Ioana Hincu

Viața, libertatea și căutarea fericirii – drepturi inalienabile ale oricărui om

In Solutii on Septembrie 22, 2011 at 3:16 am

 Nu sunt o fanatică admiratoare a culturii și civilizației americane. Doar o admiratoare și doar lucidă. De aceea trebuie să le recunosc meritele și contribuția incontestabilă la evoluția și progresul real, mai ales democratic, al omenirii. Sigur, sunt unele lucruri nocive și aberante pe care le-am preluat de la ei; de exemplu corectitudinea politică ( a se citi ipocrizie) sau actuala criză economică mondială, care însă nu se datorează poporului american, ci unora dintre liderii greșit orientați ai lumii lor politice și financiare, disprețului lor față de lege și vechile principii, cele pe care s-a fondat națiunea americană ( mă refer la marxiștii rebotezati drept liberali americani, cei de la vârful partidului democrat al lui Hillary  și Barack … Hussein Obama, desigur, împreună cu suținătorii lor, mai mult sau mai puțin celebri sau bogați). De asta simt nevoia acum să reamintesc: datorăm totuși multe națiunii americane. Și vom mai datora, sper să nu moară. Fondatorilor ei le datorăm, printre altele,  următorul principiul de viață :


“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”

“ Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente prin ele însele, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se află Viața, Libertatea și căutarea Fericirii” (Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii față  de Marea Britanie, 4 Iulie 1776).

Autorul Declarației este Thomas Jefferson ( devenit ulterior al treilea președinte american) și acest al doilea paragraf este considerat a fi una dintre cele mai importante fraze scrise în limba engleză și-n istoria americană. Iar eu personal nu pot decât să fiu de acord. Dacă ar fi după mine, fraza asta ar trebui predată și învățată în școli, sau chiar de la grădiniță, pe dinafară, la fel cum îi învățam pe copii Tatăl nostru. Pentru că exprimă un adevăr atât de simplu și de evident prin el însuși, și totuși prea des ignorat: că primele și cele mai importante drepturi ale oricărui om sunt Viața, Libertatea și Cel de a-și caută fericirea personal, individual. Că  NU suntem egali ( cum greșit interpretează unii, mai nou  Obama însuși), ci că am fost creați și înzestrați în mod egal, de Creator, cu unele drepturi inseparabile de ființa noastră, printre care astea sunt cele mai importante și simt nevoia să le repet: Viața, Libertatea și Căutarea Fericirii.  Câte națiuni din lumea asta cunoașteți care să fi ridicat ( alături de viață și libertate – asta au mai făcut și alții) căutarea individuală a fericirii la rang de principiu constituțional, național și  de politică de stat?

 Așa stând lucrurile, mă gândeam că și lumea noastră românească ar trebui să fie ceva mai atentă la ce e bun și autentic în cultura americană ( sau occidentală), și mai reticenți față de ce e nociv, frivol și superficial. Pentru că ei au inventat multe lucruri bune înaintea noastră. De ce să mai pierdem timp ca să le reinventăm noi?

Viața și dreptul la viață. Toți suntem – în vorbe și-n teorie – de acord că este un drept fundamental, personal, individual și inseparabil de noi. Și totuși, în mod paradoxal ( cel puțin în țara mea) oamenii își respectă din ce în ce mai puțin propria viață. Și-o risipesc într-o grămadă de lucruri fără rost. Au prea puțină reverență față de viața însăși – a lor sau a celorlalți. Și-atunci despre ce drept vorbim? Păi despre unul care ni s-a dat ca să-l folosim, nu ca să-l risipim.

 Libertatea; toți avem dreptul să fim liberi. Să gândim, să ne exprimăm și să trăim liber. Numai că libertatea trebuie manifestată civilizat și responsabil. Iar responsabilitatea nouă nu ne mai place demult. Părinții nu mai știu să-și învețe copiii să fie responsabili și autonomi, ci doar răsfățați, egoiști, cinici sau libertini; asta dacă nu-i ignoră cu desăvârșire, desigur. Societatea nu ne încurajează deloc să fim responsabili; fuga de responsabilitate e mai rentabilă, mai seducătoare, mai răspândită și mai la îndemână tuturor. E rezultatul politicilor de stânga și al transferului de responsabilitate de la individ la falsa comunitate, politici care ne-au invadat de peste 65 de ani. Și atunci, de unde libertate? La noi oamenii în continuare nu știu să fie liberi cum se cade nici în capul, nici în viața lor. Sunt doar dezlănțuiți, nepăsători unii față de ceilalți , agresivi, egocentrici și autiști. Asta nu-i libertate. E boală psihică și alienare curată. Și totuși, libertatea autentică, bine gândită și corect asumată, e un drept și-o datorie a noastră față de noi!

Și apoi…căutarea fericirii. Nu spune fraza asta că vom fi fericiți. Ci doar că toți avem dreptul de a ne căuta fericirea. Dacă ne-o găsim sau nu, e treaba noastră ca indivizi. Restul lumii nu trebuie decât să ne îngăduie căutarea , câtă vreme nu facem rău altora și nu dăunăm cu nimic – e imposibil să fii fericit în mod autentic făcându-le rău celorlalți.

S-au scris și încă se mai scriu tratate, cărți și eseuri despre fericire. Dar până la urmă, calea rămâne individuală și nu-i ușoară. Ea trebuie gândită și construită personal și permanent. Ori pe noi nu ne învață nimeni imperativul ăsta.  Nu suntem învățați că NIMENI – nici statul, nici familia, nici ceilalți – nu ne poate pune în brațe fericirea noastră. Noi suntem învățați să ne pretindem fericirea de la alții; răspunderea pentru lipsa ei o punem oricum în cârca lor. “Fă un  copil, ia-ți o femeie, un bărbat, un câine, o pisică sau o plantă care să te facă fericit ”- ni se spune. SĂ TE FACĂ  FERICIT…Altcineva trebuie să facă asta în locul tău … Tu nu poți să te faci fericit pe tine care va să zică …Ne-au învățat să vrem rețete simple și garantate. De parcă fericirea ar fi vreo plăcintă ! Așa că îi lăsăm pe alții să ne-o tot gândească. Pentru că ne e lene să ne-o gândim personal. Și uite așa, ne dispensăm de bună voie de principalul drept și prima datorie pe care o avem față de noi: căutarea fericirii, care dă sens existenței. Părinții națiunii noastre nu l-au socotit un drept esențial. Așa că noi nu învățăm asta la școală. Și zău că se vede.

 Da. Fără discuție fraza asta ar trebui predată, învățată pe dinafară și asumată cum se cade și cu responsabilitate de orice om. Poate așa am începe să ieșim încetișor din amorțeala și nepăsarea asta tâmpitoare și grozav de nocivă: respectându-ne nouă înșine, dar și celorlalți, aceste trei drepturi esențiale și profund umane, cu sfințenie și responsabilitate. Ar fi un pas înainte, binevenit pentru toți.

Actualizare. 2013

De ce insist să cunoaștem, înțelegem și prețuim corect aceste principii și drepturi? Pentru că sunt ale noastre și merită să le promovăm și apărăm. Dar și pentru că, iată, mai nou, printr-un marketing politic agresiv și genial totodată, se încearcă, chiar în patria acestor valori, denaturarea și compromiterea lor. Recent, Barack Hussein Obama, a găsit el, cumva, o interpretare a Declarației de independeță astfel încât să constituie baza politicilor lui marxist-egalitariste. Confundând probabil egalitatea în drepturi și șanse ( binevenită, civilizată, firească) cu cea între oameni ( anti-umană si nenaturală). Mai nou, tot Barack, consideră că Isus a fost primul adevărat socialist din lume. Cum? Tot prin” interpretare” și relativizare. Nu mă mir. După cum nu mă mir că unii îl urmează și îl ascultă.  De ce? Veți înțelege dacă intrați pe linkurile de mai jos. Și bine ar fi să intrați, ca să începeți să înțelegeți fenomenul.  Căci împotriva relativizării și compromiterii acestor valori ( absolute) , nu există decât o singură cale: rațiunea, gândirea curată și înțelegerea profundă. Și știți ceva? Nu-i chiar atât de greu.

http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/comunismul-hipsteric/

http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/comunist-hipsteric-ii/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: