Ioana Hincu

Civilizațiile nu cresc în copaci

In Solutii on Octombrie 2, 2011 at 2:26 am

 Aud în jurul meu ( și în țara mea, dar și în afara ei) că românii sunt un neam necivilizat. Nu știu dacă-i o concluzie bazată pe argumente solide și analiză, dacă-i o impresie trecătoare sau pur și simplu o judecată superficială și pripită declanșată de contactul cu unii indivizi necivilizati de același neam și de aceeași cetățenie cu mine. Poate că-i un amestec din toate astea.  Nu știu.

Dar ce știu e că până și mie, deseori, a ajuns să mi se pară că suntem un neam necivilizat. Și asta mă doare. Așa că am început să mă întreb serios ce ne lipsește. De unde ni se trage lipsa de civilizație.

Pentru asta a trebuit să îmi lămuresc eu mie, din nou,  ce e civilizația. În sociologie există peste 200 de definiții ale conceptului. Scolastice. Dar nu la ele mă voi opri acum. Ci la definițiile mult mai simple și mai convingătoare a trei gânditori ( foarte diferiți) care mie îmi plac:

“ Adevărata civilizație este aceea în care fiecare om îi dă celuilalt toate drepturile pe care le pretinde pentru el însuși. Robert G. Ingersoll – jurist, politician și reputat orator american, republican și umanist 1833-1899 ( original: the true civilization is where every man gives to every other every right that he claims for himself)

Care va să zică suntem civilizați atâta vreme cât respectăm și acordăm celorlalți, de bună voie și nesiliți de nimeni, aceleași drepturi pe care ni le dorim nouă respectate de ei. Bună definiție.

“Civilizația este progresul către o societate a intimității. Întreaga existență a sălbaticului e publică, guvernată de legile tribului. Civilizația este procesul eliberării omului de către om. Ayn Rand – scriitoare și filosoafă americană de origine rusă  1905-1982 (original: civilization is the progress toward a society of privacy. The savage’s whole existence is public, ruled by the laws of his tribe. Civilization is the process of setting man free from men.)

 Adică până la urmă civilizația înseamnă același lucru: să ne respectăm unii celorlalți drepturile, libertatea și intimitatea , după regulile bunului simț, ale discreției și ale decenței. Nu după regulile triburilor sălbatice care se dădeau huța prin copaci. De acord și cu asta.

Dar parcă nu-mi era de ajuns și îmi trebuia ceva mai mult ca să mă conving și să mă lămuresc pe deplin. Și iată cine, ca de multe alte ori , a tras linia de care aveam nevoie între civilizație și necivilizatie. Adică m-a lămurit fără echivoc și m-a convins, nu doar în mintea, dar și în inima mea:

“ Veacuri de-a rândul civilizația mea l-a contemplat pe Dumnezeu prin oameni. Omul era făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu era respectat de om […]  acest reflex al lui Dumnezeu conferea inalienabilă demnitate fiecărui om. Relațiile omului cu Dumnezeu întemeiau în chip evident îndatoririle fiecăruia față de sine și de ceilalți. […]”Antoine de Saint Exupery – scriitor și aviator francez 1900-1944.  Și mai vorbea el, întruna, atât de frumos și de convingător, despre “ civilizația mea, moștenitoare a lui Dumnezeu .”

Trei oameni diferiți, de naționalități și profesii diferite, născuți și trăiți în epoci diferite,  profunzi și talentați gânditori și scriitori, până la urmă m-au lămurit ce este adevărata civilizație și de ce ne lipsește. Pentru că ne lipsește respectul liber asumat față de noi înșine, față de ceilalți și nu în ultimul rând, față de Dumnezeu. Pentru că asta e temelia și baza oricărei civilizații. O civilizație nu-i doar o sumă de indivizi. Ci principiile și legăturile sufletești care îi unesc pe membrii și fondatorii ei.

 Și aici, trebuie să recunosc cu tristețe:  în acest moment, noi stăm foarte prost.

Sigur, nu m-ar mira și nici nu m-ar surprinde să fiu contrazisă vehement. Biserica ortodoxă română spre exemplu ar pretinde că cele de mai sus sunt valorile creștine care îi unesc pe enoriașii ei; adică pe cele 80 de procente din populația României de religie creștină și rit ortodox. Eu  i-aș transmite atunci bisericii că astea-s statistici și numere fără substanță și conținut. Pentru că valorile creștine – iubirea și respectul pentru aproape și pentru Dumnezeu -€“ sunt înăuntrul nostru, nu în statistici. Și așa cum sunt întemeiate în inima și în mintea noastră, așa le manifestăm și-n exterior.  Iar la cum ne manifestăm, mie mi-e evident că oricât de botezați și de prezenți la biserică am fi, aceste valori ne lipsesc aproape cu desăvârșire pe dinăuntru. Nici nu trebuie să ne contemplăm unii pe alții prea mult, ca să observăm.

Iubirea și respectul față de noi înșine e aproape mort. Se vede în felul în care ne purtăm trupul prin lume. Încovoiat, abătut și neîngrijit. Fără eleganță și fără demnitate. Fără mândria de a fi român. Fără convingerea de a fi ființe superioare și egale cu ceilalți. Adică fără conștiința de a avea în noi un OM.

Iubirea și respectul față de ceilalți aproape că nu există.  Se vede în felul în care ne ignorăm și ne disprețuim unii celorlalți drepturile, nevoile și libertățile. În faptul că nu ne mai auzim unii pe alții și nici nu ne ascultăm între noi. Nu mai comunicăm. În faptul că nu ne mai zâmbim unii celorlalți aproape deloc. Nu mai știm decât să ne afirmăm zgomotos și cu titlu de monolog durerile, frustrările, și cam atât. Și mă întreb de ce Doamne iartă-mă! o mai facem, dacă e ca și cum ne-am plânge la un zid. Așa mi se pare mie, acum, societatea noastră: un imens zid al plângerii fără rost.

Iar autentica iubire și respectul autentic față de Dumnezeu , în condițiile astea – adică  fără asumarea liberă și trecută prin filtrul conștiintei, nu cu frică de iad și de pedeapsa divină –  oricât de declamate și de manifest ritualice ar fi, se poate spune că aproape au dispărut. N-are nici un sens să pupăm crucea, dacă în inima noastră Dumnezeu e mort – la prea mulți dintre creștinii zgomotos-declarați este.

Ni L-au ucis alții. Și noi i-am lăsat.

Ni L-a ucis Marx când spunea că  “religia este suspinul creaturii chinuite, sensibilitatea unei lumi lipsite de inimă , după cum este spiritul unei orânduiri lipsite de spirit. Ea este opium pentru popor (das Opium des Volks). Suprimarea religiei, a acestei fericiri iluzorii a poporului este cerința adevăratei fericiri “.  Ni L-au ucis comuniștii care, mai apoi, ascultându-l pe Marx, ne-au alungat  pe noi din biserici și pe Dumnezeu din noi. Ni L-a ucis biserica însăși și înalții ei prelați când s-au înfrățit și incumetrit cu dictatura comunistă și cu reprezentanții ei bolnavi la suflet și la cap. Ni-L ucide în continuare aceeași biserică pentru că nu mai știe ( dacă a știut vreodată) cum să ni-L aducă înapoi. Nu frica de Dumnezeu trebuie să ne-o predea biserica. Ci respectul și iubirea față de El.

De asta se duce de râpă civilizația noastră. De asta suntem necivilizati. Pentru că am uitat ce e simplu și important. Cred că-i momentul să ne readucem aminte. Cred că e timpul să restaurăm în noi cultul omului, al vieții noastre și cultul autentic al lui Dumnezeu, într-un mod liber consimțit, de bun simț și responsabil.

Nu trebuie să facem pentru asta gesturi mari, edificatoare. Ci doar să ne întoarcem discret și cu reverență la partea bună din noi. Nu de frică. Și nu doar de ochii lumii. Ci ca să ne recuperăm demnitatea de oameni și de români. Și că să ne restaurăm civilizația dispărută. Că să ne recăpătăm stofa de învingători.

Civilizațiile nu sunt doar o sumă de indivizi. Ci de Oameni. Omenia din noi trebuie deci să ne-o recuperăm. Civilizațiile nu sunt ca fructele sălbatice. Nu cresc libere și de capul lor în copaci. Se cultivă greu, cu răbdare, și se construiesc și reconstruiesc pe valori universale și bune.  Despre care refuz să cred că au murit pentru totdeauna în noi.

Tare mi-aș dori să gândim mai mult și mai liber. Tare mi-aș dori să reînvățăm să simțim la fel. Dincolo de toate constrângerile și prejudecățile astea stupide ale societății actuale. Dincolo de frică, de suferințe și de frustrări. Să ne eliberăm partea aia bună din suflet. Și să-L reinstalăm în inima noastră pe Dumnezeu. Să-L respectăm la fel ca pe noi înșine. Pentru asta va trebui să reînvățăm să ne iubim și să ne respectăm pe noi.

Altă cale spre civilizația autentică eu nu văd.

Iar dacă nu? Cât de curând, simt că ne vom întoarce, cu tot cu civilizația noastră sălbăticită, direct în copaci.  Și, deși mi-aș dori, de data asta nu cred să mă înșel.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: