Ioana Hincu

Conservatorism romanesc. Palatul de Justitie din Buftea.

In intre ras si plans on Octombrie 10, 2011 at 11:35 pm

Daca-mi mai spune cineva ca romanul nu-i conservator si traditionalist, ii rup capul.

Deunazi am fost la Buftea. Oras in toata regula, la doi pasi de Bucuresti. La judecatorie.

Nu mai fusesem de 12 ani. Pe vremea aia sediul principal al judecatoriei se renova, iar unica sala de sedinte (de judecata) era intr-o fosta casa de oameni sarmani de langa (nu-mi imaginez c-ar fi putut vreodata fi altceva), care mai avea putin si cadea. Pentru ca dimensiunile salii de sedinte nu depaseau cu mult bucataria mea (normala), inauntru nu aveau loc decat judecatorul, grefierul, maxim doi avocati si trei petenti. Restul spatiului era ocupat de o soba. Asa ca ne chemau prin difuzor de afara (difuzor ca alea din garile copilariei mele); daca ar fi zbierat numarul de ordine al dosarului si numele partilor dinauntru, nu se auzea pana in strada – locul unde toata lumea, indiferent de anotimp sau de temperatura, astepta.

Desigur, daca n-aveai incotro si trebuia sa ajungi la Buftea, cea mai buna solutie era sa tratezi situatia cu umor. In fond, partea buna e ca era intim. Cand iti venea randul, stateai langa soba si fix nas in nas cu judecatorul, care nu indraznea sa te enerveze prea tare fiindca puteai lejer sa-l pocnesti sau sa te manifesti violent.  Avantajul la Buftea era si ca puteai si sa fumezi ca un cuptor, la zeama de cafea de la chiosc, pentru ca in aer liber si fumatul e liber.

Umorul, cum spuneam, era singura scapare.

Ba chiar imi aduc aminte ca ultima data cand am ajuns la Buftea cu un client (strain,  instarit, bancher si investitor serio)  ne-am stricat  de ras (decat sa plangem in cor). Dincolo de socul initial (al lui) si de tragicul situatiei juridice – cumparase pe hartie, de la o autoritate locala, o megaferma agricola care doar pe hartie mai exista – tot contextul era de un suprarealism ilar. In primul rand am descins noi acolo dintr-o limuzina  (a lui), trasi la patru ace (eu l-am prevenit ca n-are rost , dar el nu m-a crezut) si dupa ce am coborat din masina, in timp ce ma indreptam hotarata spre sediul judecatoriei (bot in bot cu parcarea) omul, nedumerit, ma intreaba pe limba lui : – Unde-i palatul de justitie din Buftea? Mi-a placut exprimarea. Ii zic: – Uite-l ,si-i arat casuta cu pricina. In primul moment a fost convins ca-mi bat joc de el. In al doilea a izbucnit in ras, ca doar nu era sa ne facem mai mult sange rau decat ne facusem deja. Am petrecut atunci cateva ceasuri in parcare, band cafele la paharel de plastic (nu ma plang, erau oneste), cumparate de la chioscul care indeplinea si functia de xerox /fotocopiator si care era amplasat in acelasi loc. O experienta care, tratata cu umor, ramane de neuitat.

Doar ca e greu sa ai umor cand e vorba de un lucru atat de serios ca justitia.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici acum. Sediul nou, cladirea de langa cea de atunci, ceva mai mare (nu cu mult) lasa si acum o impresie de neuitat. Or fi renovat-o acum 12 ani, dar cu siguranta aia a fost singura data si singura zugraveala/tencuiala. In plus pare a se lega de un fel de bloc de locuinte cu 3 etaje.  Iar pe usa salii de sedinta numarul 1 (nu-mi dau seama unde o fi sala nr. 2) e un afis mare cu semnul international pentru persoane cu handicap fizic (carucioare). O fi din cauza rampei mai greu utilizabile care necesita semnalizare (ca sa te prinzi  ca exista si sa o folosesti) sau pentru ca sala e doar pentru handicapati?! Nu stiu ce sa zic. Semnalizarea in tara noastra e uneori confuza. Dar eu nu-s orgolioasa, asa ca n-am luat-o ca pe un afront. Oricum, nu eu aveam treaba acolo, ci o colega pe care o insoteam pentru ca-i trebuiau doar niste copii de la arhive.  Fiind in afara orelor de sedinta, n-am apucat veselia si deranjul de dimneata.

Intre timp, ca sa nu ma plictisesc, am facut niste poze cu telefonul si, conform obiceiului dobandit din tinerete, pe ici pe colo m-am amuzat.

Spre exemplu, ceva-ceva tot a progresat: chioscul pentru facut fotocopii si baut sucuri si cafele, s-a mutat din parcare in curtea institutiei, intr-o cladire micuta, vopsita intr-un galben vesel, primavaratic. In fata cladirii, am gasit trei bancute (usor deselate), un cos de gunoi si cateva floricele. Am gasit de asemenea si doi caini (rasa comuna, europeana) foarte simpatici: unul flocos si lasciv, celalalt diligent si vesel. Aveau si cotet. Tot in curte la judecatorie. Singura plictisita si relativ suparata era o mitza (pisica adica, tot rasa comuna, tigrata) care se uita la mine cu dispret. Pisicile sunt animale inteligente si realiste. Dupa cum se uita la mine, mitza aia precis se gandea: uite-o si pe cotofana asta de capitala! Las’ ca-i ies imediat fumurile pe nas cand s-o aseza cu hainele ei deschise la culoare pe banca.  Ha! Numai ca eu, foarte atenta si experimentata in priviri de felina, am inteles imediat mesajul, am sters banca, si  abia dupa aia m-am asezat.  Sic!  Dezamagita, mitza a coborat de pe banca, mi-a intors coada si s-a retras.

Eu am continuat sa contemplu atent peisajul. Inclusiv pe cel uman. Lumea putina si relativ amabila. Inautru, o grefiera copia de zor formulare de citatii si dosare. De mancare se gasea o gama variata de chipsuri si biscuiti, iar de baut- toata gama de chimie adevarata (imitatii de sucuri de fructe). Plus cafea la paharelul de plastic. Clasic.  Daca tot eram acolo, am profitat sa-mi fac niste fotocopii de documente. Indatoritoare, patroana boutique-ului si functionara judecatoriei, s-au intrerupt si m-au servit pe loc. Am apreciat. Lume cumsecade. Si colega mea a rezolvat foarte iute. In maxim 15 minute a venit arhivarul (un cetatean chinuit) si i-a facut copii de pe dosar. Ce om! La Bucuresti nu pupi chestii din astea decat cu coada, nervi, caciuleli si programare.

Dar, una peste alta, dupa 12 ani, cladirile, conditiile in care lucreaza oamenii aia (absolventi de colegiu sau de facultate de drept) si cele in care se administreaza justitia la Buftea, nu s-au schimbat mai deloc. E la fel de rustic, de pitoresc si de…impropriu pentru desfasurarea civilizata si eficienta a actului de justitie.

In concluzie, sa nu-mi spuna nimeni ca romanul nu-i conservator. Partea proasta fiind doar aceea ca ar trebui sa alegem mai bine ce anume si de ce naiba conservam.

Iar autoritatile locale ar trebui sa aibe bunul simt sa mai aloce cate ceva din sumele enorme din taxele de timbru (sume care se varsa de cativa ani la bugetul local) pentru justitie, ca de la justitie le vin. De exemplu,  ca sa dea nu doar o fata mai civilizata sediilor locale de instante, dar si putina prestanta si respectabilitate magistratilor si actului de justitie – si asa rau vitregit de soarta.

E totusi rusinoansa nepasarea demnitarilor si autoritatilor locale fata de a treia putere in stat. Nu poti construi un stat de drept cu justitie de hangar.

Intre timp, nu ne ramane decat sa tratam situatia si  “Palatul de Justitie” din Buftea (ca atatea altele din tara) cu stoicism, cu toleranta si cu umor.

Ceea ce le doresc sa poata si celor care lucreaza acolo, n-au alta scapare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: