Ioana Hincu

Inteligența adevărată. Sens, risipă, nebunie.

In Solutii on Ianuarie 10, 2012 at 4:30 am

Într-o noapte în care, în loc să fie ger ( așa cum era firesc pe 6-7 ianuarie) ploua de mama focului și zburau pisicile pe acoperiș de atâta vânt ( unora le-au zburat chiar acoperișurile), ce era să fac decât să mă gândesc și să scriu puțin?!

Știu, orice cetățean responsabil s-ar fi gândit îngrijorat dacă n-o să-i fie strivită casa sau mașina de vreun copac, sau capul de vreo cărămidă zburătoare, și dacă toți oamenii și animalele cunoscute sunt la adăpost. Eu nu mi-am bătut prea mult capul  cu asta. Nu că aș fi complet iresponsabilă sau incapabilă de îngrijorare,  dar am obiceiul să las lucrurile astea, capriciile naturii adică ( mai puțin plata asigurării la casă și bunuri) pe seama îngerilor și a inteligenței omului și a animalului. Dacă într-o noapte ca asta, fie că ești mîță comunitară, fie biped uman, te mănâncă să hoinărești pe afară și te alegi cu capul spart…te privește. E și asta o alegere personală.

Așa încât , dacă nu mă trezeau la un moment două bucăți de țiglă de pe casa vecinului aterizate pe acoperișul meu, aș fi dormit fără rețineri. Căci mă aflam, cuminte, la adăpost. Însă m-au trezit. Și dacă restul lumii din casă tot dormea în continuare,  mi-am aruncat , inevitabil, un gând pe hârtie .

Despre inteligență.

Despre ce dar nemaipomenit este, și cu câtă lipsă de considerație și responsabilitate este folosită și risipită de mulți în ziua de azi.

Fiind femeie, mi-a fost imposibil să nu mă gândesc mai întâi la ce clișee stupide și nocive circulă prin lume ( și nu chiar de ieri, de azi). Spre exemplu despre faptul că inteligența feminină ar fi un lucru rău. Ei taci! Că nu-i trebuie ( ei, femeii adică) decât să fie  frumoasă ( dacă are noroc), supusă, fertilă și bună gospodină. De unde mitul ( aberant) că inteligența femeii e un defect, ba chiar un blestem. Și doresc să fie toată lumea atât de sănătoasă pe cât de des am auzit eu prostia asta rostită în mod egal de femei și de bărbați. Sau câți bărbați am văzut fugind ca apucații de femeia dotată cu un organ al gândirii funcțional ( oricâte alte dotări ademenitoare , de alt fel, ar avea ). Mai iute și mai cu frică decât de boala venerică.  Tragi-comică teama asta de femeia deșteaptă. Ca și apetitul  sau preferința pentru  prostia ei.

Fără să fiu vreo feministă ( că zău nu sunt), recunosc că la atitudinea asta nu mă mai gândesc demult nici cu indignare, nici cu revoltă. Ci doar cu mare duioșie  și compasiune. Așa cum mă gândesc uneori și la prostie ( deși, deseori, e de speriat ). Că are și prostia manifestările ei înduioșătoare și demne de oarecare milă, câteodată.

În fine, a fost doar un gând scurt și trecător. Pe care a venit vântul și l-a luat. Pentru că, în general , nu-mi plac abordările sexiste. Iar când vine vorba de inteligența omului, sunt chiar dăunătoare. Așa zic eu. Așa că trec mai departe.

Și mă gândesc  iarăși că mare dar divin și binecuvântare e inteligența -€“ indiferent de sex și purtător – și tare prost e folosită și amarnic risipită de   mulți dintre noi. Probabil că e doar o etapă. Cred. Sper ( sunt o optimistă). Probabil că e firească și inevitabilă proasta ei utilizare. Modernitatea  cu orice preț, consumismul și excesul de comunicare ( falsă) mediatică și de informație ( inutilă de multe ori), ne distrag grav atenția și ne ostenesc  organul gândirii  peste măsură.

Desigur, în actualitate, de la filosofi  până la specialiștii în marketing și vânzări ( și includ aici orice altă profesie creativă sau  intelectuală),  oameni cu ceva inteligență un pic educată  adică, TOȚI  se străduiesc să „€œfaca fata”, ” să fie la curent” sau să inventeze ceva ( termenul la modă e „€œcreatie”a€™; ” să fie creativi” ). Cu orice preț. Chiar cu prețul pierderii de timp de dragul noutății.  Să facă musai ceva, altceva. Numai nou, diferit să fie, chiar daca nu le cere nimenea. Iar asta presupune mult consum de timp și de energie mentală. De regulă degeaba.

Se cheamă inteligență risipită.

Spun risipită pentru că „€œcreatia moderna” e, prea des lipsită și de sens, și de utilitate reală. Un neant de inutilități,  de creații plictisitoare, obositoare, nerezistente la proba timpului, dar care ni-l consumă cu talent. Iar timpul e atât de important pentru trăit, simțit și gândit – autentic și inteligent.

Spun risipită, pentru că în efortul permanent al minții noastre de a fi „€œla zi” cu prea multe  sau cu toate,  sau de a crea ceva nou cu orice preț, se uită esențialul: că înainte de toate trebuie să fim „€œla zi” cu noi înșine . Se uită că fără asta –  fără conștiință de sine bine conturată și fără un echilibru interior dătător de identitate spirituală –  orice afirmare personală, oricât de fină în raționament sau de inedită ar putea fi, e lipsită de fundament. Și de spirit. Și de viață.

Și toate astea se întâmplă pentru că oamenii  actuali își folosesc foarte prost inteligența. Care și câtă o au. Și-o folosesc demonstrativ, competitiv, afirmativ, chiar agresiv și…steril.  Nu și-o mai folosesc profund, așezat, cu sens. Pentru că nu se mai gândesc destul la ei înșiși și la ceilalți. Nu mai există adevărată comuniune spirituală și cunoaștere omenească. Funcționam că niște roboți mimetici și dereglați, dar, chipurile, inteligenți.

Și cum altfel ar putea fi, dacă, fără necesara și așezata cunoaștere de sine ( care presupune metodă, educație și timp) , oamenii habar nu mai au cine sunt și ce vor?  Sunt într-o veșnică criză. Nu de bani, ci de  identitate și de reale împliniri personale. Firește. Fără cunoaștere metodică și reală de sine, cum ar putea  să știe cu adevărat ce le trebuie? Și cum să facă necesara diferență între dorințele lor și nevoi? Cum să mai știe să separe propriile lor aspirații ( corespunzătoare eului, sinelui individual) de aspirațiile servite lor, pe negândite și pe nemestecate , de societate? Adică din exterior. De societatea ușor bolnavă la cap de lăcomie, grabă, superficialitate , în goană ei competitivă și searbădă după nou.

Nu tot ce-i nou e bun, nu tot ce-i vechi e depășit și anacronic. Dar ca să știm ce să alegem , trebuie să ne folosim zdravăn, solid, inteligența. Cu spirit ( viu, individual, al nostru) și cu discernământ. Cu rezistență față de tot ce vine ( agresiv și copleșitor, din toate părțile și pe toate canalele de comunicare)peste noi, din afară,  dar care  nu convine, în mod real, ființei noastre.

Cum se formează discernământul și se utilizează corect inteligența în acord cu sinele individului? Mă abțin să vă spun eu, pentru că, deși am ceva mai multă idee decât alții, încă mai cercetez ( și mă cercetez în acest sens).  Pe scurt însă? Prin educație. Multă. Continuă. Și nu doar la școală.

Mai mult nu zic, pentru că-i treabă de psiholog. Și de filosof.  Filosofie?! Ptiu drace!  Fugi d’aicea! mi se va spune. Știu, știu, nu-i la modă și nici nu-i pe placul tuturor.

Prin urmare, pentru că afară tot bătea  vijelia a risipă,  eu , tot gândindu-mă  la risipa de inteligență ( filosofam adicătelea, fără să fiu deloc filosoafă,  așa, că orice pisică mulțumită că-i e călduț și bine la adăpost) , am ales să vă împărtășesc ceva „la cald” și util în legătură cu tema. Cu inteligența adică.

Ceva simplu, clar, blând, clarificator și pe înțelesul tuturor. Spusele unui gânditor viu, concetățean de al nostru și paradoxal de actual, deși nu pare ( zic că nu pare, pentru că e nostalgic, fără să fie desuet,  deseori).  Tocmai pentru că  în general există o reținere ( de neînțeles pentru mine) față de filosofie, mai ales față de cea veche, am ales un spirit viu și prezent , care mie îmi place tocmai pentru că se așează foarte ferm și corect între nou și vechi. Nu vă spun cine este. Mulți îl cunoașteți. Probabil toți. Vă ademenesc doar cu câteva cuvinte de-ale domniei sale despre inteligență. Iar restul, îl găsiți voi, dacă sunteți interesați, pe linkul de mai jos.

“ Inteligență fără spirit e una din marile probleme ale modernității. Ea promite mari victorii asupra realului, coroborate cu o masivă pierdere de sens. Decât să evacueze, însă, problema sensului, inteligența adevărată preferă să treacă drept sminteală. Căci nu există mai proastă folosire a inteligenței decât folosirea ei prudentă, garantată epistemiologic, cuviincioasă. Inteligența adevărată îndrăznește și riscă. Fără să alunece în aroganță și temeritate vidă .”- (2007)

Este finalul unei scurte critici și scrieri ale sale, intitulată „€œProasta folosire a inteligentei”.  O puteți găsi nu doar pe linkul de mai jos , ci și într-una dintre cărțile sale recente €“(Despre frumusețea uitată a vieții – 2011).

Folosește. Organizează puțin mintea. Și o critică scurt, concis și la subiect. Și, desigur, dacă doriți să vă lămuriți mai multe, aveți ce citi ( de la antici până în prezent); numai să vreți . Despre minte și cum trebuie folosită. În general, în slujba iubirii de oameni; că altfel n-are valoare. Așa spunea alt gânditor, însă decedat. Saint-Exupery.

Eu m-am gândit să vă recomand scrierea asta de mai jos, așa, ca momeală și argument.

Nu de alta, dar m-am săturat până peste cap de risipa de inteligență de care atât de des mă lovesc . Am mai spus și mai spun: nu mă doare atât de rău prostia ( pe care, dacă nu-i prea incisivă, o tratez indulgent și duios), cât risipa de minte a omului deștept, care-și bate joc de acest  cadou divin și neprețuit , pentru care nu are nici strop de merit .

Iar scrierea asta mi se pare un bun început, ca să ne mai adunăm. Mințile, desigur. Că se impune.

Și pentru că mie mi-e dor, tare dor de manifestarea adevăratei inteligențe. De cea plină de spirit.  E atât de rară….Mi-e dor de inteligența care e corect orientată și corect folosită . Cu miez și rost. De cea care știe să discearnă între nou și vechi, între fals și autentic, între nenecesar și util. De inteligența curată, liberă, nepoluată de balastul exterior, singura cu adevărat creativă,  care ne poate salva de la involuție, risipire, apocalipse personale sau generale, aneantizare spirituală, multă nefericire, multă prosteală și mult regres. De asta mi-e dor.
 
 Și dacă pentru marea majoritate, o astfel de inteligență  , care merge împotriva curentului( fie formulând lucruri nemaipomenite, fie întorcăndu-ne din drum către cele vechi, cu sens) , pare o sminteală, puțin îmi pasă. Dacă e autentică și coerentă, oricât ar părea de nebună,  eu o chem, o încurajez și o salut.
 
 Iar vouă vă doresc să fiți în acest fel, coerent și cu sens, nebuni.  Educați-vă mintea. Școliți-o atent. Folosiți-o cum trebuie. Fiți autentici, cu adevărat deștepți și rezistați la tot ce e inutil și steril.
 
 Și dacă în ziua de azi asta înseamnă  să fii nebun, atunci fiți nebuni!

http://vreausapotsapotsavreau.wordpress.com/2011/04/09/proasta-folosire-a-inteligentei/

sau

 

http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/proasta-folosire-inteligentei#

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: