Ioana Hincu

Cronici si povesti. Cu si despre noi.

In spaime on Ianuarie 5, 2012 at 1:17 am

Prietenilor mei care, la fel ca mine, sunt si raman grozav de imperfecti; pentru ca ei inteleg sau macar incearca. Si  celor  asemenea lor.

Exista multe feluri de a trai. Si multe feluri de moarte. Exista morti repezi si violente. Exista morti lente si discrete. Si nu toate au cronica lor  previzibila, documentata. Cele mai multe  n-au nici macar necrolog. Asa se intampla cu sufletele noastre. Care,  desi mi-ar fi placut sa nu stiu si sa nu observ,   fiinteaza  sau mor deseori separat de noi, de constiinta noastra. Asa, parca ar fi ale altcuiva si de capul lor. Asta se intampla NUMAI din vina noastra. Pentru ca nu le-ngrijim. Pentru ca nu suntem destul de atenti  cu noi.

Ar trebui asadar sa ni se aduca periodic aminte ca sufletele noastre traiesc si mor intr-un fel ezoteric si aparte.  Nu de alta, dar ca sa nu ni le mai indepartam sau ucidem noi.

Moartea sufletului? Se poate intampla … niciodata. Caci sufletul are potential etern. Sufletele mari, tari, bogate si primitoare raman si umbla libere din viata in viata,  si din poarta in poarta, pe la alte  suflete, pe care le ating si le imbogatesc dincolo de noi. Sau se poate intampla sa moara cu mult inainte de decesul oficial al purtatorului lor. Asa se intampla cu sufletele sarace si neprimitoare prin optiune.  Iar cand se intampla, e  la fel de trist ca orice deces.

De asta ma gandesc ca si mortile sufletesti merita o cronica scurta.  Sau macar o poveste. Nu pentru ca istoria nu s-ar mai repeta  sau s-ar putea schimba impiedicandu-se in doua vorbe de-ale mele. Ci pentru ca scriind si repetand povestea, poate,  unele suflete ( mai de soi) s-ar putea salva . Pe ele insele si de buna voie . Fie ca sunt in pericol iminent, fie latent. Caci in pericol de a ne pierde sufletul suntem cu totii. Macar din cand in cand, daca nu permanent.

Povestea de azi  suna cam asa:

Toti ne nastem buni si fara prea multe limitari. Diferiti, mai mult sau mai putin daruiti din gene si de Dumnezeu. Insa toti venim pe lume cu sufletul iubitor si dornic de iubire, curat si intreg. Numai cine n-a tinut in brate un nou-nascut nu stie. Pacatul originar e una dintre povestile biblice stupid interpretate, la care eu sunt teribil de recalcitranta  si in care pur si simplu nu cred. Pacatul presupune o tinta gresita, nu poate fi decat intentionat, constient. Nu port nici un pacat originar in mine. Dupa cum nu poarta niciunul din noi. Toti ne nastem curati si liberi de constiinta greselii.

O vreme asa ramanem. Curati si intregi. Fiecare cu datul si cu darul lui. Dupa care dobandim si adunam  frici, tristeti , dureri si ceva neiubire. Limitari. Pentru ca numai asa invatam despre lume si despre noi. Si tot asa dobandim constiinta de sine si invatam sa discernem si sa optam intre bine si rau. Asa ne ucidem sau cultivam, pe raspunderea noastra, destinul. Si sufletul din noi. Caci tot asa, din alegere-n alegere, din intamplare in intamplare, moare sau supravietuieste si el ; mai mult sau mai putin intreg; rupt de noi (daca alegem impotriva) sau impreuna. Depinde  cum ni-l gradinarim. Caci da, mie imi place sa spun ca omul e ca gradina. Are in el si flori, si buruieni. Daca nu e atent, buruienile cresc de capul lor ( ca raul), iar florile mor ( ca binele neudat si neingrijit).

Si aici povestea se opreste si incepe cronica.  Scurta si la obiect. Cronica potentialelor umane  pe care le-am contemplat , de care m-am apropiat sau indepartat pana acum; si cine stie de cate ori de acum incolo, caci si viitorul risca aceeasi cronica. Potentiale pe care le-am vazut crescand, risipindu-se, decedand sau renascand de mai multe ori.

Oameni buni care fac lucruri rele . Oameni delicati care devin furiosi si brutali. Oameni inteligenti care se prostesc   din nepermisa neglijenta fata de ei insisi. Oameni frumosi care se uratesc  sub ochii mei. Oameni bogati ( la suflet) care saracesc pe zi ce trece. Oameni cu margini greu de cuprins care, de frica sau din incapatanare, se limiteaza ei. Oameni  blanzi care sub greutatea clipei se aspresc.  Oameni onesti care se mint pe ei. Oameni iubitori care se complac in neiubire. Oameni veseli care devin tristi. Sau altfel spus, pachete umane pretioase si speciale, pe cat de imperfecte, pe atat de daruite cu calitati greu de masurat , care se risipesc. Sau care se aduna la loc, ca pasarea Phoenix din propria cenusa, chiar daca uneori ( sau deseori) gresesc.

Si nu ma refer aici la saraciile de oameni cu care m-am intalnit in viata mea si ma mai intalnesc.  De astia putin imi pasa. Ci la aceia buni, vii, aflati in vesnica schimbare; adica in curs de desavarsire sau de ratare. Despre si pentru ei povestesc acum si “cronicaresc” .

Caci , oricum ar fi, pericolul schimbarii in rau si al ratarii personale  pandeste si ne paste in permanenta pe toti. Nu-i adevarat ca oamenii nu se schimba ( aici ma opun vehement si nu sunt deloc de acord). Ba se schimba daca sunt vii. Absolut toti.  Ii schimba traitul si experienta. Ce inteleg sau ce nu inteleg  ei.  Cine nu se schimba, nu traieste. E mort; un mort viu. Deci nu se numara, caci desi se afla, nu se afla de fapt printre noi. Intamplarile si liberul arbitru ii schimba pe oameni in rau sau in bine. Pe toti.  De mai multe ori per viata si la interior. Dupa cum se neglijeaza  sau se gradinaresc singuri. Dupa cum isi inclina balanta binelui si a raului din ei.

Si da, e adevarat ca sunt grozav de diferiti oamenii ; si ca la fel de diferite sunt si vietile lor. Dar ce ii uneste pana la urma e faptul ca toti sunt duali ( bine si rau), imperfecti, dar perfectibili.

Iar cronica scurta de azi, desi nu-i  tocmai vesela, as vrea-o bine inteleasa exact asa cum e: de un optimism realist .

Caci am multa intelegere fata de ratarea umana si fata de greseala.  Are mecanisme pe care ( din experienta) le-am invatat pe de rost. De asta le consider esentialmente temporare, optionale si conjuncturale. Chestie de alegere. Reversibil sau nu, mecanismul ratarii depinde de fiecare; de bunatatea, de atentia, de toleranta, de responsabilitatea si de respectul cu care ne tratam (sau nu) noi pe noi.

Iar daca scriu acum e pentru ca putine lucruri ma sperie mai mult pe lumea asta decat ratarea umana si risipa de calitati.  E ca si cum as urmari asa, neputincioasa,  un deces  evitabil in desfasurare. Iar eu despre moarte n-am nimic bun de spus. O moarte ramane o moarte.  Reala sau metaforica tot ma doare. Si durerea nu-mi place, dar ma tine treaza si ma impiedica sa tac.

Prin urmare, cu toata intelegerea fata de ratarea si de greseala umana ( aceeasi pe care mi-o acord si mie oricand), dar cu minima toleranta fata de abandonul in fata ei, impotriva uzurii si risipirii potentialelor umane bune,  si pentru vigilenta si rezistenta maxima la toate pericolele care le pandesc  si la rau, vreau sa spun asa, si mi-as dori sa fiu crezuta:

Potentialul  cu care ne nastem vine din gene si de la Dumnezeu. N-avem nici un merit in asta – inteligenta, aptitudini, talente, frumusete, etc. E doar un cadou. Ce conteaza pe mai departe este ce facem noi singuri cu darul. Orice potential uman, oricat de bun, se poate rata sau desavarsi. Ratarea ne apartine in intregime. Desavarsirea la fel. Sunt suma alegerilor noastre, mari sau mici, de zi cu zi.

Mi-as dori ca toti cei care citesc si inteleg scrierea asta, sa-si aduca aminte atat: ca intre ratare si desavarsirea pana la limita cerului, nu se gaseste nimeni altcineva decat vointa si constiinta lor. Unicii responsabili ( ma refer la adultii vii  si sanatosi la minte ) sunt ei.

Grozav ar fi ca in istoriile si povestile viitoare, sa nu mai consemnez nici un deces spiritual sau sufletesc. Numai ca nu se  poate. Asa ca ma voi multumi sa inchei povestea si sa va rog sa fiti buni, blanzi si atenti cu voi permanent. Intru conservarea si eternizarea sufletului vostru.Intre timp eu voi continua sa veghez  ( asupra mea), sa cercetez ( prin preajma), sa impartasesc (ce mai aflu si ce-mi trece prin cap), si sa sper.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: