Ioana Hincu

Eleganța. Absentă , dar vitală.

In Solutii on Februarie 20, 2012 at 7:11 pm

 Învățați că  “bogăția nu e eleganță, că abundența nu e măreție, că splendoarea nu e frumusețe. ”(citat original: Teach us that wealth is not elegance, that profusion is not magnificence, that splendor is not beauty.) Benjamin Disraeli (1804-1881)

Era o vreme când eleganța era cutumă și virtute pentru elite, iar opulența – considerată lipsită de stil și rafinament – nu era apreciată. Erau vremurile în care viața socială și romantică se desfășura la lumina candelelor, mările se străbăteau pe corăbii, iar  continentele cu trăsura. Sunt multe lucruri care lipsesc lumii și vieții actuale. Unul dintre ele mi se pare a fi eleganța. Și nu mă refer  doar la cea vestimentară.

Există despre eleganță – tocmai de aceea  absentează dintre noi de atâta vreme – o idee superficială: aceea că s-ar referi doar la aspectul vestimentar. Nu-i așa. Eleganța mi se pare un mod de a fi, o manifestare a însăși spiritului omenesc (minte și suflet împreună). Și dacă pe mine nu mă credeți, poate îl asculați pe Ortega y Gasset, care atât de elegant spunea (pentru că raționamentele și discursul lui au fost întotdeauna de o mare eleganță):“ Eleganța trebuie să penetreze, să  dea formă și substanță întregii vieți a omului  –  de la gest și modul de a merge, trecând prin modul de a se îmbrăca, continuând cu modul de a utiliza limbajul în care se poartă o conversație, în care se vorbește în public, pentru a ajunge la cele mai intime dintre acțiunile intelectuale. ”(Originea și epilogul filosofiei 1943)

 Nu e cazul. Asta e concluzia pe care o trag după o observație atentă și deloc exigentă a lumii de azi.

Prin urmare nu mă opresc acum la lipsa eleganței în vestimentație și aspect exterior. E atât de evidentă încât  nu merită comentată. De la cei mai bogați, până la oameni obișnuiți, eleganța adevărată, care înseamnă stil, rafinament și simplitate, a devenit un accident, o întâmplare (ceea ce în mintea mea e mai puțin decât o raritate). Nu mă opresc aici pentru că, în fond, vestimentația nu e decât manifestarea bătătoare la ochi a esențelor mult mai subtile ale ființei noastre.

Limbaj și comportament

De la limbajul verbal, articulat, până la limbajul corporal, lipsa de eleganță din jurul meu e copleșitoare.

Limbajul articulat. Prețuiesc cuvintele. Mi se par importante. Până la urmă sunt ambalajul comun al gândurilor și simțirilor noastre. Cu ele ne facem loc în lume, ne definim și ne afirmăm. Cuvintele trebuie bine alese și corect rostite. Căci, uneori, cu puține cuvinte, dar potrivite, poți alina sau vindeca mai eficient decât un medicament,  poți răni iremediabil, ba chiar poți schimba lumea sau deștepta la realitatea ei.

Pentru toate astea, mai mult decât să mă indignez, mă îngrijorez și chiar mă doare când observ cât de neadecvat sunt folosite cuvintele în ziua de azi. Că omul simplu, fără  școală, nu știe a rosti corect cuvântul, nu-i o nenorocire și nici vreo noutate. Dar că titrații și prea diplomații epocii actuale (multe diplome fără acoperire) masacrează  limba scrisă și vorbită în cele mai năstrușnice și disonante moduri, mă doare. Pentru că limbajul articulat e cel mai răspândit și ubicuu mijloc de comunicare. Iar comunicarea e cea care ne reunește sau desparte . Dacă acestuia (limbajului verbal) îi lipsește eleganța, stilul și armonia, nu-i de mirare că și uniunile dintre noi sunt la fel afectate. Adică sunt (pentru că sunt) neelegante, lipsite de stil și dizarmonice. Un semn al inadecvarii noastre la civilitate.

Limbajul corporal e și el afectat de o deranjantă lipsă de eleganță. Pe vremea Zarazei, fetițele învățau la pension cum să meargă și să se poarte: lin, felin, delicat și cu pasul mic. Pe mine m-au învățat bunica și alte doamne din generația ei că pasul unei domnișoare sau doamne nu trebuie să depășească vârful nasului când ține capul drept și privește în jos. Că spatele, și el, trebuie să fie drept, iar gesturile lente, grațioase și așezate. Că la masă coatele se țin cât mai lipite de corp, că lingura nu se umple decât pe jumătate și multe alte lucruri simple care dau femeii delicatețe și feminitate (și pe care, furată de peisaj, și eu le mai uit). Adică ceva ce este și ar trebui să rămână al ei.

Bunicile fetițelor și adolescentelor din ziua de azi n-au trecut pe la pension. Nici mamele lor. Ci pe la școala de partid sau pe la munci agricole și forțate. Au condus întreprinderi socialiste sau, mai nou, mari companii.  Au făcut naveta pe scara trenului ori s-au înghesuit cu tot norodul prin autobuze și tramvaie supraaglomerate. Chiar dacă au mers la facultate și, chipurile, s-au educat. Rezultatul? Femeile nu mai au nici ținută, nici feminitate. Ori își poartă trupul prin lume ca niște amazoane fioroase, ori ca niște păpuși Barbie dezarticulate (adică se mironosesc țeapăn și exagerat). La restaurant am văzut de curând o tânără tăind friptura de parcă-și lua zborul (dădea violent și spasmodic din coate), de parcă folosea un fierăstrău pe post de cuțit. La petreceri sau prin cluburi văd tinere puse în dificultate motorie de tocurile prea înalte, și care-și fac loc cu poșeta agățată de încheietura mâinii, ostentativ, ca un cuier umblător. Nici cu bărbații nu mi-e rușine. Mâinile-n buzunare, burdihanul înainte, umerii aduși în față și răscrăcănarea maimuțiformă alcătuiesc limbajul corporal curent. ‘Geaba merge tot rumânul la sală. ‘Geaba se umflă bicepșii și fesierii pe el. Pe stradă, cam toate spinările, indiferent de sex, sunt încovoiate, mersul e repezit și deșelat, ca de om beat, și gestica, în general, e guvernată de haos și oscilează între convulsii dezordonate și tolăneală dizgrațioasă. Că limbajul corporal e neelegant, e puțin spus. E de-a dreptul respingător.

Gândire
Era o vreme (în antichitate) în care, cum scria Andrei Pleșu într-un articol recent (mi-a plăcut așa că îl parafrazez) <filosofii erau mai numeroși decât profesorii de filosofie>. Când gândirea era un exercițiu curent cu iz de onorabilitate și avea loc de preț.   Gândirea poate fi (ar fi de dorit să fie) și ea elegantă. Simplitatea, conciziunea, profunzimea, coerența și puritatea raționamentului dau eleganța ei. E greu să ajungi să gândești elegant. Inteligența nu e suficientă. Mai trebuie și multă învățătură, puțină modestie, experiență de viață și mult antrenament. Și metodă; abordarea metodică a unei idei.   E aproape de neconceput ca în zilele noastre oamenii, atât de grăbiți și cu mintea risipită în atâtea direcții,  să gândească metodic, elegant și coerent. Din păcate, nici filosofii (a se citi absolventi de facultati de profil) nu mai sunt ce-au fost. Se  pierd (de dragul originalității probabil)în forme fără fond si idei fără idei.

Gândirea și acțiunea morală sunt și ele grav afectate de lipsa de eleganță. Etica prezentului e prea diversă, prea schimbătoare, prea stufoasă . Fiecare cu codul lui moral, aproape de neînțeles. În funcție de grup (sau mai degrabă de gașcă) și de context, aproape orice e permis. Nu-i firesc. Gândirea morală are și trebuie să păstreze un numitor comun. Nu merge așa, fiecare cu morala lui pentru că alta nu-i convine. Asta, cred eu, se datorează nu doar ignoranței, superficialității și mediocrității spirituale, ci și eleganței dispărute. Căci, să fim serioși, chiar dacă nu-mi convin  unele norme morale perene, chiar daca nu corespund dorințelor și interesului meu (să nu furi, să nu minți, să nu înșeli, etc, ), finalmente, ceea ce mă oprește câteodată de la a fi imorală, e tocmai necesitatea (mie imi pare o necesitate) de a gândi și acționa elegant.  Vorba lui Proust  : „€œfie și numai de dragul eleganței, încerc să rămân moralmente pur.”

Simțire

Acum câteva ceasuri, am citit un dialog virtual. O parte susținea că există o eleganță a sufletului. Cealaltă recunoștea doar eleganța gândirii, a intelectului. M-a pus pe gânduri disputa asta. Pe aceste gânduri:

Există gesturi și atitudini care vin din suflet și nu se învață. Să fii generos cu cel mai slab. Să fii gentil fie și cu cine nu merită.  Să acorzi (fără a fi obligat) întâietate celui mai fragil (femeie, copil, om în vârstă). Să dezamorsezi sau să finalizezi cu un zâmbet și-o glumă o dispută. Să nu faci rău, chiar dacă știi și poți s-o faci. Nu-mi vin acum în minte alte asemenea comportamente care, deși sunt înscrise în codurile manierelor elegante și presupun o oarecare civilitate, pot veni natural și spontan, dintr-o inimă mare, curajoasă și bună. Cu adevărat bună.  Iată deci ce cred eu că înseamnă, până la urmă, un suflet elegant. Adică, dincolo de educație și intelect (care modelează gesturile), aș zice că și simțirea poate avea eleganța ei înnăscută.

Ca atare, continui să consider eleganța o necesitate și o virtute. Iar lipsa ei a€“ o pierdere enormă pentru societate. Chiar dacă  în prezent  valorile și virtuțile momentului sunt în desăvârșită degringoladă, ca și sentimentele. Chiar dacă, pe termen scurt nu e profitabilă – ceea ce, desigur, face că eleganța să pară un moft. Chiar dacă, pe lângă atâtea lipsuri, absența ei nu pare importantă. Eu tot voi considera eleganța vitală și chiar profitabilă pe termen lung.

 Pentru că eleganța ne poate simplifica viața – de la cele mai mici detalii vestimentare, până la esența ei.  Ne poate aduce liniște interioară (tocmai prin simplificarea și eliminarea balastului existențial opulent). Ne poate rafina gânduri și trăiri. Și  ne poate afirma frumos în lume și societate. Pentru că iată, dacă nu v-am convins până acum, vă dau un simplu și prozaic argument: prin eleganță, tocmai  pentru că e atât de rară, mai devreme sau mai târziu, vă veți remarca. Fie și numai din orgoliu și vanitate (dacă alt motiv nu găsiți) ați putea-o învăța. Cum? Porniți de la vorbele elocvente ale lui Disraeli, cu care am început și cu care închei:

Învățați că bogăția nu e eleganță, că abundența nu e măreție, că splendoarea nu e frumusețe.
 
Numai atât ar fi un bun început. Vă doresc succes.

(Plus o  muzică scrisă și cântată de un domn care știe să fie elegant. Enjoy.)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: