Ioana Hincu

Pestisorul de aur

In Dubii on Aprilie 1, 2012 at 6:07 pm

Stiti povestea cu pestisorul de aur care indeplineste trei  dorinte. Cine n-ar vrea sa se-ntalneasca macar o data in viata cu el? Ei bine, eu. Pentru ca sunt convinsa ca in orice moment al vietii mele l-as intalni, i-as cere trei prostii, dupa care as regreta toata viata ca n-am ales bine.

Sa ma explic.

Nu stiu daca ati observat, dar primavara a venit asa, dintr-o data. Prin urmare, multumita, m-am lungit in sezlong, afara, ca sa profit macar cateva ceasuri , in mijlocul naturii, de lumina, caldura si soare. Dupa o vreme mi s-a facut putin sete.  Parca-mi era si putin foame. M-as fi miscat pana-n casa, la frigider, dar nu ma induram. Era unul dintre momentele acelea rare, de desavarsita  relaxare, pe care n-as fi riscat pentru nimic in lume sa le tulbur . Stabilisem deja o relatie prietenoasa cu soarele indulgent, o caldura placuta ma inmuiase de tot si ma simteam ca o pisica lenesa si decadenta. Era exclus sa clintesc vreun degetel. Si parca mi-ar fi prins bine si-un scarpinat usor pe ceafa plus un masaj delicat. Imi doream un sclav. Nu, doi. Diviziunea muncii. Un bucatar- majordom si-un maseur…iubitor si policalificat….ma-ntelegeti…nu intru in detalii. Numai ca sclavia s-a abolit demult ( ceea ce pe moment  mi se parea nedrept; as fi fost o stapana cumsecade).Iar daca nu s-ar fi abolit, ar fi costat foarte multi bani ( pe care nu-i am). Sclavii adica. Plus intretinerea lor corespunzatoare. Ca sa nu mai vorbim de taxe si impozite ( sclavi = bunuri, ca masina; precis statul m-ar fi taxat). Complicat.

Si totusi gandul cu sclavii persista.  De vina trebuie sa fi fost moleseala primavarateca a trupului pe care, alerta, mintea, o compensa .  Cum sa fac? Ma gandesc pe loc la pestisorul de aur. Uite, numa’ bun ar fi acum. Doi sclavi corespunzatori si bani de taxe si de intretinere pentru toata viata. Trei dorinte. Categoric asta i-as cere.

Continui sa ma gandesc cu mare drag la pestisorul de aur. Si sa nu ma clintesc. Dintr-o data, aud o voce vag plictisita, usor obosita,  care ma intreaba oarecum circumspect :

Chiar vrei sa-ti indeplinesc astea trei dorinte?

Ma uit in jur. Nimic.

– Alo! Eu cu cine vorbesc?

Cobor privirea pentru ca glasul deja indignat venea dinspre picioarele mele, din iarba.  Iaca si pestisorul multvisat. Era mai mult galben decat auriu ( fireste, ma gandesc, oboseala afecteaza ficatul;la cat munceste saracu’ si la ce prostii mananca pe drumuri,  e icteric). Si avea o privire inteligenta ( ceea ce e total atipic pentru un peste – animal cu creierul mic si tont).

– Te rog sa ma scuzi. M-ai luat prin surprindere. Nu m-asteptam sa apari.

 – Bine, bine, zice plictisit, repet pentru ultima data intrebarea: astea sunt cele trei dorinte?

Grabit pestisor. Paralizata ( la propriu) de placere si de panica sa nu-l pierd, ii raspund:

– Categoric da.

Increzatoare, astept. Nu trec doua secunde si ma trezesc degustand un platou de stridii proaspete, cat vrabia de dolofane, in timp ce pe masuta de langa mine , pe o tava de argint, tronau un mare fondant de ciocolata, o sticla de sampanie Cristal, un bol plin cu capsuni enorme, sangerii si parfumate de-ti mutau nasul, si-un pahar proaspat glasat. O feerie vizual-olfactiv- gustativa. Serviciu de cinci stele. Si asta in timp ce niste maini dibace (pareau mai mult de doua) ma scarpinau usor pe ceafa si-n acelasi timp imi faceau si masaj. Ciudat. Omul in general n-are decat doua maini. Am cerut un sclav maseur – iubitor, nu o caracatita. Ma intorc sa ma uit la el si … nu mai am nimic de reprosat. Nu stiu unde mi l-a gasit pestisorul, dar la aspect fizic , privire galesa si abilitati kineto-terapeutice n-am nimic de reprosat. Nici sclavul majordom nu-i tocmai de lepadat.

Sunt foarte multumita. Chiar extatica. Doar ca la un moment dat ma trece o nevoie fiziologica urgenta. Ma ridic si ma indrept spre baie. Majordomul hop! cu tava dupa mine.  Sclavul maseur hop si el ! Continuandu-si treaba. Dau sa intru in baie. Tovarasii dupa mine.

– Doamna nu mai serveste?

 – Nu!! Imi arunca o privire distrusa. Ma cuprinde o remuscare acuta care ma indispune grozav. Intervine celalalt ( cu mainile inca active si lipite de ceafa mea) :

Doamna nu mai doreste masaj?   

-Nuuu! Esti tampit?! Fac pe mine!!  Incepe sa planga cu lacrimi de crocodil; vina mea – l-am vrut iubitor. Astia doi chiar sunt tampiti. Am uitat sa-i comand inteligenti. Oscilez intre enervare si vinovatie coplesitoare.

–  Mars de aici amandoi!

Si pana sa constat daca au inteles sau nu comanda, m-am trezit.  Din somn, desigur. Nervoasa si profund nemultumita. Venise postasul cu o recomandata de la ANAF. Impozitele.  Deschid plicul. Citesc suma. Dura experienta. Ei…si, cum va spuneam, regret pe loc ca nu i-am cerut pestisorului sa-mi plateasca impozitele pentru tot restul vietii. Fir’ar al naibii de pestisor obosit si superficial. Nu putea sa fie mai riguros? Sa-mi atraga atentia asupra inconvenientelor? M-a zapacit. Ba nu. El saracu’ n-avea nici o vina. Vina-i a mea, ca m-am lacomit si nu m-am gandit destul. Puteam sa renunt la unul din sclavi. Mi-a lipsit perspectiva.

Cad pe ganduri. Decid: nu mai vreau sa ma intalnesc niciodata, in viata vietisoarelor mele, cu pestisorul de aur. Pentru ca e grabit si nu ma lasa sa chibzuiesc.

In plus am prea multe dorinte, si e nedrept sa aleg doar trei.

Daca m-ar prinde, iata, intr-o zi cand am de platit impozite si facturi, sigur l-as ruga sa mi le plateasca el, din buzunarul lui toata viata, pe toate. Ceea ce n-ar fi deloc intelept. Intai pentru ca n-as mai fi atat de vigilenta cu consumurile ( de gaze, apa, curent electric, etc) si in loc de economie, as face risipa. Asta ar dauna planetei. In plus,  nemernicii astia cu monopolurile lor si-ar face de cap si l-ar abuza pe pestisor, si l-ar fura la factura ( pestisorul , avand o natura impaciuitoare si blanda, sigur n-ar fi cu ochii pe ei si nu le-ar face, ca mine, scandal ) . In al doilea rand pentru ca statul e prin definitie cel mai mare hotz, si hotia nu trebuie incurajata . Iar evaziunea fiscala legala ( arta de a plati cat mai putine taxe si impozite fara sa incalci legea) e o profesie in care ma indoiesc ca micile vertebrate acvatice s-au specializat.

Sau, daca m-ar prinde intr-o zi in care m-ar durea un dintisor sau in care mi-ar fi rupt cineva inima-n doua, l-as ruga sa nu ma mai doara nimic niciodata. Ceea ce n-ar fi in regula pentru ca mi s-ar caria toata viata fara ca eu sa observ si sa simt .  Are si durerea rolul ei salvator, preventiv si educativ…

Iar daca m-ar prinde intr-o zi cand vreau pantofi noi…as uita cu siguranta de toate celelalte nevoi serioase si dorinte importante.

Si asa mai departe.

Mi-e clar ca n-am cele mai intelepte dorinte din lume. Cine stie ce prostii i-as mai cere si cum as tulbura ordinea de prioritati a lumii. Ca sa nu mai pun la socoteala cat m-as incurca si pe mine…De aia nu exista pestisorul de aur. M-am prins. De aia e doar poveste, iar la mine a fost doar un vis. Si asa trebuie sa ramana.

Da-l naibii de pestisor. E primavara, e soare , e frumos, sunt relativ sanatoasa si in viata, iar cu fiscul si toate celelalte probleme, ma descurc eu cumva. Singura sau impreuna cu toti ai mei. Ceea ce va doresc si voua. Iar cu dorintele…eu va rog sa fiti circumspecti :).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: