Ioana Hincu

Despre complicitatile noastre

In Dubii on Octombrie 30, 2011 at 5:02 pm

Pe ura, frica si lacomie se intemeiaza toate relele pamantului. Relele omenesti. Prostia si ignoranta sunt doar ajutatoare si cooperante. Toate distrugerile masive de vieti omenesti, de civilizatii si de culturi pe asta se intemeiaza. Si toate dictaturile. Asa cred eu.

Dar niciodata raul nu a invins pe nimeni si nici o tara fara o oarecare complicitate din partea invinsilor. In Arta razboiului, generalul  Sun Tzu spunea  ca nici o tara nu poate fi cucerita fara o complicitate din interior. Si intreaga istorie a omenirii verifica de sute de ori asertiunea asta.

Sunt insa multe feluri de complicitati. Exista complicitati scuzabile, inevitabile, si complicitati de neiertat. Unde tragem linia intre ele? Greu de spus. Depinde pana la urma de complice si de constiinta lui morala.

N-am sa m-apuc acum sa discut marile complicitati politice si istorice care ne-au adus in dezastrul spiritual si moral in care ne aflam azi. Gen complicitatea maresalului Antonescu cu nazistii sau complicitatea regelui Mihai cu guvernul comunist al lui Petru Groza? Nu stiu care ne-a facut mai rau. Fac parte probabil din ciclul “oameni buni care fac lucruri rele”. Explicabile sau nu, scuzabile sau de neiertat, sunt probleme controversate si inca nelamurite de istorici. Despre istoria mai recenta ( pe care am trait-o) doar atat tin sa spun: ca mi se pare de neiertat, indiferent de explicatii, complicitatea lui Ion Iliescu cu minerii. Ne-a aruncat inapoi in istoria tenebroasa cu cel putin o jumatate de veac.

Ce ma intereseaza acum sunt complicitatile noastre cotidiene. Si unde ne-au adus in ziua de azi.

Isaac Asimov spunea ( in seria Fundatia) ca nu trebuie niciodata sa lasi propriul simt moral sa te impiedice sa faci ceea ce trebuie. Un fel de scopul scuza mijloacele ( uneori), dar altfel spus. Asa sa fie oare? Nu cumva atitudinea asta si relativismul moral sunt ce ne duce de rapa in continuare? Ia sa vedem.

Complicitatea la coruptie. Ne plangem ( si pe buna dreptate) ca traim intr-o tara dominata si condusa de o clasa politica si de o administratie ( indiferent de culoare politica) corupte. Si de o justitie pe masura. Dar poate exista demnitar, functionar public sau magistrat corupt fara cei care ii servesc  mita pe tava? Dar fara cei care intorc capul si se fac ca nu vad? Nu cumva avem partea noastra de vina la intretinerea coruptiei? Nu cumva suntem si noi, activ sau pasiv, complici?

Bine, bine ( mi se va spune), dar coruptie exista peste tot in lume. Probabil . Dar in ce masura? Ca la noi a devenit regula generala si mentalitate. In alte tari ( ma refer la cele asa zis civilizate, occidentale) este exceptia si  se intampla de obicei la nivel inalt. La noi e un mod de viata, explicit sau tacit acceptat. De la pachetul de cafea si parfumul pe care ne-am obisnuit sa le dam diferitelor secretare pentru cine stie ce hartiuta cu stampila sau adeverinta, pana la marile afaceri, sa nu-mi spuna cineva ca n-a dat in viata lui mita in Romania, ca nu-l cred. Asta inseamna complicitate la mica sau marea coruptie. Suna rau. Stiu. Dar asa e. E explicabila? Fara doar si poate. Scopul scuza mijloacele.  Multe scopuri importante ( viata, supravietuirea, cariera) nu se pot atinge altfel. E scuzabila insa? Va las pe voi sa va judecati . Nu vreau sa ma erijez in lupul moralist acum. Sugerez doar ca, in unele situatii, care nu sunt de viata si de moarte, merita sa incercam si metodele clasice de solutionat probleme birocratice cum ar fi rugaminti , perseverenta si rabdare. Uneori merge. Mai sunt si functionari publici sau magistrati necorupti si umani.

Complicitatea la incompetenta. Ne plangem ( si tot pe buna dreptate) ca ne-au napadit impostorii si incompetentii.  Asa e. Dar facem ceva impotriva lor si in sensul asta? Pai, din cate stiu eu, nu. Invatamantul e zilnic complice la cresterea numarului de rebuturi profesionale. Eu spre exemplu, in facultate si chiar dupa ( de exemplu la examenul de definitivat) le-am suflat sau dat sa copieze de la mine multora. Dintr-un soi de compasiune stupida si prost inteleasa. Ce sa fac? Eram mica si proasta si am gresit. Asta insa i-a trecut clasa si le-a pus o diploma in mana unor putori sau unor tampiti. Vina imi apartine in egala masura cu profesorii care au tolerat aceste manifestari.

Iar cand e vorba despre concursurile pentru ocuparea diverselor posturi din sectorul bugetar? Astea sunt o nebuloasa si o rusine. Un fel de concurs de pile si aranjamente fara sfarsit. Si printr-o stranie si impotriva firii contagiune, sistemul asta s-a raspandit si in sectorul privat. Unde , cel putin teoretic, competentele ar fi indispensabile pentru eficienta oricarei activitati. Ei uite ca nu sunt indispensabile, cata vreme merge si asa. De aia pana si sectorul privat in tara noastra este (  cu putine exceptii) de mare ineficienta si de mare rahat. Sigur, cei competenti si marginalizati o sa-mi spuna ca sunt putini si coplesiti numeric de ceilalti impostori sau viermi. Asa e. Dar au facut sau spus vreodata ceva impotriva lor? Probabil ca unii da. Altii nu. Pentru ca au nevoie de locul de munca, no matter what. Ii inteleg.  Scopul scuza din nou mijloacele. Nu judec. Dar ma intreb: scuzabila sau nu complicitatea la incompetenta? Nu stiu. Va las pe voi sa judecati.

Complicitatea la imoralitate. Ma ingrozeste spre exemplu mandria pe care o detectez in vocea celor care se lauda ca  isi inseala nevestele ( sau iubitele) si au cate una, doua sau mai multe relatii deodata. Sau ca le-a iesit nu stiu ce combinatie sau smecherie pe baza de ilegalitati gen santaj, inselaciune sau trafic de influenta. Dar in egala masura ma infioara  admiratia pe care o citesc in ochii celor care ii asculta. De cand au devenit adulterul, minciuna, inselaciunea, ilegalitatea sau superficialitatea emotionala titlu de glorie si de lauda?

In acelasi timp aud in jurul meu parinti care isi invata copii sa minta, sa manipuleze, sa fie egoisti, aroganti, violenti si, in general, sa traiasca neautentic si schizoid.  Adica sa fie rai si imorali de mici cu convingerea ca e bine si ca asta e calea de integrare sociala si succes. Un fenomen extraordinar de raspandit. Justificat de diverse scopuri care ar scuza mijloacele mizerabile. Dar ironia e ca tot cei care “predau modul asta de viata copiilor lor” se mira ca odraslele lor nu sunt fericite, nu-si gasesc perechea cumsecade, locul in lume, ca societatea e bolnava, agresiva si nedreapta . Tot ei se vaieta ca daca ti-e rau si te prabusesti pe strada, numai bunul Dumnezeu stie daca scapi cu viata, pentru ca nimeni nu se va opri sa cheme o salvare sau sa-ti dea o mana de ajutor ( ci mai degraba un picior in fund). Asta fiind, altfel , rezultatul acestei educatii gresite si complice cu toate nonvalorile umane si morale. Ei? Cum e? Scuzabile sau nu aceste mici/mari si repetate complicitati?

Complicitatea la violenta, subcultura si prost gust. Ma infioara de exemplu grotescul si saracia programelor de televiziune romaneasca si mai ales ale celor de dezbateri sau stiri. Ca prin traditie si pentru sfanta audienta, emisiunile de stiri ale ProTv au devenit un fel de necrolog si evidenta a toporizarilor in cuplu si violurilor de biete babe, nu mai e nici o noutate. Dar in prezent, orice alt program informativ le poate concura cu succes. Manelisti, nunti de tigani, tot felul de lautari mai mult sau mai putin populari, vrajitoare, politicieni prinsi cu chilotii in vine si ce-a zis cutare despre cutare, plus portia cuvenita de morti. Cam astea sunt stirile zilei la orice post romanesc. Cat despre programele culturale sau de divertisment? Maiculita…Pai le cauti cu lumanarea pe cele acceptabile ( nu bune). Daca n-as avea acces la zeci de canale straine de filme, stiinta, informatie sau sport, demult aruncam televizorul ( ca nici asa nu-l folosesc in fiecare zi). Si dupa aia ne plangem ca poporul are gusturi si manifestari indoielnice si neaderthaliene. Pai de ce? Nu cumva din complicitatea dintre poporul care cere gunoi si mass media care, in loc sa-si ia cu responsabilitate si in serios rolul de formatoare si reglatoare de opinie si de gust, ramane la nivel imund, pentru ca e mai la indemana si mai “low cost”? Ba  da. Si uite asa, scopul ( lacomia patronilor si goana dupa audienta la pret minim) scuza mijloacele din nou. Iar boborul, complice si el cu televizorul, nu cu biblioteca sau cu scoala, se adanceste in subcultura si prost gust, pana nu mai poate face diferenta intre bun si rau.  Scuzabila sau nu complicitatea institutiilor mass media la fenomenul subuman si subcultural? Va rog sa judecati voi.

Din pacate insa lucrurile nu se opresc aici. Pentru ca raul nu are un status quo stabil. E expansiv. Ca buruiana. Ca sa nu se intinda si sa inghita culturile , trebuie smulsa permanent.

Asta-i capcana: daca esti pasiv fata de rau, raul se extinde si devine firesc. Si pasivitatea  e tot o forma de complicitate. Iar rezultatul e dezastruos: ceea ce ar trebui sa ni se para grotesc, sa ne sperie sau macar sa ne puna pe ganduri si sa ne oblige sa luam personal masuri, ajunge sa ne lase indiferenti si reci ca un fapt divers.

Spre exemplu: aflam de la televizor ca un functionar public guvernamental a cumparat, cu presiuni, santaj si amenintari, toata industria dintr-un oras ( din salariu, desigur), desi legea si statutul lui de functionar public nu-i permiteau. Ei si? Face cineva ceva? Se autosesizeaza politia sau parchetul? Sigur ca nu. Se indigneaza careva? N-ai sa vezi. E un fapt banal.

Alt exemplu: suntem informati periodic de mass media ca in Romania mor mii de persoane pe an ( cat o comuna maricica; pana la jumatatea anului asta au murit vreo 3000) in accidente auto stupide, toate datorate incalcarii regulilor de circulatie. Ceea ce nu ii impiedica pe soferi sa le incalce in continuare. Ba mai mult: lu’ domnu’ Huidu de exemplu i se plange de mila public ( ca-i baiat simpatic) pentru ca s-ar putea alege cu o condamnare penala (cu suspendare, ca eu de condamnari cu executare pentru ucidere din culpa in accidente auto n-am auzit pana acum) pentru ca a omorat trei nevinovati gonind cu masina pe serpentine.  Ce daca depasise limita de viteza? Ce daca au murit fara vreo vina niste oameni? E domnu’ Huidu si ne face sa radem. Adica lumea a innebunit de tot. Si moartea  s-a banalizat. Cine ar trebui sa moara ca sa ne pese? Probabil iubitul sau copilul personal. Cati ar trebui sa moara ca sa ne trezim si sa respectam niste reguli elementare? Un milion? Doua milioane pe an?

As putea continua, dar n-are rost. Miezul e acelasi: din complicitatile noastre zilnice si din pasivitatea noastra ( care tot o forma de complicitate e) se intretin si se intind tarele societatii.

Ce ar trebui sa ni se mai intample ca sa redevenim reactivi la rau? Nu doar sa ne indignam steril si spasmodic ( ca nici macar asta nu facem permanent).

Nu stiu.

Dar eu tare mi-as dori sa ne schimbam complicitatile zilnice. Sa redevenim complici cu onestitatea, responsabilitatea, curajul, frumusetea si bunatatea. Bat campii, nu?

Si totusi, cred ca se poate. Pentru asta insa, ar trebui mai intai sa constientizam si sa ne asumam onest si responsabil erorile personale. Nu e doar vina celorlalti pentru starea jalnica a natiunii. Prea ne-am obisnuit sa dam vina numai pe ceilalti. Sa ne deresponsabilizam. Nu e doar vina celor care ne conduc ( desi ei poarta cea mai mare vina). E si a noastra, a fiecaruia, mai mult sau mai putin, ca am ajuns in halul in care suntem acum.

Sau era inevitabil? Pentru ca anumite scopuri scuza mijloacele si trebuia sa supravietuim cumva… Cine stie? Probabil istoricii, sociologii si psihologii au mai multe explicatii si raspunsuri. Eu nu ma pricep.

Eu doar constat si cred ca am putea si ar trebui sa incetam aceste complicitati nefericite. Sau macar sa le reducem si sa le tinem sub control.  Sa ne alegem mai bine mijloacele prin care ne atingem scopurile.  Nu toate merita sa facem lucruri imorale si ilegale cu atata firesc. Sa pastram totusi niste limite in propriile noastre imoralitati si complicitati.

Daca vi se pare aberant sau imposibil ce spun, nu ma luati in serios. Ziceam doar, asa… si eu…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: