Ioana Hincu

Traim in enclave mici, multe si amestecate

In Dubii on Septembrie 30, 2011 at 5:55 pm

Imi lipseste acut sentimentul de apartenenta la comunitate si la natie. Nu vorbesc aici de patriotism, pentru ca nu am ajuns inca sa-mi urasc neamul si tara si nici n-as putea spune ca nu le mai iubesc deloc. Doar ca imi lipseste sentimentul de apartenenta la ele . Si ma indoiesc ca sunt singura care simte asa.

Sunt de acord ca romanul nu-i cea mai comunitara fiinta din lume. Iar cooperativa agricola de productie sau falansterul socialismului utopic n-au fost si nu sunt solutii de reunire a unui neam. Sunt de acord ca in istoria noastra moderna si contemporana prea des fracturata, n-am avut multe ocazii sa ne agregam social temeinic, pe baze solide, ca n-avem continuitate in comunitate. Sentimentele care ne unesc pe noi nu sunt dintre cele mai bune. De obicei au legatura cu ura sau cu satietatea. Cu faptul ca ne-am saturat ba de ceva, ba de cineva. Dar nu-i de ajuns.

In fine, explicatii exista multe pentru dezagregarea sau neagregarea noastra comunitara. Nici nu mai conteaza cate. Asta e starea de fapt a natiei noastre. Si totusi natiunea e formata din indivizi. Iar omul  e o fiinta gregara si are mare nevoie  de sentimentul de apartenenta la o comunitate.  Prin urmare cum ne descurcam sa traim fara acest sentiment?

Pai simplu: traim in enclave mici, multe, amestecate, haotic adunate si trecatoare. Adica teribil de dezradacinati si cam pe jumatate. Mi se pare mie ca acum, la noi, enclavele astea umane ( pentru ca evit sa le numesc “comunitati”) se formeaza prea conjunctural, haotic si superficial.

Si e firesc sa fie asa din moment ce, in afara de bani ( unica valoare vizibila care ne uneste sau ne desparte), nu mai avem nici o aspiratie comuna sanatoasa, nici un reper sau model de viata comun, stabil, moral si natural . Asta au reusit sa distruga cei 45 de ani de comunism coerent si  anti-uman si prelungirea lor de dupa: reperele corecte, naturale si  modelele de viata bune.  Nu spun comunism inuman, pentru ca inumane sunt multe modele social-politice din istorie si din lume. Spun anti-uman pentru ca asta e comunismul: o utopie improprie omului. Eu cred  ca de acolo ni se trage in mare masura si modelul  anti-comunitar si nefiresc in care traim acum. Ca si multe alte tare sociale. De la societatea condusa de anti-modele umane, dupa principii anti-umane, in care comunitatea era unita de valori false, artificiale, “tovarasesti”. Si de frica. O lume in care trebuia sa faci disidenta morala si sentimentala ( nu ma refer la cea politica), discret, doar la tine acasa,  pentru ca sa traiesti oarecum firesc. Si uite ce bine le-a iesit sovieticilor si comunistilor implementarea modelului asta de viata si de societate,  ca nici 20 de ani nu ne-au ajuns  sa ne reumanizam la loc. Traim la fel de impotriva firii. Doar ca ceva mai anarhic si mai putin structurat.

Si totusi, si noi, romanii, ca tot omul,  simtim nevoia sa ne adunam. Cu cine se nimereste si cum putem.  Nu merge sa te aduni dupa principii si valori spirituale comune. Asta s-ar intampla daca le-am avea. Comunitatea inseamna legaturi sufletesti. “Adica dreptul de a participa . De a fi sufleteste legat de altii. De a comunica. De a primi si de a da. De a fi mai mult decat mine insumi” – asa zicea Saint Exupery.

Pai asa ceva la noi nu exista. Sigur, ne adunam – cum spuneam- in mici enclave si grupuri. Insa au enclavele astea un liant solid si sanatos? Se poate numi comunitate gratarul cu bere sau chiolhanul regulat de weekend cu colegii sau cu vecinii? Cata bere trebuie sa bei si cata vaca, porc si berbec fript sa mananci ca sa mentii o prietenie si o comunitate pe viata? Cam multa as zice. Dauneaza totusi la sanatate. Ar trebui sa ne mai uneasca si altceva.

Acum ma intreb daca pana la urma, traiul asta nu ne dezmembreaza de tot ca natie. Ba  e  posibil si probabil ca da. O natie de peste 20 de milioane nu poate sa existe, ci doar sa se taraie si sa mai subziste o vreme, traind in sute de mii de enclave mici, efemere, haotic aglutinate, fara repere comune bune si legaturi sufletesti solide, fara comunitati in care sa participe efectiv si afectiv la ceva. Iar intre timp, sa nu uitam, cei mai comunitari dintre noi sunt si raman infractorii, impostorii si minoritarii ( in special tiganii). Pe ei ii leaga temeinic ilegalitatea, mediocritatea, culoarea pielii si maneaua. Fain!

Ce ramane de facut? Tot ce pot face eu e sa-mi  caut personal, cu lumanarea,  modelele umane bune cu care sa ma adun, sa impartasesc, sa comunic si  pe care sa le urmez . Deocamdata  le-am gasit mai mult in carti si numai  rarisim si intamplator in realitate. De aia si eu, ca tot romanul, traiesc in enclava mea mica, minuscula, dar pana la urma ceva mai buna decat celelalte. Oricum, nu ma plang, ci sunt recunoscatoare, pentru ca  e o enclava bunicica ( fara sa fie perfecta) si trainica ( dureaza demult, si la bine si la rau) de care ma leaga si mental si sufleteste doar lucruri bune. Tocmai de aia, prin comparatie, pare relativ miraculoasa. Asa ca am ajuns sa cred ca ingerii mi-au scos-o in cale, ca pe un serviciu divin si strict personal. Nu-i in regula ca am ajuns sa cred asta.

Nu se mai poate totusi sa  traim in enclave umane mici, multe si amestecate. Si nici doar pe ingeri nu ne mai putem baza.  Sau se poate si e firesc sa ne dezintegram asa? Cine stie… Mie oricum imi lipseste sentimentul de apartenenta la comunitate. Si am simtit nevoia sa spun ceva. Atat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: