Ioana Hincu

Nu-i totul gri…

In Solutii on Septembrie 21, 2011 at 11:32 am

Am un prieten bun în devenire. Cred. Sper! Eu așa îmi doresc. E scump la vorbă, parcimonios și atent în exprimare. Cel puțin cu mine. Nici nu poate fi altfel săracu’: el are multe de făcut, iar eu sunt cam vorbăreață. Categoric vorbesc mai mult decât el. Vorbesc și singură câteodată. Har Domnului că nu vorbesc în somn!

Cu el îmi vine să vorbesc tot timpul pentru că… de fapt mie îmi place să-l ascult. Mă-ntreb dacă el știe asta?! Cred că nu. E vina mea că nu l-am lămurit până acum. Are obiceiul bun de a gândi înainte de a spune ceva . O calitate rară :), mai ales în ziua de azi. Iar când vorbește sau scrie, o face plăcut, liniștitor,  în cuvinte puține, dar destule și necesare, toate cu sens și cu rost. Încerc să mi-l imaginez vorbind degeaba și nu pot. Încerc să-l fac să vorbească mai mult ( aș vrea eu!) și nu reușesc. E și încăpățânat pe deasupra. De aia însă merită stârnit și tratat atent. Fie vorba-ntre noi, mi-ar plăcea să fiu o gâză mică și silențioasă, un fluture de exemplu, să mă strecor în mintea lui,  doar să privesc și să ascult. Mi-ar plăcea să fiu o pisică pufoasă și să mă bag în sufletul lui să torc. Dar cum nu pot, mă dau de ceasul morții să-l stârnesc măcar din când în când.

Ca să nu-l obosesc sau supăr ( îl tratez cu grijă, că-i prețios) ,  de cele mai multe ori tac și-i scriu. Mult. Proporțional cu nevoia mea de a-l asculta. Și de a împarți cu el. Și bune și rele.

Așa am făcut o dată, astă primăvară, când eram tare supărată pe viață. Eram undeva între Xanax și suicid. Glumesc. Pentru că iubesc viața, iar Xanax am luat o singură dată, când eram grav bolnavă și mă tratam cu mult cortizon. Iar rezultatul a fost un pic straniu: am dormit circa două zile pe mine și o săptămâna am râs degeaba din orice, de i-am speriat pe toți. Așa că am renunțat să mai iau vreodată Xanax și mi-am tratat anxietățile cortizonice cu răbdare și cu ceai de tei combinat cu vin ( sedativ leac; parol!).

Cum spuneam, eram foarte necăjita. Și nu mai știam ce să fac, de ce să mă agăț , ca să nu mai fiu.  Dădusem și cu capul într-o ușă ( la propriu) din greșeală, stăteam cu gheață pe frunte, mă durea și mă vaicaream. El nu era în țară. Așa că m-am pus pe scris și pe internet. De obicei când  eu scriu o pagină, el îmi răspunde în câteva cuvinte. Sau nu. Atunci i-am scris pe măsura deznădejdii mele.  Așa că mi-a răspuns în mai multe propoziții! S-a prins că nu-i a bună. Și mi-a scris cam așa ( sar peste cuvintele care nu vă privesc):

“ Bună dimineața .[..]. Nu fi depresivă, te rog frumos. Știu că lumea arată gri cam tot timpul, dar culorile sunt acolo. Gri are inevitabil și alb în compoziție, iar albul conține tot spectrul de culori. Deja ceva frumos, nu?  […]”Și gata.

Așa gândește el. Așa e el. Are dreptate. Și știu că are; prin urmare îl cred. Dar uneori mai uit. Când derapez, îmi amintesc ce mi-a scris atunci și reincep să gândesc și eu ca el. Ceea ce aș recomanda oricui. Nu poate fi totul rău în noi și-n viață noastră. Nimic și nimeni nu-i rău în mod absolut. Ce-i drept, uneori binele și frumosul se rătăcesc, se dau la fund sau sunt acoperite de noroi. Dar o minte bună și o inimă curată se pot murdări puțin (  că-și permit), le pot căuta și aduce înapoi.

Sigur, trebuie imaginație și profunzime ca să vezi toate culorile splendide ale curcubeului în alb, și albu-n gri.Nu toată lumea are – imaginația și profunzimea necesare descoperirii esențialului și frumosului peste tot. Nu toată lumea poate vedea prin și dincolo de gri. Dar dacă nu le ai, poți să le cauți pe la alții. Și să le ceri cuminte, încetișor, ajutor. Nu trebuie decât să fii deschis, atent și receptiv.  Și să ai inima curată. Asta e musai. Pentru că inima e cel mai important organ. Ne ține harnică în viață când creierul doarme sau e în comă. Ați văzut doar prin filme sau prin spitale: când se oprește ea mai multă vreme, atunci de abia murim și noi. Pulsul ( bătaia inimii adică) este reperul nostru de viață și de moarte. Doar amănuntul ăsta singur ar trebui să ne învețe cât e de prețioasă, și că de fapt inima noastră suntem noi. Și viceversa. Noi suntem inima noastră.

Așa că păstrați-o curată ca să vedeți clar, departe și adânc.  Cum îi spunea vulpea micului prinț:

“ Nu vezi bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi. ”

Hai că nu-i chiar totul gri…. 🙂



 

Anunțuri
  1. Cateodata prietenii apar de unde te astepti mai putin. Important este sa stim sa ascultam si sa facem tot ceea ce putem ca sa sa ii intelgem.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: