Ioana Hincu

Muzica e de la Dumnezeu. Nu ne tragem din maimuțe.

In Solutii on Octombrie 22, 2011 at 4:41 am

Una dintre cele mai evidente  și clare dovezi că nu ne tragem din maimuțe e muzica. Cunoașteți vreun cimpanzeu care a compus vreo simfonie sau cântă la vreun instrument? Dar vreun urangutan sau alt animal terestru care să fi studiat de bună voie și nesilit de nimeni mii de ani știința aranjării și redării sunetelor sau care să fi făcut conservatorul ? Eu nu.

 Asta m-a făcut să mă gândesc că Darwin a fost idiot, iar Engels de-a dreptul nerușinat (marxiștii și adepții împătimiți ai dialecticii naturii se vor indigna) când au încercat, fie și din rațiuni pur teoretice sau speculative, să demonstreze că munca l-a creat pe om și că ne tragem din maimuță. Eu n-am nici un dubiu că divinitatea ne-a creat și înzestrat cu toate darurile acelea inestimabile – rațiune, imaginație, creativitate, iubire – și a făcut diferența dintre noi și celelalte animale terestre încă de la început. Muzica omenească se numără printre darurile divine care face diferența între noi și restul regnului animal. Pentru că și muzica, la fel că multe alte minuni nepalpabile vine tot de la Dumnezeu. Nouă ne-a dăruit-o cam pe toată. Oricum, mai mult decât oricărei alte ființe cântătoare de pe Pământ.

Dacă ne-au trebuit zeci de mii de ani ca s-o revărsăm cu  bucuria, diversitatea, splendoarea, pasiunea,  rafinamentul și măiestria cu care o facem azi, e doar vina noastră: ne-am luat cu subzistenta și alte treburi prozaice, și am uitat pentru ce am fost creați: ratiune si simtire unice pe planeta asta.

Sau poate că nu e vina nimănui. Așa trebuia să fie. Atât trebuia să dureze până să cultivăm în noi cumsecade bucata asta de divinitate și să ne înălțam astfel pe următoarea treaptă a desăvârșirii  noastre spirituale.

Istoria muzicii ne spune că încă din paleolitic omul vroia să cânte. Atunci însă nu știa decât să urle ca animalele padurii (din păcate unii dintre noi pe aceeași treaptă de evoluție au rămas). Însă a învățat  că pietrele și lemnele lovite scot sunete, nu folosesc doar la gătit si vânat. A observat că păsările scot triluri măiastre. Așadar, curios și creativ,  omul și-a imaginat că zgomotele se pot modula și trasforma în sunete diferite, la fel ca vocea lui, care o poate concura pe a păsărilor. Și uite așa, până la urmă a cântat. În neolitic știm că existau deja muzica religioasă în templele păgâne și cântecele de leagăn pe care mamele, din iubire, le cântau pruncilor. În zilele noastre, orice omuleț, cu sau fără cine știe ce talent și ureche muzicală, învață să cânte câte ceva de la grădiniță.

Toate astea s-au întâmplat pentru că omenirea a înțeles de mult nevoia de muzică și faptul că e una dintre legăturile nescrise, invizibile, cu Dumnezeu. O legătură pe care avem datoria fundamentală s-o păstrăm, pe care n-avem voie s-o ignorăm și nici s-o masacrăm. Și totuși o facem. Apoi ne mirăm că avem sufletele bolnave, sărace și dezintegrate. Caraghios. De asta scriu azi despre muzică.

 În fine. Că vă place sau nu, câtă și ce fel de muzică avem în suflet și căutăm, câtă dăruim sau primim, cam tot atâta iubire, putere și dumnezeire purtăm în noi. Unii mai multă, alții mai puțină. După noroc. Așa cred eu – deși n-am nicio dovadă – că muzica, la fel că dragostea, e tot un pact cu îngerii pentru ajungerea mai aproape de originea noastră reală; mai aproape de Creator. Cred asta pentru că muzica poate fi vindecătoare, integratoare, salvatoare,  unificatoare și pacificatoare sau răscolitoare pentru om. Cred pentru că e deopotrivă ezoterică și universală. Ăsta e un paradox.

Muzica, alături de gândirea și simțirea înalte, ne asigură transcendența, și e una dintre măsurile ei. Muzica poate clarifica identitar: între manele și nocturnele lui Chopin. Exact atât de larg este registrul identităților și desăvârșirii noastre spirituale.

Dacă aveți vreo îndoială cu privire la originea dumnezeiască a muzicii, vă rog să va gândiți  la un exemplu notoriu:

Cum a putut Beethoven sa compuna atata muzica universal si incontestabil frumoasa fara urechi functionale? Urechea e receptorul muzicii si el nu mai auzea. Unde si-a construit armoniile si liniile melodice? Unde le-a ascultat? In minte si-n suflet, evident. Care ambele sunt inzestrari de la Creator.  De unde i-au venit genialele compozitii muzicale? Pentru cei care stiu cat de dificil este si de cata verificare cu urechea si cu instrumentul e nevoie intr-un proces de compozitie muzicala, devine mai evident ca numai de la Dumnezeu puteau sa-i vina, si ca toata muzica beethoveniana e de fapt pur miracol si mesaj divin.

Muzica mai este si un fantastic si universal instrument de comunicare. Prin comparatie, comunicarea prin cuvinte e dificila. Muzica ne atinge si curge mult mai usor si mai natural prin si printre noi.

De asta ma gandesc si cred ca muzica e probabil si un fel de ajutor ingeresc. Pentru ca asa o percep si intuiesc eu: fie ca pe o atingere fina de aripa usoara  care acopera si protejeaza de uratenia si relele pamantului, fie  ca pe un ghiont delicat care deschide sertarele sufletului si ma leaga deopotriva de cer si de semenii mei. Exista chiar un fel de muzica (ceva mai rara) care-mi muta inima din loc, cu tot cu mine, care invinge gravitatia si ma face sa zbor (o halucinatie, desigur). Asta numai ingerii pot.  Pana la urma asta e misiunea lor.

De ce sa refuzam un asemenea ajutor? De ce sa nu profitam de el? De ce sa nu-l cautam  si cultivam in fiecare zi? De ce sa-i condamnam pe altii, doar pentru ca nu vibram la muzica lor? Nu inteleg. Chiar nu inteleg. De aia scriu. Pentru ca muzica e un lucru important si la indemana, pe care multi il ignora sau trateaza cu superficialitate, ca pe un simplu divertisment.

Stiu: a existat si va exista intotdeauna muzica rudimentara sau populara, mai putin agreata de o ureche versata. Nu ne putem opune. Tocmai pentru ca raspunde unei nevoi primitive si ancestrale, e libertate, si masele au si ele dreptul la muzica lor. Iar masele n-au dat niciodata pe dinafara de rafinament cultural de niciun fel. Totusi si muzica populara a evoluat si exista interpretari de mare frumusete si virtuozitate care nu de putine ori au fost izvorul unor geniale creatii muzicale culte.  In fond si masele se pot exprima, uneori, complex si frumos.

Tendinta de rafinare a muzicii a existat si va exista oricum intotdeauna.  Iar masele pot fi educate.

Exista astfel foarte multa muzica culta, veche sau moderna, si muzica noua derivata deopotriva din genurile culte sau populare, care are o dimensiune universal frumoasa si celesta. Si pe care chiar si masele ar gusta-o daca li s-ar servi. Daca ar sti de ea.

Ce mi se pare mie absolut fascinant si deloc gresit in epoca actuala e varietatea enorma de muzica si felul in care se intalnesc, fuzioneaza si se autogenereaza genurile muzicale.

Desi am beneficiat de o educatie muzicala solida (10 ani; institutionalizata timp de 8 ani) si imi curge in continuare rimelul cand ascult (sau cant uneori la pian) o lista lunga de piese preclasice, clasice, romantice si moderne culte, eu nu sunt de acord cu cei care resping genurile noi rezultate din unirea rafinamentului muzical si culturii populare. Jazzul bunaoara vine din muzica religioasa si populara a negrilor americani. Si nimeni nu-i poate contesta pe George Gershwin sau pe Miles Davis, si nici lista interminabila de excelenti muzicieni de gen.

Nu sunt deloc de acord cu cei care blameaza gusturile muzicale indoielnice ale multimii si decreteaza ca multimea nu vrea nimic mai rafinat si mai frumos. Sau cu cei care declara apocaliptic ca muzica s-a degradat si ca suntem pierduti si in privinta asta.

Nu-i adevarat. Muzica e in fireasca schimbare, odata cu noi, odata cu tot ce fiinteaza. Cea veche si frumoasa se pastreaza si se canta in continuare. Chiar mai mult decat acum 100 de ani. Multimea e doar ignoranta sau saraca (accesul la muzica de buna calitate e deseori prohibit prin pret). Asa a fost dintotdeauna.  De aia merita informata si educata. S-au facut recent experimente laudabile de catre muzicieni de formatie clasica care au demonstrat contrariul. Au facut-o probabil din dragoste de muzica si de oameni. Intr-o tara din America latina (Argentina) de exemplu,  cativa cantareti de opera si corul aferent au descins anul trecut intr-un mall, la ora de maxim shopping si au inceput sa cante Brindisi din Traviata. Toata lumea s-a oprit, a ascultat si a aplaudat entuziast la final. Un eveniment identic s-a organizat in Spania, intr-un bar plin de betivi locali (toata lumea era cu berea sau carafa de vin in fata).  Ambele evenimente le-am vizionat pe internet. La fel am vazut cu ochii mei ca se intampla cu regularitate in piateta din Covent Garden (Londra). Si multi oameni sunt receptivi.

Prin urmare, cu rabdare, modestie si ceva efort,  multimea poate fi educata, fie si prin asemenea evenimente mai putin regizate. Multimea prefera maneaua doar din obisnuinta, proximitate si in lipsa de alternativa. E treaba elitelor ce ofera multimilor spre consum cultural si cum. Si a sponsorilor de evenimente pseudoculturale, nerusinat de bogati, dar prea putin educati. Si sa nu-mi spuneti ca-i mai ieftin sa-l platesti pe Adrian- copilul mimune sau pe Florin Salam sa cante prin piete si la evenimente sponsorizate sau subventionate pe bani publici, decat pe salariatii vreunei filarmonici sau opere din Romania, ca va strang de gat; stiu pentru ce salarii de mizerie canta o luna intreaga. Insa, in timp ce eu n-am auzit de manelisti care sa dea concerte gratuite prin piete publice (sub 5 mii de euro nu se prezinta ei nici la nunti), de vreo doua ori in ultimul an am asistat la concerte splendide si gratuite (cei mai multi artisti nu erau platiti) in piata George Enescu (langa Atheneu).

Pana una alta, noi, traind intr-o societate condusa de pseudoelite, ce ne ramane este sa fim receptivi si curiosi. Daca vrem muzica frumoasa, trebuie s-o cautam pe unde si cum putem. Adaug aici ca muzica noua sau veche, indiferent de gen,  n-ar trebui respinsa nicicum aprioric, ci experimentata. Pentru ca pana la urma, simpla sau complicata, culta sau pop,  o muzica frumoasa ramane o muzica frumoasa si merita ascultata pentru ca umple sufletul sau, cel putin, il completeaza, apropiindu-ne de Dumnezeu. Si, asemenea cartilor, faciliteaza comunicarea cu alte vietati ca noi.

De asta zic: oricat de blamata si criticata ar fi actualitatea si modernitatea, are si multe parti bune, fantastice, miraculoase si nemaipomenite pana acum, de care eu cred ca merita sa profitam. S-au inventat in ultima decada mici cutiute muzicale (mp3 si mp4 playere) care inmagazineaza sute si mii de ore de muzica si pe care putem sa le purtam cu noi in buzunar sau sa le conectam la tot felul de difuzoare, statii sau instalatii audio, chiar si prin masini. Merita sa invatam sa umblam cu ele (nu mai sunt chiar asa de scumpe) ca sa avem in permanenta muzica la noi. Internetul (si el foarte blamat, pe buna dreptate in anumite privinte) ne ajuta totusi sa fim la o aruncatura de buton distanta de infinit de multa muzica pe care  putem sa o ascultam de proba, dupa care o putem comanda sau cumpara la fel de usor daca vrem si avem cu ce. Putem totodata viziona online (uneori integral) concerte la care nu vom putea niciodata participa.

Asadar, nu trebuie decat sa fim constienti de binefacerile modernitatii, avansului tehnologic  si muzicii pentru fiinta si inima noastra (care este miezul ei).

Pana la urma e vorba de optiuni. Acum uu ne putem plange ca n-avem. Astea-s mofturi. Un sfert din omenire, statistic, are acces la internet. Ce face cu accesul asta si cu cat discernamant profita de el? Alta poveste, care tine de inteligenta si optiunea personala. Muzica spre exemplu este o buna utilizare pentru internet si tehnologia digitala. Iar daca vorbele mele nu v-au convins, intrati pe oricare dintre linkurile de mai jos unde veti gasi cateva mostre de muzica diferita,  frumoasa, splendid interpretata, in care fuzioneaza noul cu vechiul. Videoclipurile  de mai jos sunt cea mai elocventa dovada.  Iar proba ca muzica rafinata are succes de masa o furnizeaza numarul de vizionari. Prin urmare, cand vine vorba de mase, gusturile pot fi modelate; conteaza ce oferi.

Enjoy.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: