Ioana Hincu

Alt fel de pușcărie.

In spaime on Octombrie 28, 2011 at 12:02 am

Există pe lumea asta multe feluri de pușcării. Cele cu ziduri înalte și gratii sunt cele mai puțin populate. Cele  încăpătoare și mai greu de dărâmat sunt cele din mintea și din inima noastră.

Oricâte astfel de pușcării ar exista în lumea largă, mie mi se pare că acum, la noi, e una destul de grea.Pe ce se întemeiază? Simplu: pe ură, frică și sărăcie spirituală. Așa cred eu.

Ura. N-am cunoscut în viața mea pușcărie mai grea decât ura.

Ca și iubirea, vine din inimă. Doar că iubirea se naște odată cu noi și e nutritivă; pe ea se întemeiază toată devenirea noastră ca oameni și în cele din urmă desăvârșirea. Ura ne e străină când ne naștem. Dar se învață și vine ( cred eu) din inima rănită. Prea des și prea mult. Sau din prostie.

Ura e consumptivă și devastatoare. Poate anula într-o clipă  toată construcția magnifică și savantă a timpului și a Creatorului, mai eficient decât orice călău.  Ura nu face pe nimeni fericit. Ura ucide.

Și noi ne ucidem între noi cu succes, din ura inerțială, toată ziua . Suntem foarte pricepuți.

 La televizor toată lumea urăște pe toată lumea. Televiziunile de informații ( cică) îl urăsc de ani de zile pe președinte  ca o moară stricată care se învârte în gol de parcă n-ar mai avea alt subiect. Jurnaliștii se urăsc între ei. Breslele profesionale se nimicesc fie între ele , fie din interior. Partidele politice se execută public unele pe altele, deși, în intimitatea lor își dau mâna, căci sunt cam la fel. Pe stradă oamenii săraci îi urăsc pe cei bogați pentru că sunt bogați, iar bogații pe săraci pentru că le strică peisajul și-i încurcă. Bătrânii pe tineri și tinerii pe pensionari. Pietonii pe șoferi și șoferii pe toată lumea. Bugetarii pe privați, muncitorii pe intelectuali, intelectualii sofisticați de stânga pe Dumnezeu, bărbații pe femei, femeile pe bărbați, și tot așa.

Eu nu zic că n-avem cu toții dreptul să fim dezamăgiți, să protestăm și să facem care ce putem împotriva celor care ne rănesc inima și viața. Dar de aici și până la ură cronică e mare distanță. De ură ar trebui să ne debarasăm.

Din ură ( nu din iubire) s-au purtat războaiele religioase și interetnice și încă se mai poartă. Din ură s-au construit lagărele de concentrare. Din ură s-au inventat Siberia și gulagul. Din ură s-au născut nazismul și comunismul. Și fundamentalismul islamic sau orice altă formă de fundamentalism religios și de terorism. Iar toate împreună au ucis sute de milioane de oameni. Numărul de suflete pe care le-au ucis și încă le mai ucid e incalculabil. De aceea împotriva urii merită purtat un război general și constant de legitimă apărare, chiar și cu arma în mână câteodată, însă din și cu iubire ( nu ură) de oameni, de viață și de libertate, corect întemeiate pe valori morale și credință în Dumnezeu.

Ura devalorizează ființă umană și o paralizează. Din mare la suflet, te face mic; din liber, captiv; din deștept, prost; din creativ, distructiv. Din capabil de înățarel și desăvârșire, te face greu că piatra și te țintuiește la sol.

Trebuie să recunoaștem  că noi, românii actuali,  ne pricepem foarte bine să ne urăm unii pe alții la necaz și la nevoie în loc să ne ajutăm și să ne unim. Ura dezbină.

Ura din noi ar trebui demolată ca Bastilia. Pentru că se autogenereaza în cerc vicios. Ura naște ură și nimic altceva. Cu ura din noi , nu cu ceilalți, ar trebui să începem să ne luptăm.

Frica. Frica e cea mai mare limitare a spiritului uman.

 Nouă parcă  ne-a intrat în  gene. Ne-a inserat-o probabil totalitarismul în codul genetic național. Frica de schimbare și de consecințele ei, frica de responsabilitate, frica de cunoaștere și de nou,  frica subalternului de a-și supără șeful, frica șefului de a-și pierde scaunul, frica tuturor de a-l supăra pe funcționarul public atotputernic de la ghișeu, frica de a te lupta pentru credințele și convingerile tale, frica de ziua de mâine, frica de iubire ( pentru că prezintă riscuri) și frica de Dumnezeu ( treaba asta cu frica de Dumnezeu, în loc de iubire și respect pentru divinitate pe mine mă înnebunește).

Funcționăm și ne dirijăm existența pe bază de frică.

 Și asta ne face un rău enorm. Pentru că frica ucide libertatea din capul și din inima noastră; adică motorul care ne împinge spre înainte și spre în sus.

Grozav ne mai place să ne lăsăm pradă fricii. Probabil din prea lungă obișnuință. Așa au trăit părinții noștri în comunism. Așa au încercat să ne învețe și pe noi să trăim ( cu unii au reușit). După  principiul “capul plecat sabia nu-l taie”.Așa trăiesc și azi mulți oameni de toate vârstele.

Frica e tot pușcarie grea. Trebuie demolată. Și cu frica trebuie să ne luptăm.

Și dacă pe noi înșine și pe părinții noștri nu ne mai putem sprijini ca să scăpam de frică, atunci să ne amintim și sprijinim pe bunici. Bunicilor mei nu le-a fost frică să lupte în războaie. Amândoi au luptat în linia întâi pe front în al doilea război mondial. Și cu rușii și cu nemții. Așa a fost, ingrată, soarta noastră de neam. Unul era simplu soldat, celălalt ofițer – căpitan, comandant de batalion. O dată, în Crimeea, când a pornit la atac și-i era teamă că nu mai scăpa niciunul cu viață (așa era situația), bunicul a strigat din rărunchi ( în loc de comanda obișnuită de luptă care nu i-a ieșit) soldaților   din batalion lui: ” Împărate ceresc, cu tine înainte!”. Când eram mică și ne povestea asta râdea. Probabil pentru că scăpase cu viață și ajunsese să aibe nepoți. Împărate ceresc … Ce vorba mare…Câtă credință…Așa-i spunea bunicul ( profesor) câteodată lui Dumnezeu. Frică așa și-o învingeau când nu mai puțeau altfel; de ce credeți că atâta și de atâta timp se luptă marxiștii să ne transforme pe toți în atei? Așa  s-au luptat pentru țara și  pentru neamul lor.  Pentru libertate, cu curaj  fără limite și cu Dumnezeu înainte s-au luptat. Și au supraviețuit.  Deci se poate. De ce n-am putea și noi? În fond nouă nu ni se cere să murim (încă). Trebuie doar să ne reîntemeim curajul pe valorile bune ( pentru că de acolo vine) și pe credința în Împăratul Ceresc al bunicilor noștri. Măcar să încercăm.

Sărăcia. Sărăcia bunurilor lumești e  și ea un fel de pușcărie. Pentru că te privează de demnitate. Și de multe libertăți importante (   accesul la sănătate, la cultură și la cunoaștere). Totuși nu-i așa de gravă, pentru că are remedii. Iar  pe lumea asta sunt oameni săraci, dar mai senini, mai liberi și mai fericiți decât unii dintre stăpânii celor mai nerușinate averi. Înseamnă că nu-i atoatedistrugatoare. Cu sărăcia materiei se poate lupta!

Sărăcia minții și a sufletului însă e cea mai răspândită și perpetuă pușcarie actuală. Pare a fi pe viață. Din ea nu știu cum se poate ieși. Personal mă lupt să ies din sărăcia spiritului înconjurător în fiecare zi. Și mă uimește, mă revoltă și-mi face să fiarbă sângele în vine felul în care semenii mei parcă vor cu tot dinadinsul să mă sărăcească și să mă-nfunde în sărăcia  lor. Dar rezist.

Nu știu cum, dar și sărăcia sufletului și a minții ar trebui demolate, pentru că ne trag pe toți înapoi. Cu sărăcia spiritului trebuie să ne luptăm permanent. Punându-ne mintea la lucru în fiecare zi. Învățând lucruri noi. Căutând și cultivând cu încăpățânare  și pe cont propriu (dacă altfel nu se mai poate) frumosul și utilul care să ne umple și curețe  spiritul de gunoi.

 Astea-s luptele pe care le avem de dus în zilele noastre. Totuși continuăm să ne preocupăm de cu totul alte războaie. Rareori ne luptăm pentru ce trebuie. Și de aia multă viață prețioasă irosim. De ce o facem? Dumnezeu știe…

Probabil pentru că omul în general ( nu doar românul) e o ființă amnezică. Periodic uită ce-i important.

Omu-i și o ființă întortocheată. Merge împleticit: doi pași înainte, trei înapoi. N-a învățat încă să meargă drept și doar înainte. Noroc cu salturile periodice și temerare. Sunt unica șansa ca să nu meargă doar înapoi.

Până la urmă omu-i o ființă tare ciudată. Nu știu cum se face dar, periodic, intră de bună voie în pușcăriile minții lui și uită să mai iasă. Așa și noi. Am uitat să ieșim din închisoarea în care ne-au aruncat alții când au împărțit lumea și Europa acum aproape 70 de ani. Totuși, dacă ne gândim mai bine și privim înapoi în istorie, neamul ăsta a avut juguri mai grele (externe ) de dus. Și nu s-a lăsat. Până la urmă tot s-a unit și s-a eliberat de toate. De ce să nu ne eliberăm de sub propriul nostru jug? De ce nu ne recuperăm încă substanța noastră bună? Să se fi dus de tot?

Refuz să cred.

Sigur, ne trebuie ceva sau cineva, așa, ca un țunami, care prin puterea exemplului sau a cuvântului să ne ia pe sus, să ne însuflețească și să ne elibereze. Cred de fapt că ne trebuie mai mulți.  N-avem. N-avem ACUM.

Însă până ATUNCI, până când vor apărea și se vor ridica dintre noi adică, n-avem încotro : trebuie să ne organizăm fiecare un fel de rezistență interioară și personală împotriva închisorilor astea mentale și sufletești.

Dacă aș ști cum, mi-ar plăcea să-i eliberez și pe alții. Pe diferite căi, modest dar încăpățânat, tot încerc.

Cât nu-mi plac mie frigul, foamea și violența, când văd câtă pușcărie se-ntinde în jurul meu, îmi vine să fug în munți, să mănânc pâine cu apă și să tremur sub cerul liber ca să organizez rezistența împotriva urii, fricii și sărăciei spirituale. Sună straniu nu? Și totuși cred că e singura cauză pentru care merită, acum, să suferi, ba chiar să mori. Căci până la urmă singurele lucruri care echivalează viața rămân  libertatea, iubirea și bogăția spiritului. Pentru nimic altceva n-aș riscă să mor, pentru că n-are rost.

Prin urmare visez la ele și rezist la fața locului cum pot. Și la nevoie, dacă nu se mai poate, strâng o mână de oameni și mă duc să organizez rezistența din munți.
Dacă e cazul, vă anunț.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: