 at 9:58 pm

Subtitlu: Stat de drept? Fiți serioși: ăsta-i stat de drepți în fața PSD & co, fost PCR.

Precizare prealabila: desi multora nu le va parea, aceasta ramane o opinie fundamentata cat se poate de serios pe teoria si realitatea institutionala romaneasca si nu numai.

 

I. Urmaresc reactiile oficiale si populare la ultima decizie a CCR, cea prin care splendida noastra curte a decis ca:

a) Intre Presedintele Romaniei si Ministrul Justitiei exista „un raport de drept constitutional pur”, bref un conflict care nu poate fi solutionat decat de CCR; (pai cum altfel, ca doar domnul Dorneanu e cadru de mare nadejde pentru PSD)

b) procurorii opereaza „sub autoritatea ministrului justitiei” (art. 132 (1) Constitutie) si urmeaza sa ne explice curtea ce inseamna mai nou autoritatea asta; (ne referim la autoritatea PSD, desigur)

c)„în procedura de revocare a procurorului din funcţiile de conducere prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, raporturile dintre ministrul justiţiei şi Preşedintele României” fiind unele „de drept constituţional pur” (adica nu te pui cu puritatea PSD), rezulta ca Presedintele detine o functie decorativa, nu executiva: „Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.” zic curtenii PSD, pardon, majoritatea judecatorilor CCR.

Ca atare, Presedintele trebuie sa faca bine sa se subordoneze lui Tudorel-de-la-PSD-zis-si-ministrul-justitie, pentru ca, vezi bine, textul constitutiei care ii confera Presedintelui dreptul sa numeasca indivizi in functii publice (art 94) e unul asa, mai general, adica vax albina, in timp ce art. 132 (1) e unul teribil de special – special pentru cazul in care PSD are la degetul mic atat Ministerul Justitiei, cat si CCR.

 

II. Dezbaterea publica pe tema acestei decizii CCR imi da senzatia ca asist la o comedie (cu accent pe a doua silaba) in care toate partile implicate si-au pierdut glorios mintile si contactul cu realitatea. Realitatea fiind ca:

1) Justitia constitutionala nu e o buchiseala tehnico-juridica uzuala, ci una care, avand in vedere caracterul de maxima generalitate al normei constitutionale, lasa judecatorului constitutional mare larghete in interpretare. Felul in care este interpretata si aplicata o constitutie depinde de constiinta, inteligenta, imaginatia si viziunea institutional-politica a judecatorului constitutional. Felul in care este interpretata constitutia este intotdeauna despre regimul POLITIC din respectiva tara – de la cel mai democratic la cel totalitar, exista o intreaga varietate. Mai precis despre garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului si despre felul in care autoritatile statului trebuie sa functioneze pentu a garanta sau nu aceste libertati.

2) Deciziile unei instante constitutionale sunt intotdeauna politice, nu doar obiectiv juridice; ele nu sunt niciodata impartiale  dpdv politic, nici in situatia unor judecatori ideali; ele se circumscriu intotdeauna unei anume viziuni politice. Fie ca se subordoneaza vadit intereselor pollitice ale unei factiuni la putere, fie ca isi indeplineste menirea – aceea de a veghea la respectarea drepturilor si libertatilor constitutionale ale cetateanului prin stabilirea coordonatelor si limitelor in care autoritatile publice pot actiona – judecatorul constitutional decide in marja viziunii sale politice care corespunde inevitabil anumitor interese politice generale sau speciale. (Unde prin politica nu intelegem numai politica de partid.)

3) Dat fiind caracterul de maxima generalitate al normei constitutionale, ramane fix la latitudinea judecatorului constitutional daca interpreteaza constitutia in sensul garantarii drepturilor si libertatilor cetateanului sau asigurarii privilegiilor de putere ale guvernantilor. Argumente exista intotdeauna si de o parte, si de alta.

4) Actuala constitutie a Romaniei nu garanteaza eficient drepturile si libertatile cetatenesti fundamentale intr-o democratie functionala, ci mai degraba privilegiile de putere ale membrilor parlamentului – controlat in general de PSD, cel mai mare partid politic romanesc. Separatia precara a puterilor statului si dezechilibrul intre puterea legislativa si cea executiva, cat si situatia ambigua a autoritatilor judiciare sunt evidente – a se vedea mecanismele de control reciproc sau mai degraba insuficienta lor.

5) In aceste conditii – punctele 1 pana la 4 – curtea noastra constitutionala este departe de a fi organismul necesar si suficient mentinerii unui echilibru rezonabil intre puterile statului sau a independentei justitiei fata de controlul politic. Este mai degraba instrumentul perfect in mana celor care-i controleaza componenta. Iar in Romania componenta acestui organism este controlata de la inceputuri de PSD fost PCR.

6) „Jurisprudenta” CCR este in general (cu exceptii rarisime constand mai mult in opinii separate sau divergente) o gluma proasta. Una de care, din pacate, majoritatea cetatenilor si autoritatilor statului nostru tine cont. Asta in timp ce parlamentul, atunci cand este controlat de PSD nu tine cont de deciziile CCR decat daca servesc interesele partidului – si asta se intampla de cand a intrat in vigoare constitutia, indiferent ca PSD are sau nu majoritatea.

7) Asta nu e stat de drept, ci stat de drepti in fata PSD. Asta nu e democratie functionala – adica un regim politic in care cetatenii se autoguverneaza prin reprezentanti alesi care opereaza in limitele mandatului lor legal, constitutional si electoral.

 

III. Nimeni dintre cei oficialii (sau comentatorii, analistii, jurnalistii cu pretentii) pe care i-am vazut pronuntandu-se pe problema acestei decizii nu spune un lucru simplu:

1) Presedintele Romaniei poate linistit sa nu puna in aplicare aceasta decizie pentru ca, dincolo de fondul ei aberant, decizia nu specifica un termen in care trebuie emis decretul de revocare din functie a actualei sefe DNA. Iar in caz ca doreste, totusi, sa dea curs acestei decizii – ceea ce din punctul meu de vedere ar fi dezastruos – Klaus Iohannis poate astepta linistit cel putin pana in ziua incetarii mandatului Laurei Kovesi. Daca CCR si PSD isi bat joc de constitutie, atunci nu sarmana constitutie, asa cum este ea, trebuie nesocotita, ci vointa celor care o batjocoresc.

Exista prea multe cazuri de decizii CCR alaturea de constitutie. Exista zeci, de fapt sute de cazuri in care deciziile CCR corecte dpdv constitutional si democratic nu au fost respectate de autoritatea legislativa – parlamentul – care „urma sa” emita acte normative de acordare a legislatiei cu deciziile la fel de obligatorii curtii constitutionale. N-au facut-o. Pentru ca parlamentul PSD respecta numai deciziile CCR convenabile partidului. In regula. Atunci de ce s-ar comporta Presedintele altfel? De ce ne-am comporta altfel noi, cetatenii?

In numele statului de drept, domniei legii, egalitatii in fata legii si echilibrului puterilor statului, toti cetatenii si toate autoritatile Statului Roman au un drept simetric dpdv procedural,  totusi diametral opus pe fond fata de cel pe care si-l tot aroga guvernantii PSD: sa nu respecte deciziile CCR care batjocoresc Constitutia, respectand in acest fel legea fundamentala a tarii.

2) Presedintele Romaniei ar trebui sa refuze categoric si motivat sa puna in aplicare aceasta decizie a CCR tocmai in numele respectarii constitutiei si statului de oarecare drept – desigur, dupa ce se va publica motivarea deciziei, oricum ar fi ea. Insa chiar inainte de publicarea motivarii, cred ca merita constientizate cauzele perfect constitutionale si legitime ale unui asemenea refuz:

a) aceasta decizie face din Presedintele Romaniei o functie decorativa, nu executiva – ceea ce contravine constitutiei si chiar intentiei legiuitorului constitutional initial;

b)decizia face din Presedinte o functie inutila in ce priveste mecanismul de numire/revocare din functie a procurorilor sefi de parchete importante, dar mai ales ai DNA – ceea ce contravine nu doar constitutiei si legii speciale care detaliaza competentele prezidentiale in cazul numirii/revocarii din functie a procurorilor, ci si logicii: ce rost are sa conferi prin lege un drept daca-l golesti de continut?;

c) decizia dezechilibreaza suplimentar raportul si asa dezechilibrat dintre, pe de o parte, functia prezidentiala si, pe de alta parte, autoritatea legislativa si cealalta parte a autoritatii executive – ministrul justitiei ca membru al guvernului numit politic de parlament;

d)decizia puncteaza realizarea obiectivul oficial ilegal, neconstitutional, insa declarat si urmarit consecvent de PSD de la data constituirii USL, acela de control politic asupra DNA – citez din Victor Ponta, copresedinte USL la acea data „dupa ce preluam controlul politic asupra DNA …” https://www.youtube.com/watch?v=bNl2RikUmpA

e) decizia face din CCR orice numai garantul respectarii constitutiei nu; in schimb ne dovedeste (a cata oara?) nivelul de control politic pe care PSD si aliatii conjuncturali il mentin asupra membrilor curtii;

f) pana la urma, cand „garantul suprematiei constitutiei”, respectiv CCR, se situeaza totalmente in afara si impotriva constitutiei, tot amarata asta de constitutie prevede ca cel care ocupa functia prezidentiala are datoria si prerogativa de a „veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice” (art. 80).

Daca Iohannis va pune in aplicare aceasta decizie, isi va incalca una din cele mai importante obligatii constitutionale si va deveni complice la finalizarea schimbarii de regim politic dintr-unul aspirational democratic intr-unul discretionar oligarhic aflat sub controlul PSD. Asta nu inseamna sa veghezi la respectarea constitutiei.

Pe de alta parte, refuzul de a pune in aplicare aceasta decizie a CCR ar insemna exact respectarea constitutiei si statului de drept. Pentru ca decizia CCR nu este despre statul de drept, ci despre interesele ilegale ale PSD care, incepand cu iulie 2012, are un singur obiectiv politic declarat si urmarit consecvent: obtinerea controlului absolut si pe viata asupra cetatenilor Romaniei si tuturor autoritatilor Statului Roman. Adica putere politica absoluta care este opusul democratiei – unii ii spun dictatura, altii tiranie. Lucrul asta nu se poate realiza atata vreme cat PSD nu are si presedintia, si nu controleaza total justitia.

Din aceste motive refuzul Presedintelui in functie de a pune in aplicare aceasta decizie a CCR n-ar trebui sa fie doar tacit. Ar merita sa fie explicit si motivat pe aceste coordonate institutionale, nu pe altele. Doreste si va fi in stare Iohannis? Vor fi in stare consilierii lui sa-i ofere o competenta motivare? Au atata luciditate si inteligenta politica? Nu stiu, dar vom afla curand.

 

 

 

Imperii postimperialiste. De exemplu UE

In Dubii on iunie 6, 2018 at 11:15 pm

Imperiul Raului n-a murit. Adica Stanga. Doar trece printr-un rebranding – unii ii spun progresism. In rest, coordonatele subzista:

-centralism antidemocratic cu tendinte totalitare;
-birocratizare si planificare centralista cu suprareglementare si control de detaliu a intregii vieti sociale, nu doar economice;
-limitare dramatica a drepturilor nationale si a libertatilor individuale fundamentale;
-control ideologic dramatic al informatiei, educatiei, stiintei, culturii si vietii intime – familie, religie, sexualitate, alimentatie, vestimentatie, respiratie;
-inlocuirea meritocratiei obiective cu meritocratia propagandistic ideologica; privilegii de casta ideologica;
-substituirea programatica a adevarului cu minciuna convenabila ideologic.

Unde prin ideologie intelegem modelul de lume perfecta imaginat de diriguitorii „imperiului”, model impus de la centru, de unde toti cei care se opun utopiei ideologice sunt marginalizati, izolati si finalmente fagocitati.

Vorbim despre actuala dinamica UE. „Alunecare spre imperialism birocratic” zice Traian Ungureanu comentand cazul Italia:

„Italia a votat împotriva reţetei UE care prevede: şi ţară şi austeritate fără frontiere. Două partide vinovate de populism, adică atente la scîşnetul italienilor striviţi de moneda euro şi de turismul fără întoarcere african, au cîştigat alegerile. Partidele la dispoziţia mantrei europene le-au pierdut. Rezultatul a fost prelucrat şi declarat nul de birocraţii cultului UE. Motivul: Paolo Savona, propus la Finanţe, nu e suficient de european. Preşedintele Italiei a decis să dea ţara, iar, pe mîna unui guvern de tehnocraţi. Cîştigătorii au revenit. Finanţele nu îi vor fi încredinţate lui Savona, economistul care definise, cam amabil, moneda euro drept „carceră germană” Preşedintele a privit spre Berlin. Berlinul a înţeles că un nou refuz va distruge sistemul la viitoarele alegeri şi a încuviinţat discret. Italia are guvern. Nu pentru că italienii au votat, ci pentru că UE nu a mai obiectat. În consecinţă, o întrebare domneşte de la un cap al altul al Europei: la ce bun alegeri? De ce ne mai complicăm, dacă votul trebuie să urmeze deciziile UE şi nu invers? Panta şi unghiul de alunecare în imperialism birocratic sînt deja vizibile şi previzibile.”

http://adevarul.ro/international/europa/coruptie-cistigatoare-finala-1_5b14ee1edf52022f75c114f5/index.html

Am singur amendament. T.U. Vorbeste delicat despre alunecare spre „imperialism birocratic”. E alunecare spre „Imperiul Raului” toata ziua. Adica spre Stanga – care este centralist-birocratica si antidemocratica prin definitie, nu neaparat imperialist birocratica.

Dar, in fine, daca ne place termenul „imperialist”, atunci sa spunem despre ce fel de imperiu vobim (pentru ca istoria omenirii a cunoscut si alt fel de imperii, iar diferentele nu sunt neglijabile). Acestui tip de imperiu postmodern – imperiu postimperialist cum ar veni – pe vremuri ii spunea Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, s-a instalat cu tancurile si venea dispre Est. Acum ii spune mai cu staif Uniunea Europeana, s-a instalat soft, prin ideologizarea marxista (clasica si culturala) progresiva a informatiei si educatiei ultimelor doua generatii de occidentali – totalitarism soft ii zice in jargonul teoriei politice – si vine de la Vest. In oricare din cele doua variante tot Stanga se cheama, indiferent de brand si detalii. Si gata.

Politics and Religion

In Dubii, Solutii on mai 28, 2018 at 10:38 pm

„The ever-growing expansion of spirituality, the so-called “the free exercise of religion” and the many signs that religion is still politically relevant have made a sociologist like J. Casanova courageously write that “an attempt to establish a wall of separation between ‘religion’ and ‘politics’ is both unjustified and probably counterproductive for democracy itself.” And with this reasoning we may have set foot on post-secular territory. And set the bridge on fire.” Our friend Adela Toplean writes. I’d continue like that:
… and so we boldly go straight into the Apocalypse.

Explanation:

„Render to Caesar what belongs to Caesar, and to God things that are God’s” (M 22:21)

„Let everyone be subject to the governing authorities, for there is no authority except that which God has established. The authorities that exist have been established by God. 2 Consequently, whoever rebels against the authority is rebelling against what God has instituted, and those who do so will bring judgment on themselves. 3 For rulers hold no terror for those who do right, but for those who do wrong. Do you want to be free from fear of the one in authority? Then do what is right and you will be commended. 4 For the one in authority is God’s servant for your good. But if you do wrong, be afraid, for rulers do not bear the sword for no reason. They are God’s servants, agents of wrath to bring punishment on the wrongdoer. 5 Therefore, it is necessary to submit to the authorities, not only because of possible punishment but also as a matter of conscience.6 This is also why you pay taxes, for the authorities are God’s servants, who give their full time to governing. 7 Give to everyone what you owe them: If you owe taxes, pay taxes; if revenue, then revenue; if respect, then respect; if honor, then honor.” (R 13:1-7)

Isn’t here an ostensible historical contradiction though? Because in the historical context of those last words of Paul [not Jesus] from Romans, some authorities (not even all) might have been established by God and worked under God. But many didn’t, not even back then, for instance the Romans themselves.

So today or even in those biblical times the question is: what do you do when authority is not serving God and does the obvious wrong thing against God’s absolutes – the Truth and the Way? How do you make the difference? How does what Paul preached apply outside the strict institutional and historical context of the place and time he was preaching about political authority?

Tough questions. Everyday questions for every Christian. I don’t have a perfect answer. But here’s what I think based on what I know  so far (for some decades now) and I am still learning about various religions and politics in historical perspective:

Religion has always been politically relevant because politics it’s done by people who always assume a religion, a creed, or better say a messianic belief – whether they believe in God, in other gods, or in the Man-god of atheism. The problem is the following:

1) there is only one true God and only one Way towards the god-given order of things [nope, not the Quran]; most of humanity nowadays – more than 2/3 according to the official statistics on demographics and religions – still doesn’t recognize God and His Way. So authority, at least in 2/3 of the planet, is not established under the Rule of God’s Law, but outside or against it.

2) even here, in our Christian civilization governed by the Rule of God – whether we are aware of it or not, all social interaction, private, within the family or with authorities; all secular laws are touched by this Rule and Law – politics and  state authorities operates many times outside or against the Rule of God.

When politics operates under other gods – political religions do this; all leftists and totalitarian ideologies do this – or takes over and distorts The Absolute Truth and The Way, then everything goes south, i.e. Life and good future for humans go down.

From here my present conclusion: and so, burning the institutional bridge between politics and religion, and entering the post-secular „spiritual” millennium in which everyone believes what everyone wants under so many different religions and interpretations contradicting God, the Truth and the Way, we are heading fast and boldly towards the Apocalypse.

The Apocalypse is long and hard. And only the very few that will be able to keep the absolutes of God – the Way and the Truth – will be saved in the end. I thought you should be at least warned. What path you choose remains your choice. But once warned you can’t say you didn’t know.

PS: for those who still don’t get it, here’s another book (I am about to recommend more from now on) stating actual facts about the absolutes of God and their results: