Ioana Hincu

Intrebari gresite. Oameni cu sens.

In Solutii on Noiembrie 13, 2011 at 12:32 am

Sunt intrebata des, in te miri ce context nepotrivit, daca cred in Dumnezeu.

Ezit intotdeauna daca sa raspund sau nu, pentru ca daca spun adevarul se creeaza confuzia ca as merge la biserica, si asta ar fi o minciuna, pentru ca nu merg. Intru rar in biserici si numai daca sunt goale si e liniste, pentru ca doar asa pot sa ma reculeg. Desi cred in Dumnezeu ( si cred in fiecare clipa a vietii mele, chiar si cand sunt suparata pe El), mi se pare ca atunci cand intr-o biserica se strange lumea si preotimea, EL se sufoca de atata aglomeratie si fuge. De atatea vorbe si ritualuri goale de continut, pana si Creatorul oboseste si merge unde e mai bine chemat si adapostit. In biserica e prea mult „zgomot” ca sa gasesc comunicarea cu tainele mele si cu cele mai adanci.

In plus, ezitarea mea vine si din usuratatea cu care imi este adresata intrebarea. Asa, aiurea, de parca ar fi un fapt divers.

Dar e curios ca putina lume si in putine conjuncturi imi pune intrebarea corecta: in ce crezi?

Atunci eu as raspunde repede, pentru ca demult nu-mi mai trebuie sa ma gandesc la asta: in oameni, in ingeri si in Dumnezeu. Asta e lantul trofic al credintelor mele. Pe asta ma bazez.

Tare n-as vrea sa fi avut dreptate Andre Malraux cand a spus ca secolul 21 va fi mistic  sau nu va fi deloc. Mistic, nu religios!! Si lumea i-a preluat gresit vorba si a decretat in numele lui ca secolul va fi religios, sau deloc. Si se pare ca, pana acum cel putin, asa e. Nu e doar semantica sterila in diferenta asta. E un adevar foarte adanc si foarte serios.

Dictionarul explicativ al limbii romane zice: mistic= 1. care apartine misticismului, care se refera la misticism. 2. adept al misticismului. 3. care are un inteles ascuns, care ramane neinteles; inexplicabil pe cale rationala; secret, tainic. misticism = 1. credinta in existenta unor forte supranaturale si in posibilitatea omului de a comunica direct cu aceste forte ( prin revelatie, intuitie, extaz) 2. stare de spirit specifica misticului. religie=1. Sistem de credinte(dogme) si de practici ( rituri) privind sentimentul divinitatii, si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta. 2. Disciplina predata in scoala, avand ca scop educarea si intruirea elevilor in spiritul religiei.

Academia dixit! Nu eu.

Asa ca, atenta nu doar la ce zicea Malraux, dar si la semantica indelung studiata de altii ( academicieni) a acestor cuvinte, am observat ca in afara de zgomotul dogmelor inguste, al riturilor, al sistemului si al institutiei – zgomot pe care  recunosc ca nu-l mai inteleg – nu mai am nici o legatura cu religia si cu biserica. Nu mai gasesc nimic mistic si cu sens aici.

Iar tainele? Pai sunt atatea taine pe lumea asta…Biserica, anacronica si cu discurs depasit si diluat, nu mai ajuta pe nimeni sa patrunda si sa se integreze in tainele lumii. In fine, daca o fi avut vreodata intentia sa ajute in sensul asta. Si aici sunt sceptica din moment ce accesul la toate minunatiile din biblioteca Vaticanului e in continuare dramatic restrictionat. Asa crede biserica (si, sa fim seriosi, nu doar cea crestina) ca-i mai bine sa stie doar ea, iar noua sa ne explice cate ceva, asa,  in versiune proprie si ca la prosti, o data la 100 de ani. Ca nu suntem pregatiti.  Ce aroganta! Ce spirit retrograd! Bine ca e pregatita ea! Bietul Isus, el, care a incercat sa ne invete pe toti, mergand din poarta in poarta, adevarurile fundamentale si tainele noastre si ale lumii, cred ca se rasuceste in mormant!

Isus credea in oameni si a incercat sa ne invete sa fim ca el. Din cate se pare, biserica ba!

Isus a fost om. Unul cu totul special si vizionar. Asa ca eu aleg sa cred in el.

Cred in oameni, in ingeri si in Dumnezeu, si in puterea acestui lant trofic de a se hrani, pe el si pe mine, de a se contopi, din aproape in aproape, pentru a patrunde tainele lumii, cu mintea si cu inima impreuna. Coerent si integrat. Cred dincolo de opozitia evidenta a oricaror institutii religioase care si-l aroga si pretind ca-l reprezinta pe Isus si pe Dumnezeu. Spun opozitie, pentru ca institutiile religioase, daca privim atenti si in trecut si in prezent, contravin prea mult in tot ce sunt si fac insasi invataturii mesianice.

N-am inteles eu prea bine cand eram mica ce vroia sa zica Malraux. Dar acum, ca m-am facut mai mare, incep sa deslusesc.

Da. Viitorul evolutiei si desavarsirii noastre e pe muchie. Probabil ca asta-i apocalipsa de sute de ani anuntata. Asta trebuie sa fie: o schimbare masiva, dar prea subtila pentru a fi observata de multi. Nu e criza financiara, nu e criza capitalismului si a consumismului, nu sunt razboaiele, revolutiile sau mult anuntatul al 3-lea razboi mondial. Astea sunt doar de suprafata.

E criza constiintei si spiritualitatii noastre. E cu siguranta si criza religiilor.

Pana la urma e criza intrebarilor pe care ni le punem. Si desi pare grav ( probabil ca e) si complicat , poate ca nu e.

Poate ca ar trebui doar sa facem ce am tot facut mii de ani. Sa continuam sa gandim, sa fim curiosi si sa nu lenevim cu mintea. Sa continuam sa muscam, biblic si cu orice risc, din marul cunoasterii si constiintei de sine. Si sa invatam treptat sa ne bazam mai mult pe intuitii, pe sentimente adanci ( adica pe inima)  care se spune ca ar fi o metoda mai adecvata de contact cu misterele noastre individuale si cu ale universului.

Daca nu vom face asta, da, probabil ca nu vom mai fi deloc. Daca nu vom continua sa cercetam dincolo de ecuatiile cunoscute, de forme si ritualuri, adevaratele taine ale noastre si ale lumii. Adevaratul ei continut, inca prea putin inteles.

Dar eu totusi cred in oameni si-n instinctele lor bune. In misterele si intuitiile lor. Sigur, nu ale tuturor. Cei multi, cu constiinte, minti si suflete atrofiate nu conteaza. N-au contat niciodata. Tocmai pentru ca sunt multi, au fost carnea de tun a istoriei si n-au lasat urme bune. Conteaza cei putini, care au in ei samanta evolutiei noastre spirituale si a progresului. Cred in vizionari, in cei care intotdeauna au gandit si simtit profetic, inaintea vremurilor lor. Ei ne-au tras dupa ei inainte. Si cred si in pastratorii esentelor noastre vechi si bune. In cei care au intuitia corecta a ceea ce merita conservat. Ei sunt ca ingerii pazitori. In acesti oameni, in mintile si inimile lor tari si frumoase cred. Pe ei ma bazez.

Asa ca de acum inainte, daca s-o gasi cineva sa ma intrebe serios, nu ca fapt divers, in ce cred ( pana acum nu mi-a pus nimeni corect intrebarea), asta am sa-i raspund: in oameni, in ingeri si-n Dumnezeu. Ei sunt, impreuna, constructorii raiului nostru pe pamant.

In acelasi timp, ma tem insa ca va mai trece multa vreme pana cand, in jurul meu ( strict in jurul meu zic), se va gasi cineva care sa imi puna vreo intrebare cu sens. E prea mult zgomot. Si-n biserici nu mai e liniste demult.

Nu-i nimic. Secolul e abia la inceput.

Iar eu ma simt norocoasa, ca dupa niste zeci de ani de viata, am inteles, sau, in sfarsit, mai mult am intuit, in ce trebuie sa cred.

Anunțuri
  1. As fi vrut sa aflu câteva lucruri și despre credința dvs. în îngeri.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: