Ioana Hincu

Exercițiu și demonstrație. Limba noastră.

In spaime on Septembrie 17, 2011 at 12:58 am

Îmi place limba mea română.  Îmi place să mă joc  și să mă împrietenesc toată vremea cu ea. Constat însă că, din păcate, românilor mei nu le mai place. O folosesc urât, incorect și dușmănos. Asta e rău și mă sperie. Ba chiar mă doare. Pentru că și așa puține lucruri și aspirații bune, frumoase, ne mai unesc…

Primul lucru care îmi vine în minte că mă unește cu România și cu românii mei – de cu mult înainte de a pricepe ce e o țară și o națiune – e LIMBA. Limba în care am învățat să cer iubire și mâncare de la mama. Când mi-era foame ba de una, ba de cealaltă. Limba în care am învățat să mă bucur și să mă cert. Limba în care mi-am articulat prima ofertă de iubire( cred că tot pentru mama a fost) și prima furie de pui de om.  Limba în care am rostit primul de ce. Prima limbă în care am învățat să ființez și să trăiesc.

Aud prea des români de-ai mei spunând că limba noastră e urâtă. Și mi se rupe inima-n bucăți. Pentru că e ca și cum și-ar tăia singuri și nesiliți de nimeni o mână și-un picior. Adică rădăcina care-i leagă de locul nașterii lor, de casă, de familie, de prieteni, de iubit, iubită, de școală, de profesie și, în general, de ei înșiși și de toată viața lor. E limba în care li se leagă gândurile-n minte, limba în care se formulează sufletul lor. Păi cum să-ți formulezi frumos și coerent inima și mintea, într-o limbă pe care n-o stăpânești și în care, în consecință, habar n-ai cum să construiești?

 Dacă unui om i se pare că limba lui maternă e urâtă, înseamnă că  i s-a uscat rădăcina și s-a ofilit ! Iar dacă mă uit bine împrejur să văd cum se scrie și să ascult  cum se vorbește limba noastră…. risc să mă ofilesc și eu. Păi da. Masacrată  în felul ăsta, nici mie nu-mi place. N-are cum. Și mă doare ca un cuțit înfipt în măruntaie fiecare cuvânt stâlcit sau greșit folosit. Limba e  muzică. Trebuie „cântată” corect și curat , nu fals. Altfel? Dezbină și alungă, nu-i unește și adună pe cei de un fel.

Zău că-i totuși frumoasă limba noastră. Și zău că trebuie respectată mai mult. Poate că nu-i suavă și melodioasă ca spaniola; e mai aspră. Poate că nu te amețește  ca franceza; e mai onestă. Nu te seduce ca italiana; e mai sobră. Și nu te-nveseleste ca portugheza sau catalana ( tot limbi romanice și ele);  e mai serioasă.  Dar dacă e rostită corect, clar, cu iubire și cu respect, e frumoasă, bogată și duioasă. Nu-i vina ei, a limbii române , că nu place. E vina românilor că n-o știu folosi.

 E foarte frumoasă limba noastră. Are construcții și nuanțe inexprimabile în alte limbi.

 Desăvârșire.  Iubesc cuvântul ăsta. În alte limbi seamănă ( se traduce) cu perfecțiunea sau cu sfârșirea/terminarea a ceva. Sună cumva cam rece și definitiv. Dar în română sună moale și primitor. Și mi se pare că  înseamnă mai mult decât toate astea la un loc. E un soi de nirvana a cuvintelor importante. De parcă s-a împlinit ( desăvârșit) ceva fără cusur, și totuși ar mai fi ceva după. În plus, rimează cu €œfericire și cu €œiubire. Deci e un cuvânt fericit.

Viu grai.  Cineva îți transmite ceva prin viu grai . Nu în direct, nu personal, nu în vorbire. Ci prin viu grai…Graiul e VIU.

Și are limba noastră TREI cuvinte, nu unul!  pentru  IUBIRE, DRAGOSTE și AMOR.  Adică pentru ce-i mai important în viață. E o limbă strângătoare și bogată . Așa cum eram pe vremuri și noi. Ar merita IUBITĂ  și studiată mai mult.

Cuvântul ROST. Are o mie de sensuri și de sinonime: scop, menire, justificare, motivare, noimă, sens, atribuție, misiune, sarcină, mod de a-ți întocmi viața, situație materială, socială, familială, destinație a unui lucru în funcție de utilitatea lui, s.a.m.d. Și totuși el le cuprinde pe toate la un loc. Iar culmea e că pe oriunde îl folosești și în orice context, cuvântul ăsta își implică și dezvăluie cam toate sensurile deopotrivă. Cameleonic cuvânt. Mi-am dat seama de asta încercând să îl traduc în altă limbă. Și mi-a fost foarte greu să aleg doar unul dintre sensurile lui și să potrivesc traducerea în context. Sunt mândră de cuvântul asta. Pentru că e foarte plin de miez.

 Aș putea continua așa multă vreme cu și despre limba noastră. Dar mă gândesc că mai bine ar continua ceilalți. Poate așa, contemplând-o  mai atent și mai multă vreme, ar începe să le placă și lor.

Și ca să vă convingeți câte valențe nebănuite și sensuri poate avea o simplă înșiruire de cuvinte fără verb ( sunt numai substantive), intrați pe linkul de mai jos și ascultați.  Sunt 3 minute și 29 de secunde de muzică frumoasă, chitară curată, vocea răposatului Vali Sterian și unul dintre cele mai frumoase exerciții lingvistice și semantice pe care le-am auzit în limba noastră. Chiar așa se și cheamă: Exercițiu. Ascultați, vă rog:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: