Ioana Hincu

Meritocrația și fair play-ul.

In Solutii on Septembrie 14, 2011 at 4:18 am

Personal găsesc teribil de reconfortantă prezența lângă mine a unuia mai deștept, mai moral și mai bun la suflet. Pentru mine asta înseamnă că am pe mintea și pe caracterul/ moralitatea cui mă sprijini când sunt în derivă. Și asta îmi dă o grozavă senzație de siguranță – senzație pe care o încerc rar și lângă puțini. Se pare că societatea noastră e suprapopulată cu indivizi mediocri, îngâmfați și autosuficienți care adoră să fie mai degrabă  ” regi peste proști, decât ultimii dintre deștepți ” și nu-i privesc deloc cu ochi buni pe cei care-i surclasează. Desigur, ca atitudine nu-i nimic nou sub soare și ține strict de natura umană. Mediocritatea pizmuiește elitele și asta-i de când lumea. Fair play-ul e  o raritate, recunoașterea valorii celuilalt fiind o chestiune de caracter și de educație.

Doar că la noi domnia mediocrității e fenomen de masă. În ierarhia socială românească mediocritățile s-au instalat confortabil la vârf, iar elitele autentice la coadă. Și nu mă refer doar la mediul politic, ci la toate

mediile și domeniile de activitate. Nu cred că ține doar de modelul mioritic, că ar fi prea simplu: desființăm țara și nația- că-i pierdută pe veci- și emigrăm cu toții, ca să ne integrăm și adaptăm la o altă lume, mai puțin mioritică decât a noastră. Dar nu-i chiar așa. Starea asta de fapt cred că vine de mai aproape, din epoca postbelică și comunistă când, evident, s-a reușit cu succes NU egalizarea oamenilor ( că asta e împotriva firii și nu se poate), ci nivelarea lor prin distrugerea elitelor reale și construirea celor noi din mocirla cea mai de jos a maselor. Spun mocirla maselor pentru că nu tot omul simplu, de la temelia societății, e josnic sau mediocru;  uneori poate fi mai bun pe dinăuntru decât unul mai școlit și mai rafinat. Neașteptat de bine a reușit însă dictatura și stânga politică să creeze din mediocrități „€œcu origine sanatoaăa” pseudo-elite conducătoare. Și mi-aș dori mult să știu ce și cum i-am putea opune repede și eficient fenomenului ăsta, pentru că el continuă.

În Occident, dincolo de tarele și lipsurile lui sistemice și de cele care țin strict de natura umană (aceeași peste tot), există totuși ceva care la noi a dispărut aproape de tot: meritocrația. La noi aproape nimeni nu mai are și nu mai ocupă locul pe care îl merită în societate. Societatea noastră deci, și din punctul ăsta de vedere, s-a defectat grav. Cam toate ierarhiile profesionale și sociale sunt răsturnate cu susul în jos. Cum să ne opunem la asta?

Păi, cum spuneam și altădată, nu ne prea putem opune, pentru că a devenit un sistem. Așa că cei mai curajoși își iau lumea în cap și uite așa, nu desființăm de tot țara românească, ci doar în parte, din moment ce unul din 5 români ( aproape 4 milioane) sunt de facto în străinătate. Ăia care se descurcă și sunt buni la ceva, bineînțeles. De la hoți, proxeneți și menajere, până la medici și profesori universitari. Profesioniștii adică. Nu râdeți. Și infractorii au nevoie de competență ca să aibe succes și să nu fie prinși.

Ar mai fi o singură scăpare: instinctul de conservare. Mi se pare că la asta se reduce până la urmă supraviețuirea a nației. Păi n-ar fi mai bine pentru noi toți și n-am fi mai în siguranță dacă din aproape în aproape, de jos în sus ( că de sus în jos nu se poate, pentru că la vârf domnește impostura și mediocritatea), fiecare din noi, i-am sprijini și le-am recunoaște meritele celor mai buni și mai deștepți decât noi? N-ar fi mai natural și mai sănătos să-i susținem  în loc să le dăm la cap? Ba da. Și până la urmă ar fi o dovadă de sănătos instinct de conservare. Meritocrația s-ar putea motiva pentru început doar prin asta. Ca să nu pierim și să nu ne descompunem ca un cadavru, nu de alta.

 Ce ar fi, așadar,  să ne educăm pe noi înșine și pe copiii noștri în spiritul fair playului, recunoașterii și cultivării valorilor umane sănătoase, nu doar în numele nobleții și al civilizației, ci pur și simplu din instinct de conservare, ca să nu ne dizolvăm că societate, că neam, că țară?

 Păi ar fi ceva! Ar fi și ăsta un bun început. Și când mă gândesc câte alte începuturi ne mai așteaptă. …

Anunțuri
  1. Draga mea, cu cine vorbesti despre „spiritul fair play ului, recunoasterii si cultivarii valorilor umane reale, nu doar in numele nobletii si al civilizatiei”? Operezi cu notiuni carora „masele” nu le percep sensul. Niste biete vorbe, pe care multimea nici nu le-a auzit, nici nu le-a folosit vreodata. Cum sa educe pe cineva altcineva, care nu stie ce inseamna cuvantul educatie? Pentru a forma o persoana trebuie un formator. Si pe formator trebuie sa-l formeze cineva. Nu mai exista formatori: fie au disparut pe cale naturala, fie au plecat, fie sunt sastisiti. Iar cei care inca mai incearca sunt profund dispretuiti (neluati in seama, anihilati, pusi in situatia de a le fi refuzata competenta in sensul „nu, merci, n-am nevoie de palavrele tale”) de sistem si manelisti (evident, tara s-a manelizat). Cred ca cercul e vicios.

    • Cu tine vorbesc :).
      Sigur ca e vicios. Cercul. Tocmai de aia m-am apucat sa scriu nitelus. De spaima. Si de suparare. Pentru cine e receptiv. Pentru oricine. Putini, desigur. Dar aia conteaza. Vorbesc deci ( impropriu spus, ca scriu) pentru formatorii „sastisiti” – cum spui. Acolo s-a inchis cercul vicios. Doar acolo poate fi rupt:). Masele sunt la fel peste tot. Si sunt la fel de greu de educat. Dar undeva ar trebui sa inceapa fenomenul. Sau sa reinceapa. Nu se poate decat de la cei putini si care inteleg. De la cei sastisiti. Pe aia ii caut cu lumanarea. Curaj! Si formatorii de opinie conteaza. Cine stie si intelege are datoria de a nu fi pasiv. Eu asa m-am hotarat, cu orice risc. Sa ies din pasivitate. O singura minte si un singur sufletel daca reusim sa atingem e important. Incetisor si cu blandete 🙂 Important e sa fii consecvent. Si in nici un caz pasiv. Imi asum ca suna naiv. De fapt…nu e. Chiar si in mase, mai sunt oameni receptivi. Aia conteaza.
      Cum spuneam…curaj!

  2. ba ne putem opune, aici te contrazic.:)
    taxează fiecare mediocritate pe care o întîlneşti. în special pe cele zgomotoase, sigure pe ele tocmai pentru că fac parte din sistem. şi pe faptul că bunul tău simţ te va împiedica să le arăţi că sînt zornăitoare şi nimic mai mult, că, de fapt, sînt goale de conţinut.
    instinct de conservare?! nu ştiu nici cît din el mai există, asta mă sperie uneori foarte tare.
    mi-au plăcut „infractorii competenţi”. corect, cu o singură obiecţie. prea mulţi au intrat, încă din ’90, în politică. şi nu scăpăm aşa uşor de ei.

    • Multumesc pentru comentariu si…opinia contrarie. Sa dea Dumnezeu sa fie asa. Adica atitudinea pe care o luam impotiva mediocritatilor si impostorilor ( cand ni se ofera ocazia) sa schimbe in bine ceva. Problema e ca ei nu se schimba. Si ca, din pacate ( mie cel putin mi se pare), se inmultesc. De fapt de asta m-am apucat sa scriu despre ce simt si ce gandesc. De…spaima. Si ca sa vad daca mai exista si altii care gandesc ca mine si care gandesc alte solutii decat cele ( putine) pe care le mai vad eu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: