Ioana Hincu

Vise. Imaginarul corect.

In Dubii on Ianuarie 28, 2012 at 10:10 am

 Pentru visători.  Fără ei, lumea ar fi un loc lipsit de sens și viața o mare plictiseală.

Einstein spunea că imaginația e mai importantă decât cunoașterea. Dar n-ar fi zis sau pretins vreodată că rațiunea, știința sau educația solidă ar fi de lepădat .

Între imaginație și realitate,  cunoașterea și rațiunea rămân să facă tocmai diferența între imaginarul constructiv, bun, și opusul lui.

E bine să visezi cu ochii deschiși. Ba chiar imperios necesar câteodată. Mai ales când realitatea  e vădit greșită  și trebuie schimbată sau măcar ajustată  neapărat. Iar eu cred (chiar cred) că orice schimbare determinată de voința omului –  radicală, epocală  și reușită , personală sau de masă –  a avut la originea ei mai mult decât un plan sau o strategie, și mai degrabă un vis. Rău sau bun.

Doar că aici, posesorii calității de a visa și a puterii de a transforma realitatea ar trebui să fie foarte atenți.  Pentru că, din nebăgare de seamă  și chiar cu cele mai bune intenții, unele vise (aparent bune)  se pot traduce în realitate printr-un coșmar. S-a întâmplat. Încă se mai întâmplă. De fapt, se poate întâmpla oricând și oricui. Din insuficient discernământ  și responsabilă cântărire a consecințelor oricărui vis.

Spre exemplificare, am să vă spun o poveste scurtă, simplă și pe înțelesul tuturor. Poveste asupra căreia ar merită, poate, să medităm puțin .

A fost o dată ca niciodată ( că dacă n-ar fi fost, găseam alt exemplu de povestit), o melodie frumoasă, cu versuri seducătoare, care a făcut înconjurul lumii și încă îl mai face. „€œImagine” – John Lennon. Zic versurile ei să ne imaginăm o lume fără rai și fără iad, fără granițe, fără aspirații, fără religii, fără nimic pentru care să lupți sau să mori, fără posesiuni și în care toată lumea trăiește la fel, înfrățita și în pace.  Până aici toate bune și frumoase, nu? Bune și frumoase pe naiba.  Ia, hai să fim puțin mai atenți. Cât de bine și de frumos poate fi să trăiești într-o lume fără viitor, fără Dumnezeu și-ntr-o frăție generală și abulică, fără nicio aspirație? Mie nu mi se pare deloc atrăgător, ci îngrozitor.

Când și-a imaginat lumea asta,  Lennon  era celebru, bogat și grozav de plictisit ( mă gândesc) din moment ce era convins că Beatlesii sunt mai de impact și mai importanți decât Isus pentru omenire ( așa a declarat). Era probabil plictisit de averea și faima căpătate prea ușor, peste noapte, scriind  și interpretând cântecele populare, drăguțe și … cam atât  (  să fim serioși, Lennon și Beatles n-au scris chiar simfonii.) Și-n timp ce-și savura el, așa, plictisit de moarte, averea și ascensiunea socială, s-a gândit că totuși nu-i fericit. Așa că s-a apucat de căutat fericirea și sensul vieții în iluminările altora. Cum n-avea prea multă școală și educație tânărul Lennon (n-apucase prea multă că nu-i plăcea)  a-nceput  s-o caute (fericirea) cum l-a tăiat capul: după buzunar, după posibilități și cu japoneza lui. S-a plimbat pe la niște secte. N-a fost mulțumit.   De nemulțumire , s-a împrietenit cu drogul (așa se întâmplă când trăiești langa, abulic ca-n Imagine, fără valori și principii solide, fără aspirații, și fără scop). Și  prieteni buni, pe viață, au rămas. Dar nici asta n-a fost de ajuns. Drept urmare , de la înălțimea averii și plictiselii sale impresionante, finalmente s-a oprit la ceva mai simplu: s-a hotărât să devină militant marxist-pacifist ( o contradicție în termeni altfel; marxismul invită la luptă de clasă si la nimicirea dușmanilor proletariatului, respectiv posesorii de averi legal dobândite  gen Lennon). Și-n timp ce milita el așa, cu drogul în venă, pentru o lume abulică și egală, lipsită de idealuri, de bunuri materiale ( în fine, pe ale lui le-ar fi păstrat), lipsită de viitor și  de Dumnezeu, a scris “Imagine”.  Care, în acest fel romantic și melodios, a devenit, după Internaționala ( cam ostășească și dramatică“Sculați voi oropsiți ai vieții, Voi osândiți  la foame sus….”) un alt manifest ateisto/ comunistoid al lumii moderne și nu oricum, ci very cool. Adică un vis greșit de înfrățire și egalitate imposibilă între oameni. Care egalitate , dacă s-ar întâmplă, ar fi mult mai rea decât cel mai rău și inegal iad. Unii dintre noi ( cei născuți și trăiți înainte de ‘€˜89) au trăit „€œvisul”. Alții, mai ghinioniști ( de exemplu coreenii din nord) îl trăiesc și acum.

Interesant nu? Cum te poate fura un vis greșit, eventual al altuia.  Din nebăgare de seamă. Căci Lennon a fost un demagog( semidoct) desăvârșit: la data morții, 1980, avea ditamai averea de cca 150 milioane ( nimic rău în asta, să fie clar; rău e să propovăduiești în același timp, către ceilalți, nu pentru tine, renunțarea la bunurile și agoniseala lor); iar după cum declara fiul său , Julian, „tata a fost un ipocrit; vorbea lumii despre pace  și dragoste, dar n-a fost niciodată în stare să le arate soției și fiului lui”.

Am ales acest exemplu  pentru că-i  popular, simplu și, din păcate, repetitiv, nu doar când vine vorba de artiști. Lumea e plină de falși idoli și false idealuri. Iar istoria omenirii e plină de tot felul de mari „visători”, care nu o dată, ci în repetate rânduri, erau să ne spulbere de pe față Pământului că rasă, pe toți. Visători cu ochii deschiși ale căror vise, puse în practică, multe vieți, multe societăți și multe generații au distrus. Împărați, furheri, filosofi cinici și materialiști, arhangheli naziști , anarhiști, mari inchizitori, mari bigoți, mari revoluționari și mari scriitori. Mulți sau toți declarau că vor binele nostru. Ironic, nu vi se pare? Cum toate coșmarurile trăite de omenire , fără excepție, au avut la bază un vis declarat altruist. Gen:

Hitler visa ( spre binele rasei umane, desigur)  la o lume condusă  de arieni blonzi, în care drept de perpetuare a speciei să aibe doar supraoamenii și teutonii lui. O lume liberă de bruneți și evrei conlocuitori, pe care-i vroia săpun, în mod altruist, spre binele speciei , fără îndoială. El totuși n-avea de gând să devină săpun, nici blond nu s-a făcut.

Lenin, Stalin și Mao visau ( tot spre binele nostru, al omenirii) la o lume  egală, disciplinată, cuminte , în care tot omul, spălat pe creier cu forța, cu groaza și cu tortura ,  vorbește, gândește, iubește, visează și mănâncă la fel. Tovărășește și doar ce hotărăsc partidul unic și conducătorul ;  căci doar ei ( cadrele de nădejde ale  societății) știu ce ne trebuie nouă, celor egali, care suntem inevitabil mai proști. Și știu mai bine decât noi, proștii, pentru că ei ( ca-n „€œFerma animalelor” a lui Orwell) au hotărât că sunt „mai egali” decât restul și deasupra tuturor. Restul ( sau resturile) eram noi.

 Avem în continuare printre noi asemenea vizionari și mari visători. Hotărâți și convingători. Mari visători de care eu mi-aș dori sincer să ne ferească sfâtu’ pe toți. Sunt cei care ( de dragul puterii asupra altora)  încearcă să ne transforme  ( tot spre binele nostru, of course) într-un fel de maimuțe acerebrate și leneșe, asistate eventual de roboți. Că-n Matrix de pildă. Și nu știu de ce, dar privind în jur cu câtă plăcere se lenevesc mințile semenilor mei, aș zice că și visul ăsta, în care noi vegetăm și de rest se ocupă mașinăriile, se prefigurează. Căci de lene ( lene de a gândi, de a iubi, de a învăța și de a trăi), dacă nu din altă cauză,  mi-e teamă că mulți dintre noi și-l doresc.

 Vedeți, așadar? Cam așa stă treabă cu visele. Ar trebui să fim ceva mai atenți la ce visăm. Și, mai ales, oricât de seducător și de necesar  ar fi imaginarul, să subscriem mai responsabil și inteligent numai la cel corect. Prin urmare, să ne folosim ceva mai bine mintea   și să ne-o educăm .

Și nu, n-aș vrea să fiu greșit înțeleasă: voi continuă să ascult din când în când „€œImagine”, ca toată lumea. Că doar e muzică și gâdilă urechea plăcut.  Dar voi refuza să visez la ce visa autorul, căci sunt hotărâtă să-mi folosesc ( chiar dacă-i obositor) inteligența. Să mi-o folosesc cum trebuie, responsabil, atent, chiar când visez. Să mi-o folosesc adică în slujba iubirii și grijii față de oameni  – cea reală, chibzuită, adevărată.  Altfel? Cum spunea Saint Exupery,  inteligența n-are nici valoare , nici sens.

Ceea ce vă doresc și vouă, tuturor marilor sau mai micilor visători de pretutindeni. Să vă imaginați inteligent și cu discernământ viitorul. Să visați la el sănătos, în cunoștință de cauză și de consecințe. Nu de alta, dar eu m-am cam săturat să trăiesc coșmarurile imaginate de alții ca vise de aur  – comunism, consumism, Europa Unită și fără granițe, etatism, bogăție pe datorie, egalitate în mediocritate, fals multiculturalism, Jihad, bigotism, terorism, libertinaj fără libertate, sex fără iubire, drog  și psihoterapie la greu.  Cred  de altfel că e timpul să ne cam săturăm cu toții. Mie așa mi se pare. Că a venit timpul să trăim și un vis autentic frumos. Al meu,  al tău, sau, mă rog, al oricărui alt adevărat vizionar și bun visător.

Sau, cine știe, poate că și aici mă înșel, ca și altădată, iar majorității îi place să trăiască sau retrăiască diverse coșmaruri, de mare și  iminent viitor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: