Ioana Hincu

Alt fel de politică. După 30 de ani, e timpul pentru schimbarea paradigmei electorale

In Solutii on noiembrie 10, 2019 at 3:53 am

Politica romaneasca are nevoie de o resetare serioasa. Punct si de la capat, altfel. Asta indica, mai clar ca niciodata, prezenta campanie si oferta electorala prezidentiala. Sunt cel putin trei lucruri pe care ultima luna electorala le-a relevat si sunt de natura sa conduca la aceasta concluzie:

1. Incapacitatea actualelor partide parlamentare de a selecta din randul lor candidati prezidentiali plauzibili si potriviti pentru epoca in care ne aflam, si care sa ridice probleme serioase ocupantului curent al functiei prezidentiale.

Nici macar actualul Presedinte, domnul Iohannis, care este favoritul indiscutabil al acestor alegeri, nu este candidatul optim pentru Romania. In fine, asta este ce s-a putut mai bun la acest moment, les jeux sont faits. Insa cu atat mai mult merita sa reflectam serios la cauzele pentru care nici macar PNL, al doilea cel mai mare si vechi partid postdecembrist, sub o conducere mai onesta si mai orientata spre liberalismul de dreapta decat pana acum, nu a putut produce un candidat mai bun, reprezentativ pentru identitatea (clasic liberala) pe care si-o declara.

2. Incapacitatea partidelor de a pregati si prezenta electoratului, din timp, lideri convingatori si reprezentativi.

3. Lipsa de coerenta si consistenta ideologica si doctrinara a candidatilor, a tuturor, in frunte cu favoritul.

Toate acestea denota in primul rand lipsa de perspectiva (gandire si strategie) pe termen mediu si lung, care afecteaza atat succesul electoral, cat si capacitatea de a guverna coerent si durabil. Oamenii s-au saturat de incropeli si sloganuri la minut. S-au saturat de candidati fabricati peste noapte sau de promisiuni electorale inconsistente, incoerente si in general neonorate. Guvernarile romanesti din ultimii 30 de ani pot fi acuzate de multe, numai de coerenta nu.

Politicienii nostri isi construiesc programele si campaniile electorale la minima rezistenta si la cel mai de jos standard, pornind de la status quo-ul cel mai facil: slabiciunile si discreditarea adversarului. Pe continut, lipsa de principii stabile si dezorientarea ideologica sunt boala cronica a programelor si propunerilor candidatilor.

Dar cel mai grav mi se pare ca politicienii nostri s-au obisnuit sa considere imaturitatea, slaba noastra constientizare si cultura democratica (prezente in egala masura la ei si la electorat) ca pe o fatalitate invincibila: astia suntem de la Caragiale incoace, cu asta (ne) jucam, la asta ne adaptam. Or, politica de stat nu e o joaca, iar abordarea asta e cea mai proasta din atatea posibile: sa tintesti spre cea mai „ieftina” si efemera solutie – gratificare imediata, a ta si a a electoratului -, cu cele mai costisitoare  rezultate de durata: stagnarea, sau mai bine zis balteala social-politica a unei intregi societati.

Cu ce ar trebui sa inceapa resetarea politicii romanesti, dupa 30 de ani de asemenea cutume gresite?

Cu alta viziune politica. De dreapta, da. Si cu alta atitudine fata de alegatori, de respect si incredere in partea buna din oameni: daca nu-i minti, daca ai rabdare sa le explici ce anume vrei si de ce, si mai ales daca ii responsabilizezi spunandu-le un adevar esential, anume ca fara suportul si implicarea lor permanenta, pe termen lung, nu doar la vot, nu poti infaptui nimic durabil ca politician, atunci mult mai multi te vor asculta si ti se vor alatura.

Totul ar trebui sa inceapa, prin urmare, cu asumarea si promovarea de catre liderii partidelor care se pretind de dreapta a setului fundamental de principii clasic liberale („conservatoare” in lumea anglo-americana), pe care nu le-am inventat noi, insa pe care altii le-au pus deja in practica de succes, vreme indelungata.

Fara principii si doctrina coerenta de dreapta liberala sau conservatoare, praful se va alege permanent de orice efort de buna guvernare, adica de orice efort de a scoate Stanga din capul oamenilor si de la guvernare. Pentru ca asta ne lipseste de 30 de ani si ne trebuie mai acut ca niciodata: principii si politici de dreapta, nu alta Stanga, mai proaspata, mai educata sau mai „civilizata”, cum viseaza unii pentru „echilibrul democratic” (de exemplu domnul Plesu si alte vedete intelectuale).

Principiile si viziunile politice nu se stabilesc si asuma in an electoral, pe graba si oportunitate,  ci intr-o viata – este primul motiv pentru care niciodata nu m-au entuziasmat candidatii „tineri, frumosi si liberi”; pentru ca sunt inevitabil liberi de maturitatea si experienta necesare. Campaniile electorale nu se pregatesc si candidatii nu se selecteaza cu cateva luni inainte de alegeri – atunci ii faci publici si indeplinesti formalitatile birocratice necesare candidaturii.

Un bun politician stie lucrurile astea. Stie ca o campanie electorala eficienta incepe a doua zi dupa ce s-au incheiat cele mai recente alegeri si nu inceteaza niciodata – decat, poftim, in orele/zilele alea de pauza ridicol stabilite de legile noastre electorale inaintea scrutinului si in ziua scrutinului. Stie ca o campanie electorala de succes nu se reduce la ceea ce definesc ca atare, in mod ridicol, legile noastre electorale – afise, clipuri si dezbateri electorale televizate sau online, moderate si cronometrate de cine stie ce nevolnic la moda.

O buna campanie electorala inseamna sa prezinti publicului permanent si consecvent principiile tale de guvernare  – pentru asta candidezi, nu-i asa, ca sa guvernezi? Inseamna sa reactionezi public la timp, coerent si consistent cu aceste principii, atat la chestiunea politica a zilei, cat si la problemele profunde si de durata care preocupa cetatenii, pentru ca de votul si suportul lor ai nevoie permanent ca sa guvernezi.

Politicianul bun nu asteapta invitatie pentru a intra in competitie de idei cu altii – fie si din acelasi partid. Se zbate permanent sa-si afirme viziunea si principiile, si isi construieste profilul de lider cel putin din ziua in care s-a hotarat sa devina membru de partid, daca nu dinainte – nu cred ca, in epoca istorica actuala, in secolul asta, la fel ca-n cel trecut, un candidat asa-zis independent, adica fara partid, are vreo sansa de succes la mize mari de nivel local sau national.

Politicianul inteligent si matur nu-si schimba principiile si viziunea politica de la o zi la alta, de la un eveniment la altul, in sistem real politik. Nu spune ce crede ca vrea publicul sa auda – abia asta e populism in cel mai jalnic sens -, ci ce stie bine si isi asuma cu mult inainte, respectiv convingerile, argumentele si solutiile de guvernare bazate pe ele si pe realitate.

Politicianul de succes nu asteapta sa-i defineasca altii, colegii sau publicul, principiile si agenda, ci merge el catre ceilalti sa si-o promoveze si sa convinga.

Asa se face politica buna in democratie si libertate, daca vrei sa fii luat in serios, sa ai succes si sa ajungi, la un moment dat, sa guvernezi sau reformezi durabil.

Pentru asta politicianul si candidatul trebuie sa aiba nu numai vocatie de lider, ci si destula experienta de viata si (auto)educatie relevanta (istorica, politica, economica, institutionala). Si un anume caracter. Caracterul si morala conteaza cu atat mai mult in politica, unde tentatia puterii face ravagii, iar expunerea publica este inevitabila.

In fine, politicianul bun ar trebui sa stie ca si tacerile, inactiunile sau absentele, nu numai vorbele si actiunile, se vad, se interpreteaza, au semnificatie si influenteaza perceptia electoratului. Erorile sunt inevitabile – numai cine nu munceste, nu greseste-, insa cele onest si curajos asumate se iarta mai usor decat fofilarile.

N-a spus nimeni ca-i usor, dar asta inseamna sa fii un bun politician si guvernant. Niciunul dintre candidatii prezidentiali de azi nu are acest profil, dupa aceste criterii esentiale, desi toti au antecedente, demnitati si functii in care au fost propulsati  politic, ba unii au imbatranit (urat)  schimband carnete de partid. De aici lipsa de entuziasm si de incredere in candidati, adica insuccesul acestei pretinse competitii electorale. Pentru ca este o campanie ratata.

Pana cand candidatii si partidele nu vor schimba reteta politica si electorala dupa care functioneaza de 30 de ani – fusereala oportunista, incropeli ideologice si propagandistice – nimic nu se va reforma si construi durabil in societatea si guvernarea romaneasca. In schimb increderea in politicieni va continua sa scada. Rezultatele vor fi si ele pe masura: de la dreapta la stanga tot stanga, si democratia liberala in asteptare.

Ceea ce nu inseamna ca maine nu voi vota. Sigur ca voi vota. Cu fireasca lipsa de entuziasm datorata ofertei electorale, insa cu speranta ca optiunea mea va ajuta la pastrarea sansei pentru alt fel de politica, mai buna, in viitor. Uneori democratia si libertatea inseamna si asta, sau numai asta: diminuarea riscului de a le pierde pe amandoua. Nu-i putin lucru. Pentru asta voi vota maine si nici nu-i atat de greu precum pare. In fond, realist vorbind,  n-am de ales intre Hitler si Stalin. In schimb, va reamintesc ca va fi a patra oara consecutiv cand candidatul PSD va pierde alegerile prezidentiale si marturisesc ca ma bucur sincer sa pun si eu votul si umarul, acum la fel ca de fiecare data. Prin urmare nu fiti tristi,  votati si va bucurati, ca aveti de ce.

Pe data viitoare!

 

Brexit has left the building … sau poate nu?

In Dubii on octombrie 20, 2019 at 8:39 pm

Context: in engleza colocviala „Elvis has left the building”/Elvis a parasit cladirea are intelesul de „the show is over”/spectacolul s-a terminat.

 

Pe o nota in ton cu sarcasmul anglo-american, intrebarea zilei este daca Elvis, pardon, Brexit – desi diferentele dintre actuala politica „de elita” occidentala si entertainment sunt neclare – a parasit sau nu cladirea parlamentului britanic.

Din presa mainstream,  la prima lectura, nu se-ntelege mare lucru. Asta e si ideea. Sa nu mai inteleaga publicul nimic, mama lui de vulg care incurca si pune la treaba politicienii si marea „presa” [intelegeti dvs de ce ghilimelele], in loc sa-i lase-n pace sa se relaxeze si sa mai dicteze una, alta, din turnuletul lor de fildes „democratic”.

Pe de alta parte, cu putina atentie, metoda si experienta in cules si decelat date relevante din opinologia si propaganda mainstream – asta-i marea presa actuala -, aflam ca ieri, sambata, cand rar lucreaza parlamentele nationale, deputatii britanici au avut de analizat si optat intre mai multe variante, cele mai importante putand fi resumate astfel:

1. propunerea guvernului (conservator, ptiu drace) Boris Johnson de a parasi UE la 31 octombrie, fie cu un acord negociat pana atunci, fie fara acord (deal or no deal);

Londra. Activiștii apocalipsei climatice versus realitate

In Dubii on octombrie 19, 2019 at 5:47 am

Joi, 17 Octombrie 2019, la Londra, cativa activisti ai gruparii eco-delirante Extinction Rebellion, convinsi, la fel ca Greta din Suedia sau Alexandria din SUA, ca planeta fierbe si moare in 12 ani daca mai circulam cu automobilul pe benzina sau cu avionul in loc de trotineta sau automobil electric, au avut o idee de geniu:

S-au gandit sa opreasca circulatia trenurilor/metrourilor din trei statii foarte aglomerate pentru a protesta impotriva schimbarii climatice. Dar nu oricand, ci la ora de varf, cea la care oamenii se grabesc sa ajunga la serviciu, respectiv la 6:45 dimineata. Atunci s-au gandit ei ca e cel mai eficient sa le tina un discurs despre apocalipsa climatica si ce-a spus secretarul general ONU pe subiect.

Fiind geniali si lucizi, activistilor in cauza nu le-a trecut prin cap ca, spre deosebire de ei, multimea de londonezi care ia metroul cu noaptea-n cap chiar trebuie sa munceasca si sa ajunga la ora fixa la serviciu ca sa aiba ce manca, prin urmare nu va fi  incantata de intarzierea provocata de sesiunea de basme eco-protestatare. La ba din contra. In gara Paddington, de exemplu, puteti vedea in imaginile de mai jos cum cativa navetisti s-au enervat atat de tare – pe buna dreptate – incat s-au urcat pe vagonul de tren unde se cocotasera doi dintre zarghiti, unul la costum in trei piese, celalalt cu codita si izmene casual, si le-au facut vant de acolo:

%d blogeri au apreciat asta: