Ioana Hincu

Raiul după capul meu

In Solutii on Septembrie 11, 2011 at 3:36 pm

 Raiul după capul meu, ar trebui să fie  plin de umanitate și talent moral măsurate cam așa:

„ Calea desăvârșirii morale începe cu intuiția  progresiv articulată  a unui adevăr transfigurator. Orice faptă virtuoasă se definește ca atare, în măsura în care se bizuie pe o teorie a perfectei ordini universale și a rolului pe care ființa individuală îl are de jucat înăuntrul acestei ordini .  Omul își află umanitatea în gestul liberei sale participări la armonia necesară a lumii.

Oamenii se diferențiază -€“ zice Pleșu în continuare – prin deținerea sau, dimpotrivă, absența talentului moral:  „Talentul moral e capacitatea de a transforma interdicția etică în comportamentul liber, dar adecvat. E trecerea de la negativitatea strictă a decalogului (ce să nu faci!) la actul etic afirmativ, adaptat unor împrejurări particulare .  A avea talent moral e a avea intuiția concretului etic, distinct de validitatea generică a legilor.” (Andrei Pleșu – Minima moralia)

 Într-o lume construită după această minima moralia, aș putea trăi  după regulile mele( care nu dăunează nimănui, dimpotrivă), fără să fiu aspru judecată și  pedepsită după regulile sau interdicțiile general și fără discernământ asumate de ceilalți ( includ aici și biserica noastră, instituție ajunsă prea fără legătură cu miezul bun al omului sau cu Dumnezeu; aici nu mai încape discuție). Wow! Andrei Plesu zice că asta e minima moralia! Mie (deși n-ar trebui) mi se pare o utopie, un vis frumos: o lume cu oameni liberi în capul lor ( nu libertini), relativ inteligenți, responsabili, cu discernământ, minim respect și iubire față de ei înșiși și față de semenii lor. Ăsta trebuie să fie raiul! Raiul din capul meu desigur, pentru că realitatea în care trăiesc e exact opusul  său .

 Cum s-ar putea naște și construi raiul ăsta?

Păi cu oameni temeinic educați (și la școală, dar și acasă ) SAU MĂCAR LĂSAȚI să trăiască, nu să subziste, să evolueze, nu să involueze, să se nască în fiecare zi, nu să se risipească. Pentru că, ” A trăi înseamnă a te naște încet. Ar fi mult prea ușor să împrumutăm suflete de-a gata”(St Exupery- Pilot de război). Asta presupune însă liber arbitru și libertate. Plus modele si repere morale solide. Pentru asta omul trebuie să aibe suflet și grijă, preocupare pentru el. Și timp. Și minte.

 Și ne mai trebuie și-o inimă funcțională. Da, grija pentru inimă, un organ fragil . “ O inimă e ceva foarte gingaș. Ea trebuie să țină mult. E absurd să o folosești la munci atât de grosolane. E ca și cum ai arde diamante ca să coci un măr ”( tot St Exupery – aceeasi lucrare).

Prin urmare, dacă i-aș crede numai pe cei doi, care zic că ăsta e firescul omului, teoretic, raiul meu e simplu și la îndemâna tuturor. Trebuie doar puțin bun simț și  puțină grijă față de noi și de aproapele nostru. Nu pricep de ce în țara noastră a devenit imposibil de construit. O fi din gene. Poate o fi ceva în aer. Oricum, se vede treaba că aici, la noi,  după ce suntem expulzați din pântecele mamei, în loc să ne naștem încet toată viața, murim pe dinăuntru repejor, constant și inutil. De aia și trupul ne moare mai repede decât al celor din alte țări. Adică e tocmai pe dos decât ar trebui. Aici ne risipim viața într-un efort enorm de a face față „€œmăcelului” zilnic și fără noimă de spirite și de inimi. Atenție! Măcel de inimi la propriu; căci statisticile spun că inimile noastre se îmbolnăvesc și cedează din ce în ce mai devreme, la 30, la 40 de ani, și ajung la morgă sau la spital; iar  statisticile sunt incomplete.

Calea spre conservare – căci  prea puțină energie mai rămâne pentru desăvârșire – ramane doar fuga sau izolarea. Adică traiul schizoid și paranoic în grupuri foarte, foarte mici , ca rezistența din munți, pe vremuri. Eu altă cale nu văd și nu știu. Nu-i în regulă. Și izolarea e tot un fel de moarte lentă. Și a individului, și a comunității. La noi comunitari sunt doar infractorii, impostorii și țiganii (minoritari majoritari dealtfel) după reguli care n-au nimic bun. Oamenii normali nu.

Si totusi, tot omul ar trebui să poată trăi  și să fie fericit printre oameni și cu oameni asemenea lui. Da, perspectiva asta ( firească prin alte părți) mie mi se pare rai în stare pură. Că-n rai nu poate fi ca la pușcarie: fiecare ( sau cel mult câte 2 sau 4) cu celula lui. Adam și Eva, singurei și fără ocupație, în boscheții păstoriți de Dumnezeu, e o poveste plicticoasă și nu tocmai fericită – să nu uităm cum s-a terminat! afară din rai oricum.

Doamne! Uite cum a ajuns să mi se pară mie că raiul  e minima normalitate, minima morală, minima bunătate, minim respect, minim…orice e bun sau uman, iar iadul  mi-e mai familiar și mai firesc decât aerul pe care-l respir. Nu mă mai țin puterile să trăiesc așa. Am obosit.

Eu doar atâta-mi doresc pentru țara mea: acest rai minimal și decent, extins la mai mult de câteva persoane.  Când și cum ar putea fi construit? Nu stiu.

Post scriptum: o soluție, ar fi asta http://townhall.com/columnists/dennisprager/2011/08/16/still_the_only_solution_to_the_worlds_problems/page/full/ Poate singura…

Anunțuri
    • good. zice cineva ceva la tv-ul romanesc ( eu nu ma mai uit demult ca nu ma mai tin nervii) despre asta? sau avem in continuare treaba cu tot felul de vipolini si vipoline si politicieni ratati si alte paiate?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: