Ioana Hincu

Vandalism nobil

In Nostalgii on Septembrie 12, 2011 at 1:11 am

Am o prietenă ardeleancă de toată isprava. M-am întâlnit cu ea zilele trecute să mâncăm ceva în oraș. Fusese la coafor înainte, și a doua zi pleca la un congres la Lisabona. Trebuia să o văd, pentru că urma să lipsească zece zile. O grămadă de vreme. Nu știu cum voi supraviețui 🙂 Plus zbura pe 11 septembrie și nu se știe niciodată ( Doamne, apăr-o și ferește-o de nebuni!).

Nici nu ma așez bine că-mi strecoară sub nas o foaie ruptă dintr-o revistă ( o fițuică dintr’asta de scandal sau pentru femei, că la coafor numai dintr-astea au). – Ce faci Simono?! Jumulești reviste la coafor?!, o întreb. Eu nu le deschid niciodată de capul meu. Ea, ființă responsabilă, consideră că, oricât de ridicole și de plictisitoare ar fi, trebuie periodic răsfoite, ca să știm pe ce lume trăim ( la coafor e cel mai bine, că nu pierzi timp prețios și nici nu dai bani pe ele ). Are cumva dreptate. Dar pe mine nu mă mai țin nervii. Așa că se sacrifică ea și mă pune, conștiincioasă,  la curent. E generoasă. Chiar și cu timpul și cu nervul ei.

Zice: – Dragă, nu mai recunosc pe nimeni din revistele alea. Dacă nu mă mai uit la televizor… ( O  înțeleg , achiesez). Dar uite ce-am găsit. Nu m-am putut abține. Oricum nu citea nimeni pagina asta. Dar să știi că i-am anunțat că am rupt-o și că o iau acasă fără discuții  (ardeleanca onestă, nu te ia prin surprindere, te previne; dar nici nu poate fi oprită). Citește!,  îmi zice. O iau ( pagina jumulită din revistă), o despăturesc, îi mai arunc o privire ante-lectură Simonei, o văd rânjindu-mi larg ( știa ea ceva) și  citesc:

Magda Isanoș – Doamne, n-ajung pân’la tine?

Doamne, n-ajung pân’la tine
vârfurile-acestei paduri de suspine?
Cum  ești tu atotștiutor,
să  fi dat pâne de-ajuns tuturor,

culcuș pentru copiii înghețați,
câte puțin din lumina celor bogați,
câte puțin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripați se țin.

Să fi dat, Doamne, fiecarui om,
câte-o bucata verde de pamânt și câte-un pom
al tuturor speranțelor pamântesti,
și nu te-am fi-ntrebat unde ești.
Am fi spus ca te-ai răspândit
în noi, ca un fluviu liniștit,
că te-am băut fara sa știm…
N-ai fi rămas în biserică și-n țintirim,

ci ai fi mers împreună cu noi
și te-am fi pus între coarne la boi,
ca pe-un ciucure frumos de mătasă
sa ne-ajuți la plug și la coasă.

În loc sa pleci pe celălalt tarâm,
ai fi avut la masa noastră un tacâm
și seara, obosit și făr’ de-alai,
în loc sa te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici,
printre copii și pisici,
într-un colț de vatră luminat.

Doamne, de ce ți-au crescut aripi
și-ai zburat ?

M-am prins de ce rânjea satisfăcută,  a la pisica aia din Alice în țara minunilor : la final strângeam țeapănă din dinți, ca să-mi păstrez o urmă de demnitate mondenă. Publicul spectator ( de la terasă) ar fi crezut că m-a părăsit iubitu’, desigur. Pentru că, evident, am lăcrimat nițel, cum altfel? Care va să zică ( m-am gândit când citeam) nu sunt singura căreia i se pare că Dumnezeu ne mai abandonează…

Vedeți? Așa lucrează îngerii uneori. Pe căi ciudate, misterioase. Îi dau un ghiont  Magdei Isanos să  scrie o poezie duioasă, unui editor de revistă proastă să o strecoare în sumar, cu disperare, printre articole cu vipolinele zilei și reclame ( poate o citi-o totuși careva), Simonei să deschidă revista, s-o jumulească , iar mie să mă duc să mă-ntâlnesc cu ea. Și ea a lăcrimat un pic la lectură; discret, cu demnitate, desigur. Știa că o să lăcrimez și eu. Așa comunicăm noi câteodată. Prin gesturi scurte, simple, cu vorbe puține. Așa comunică prietenii buni între ei.

Binecuvântat fie vandalismul Simonei, că nu m-am mai simțit abandonată. Mi-am dat seama, ca și altădată, că Dumnezeu, deși e foarte ocupat, e totuși harnic și se strecoară prin toate crăpăturile ( vorba lu L. Cohen, there is a crack în everything, that’s how the light gets in) . Chiar și-ntr-o nedumerire gingașă, versificata, rătăcită într-o revistă de salon. Și, evident, nu e doar bun și tandru, dar are și umor. Veghează și la coafor.

Acu’…face și El ce poate. Restul ar trebui să-l  facem noi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: