Ioana Hincu

Un text. Frumos și atât.

In Solutii on Martie 2, 2012 at 2:30 am

 Azi vă ofer un text scurt de Gabriel Garcia Marquez. Pentru că e frumos și pentru că nu e nici proză, nici poezie. E între. Și amândouă la un loc.

Știți, uneori există multă poezie și-n proză. Atâta câtă trebuie ca să desfida până și ordinea anotimpurilor. Ca-n text. Începe primăvara, continuă toamna , urmează vara și se încheie cu anotimpul incert al ploilor. Dar când e vorba de cuvinte scrise cu inima pe hârtie, abaterea de la regula astronomiei și meteorologiei devine tolerabilă. Nu mai contează, pentru că în contra frumosului, nici natura nu protestează.

De Gabriel Garcia Marquez:

“ Când vine primăvara și nu sunt cu tine și sunt uscate și pământul și cerul gurii tale, plantează un arbore în curte. Un arbore care să fie puternic și voinic -€“ un stejar sau un cedru -€“ ca să poată susține anotimpul păsărilor. Udă-l zilnic cu apa în care ți-ai spălat mâinile, pentru ca vântul să învețe să țeasă mângâierea. Și lasă-l să crească, fără să existe gură de om care să indrăznească să muște rădăcinile lui amare. Fii egoistă pentru că viața e prea scurtă ca s-o împarți. Și fă ca arborele tău să fie numai al tău, cu toată vigoarea puterii lui vegetale, pentru ca nimeni să nu vină să-și dispute cu tine răcoarea lui.

Când vine toamna, dacă nu m-am întors încă, înfige o potcoavă în poartă. Când vin prietenii noștri comuni și îți vorbesc de gustul amar al argilei și elogiază animalele din grădină ta… Dar când se duc,  după cină, închide ușile ca să nu se întoarcă.

Când vine vara, așteaptă-mă, dar păstrează toată sarea mărilor în casa ta…

 Și când vin ploile, dacă nu m-am întors încă la inima ta, atunci  du-te în curte, și sapă o fântână în care să încapă  oasele tale.”

Iar pentru cei interesați, originalul:

Texto por Gabriel Garcia Marquez

Cuando venga la primavera y yo no esté  contigo y estén secos la tierra y tu paladar, siembra un árbol en el patio. Un árbol que sea poderoso y corpulento – un roble o una ceiba – para que pueda sostener la estación de los pajaros. Riégalo diariamente con el agua en que lavaste tus manos, para que el viento aprenda a tejer la caricia. Y déjalo crecer, sin que haya boca humana que se atreve a morder sus raices amargas. Sé  egoista porque la vida es demasiado corta para compartirla. Y haz que tu árbol sea solo tuyo, con todo el vigor de su poderio vegetal, para que nadie venga a disputarte su frescura.

Cuando llegue el otoño, si aún no he regresado, clava una herradura en la puerta. Cuando vengan nuestros amigos comunes y te hablen del sabor amargo de la arcilla y elogien los animales que han crecido en tu huerto…Pero cuando se marchen, ya después de la cena, cierra las puertas para que no vuelvan.

Cuando llegue el verano, espérame, pero guarda toda la sal de los mares en tu casa…

Y si cuando lleguen las lluvias no he regresado aún a tu corazón, entonces vete al patio, y cava un pozo donde quepan tus huesos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: