Ioana Hincu

Ca Bruce Willis in Die Hard…

In intre ras si plans on Septembrie 24, 2011 at 5:54 pm

In patria noastra, daca vrei sa rezolvi ceva, orice, oricat de marunt,  trebuie sa fii tare ca piatra si iute ca sageata, ca altfel se rezolva fix la anu’ si in multi ani, ( in ultima vreme am inceput sa vad cu alti ochi folclorul romanesc si aplicatiile lui moderne). N-ai alternativa. Pentru cele mai simple solicitari si drepturi trebuie sa devii un fel de Bruce Willis in Die hard.

Da’ si daca-ti iese… Apoi nimic si nici unde nu te mai doboara! Probabil ca de aia se acomodeaza cu atata succes romanii nostri in strainatate:  tarele si neajunsurile societatilor occidentale li se par floare la ureche pe langa supravietuirea cotidiana pe plaiul romanesc. Prin comparatie, occidentul e sedativ, superofertant  si  mult mai comod organizat.

Impartaseam cu un amic aseara din  experientele noastre romanesti cu banca. Institutie indispensabila, dar nociva pentru sanatate. Si in cazul meu, si in al lui, “incidentele de incasari si plati” degenereaza inevitabil ori intr-o serie de vorbe grele ( pe care mi-e rusine sa le reproduc), ori cel putin in niste lupte libere de idei, cel putin de nivel olimpic . In alte tari ne-ar fi arestat demult dupa primele doua propozitii din dezbaterile noastre cu functionarii bancari. Dar  pe ei sigur nu i-ar fi angajat nimeni intr-o asemenea institutie. Cel mult i-ar fi trimis la scoala ajutatoare de retarzi mental.

Sigur ca, finalmente, tot noi castigam. Suntem caliti si antrenati. Insa cu coronarele nitel stramtate. Nu-i usor. Dar la noi altfel nu se poate.

Am multe asemenea istorii  tragi-comice de povestit. Azi ma opresc doar la una.

Bunaoara, la sucursala BCR – centrala, amicul meu ( Popescu sa-i zicem, ca nu dau nume) e un personaj deja notoriu, insa de temut. Asta din cauza unui incident de acum cativa ani cand incerca bietul de el sa isi plateasca o rata la casa. Incidentul mi-a fost redat in amanunt de o  persoana care l-a insotit atunci.

Fuge omul de la birou cu bucurie ( desi avea multa treaba), sa plateasca rata, ca era ultima zi.  Plati online –  sulfetu’ pe vremea aia.  In plus plata trebuia facuta in lei, iar el nu avea decat euro. Deci valuta.  In sediul cu pricina – 25 de ghisee. Sediu mare. Coada semnificativa la toate. Se aseaza la unul pe care scria Casierie- schimb valutar, transferuri bancare, incasari, plati.  Numa’ bine. Trei cetateni inaintea lui.  Asteapta.  Merge greu. In sfarsit ajunge la ghiseu. O functionara cu coc ( preluata de la CEC sau de la Posta Romana probabil) ii ia banii, i-i schimba in lei si ii zice: – Pentru rata mergeti la ghiseul nr. X.

Se uita bietul de el si vede ca era vorba chiar  de ghiseul de langa, unde o functionara similara completa niste hartii cu viteza cu care sapa omida-n in piatra. Intre timp, la acel ghiseu asteptau circa 20 de oameni. Si pe el il asteaptau deja niste clienti la sediul lor. Politicos ( ca asa l-a crescut maica-sa) ii zice:

-Doamna draga, va rog sa aveti putina intelegere. Ma grabesc foarte tare si nu mai pot pierde un ceas la alta coada. In plus scrie pe geam ca sunteti casierie si faceti incasari si plati.

-Da, zice cucoana cu coc. Dar nu pentru rate la casa.

-Dar asta nu scrie nicaieri, zice el.

-Nu scrie, dar va spun eu ca nu va pot incasa banii. Mergeti la colega.

Omul e greu de descumpanit sau de doborat. Inca politicos, dar cu indignarea in jugulara, insista.

-Dar calculatorul din fata dvs. nu e conectat la acelasi sistem?

-Ba da- zice gospodina. Dar eu n-am formulare pentru rate la casa. Evident, formulare avea colega de langa ea. Omida vioaie adica. Intre timp coada crestea in spatele amicului meu. Cam cu aceeasi repeziciune ii crestea si lui tensiunea si i se ridica volumul si tonul vocii.

-Care va sa zica va doare mana sa o intindeti pana la colega si sa luati un formular. N-ati putea totusi sa faceti efortul asta pana nu ma enervez de tot si va dau foc?

Brusc  duduia se trezeste din nirvana ei, devine atenta si ii aplica formula clasica: – Va rog sa va calmati si sa nu fiti obraznic, ca acu’ chem paza.

– Oooo, dar  chiar va rog sa o chemati. Da’ n-ati putea sa chemati intre timp si un sef peste grupul dumneavoastra de retarzi? Nu de alta dar eu nu ma misc de la ghiseul asta pana nu-mi platesc rata la casa. Cum spuneam, omul nu-i usor de doborat. Mai ales pentru o cauza nobila, logica si dupa ce l-ai enervat.

Gospodina pune mana pe telefon si isi cheama seful. Care apare. Mititel, sfrijit, cu manecile suflecate, sticle cu dioptrii mari pe ochi , trei  fire ciufulite “a la basescu” peste chelie si circa 180 de ani. Amicul meu are simtul masurii asa ca, fiind mult mai tanar si mai inalt, n-a putut sa il stranga pe loc de gat pe piticul bancar. I-a fost mila.  Totusi si-a dat seama ca e deja intr-o scena de Caragiale ( cam de pe vremea lui era domn’ director la BCR) si daca nu scuipa destule flacari si nu intimideaza, n-are nici o sansa. Prin urmare i-a casunat imediat pe burtosul de nationalitate conlocuitoare( tigan) si  camasa albastra, care  ii sufla deja in ceafa si se uita la el cu mult interes. Desigur, deja toata adunarea din banca era interesata de incident. Amicul meu (aflat in stadiu de fiara turbata) se intoarce, il vede si-i zice: – Tu cine esti, ma,  si ce cauti in carca mea?

 -Sunt de la paza, zice nefericitul,  si va rog sa va calmati. Cand un om e nervos si-i spui sa se calmeze, reusesti doar sa-l enervezi si mai rau. –Si ce daca esti de la paza? Asta inseamna ca trebuie sa te lipesti de spinarea mea? Da’ ce-s eu, melc, sa te duc in carca? Mars afara la pazit banca de hoti daca esti de la paza! Sau mars repede in spatele meu,  dupa linia galbena, ca aici avem treaba cu secretul bancar si avem nevoie de confidentialitate!!

Va cam dati seama cam cat s-au distrat clientii bancii cand au auzit-o pe aia cu secretul bancar, dupa ce aflasera deja pe un ton urlat toate detaliile problemei amicului meu, Popescu. E foarte creativ omu’ cand e nervos.

Insa iata ca numai acest comportament si spaima pe care probabil  burtosul de la paza si directorul antic  al sucursalei au tras-o i-au rezolvat problema. Pana la urma functionara cu coc a intins mana pana la colega ei, a completat formularul si amicul meu a platit. Adica a ajuns dupa 15 minute de scandal fioros si iminenta de accident vascular….la fix acelasi rezultat la care, cu putin creier si putina bunavointa, se putea ajunge in cateva secunde de la bun inceput.

D’aia in Romania, cum spuneam, daca vrei sa rezolvi ceva, trebuie sa fii exact ca Bruce Willis in Die Hard. Pai de ce???!!! Whyyyy?!!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: