Ioana Hincu

Dumnezeu nu ne uraste

In Solutii on Septembrie 27, 2011 at 10:22 am

“Dumnezeu nu ne uraste Harry. Daca ne-ar fi urat nu ne facea atat de curajosi in inima noastra”

E una dintre cele mai frumoase replici de film pe care le-am auzit vreodata. E rostita intr-un dialog de seara, pe o banca, intre doi barbati, ambii cu inimile frante de suferinte reale si adanci, unul mai in varsta – Harry ( Morgan Freeman), celalalt mai tanar – Bradley (Greg Kinnear). Primul e aproape invins si crede ca Dumnezeu ne uraste pentru ca altfel n-ar ingadui atata suferinta sufleteasca. Celalalt, Bradley, ii da linistit replica de mai sus. Filmul se numeste Feast of love ( Festinul/sarbatoarea dragostei/2007) si are unul dintre cele mai frumoase scenarii  urmarite de mine pana acum. E deopotriva trist si optimist. Exact ca viata. E chiar un festin al dragostei si al vindecarii sufletesti. Merita vazut. Si cu asta ma opresc, pentru ca n-am de gand sa scriu o cronica de film.

Totusi, replica asta m-a facut sa ma gandesc la niste lucruri importante si caraghioase laolalta. Pentru ca omu-i o fiinta  tare caraghioasa deseori.

In primul rand mi-am dat seama cata nevoie aveam sa o aud (replica). Si sa nu indrazneasca nimeni sa-mi spuna ca niciodata in viata nu s-a simtit invins si oarecum abandonat sau in razboi cu Dumnezeu . Mie mi s-a-ntamplat de multe ori. Dar n-a durat. Probabil ca daca mi-ar fi dat cineva  replica asta, ar fi durat si mai putin.

Apoi, m-a facut sa ma gandesc la relatia aparte si mai mult sau mai putin liber asumata pe care fiecare dintre noi o are cu divinitatea. Cu Proiectantul Suprem. Si presupun ca trebuie sa fie foarte diferita. Eu una, in clipele de fericire si de echilibru, ma simt binecuvantata, insotita si protejata de divinitate si de ingerii mei. In cele de nefericire acuta, ma simt abandonata. Nu stiu daca asa stau lucrurile si cu altii. Poate ca da, poate ca nu. Dar mecanismul asta ma face sa cred ca, pana la urma, in nefericire nu divinitatea ma abandoneaza pe mine, ci probabil, mai mult ca sigur de fapt, eu pe ea. Si uite asa am inteles  la un moment dat in viata, ca Dumnezeu nu e o fiinta (asa cum gresit ne dau reprezentarea majoritatea religiilor omenesti) si nu sta agatat pe un perete, intr-o icoana sau la biserica, ci e o omniprezenta si o stare. Ca Dumnezeu e chiar iubirea, frumusetea si toate cele bune, si ca depinde doar de mine sa ma-nsotesc cu ele, sa le port in mine,  sa le respect si sa le cultiv. Sau nu. Admit ca asta am invatat si mi-am lamurit mai demult.

Dar recunosc ca pana la replica asta nu m-am gandit ca de la Dumnezeu si din iubire vine si curajul. N-am fost atenta, ce sa fac? Desi, la cate exemple de curaj fara nici o alta explicatie am vazut si am trait, ar fi trebuit sa ma gandesc mai serios pana acum. Ce caraghios: a trebuit sa vad un film, nu sa citesc Biblia  ca sa ma conving si ca sa nu mai uit. God works in mysterious ways – zic anglo-americanii. Dumnezeu lucreaza pe cai misterioase. Totul e sa fii receptiv si deschis.

Si zambesc putin melancolic: daca tot omul ar fi cu inima deschisa si receptiva la iubire, probabil ca nu s-ar mai simti nici singur, nici tulburat de frica si nici abandonat. Probabil ca n-ar mai confunda curajul cu adrenalina si cu tot felul de alte acte temerare si riscante, insa lipsite de sens sau de continut. Probabil ca finalmente ar fi nu doar mai bun si mult mai curajos, ci  mai puternic si mai fericit.

Lao Tzu spunea ca iubirea celorlalti pentru noi ne da putere; iubirea noastra pentru ceilalti ne da curaj.

Iar impreuna cu replica asta din film m-a convins ca tot curajul autentic vine din iubire, deci de la Dumnezeu. Pentru ca mie nu mi s-a  parut niciodata o dovada de curaj sa te arunci in cap de pe un mal de prapastie legat cu un elastic de picioare ( sa faci bungee-jumping adica). Nici sa-ti risti viata si sanatatea ca sa bati tot felul de recorduri fara alta ratiune decat de palmares. Nu mi se pare o dovada de curaj sa treci pe rosu sau sa faci curse de viteza noaptea cu motocicleta prin oras. Nu-i sigur o dovada de curaj sa incalci reguli bune, sa-i agresezi pe altii si sa le inspiri teama ca sa ii domini si ca sa-i conduci. Astea sunt mai degraba forme iresponsabile de vanitate, de criza de identitate, de sete gresita de putere si de control asupra ta sau a celorlalti, de revolta sterila fata de propriile tale limite si atat.

Dar mi se pare un mare curaj in forma autentica sa-ti aperi tara, libertatea sau dreptatea cu pretul vietii tale. Sa aperi viata semenilor tai cu ce are ea mai sfant. E o dovada de mare si autentic curaj sa infiezi un copil si sa-ti asumi ca-l vei iubi si ocroti cu responsabilitate toata viata, ca si cum ar fi al tau. E pur si simplu un act de curaj, de iubire si de respect fata de ceilalti sa-i critici, sa-i indrumi si sa-i educi,  cand ei se tot opun si se tot complac in greseala  sau ignoranta, dar e fara indoiala spre binele si spre echilibrul lor sa o faci. E curaj bun venit din iubire de oameni sa fii medic, preot, educator, militar, politist sau aparator al legii si al societatii (atentie! de-adevaratelea, nu doar cu numele). Si chiar daca nu ti-ai facut o profesie din asta,  e  tot curaj in stare pura sa-ti deschizi inima catre oameni, sa le arati ce simti si ce gandesti, sa-ncerci sa-i intelegi, sa-i protejezi si sa-i iubesti exact asa cum sunt. Chiar daca stii c-au sa te raneasca. Chiar si pe cei de neiubit.

Desigur, nu suntem toti Isus, Maica Tereza , Papa de la Roma sau sfinti. Dar ma gandesc ca intr-o lume destul de trista si dezumanizata ca cea in care traim noi acum, pana si trezitul de dimineata si traitul zilnic cu demnitate, toleranta si bunavointa fata de ceilalti ( asa defecti cum sunt) e o dovada veritabila si respectabila de curaj. Pentru ca vine din suflet, adica de la Dumnezeu . Vine din iubire si din respect fata de oameni. Si sunt atatia printre noi care, discret si invizibil, chiar asta fac si exact asa traiesc. Ce bine ar fi sa facem toti la fel….

Pledand in continuare pentru curaj, imi amintesc in cele din urma ca statisticile spun si psihologii confirma ca sunt doua cuvinte pe care-i foarte greu sa le rostesti: “ te iubesc”. Atunci cand chiar iubesti, desigur. Si daca ar fi sa-i cred si sa pornesc doar de la asta gandind curajul, observ cu cata perseverenta evita oamenii cuvintele “iubire” sau “dragoste”, chiar cand isi au locul si rostul cert. Probabil ca numai auzul lor trezeste in ei vibratii misterioase si tulburatoare – desi bune – de care le e teama si de care se feresc. Sau le e frica de respingere sau de ridicol; pentru ca iubirea si romantismul au ajuns fie subiect de bascalie, fie de parada desantata. Si tocmai de aia, eu il rostesc (cuvantul “iubire”) fara retinere sau frica ori de cate ori se impune sau se potriveste in context. Nu-i bine nici sa abuzezi de cuvinte pretioase pentru ca-si pierd intelesul. Vorbesc totusi mai des despre iubire in ultima vreme, pentru ca mi se pare ca cea adevarata e relativ absenta din vietile noastre si trebuie cumva recuperata si reactivata. Cu seriozitate si cu ceva mai mult curaj.

De asta mi-a venit sa scriu putin pornind de la replica asta simpla si de impact. Din grija pentru iubirea adevarata si pentru curajul autentic care dispar. Ca sa traim cu inima ceva mai deschisa catre ceilalti si ca sa facem mai des ( daca nu zilnic, macar cateodata) niste simple si necesare exercitii de curaj.

Si daca altfel nu se poate si nu ne iese, macar sa scriem pe-un perete sau undeva, la vedere, prin casa, zicerea asta: “Dumnezeu nu ne uraste. Pentru ca daca ne-ar fi urat cu siguranta nu ne facea atat de curajosi in inima noastra.” Poate asa, cu timpul, vom ajunge sa credem si sa fim si noi, fiecare, inzestrati cu ceva mai mult curaj.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: