Ioana Hincu

Armata mea de ingeri pazitori

In Solutii on Octombrie 11, 2011 at 9:16 pm

Pentru cei care mi-au fost intotdeauna alaturi si sper sa imi ramana, si la bine , si la greu. Pentru toti cei despre care inca nu stiu sigur daca s-au inrolat sau nu in armata mea de ingeri pazitori. Si nu in ultimul rand, pentru toti cei care vor veni si pe care inca ii mai astept…

Nu stiu altii cum sunt si cum traiesc, dar pe mine sigur ma tin in viata cateodata numai ingerii pazitori. Pentru ca prin si pe langa cate necazuri am trecut, alta explicatie nu gasesc. Ce-i drept, uneori mi se pare ca m-am nascut ca sa le dau de lucru. Am facut destule imprudente, greseli si lucruri iresponsabile. Dar cine n-a facut? Totusi aici ma aflu. Intreaga si foarte vie. Poate de  asta sunt convinsa ca nu am un singur inger, ci mai multi. O armata intreaga. Altfel ma indoiesc ca as fi facut fata destinului meu. Nici eu, dar nici ei. Pe mine m-au salvat de la moarte sigura de cateva ori. Alteori mi-au salvat sufletul si speranta. Foarte important ca sa continui sa mergi mai departe!

Mi-a luat multa vreme sa inteleg ca asa functioneaza de fapt lumea, mult mai subtil decat pare:  cred (eu chiar cred) ca lumea functioneaza pe baza de ingeri protectori.

Interesant e sa fii atent cum se manifesta. Sa nu va inchipuiti ca se zbenguie  si dau tot timpul din aripi. Desi uneori asa mi-i imaginez;pentru ca nu-i vad, sunt nevoita sa mi-i imaginez. Ingerii sunt relativ discreti. Dar sunt acolo. Important e sa nu uit si sa pastrez legatura cu ei. De multe ori, cum spuneam, ajunge sa mi-i imaginez. Ii chem la apel cu gandul, iar ei se prezinta si fac scut in jurul meu.

Alteori se intrupeaza in cate un om.

Cand eram mica, ingerul meu sef era mama.  Si familia in care m-am nascut. Dupa aia, cand am crescut si m-am dus la gradinita, apoi la scoala, ei (ceilalti ingeri) au devenit singura explicatie logica si rationala ca am ramas in viata, ca nu m-a vatamat nimeni iremediabil (nici macar eu)  si ca m-am intors intreaga, in fiecare zi,  acasa. Nu eram singura. Asa se explica. Ma insoteau si ma aparau ei.

Si de atunci incoace, in viata mea, s-au tot adunat ingeri. Unii au venit, m-au luat o vreme sub aripa lor si s-au dus. Mentori, profesori, colegi de joaca, de scoala, cunostinte intamplatoare sau trecatoare. Multi. Unora nici nu le mai stiu numele intreg. Sa ma ierte. Pe al altora nu l-am stiut niciodata, desi mi-ar fi placut. Dar, cumva, toti m-au ocrotit.

Altii s-au instalat definitiv in viata mea. Pe rand. Astia sunt prietenii mei. Daca nu eram atenta, probabil ca nu i-as fi capatat. (Cred ca o vreme nici n-am fost atenta. As vrea sa ma ierte daca vor putea.)

De asta ma ingrozesc cand vad in jur cu cata graba trec oamenii mari unii pe langa ceilalti. Pardon! Nu-i vorba de oamenii mari. Nu-i dovada de naivitate sau imaturitate sa crezi in ingeri si sa-i “vezi”. E luciditate, caci trebuie sa fii arogant si orb sa crezi ca poti supravietui  si trai de unul singur, fara un necesar si permanent ajutor ingeresc. E o sfidare a evidentei sa crezi ca ramanerea ta in viata e rodul autistei si singularei tale puteri.

Ingerii nostri (pentru ca toti avem) sunt buni,  blanzi,  intelegatori,  harnici,  saritori, atenti,  curajosi, ba chiar eroici cateodata, altruisti si generosi. De asta se spune ca sunt  trimisii lui Dumnezeu pe Pamant. Si nici macar n-asteapta de la noi mare lucru. Doar un pic de atentie si mai multa grija fata de noi. Atat.

Oarecum la fel sunt si stau lucrurile cu ingerii vizibili. Cei cu trup. Cu prietenii de pilda. Caci tot asa, cu atentie si deschidere sufleteasca, capatam prieteni. Tot asa se si pastreaza. Ei sunt ingerii nostri familiari si nespectrali. Merita atentie. Ce-o fi asa de greu?! Nu costa bani. Nu-i mare lucru.

Da. Categoric si fara dubii: in ordinea tulburata a zilei, avem mare nevoie de acest regulat si disciplinat efort: contactul intim cu noi insine si cu ingerii nostri.Caci zilele sunt de o agitatie isterica si caraghioasa cateodata; caraghioasa pentru ca-i fara rost si fara serioasa finalitate. Sterila prin insusi sensul ei. Agitatia pentru supravietuirea prozaica, alimentara? Da, are sens pana la un punct. Pana la o limita atent ponderata.  Pana la limita dincolo de care insasi agitatia pentru supravietuire  ucide. De asta, cateodata, chiar daca pare nu-i tentant, ar merita sa practicam putina asceza materialist-existentiala, sa ne limitam la painea noastra cea de toate zilele (nu contest,  greu de obtinut deseori),  sa ne hranim mai bine si mai sanatos sufletul si legaturile lui. Hrana spiritula e la fel de importanta, iar Si ingerii asa se cheama: cu mintea si cu inima; nu e alta cale.

A nu se uita va rog:  uneori, cand esti singurm ti-e frig si foame, doar  ingerii mai raman sa te hraneasca si  sa-ti dea adapost.

De asta zic: ar merita sa fim din cand in cand, zilnic daca se poate, macar cate un ceas, mai putin ocupati si actuali. Sa fim inactuali – cum spune Andrei Plesu, citandu-l pe George Calinescu intr-un indemn similar. Sa ne-amintim de ingeri, care nu-s desueti, ci doar cazuti in dizgratie. Aruncati acolo din neatentie, pentru ei sunt discreti, iar noi  grabiti. Cum sa-si faca treaba cu asa clienti grabiti si bezmetici?

Ma rog,  daca pe mine nu ma credeti,  nici pe Plesu, nici pe Calinescu, nici pe Saint Exupery, pe Ortega y Gasset, sau pe alti intelepti, care ne roaga sa fim mai asezati, intru recuperarea fiintei noastre spirituale, ca sa-i lasam pe ingeri sa-si faca treaba, atunci am sa va dau un exemplu mai simplu si plastic:

Era acum ceva vreme la televizor o reclama foarte simpatica pentru o companie de asigurari. Un inger pazitor (imbracat in alb, aripi, aura si tot tacamul, simbolizand  compania de asigurari) isi urmarea disperat clientul (un tanar la costum cu mobilul lipit de ureche) ca sa-l protejeze. Carevasazica clientul era om serios,   grabit si ocupat. Care mergea  pe strada, neatent, vorbind la telefon. Bietul inger fugea dupa el de rupea pamantul si facea tot felul de scamatorii si cascadorii ca sa-l tina in viata. Se facea punte peste gropi, inlatura obstacole, stingea incendii, oprea obiecte contondente care stateau sa cada peste om si finalmente oprea din mers si un camion care era sa-l calce pentru ca traversa strada pe rosu, vorbind, desigur, in continuare, la telefon. Iar la sfarsit tanarul era viu si intact, habar n-avea pe langa ce trecuse, desi era sa crape de multe ori, in timp ce ingerul  avea o aripa rupta, aura parlita, un ochi vanat, parul valvoi si era sfarstit. Dar isi facuse treaba. Concluzia reclamei? Compania de asigurari te protejeaza la pret rezonabil. Concluzia mea? Ingerii exista chiar daca nu se vad. Si sunt responsabili cu orice pret. Cateodata cu pretul vietii lor. Asa ca ganditi-va mai des cati ingeri personali e posibil sa fi ucis in viata voastra pentru ca n-ati fost atenti…

Daca altceva  sau altcineva nu va convinge ca ingerii exista,  ca sunt importanti, ca ne protejeaza,  ca doar graba si neatentia noastra ii obstructioneaza-n misiunea lor, atunci folositi povestea de mai sus ca pe-o analogie ca sa-i simtiti aproape. Si includeti va rog printre ingerii vostri si prietenii adevarati, care si cati  aveti. Si iubirile adevarate, pentru ca celelalte – subtiri si superficiale – nu conteaza, nu ocrotesc pe nimeni de nimic.

Poate asa va mai opriti putin din agitatia zilei si salvati ce-i important. Inclusiv pe ingeri, pentru ca si ei merita salvati. Pana la urma, oricat de altruisti, eroici si diligenti ar fi, si ingerii au nevoie de ragaz – asta trebuie sa le procuram noi. Au nevoie de cooperare – asta-i responsabilitatea noastra. Sa nu uitam ca nici ingerii nu-s perfecti, dupa cum nici noi. De asta e drept si echitabil ca, pentru intregul lor efort, sa punem mana sa-i ajutam si noi.  Quid pro quo.

Tare mi-as dori, din tot sufletul , ca toata lumea sa priceapa asta:

Ca toti avem ingeri pazitori. E imperativ sa-i tratam cu respect.

Eu ma straduiesc. Cand nu reusesc, nu mi-e bine. Sunt in pericol. Asa ca ma opresc, cer iertare si le aduc ingerilor mei ofranda de recunostinta, cum pot si ma pricep eu. Asa se explica probabil ca beneficiez in continuare de o armata intreaga de ingeri pazitori.

Carora, si pe aceasta cale, inaripati sau pamanteni, vreau din toata inima sa le multumesc. 🙂

 

Anunțuri
  1. Frumos scris. Am citit undeva ca avem trei ingeri pazitori, stangaciul, drepatasul si cel de crestet. Stangaciul este de evolutie apropiata de a noastra, dreptasul este mult mai evoluat iar cel de crestet este si mai puternic. Stangasul sta cu noi permanent, si apeleaza la ceilalti doi numai in situatii deosebite. O sa gasesc textul exact si voi scrie un post pe blogul meu. Toate cele bune,
    Viorel

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: