Ioana Hincu

Poveste de Craciun. Despre eroi. De la pamant la cer.

In Nostalgii on Decembrie 21, 2011 at 6:18 pm

“Era o vreme cand aveam eroi”

Acesta e titlul/subtitlul  filmuletului de 6 minute pe care vi-l fac cadou, acum , spre  Craciun.

Cat a costat cadoul? In aparenta nimic. Dar aparenta asta e inselatoare in vremuri in care ne-am obisnuit sa calculam costurile doar in bani, fara sa ne aducem aminte ca viata are costuri, preturi si cifre mai importante.

Asupra acestora din urma ma voi opri putin, inainte de a va darui si depana povestea si filmul. Asupra bugetelor si bilanturilor de viata la care ar trebui sa ne gandim mai des si pe care sa le calculam mai atent. Ca sa le pretuim corect.

De exemplu, ca sa va fac darul asta pe mine m-a costat cam o ora ( 60 de minute, 3600 de clipe) de aranjat ganduri in cuvinte. Pragmaticii ar spune ca timpul costa bani. Eu zic ca  se inseala . Timpului astfel masurat e sarac si conventional. Dupa conventia asta timpul are zero importanta, iar pretul lui n-are decat valoare contabila . Superficial. Eu refuz sa gandesc timpul in termenii astia, pentru ca dupa ei, timpul mai bine n-ar exista. Dupa mine, timpul e o dimensiune importanta si de nepretuit.

Timpul are valoare doar daca il bagam noi in seama, si, in loc sa-l irosim, il umplem de sens.

Asadar , pornind de la filmuletul asta, eu am umplut ceasul cu trei ganduri limpezi,  emotionante ( pentru mine) si cu mare rost. Rost pe care sper sa-l prindeti si voi . Ca sa va inalte putin deasupra griurilor plumburii si telurice in care ne-am obisnuit sa traim .

Depinde doar de mine si de cum voi reusi sa formulez eu gandurile astea daca voi reusi sa va ridic putin de la pamant la cer.

Asta-i pretul pe care il voi plati eu. Un mic si modest efort.

 Si acelasi e pretul pe care l-au platit si cei care au facut filmuletul. Efortul lor fiind mai mare. Plus o bucata din inima si emotiile lor bune si curate care i-au insufletit cand l-au realizat.

 Ce alt cadou mai bun sa va fac acum, de Craciun? Care este si ar trebui sa ramana sarbatoare renasterii noastre interioare si a miezului nostru omenesc – al celui intim, ezoteric si bun.

 La asta m-am gandit cand am “cheltuit” pe cadoul asta. La semnificatia reala, cam uitata si diluata a Craciunului, pe care eu, spre ciuda majoritatii, refuz sa il consider a fi sarbatoarea shoppingului. Craciunul e si ar trebui sa ramana altceva. Evident, mai mult si mai profund.

 Mi-a fost simplu sa gandesc asa, per a contrario, in primul rand pentru ca orasul e bezmetic asaltat de cetateni turmentati si nauciti de febra shoppingului turbat. Nu doar la noi. Ci pretutindeni, prin lumea asa zis crestina si civilizata. Lucru care nu mai e catusi de putin crestin. In al doilea rand pentru ca mie imi place la nebunie Craciunul si rareori mai am cu cine-i imparti spiritul, asa, curat si autentic, cum ar trebui.

 In al treilea rand pentru ca anul asta, in mod cu totul special, daca ar exista Mos Craciun, fie ca personaj derivat din mitologii si folclor amestecat, fie pagan sau creat de Coca Cola,  as vrea sa cred in puterile lui si sa-i scriu o scrisoare in care sa-l rog cam asa:

 Daca tot se plimba de jur imprejurul lumii si cara milioane de jucarii pentru oameni mici sau mari, sa arunce si-un praf de iubire peste lume. Ca nu e mare lucru. Iubirea e usoara ca gandul; doar in inima noastra cantareste bine si greu.

Si sa imprastie peste lume si un pic de aducere aminte a tuturor oamenilor fabulosi, si absolut providentiali care, cu riscul si cu pretul intregii lor vieti, ne-au carat pe toti, toata omenirea adica, in spinare si inainte. Printre ei se numara si cei din filmuletul de mai jos.

Daca tot traim intr-o societate de mare consum si intr-o devoratoare febra a bunurilor , sa faca asa, cumva, nu stiu cum, si sa lipeasca pe fiecare obiect pe care ni-l dorim atat de mult de Craciun, un gand de recunostinta pentru cei care cu mintea sau cu mainile lor l-au creat, aducandu-ne astfel, noua, o bucurie. Pentru truda lor? Macar atat.

Daca tot a devenit ( el, Mosul) subiect, sursa de inspiratie si obiect de reclama industriala si desantata, sa faca bine sa schimbe putin macazul, si din pufosenia comerciala a barbii lui, sa faca reclama la lucrurile cu adevarat importante. La cele care nu se vand si nu se cumpara, dar cu inima, se simt si se vad.

Daca tot s-a ingrasat ( pentru ca de cand mi-l aduc eu aminte, e cam gras si are burtica putin cam mare), sa nu mai manance atat. Iar din ce-i ramane, de colo, din Laponia, de la el, sa puna in traista si sa imparta cate un dumicat de paine si o bunatate si la cei flamanzi. Pentru ca sunt atat de multi …

Daca tot e vesel ( totdeauna e vesel prin filme, povesti si reclame),  sa cedeze din nesfarsita lui veselie si celor care sunt cu adevarat tristi – nu tocmai fara motiv.

Dar cum in Mos Craciun nu mai cred de cand eram mica si , oricum, cand i-am aflat originea am fost foarte dezamagita, nu-mi mai ramane decat sa ma rog la semenii mei, la ingeri si la Dumnezeu, sa faca din Craciunul asta un festin al lucrurilor importante, al dragostei, bunatatii si intelegerii peste intreaga lume. Pentru ca eu as face-o, dar singura nu pot .

Si ce daca nu toata omenirea sarbatoreste Craciunul? Ar trebui ca din cand in cand sa existe un pact si o concordie intre noi si toti ingerii lui Dumnezeu, de pretutindeni si ai tuturor. Pentru ca lumea  are nevoie de lucrurile astea chiar peste tot.

Iar celor pe care ii apuca depresia clasica si moderna de Craciun, sa le puna ochelari la suflet ca sa vada ca nu e totul chiar atat de trist si de rau.

 Mie? Daca-mi doresc ceva anul asta, e un singur lucru: sa am cu cine-mparti toate gandurile nastrusnice sau serioase care imi trec prin cap, toata recunostinta pe care o simt , tot surplusul de dragoste nefolosita, tot rasul si toate lacrimile pe care le am in sertar. Si da, mi-as dori sa le impart cu cat mai multi oameni – oameni de-adevaratelea, nu suflete si minti precare cu chip de om. Pastrand, desigur, cea mai mare parte, pentru cei care sunt deja aproape de inima mea.

 Si mi-as mai dori ceva. Mi-as dori sa traiesc intr-o lume care sa-si pretuiasca adevaratii eroi. Eu nu cred ca au disparut cu desavarsire. Cred doar ca nu-i mai bagam in seama noi.

 Pana la urma viata in sine, traita cumsecade, generos si onest, e foarte eroica. Mult mai eroica decat pare. Ganditi-va doar cata lume va trudi, departe de casa, de iubit, de familie si de toti cei dragi, pentru ca noi, de Craciun, sa avem lumina in casa, apa la robinet si ca sa ne fie cald. Va ganditi cu recunostinta la asta? Zilnic? O data pe luna? De Craciun ? Din cand in cand sau macar un pic?

 Daca nu, asta va doresc eu acum, in preajma Craciunului:

 Cand veti aprinde lumina, aragazul, televizorul, cand veti deschide telefonul, internetul sau calculatorul sa va ganditi la ei. La toti cei prin al caror efort minunatiile astea ( pentru ca minunatii sunt, chiar daca au intrat in cotidian) exista si functioneaza. Daca va urcati in masina sau in avion, ganditi-va o clipa la cei care le-au  creat. Si la cei care  si-au riscat viata testandu-le ca sa le folosim in siguranta noi.

Eu sunt recunoscatoare periodic pentru toate miracolele astea de rutina de care, fara acesti semeni ai mei, celebri sau anonimi si modesti, eu n-as putea sa beneficiez . Iar acum n-as putea sa va impartasesc printr-o simpla apasare de buton gandurile mele.

 Prin urmare, gandul asta ( pe langa cele de pana acum) vi-l daruiesc de Craciun: oamenii nu sunt eroici doar cand mor sau doar in razboaie. Lumea e plina de tot felul de eroi.

 Filmuletul de mai jos, facut acum cativa ani, tot de Craciun, este despre un fel cu totul special, romantic si eroic de oameni. Care, pe mine cel putin, de fiecare data cand ma gandesc la ei, ma ridica pe loc, in mintea si in sufletul meu, de la pamant la cer. Ceea ce va doresc si voua. Ei, acesti eroi,s-au ridicat cu adevarat, intr-un mod pe cat de romantic si modest, pe atat de fascinant.

 Deci urmariti-l, bucurati-va si….Craciun fericit!

Anunțuri
  1. Am ajuns aici (via In Linie Dreapta) cu intarziere, dar nu tarziu. Niciodata nu e tarziu sa descoperi locuri noi cu oameni frumosi. Ieri, azi, maine…
    Va trimit gandul meu bun sa va multumeasca pt bucuria acestei clipe.

  2. Draga Mimisor,

    Uite, eu sunt recunoscatare ca te cunosc, ca te „citesc”, ca inspir bucuria ta de a darui ganduri, iubire, inspiratie.
    Ca suntem aproape in stradania de a evolua si dezghioca interiorul frumos, curat si adevarat.
    Multumesc si iti doresc de Craciun asa: armonie in suflet si in jur, bucurie a clipei traite, pasiune si iubiri de toate felurile, implinire si binecuvantare in tot ce faci!

    Cu drag si admiratie.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: