Ioana Hincu

Vreau sa ma plictisesc

In Solutii on Aprilie 7, 2012 at 11:26 pm

Cred ca plictiselii i se face o mare nedreptate. Si cred ca toti cei care infiereaza plictisul si fug ca de dracu’ de el, ar trebui sa-i reconsidere putin rolul si rostul pe care il are in vietile noastre. Dar mai ales sa inteleaga  ca opusul plictiselii nu e un timp neaparat mai fertil sau mai incarcat de semnificatie , ci doar mai agitat si mai obositor. Mai plin de …actiune. Adica, pe scurt, opusul plictiselii inseamna mai mult antren si punct.

Cel putin in zilele noastre, plictiseala mi se pare o raritate, o necesitate  si un deliciu extrem. Greu de atins. Pentru mine plictiseala inseamna o stare in care nu am nimic (imperios necesar sau impus de altii) de facut; in care , cu alte cuvinte, SUNT LIBERA SA FAC CEVA SAU … NIMIC. Starea in care sunt libera de tirania majoritatii emotiilor intense ( bune sau rele), adica a adrenalinei. Si de viermuiala  propriillor ganduri care, cel putin in ce ma priveste, de regula sunt prea multe, prea iuti si prea inghesuite pe unitatea de timp. O stare binecuvantata,  in care pot , in desavarsita imobilitate,sa-mi aleg gandul pe care sa-l duc, coerent, multumitor si profund, la bun sfarsit. Pentru minte plictiseala este luxurianta stare in care majoritatea facultatilor mele mentale, emotionale si motorii sunt dezocupate, iar EU SUNT LINISTITA SI LIBERA SA ALEG SI SA SAVUREZ CE GANDESC SI CE SIMT.

Cum sa ma supar eu pe o asemenea stare? De ce s-o alung si s-o desconsider ? Ar fi nedrept. Atat de rar ma pot bucura de ea, incat, sincer, aproape ca ii invidiez pe cei care, in mod autentic, se plictisesc.

Cele mai bune si mai coerente idei din viata mea s-au nascut din plictiseala. ( Nu neg, uneori s-au nascut si traznai).  Cele mai profunde si corecte observatii asupra mea si a lumii le-am facut din plictis. ( In fine, cat de corecte or fi, nu stiu, dar asa mi se par; totul e relativ). Cele mai duioase si mai blande emotii s-au decantat in sufletul meu in tihna plictiselii. Si cele mai nastrusnice creatii ale imaginatiei si revelatii tocmai din dolcele far niente si hoinareala libera a mintii mi-au venit.

Ba in extremis ( si ca sa ma inteleaga corect toata lumea) sa stiti ca cea mai eficienta si mai rapida ordine-n casa, ca si in viata mea, de altfel, o fac numai atunci cand si daca ma plictisesc. Altminteri dau rasol. Probabil ca de asta nu-i niciodata prea mare ordine la mine-n casa si-n viata. Pentru ca prea rar apuc, cu adevarat, sa ma plictisesc.

Desigur, nu sunt complet idioata si inteleg prea bine ca nu toate felurile de plictiseala sunt benefice si ca nu toata lumea stie sa profite de pretiosul si inactualul plictis.

Unii se apuca de droguri sau de sporturi extreme din plictiseala. Altii comit adulter. Unii inventeaza revolutii si pornesc razboaie nenecesare. Fireste. Au nevoie de adrenalina. In special barbatii. Si cu cat descarca mai multa, cu atat au nevoie de mai multi stimuli si excitanti, pentru ca altfel raman fara (mecanismul e similar cu al drogurilor; te obisnuiesti – vrei mai mult) si nu mai simt nimic; adica se plictisesc. Astfel sau in alt fel, cei mai multi oameni, doar isi irosesc capitalul de energie vitala  asa, pentru ca moralistii infiereaza plictisul si preamaresc virtutile antrenului si ale actiunii. Fara sa deosebeasca intre cauzele plictiselii si fara sa se gandeasca destul la ce spun.

Sunt multe cauzele pentru care blamam starea de plictiseala. Nu stau sa le inventariez eu acum. De exemplu lipsa de imaginatie, lipsa de educatie, lipsa de contact real, emotional si spiritual, cu sine si cu lumea, care cred ca pe multi ii impiedica sa simta mare lucru in mod static. Fara actiune continua si extrema. Sau lipsa de constientizare  a nevoii de liniste si de recuperare interioara, vitala – spun eu – pentru ca sa ramai sanatos.

Cum bine constata ( acum 80 de ani !!) Bertrand Russell, desi avem parte de mult mai putina “plictiseala” decat stramosii nostri ( suntem infinit mai ocupati), am ajuns sa ne temem de ea semnificativ mai mult. Si ( tot el observa, cu mult bun simt) cel putin jumatate din pacatele oamenilor se explica prin teama de plictis.

Actiunea de dragul actiunii , antrenul de dragul antrenului, sunt cel mai frecvent mod in care, si in zilele noastre, omul se extenueaza de buna voie si inutil. Orice face omul in ziua de azi si de toate, numai sa se plictiseasca de buna voie, nu. Cum sa nu faci nimic? Cum sa ramai singur cu tine , cu Dumnezeu, cu gandurile tale , asa, fara nici un excitant extern, iesit din comun ? Lucrul asta, in capul majoritatii e condamnabil, se cheama plictiseala si e de temut.

Mie imi pare putin caraghios. Spre exemplu, cunosc multa lume care, desi munceste pe branci in timpul saptamanii, are, la sfarsitul ei, program obligatoriu de fuga de acasa, de plecari, vizite, petreceri, nopti de betie si reuniuni festive. Cam dupa modelul Farfuridi din O scrisoare pierduta: “ eu am n-am sa intalnesc pe cineva, la zece fix ma duc la targ”. Nu toate le plac si rareori chiar si le doresc. Si totusi, obositi, deselati de munca de peste saptamana, cu mintile rasfirate mai mult decat adunate, se urca-n masina, fac o suta, doua, trei sute de kilometri  ( relativ enervanti de regula), iau pe fuga o masa, doua la restaurantul aglomerat, cu alti doi, patru sau douazeci, sau organizeaza un gratar la iarba verde, sau impusca doi iepuri si-un cerb ( adrenalina! vanatoare!), miros putin ( prea putin) natura, sau fac repede o baie-n mare, la Mamaia, ca-i mai aproape, isi trag sufletul ( cica) si-si plimba siliconul sau noul costum de baie pe plaja viermuind de multimi eclectice si necivilizate, dupa care se intorc acasa, rupti in doua de oboseala, oarecum enervati, insa…deloc plictisiti. N-au trait degeaba. Zic ei.

I-as intreba din cand in cand: da’ daca stateati voi la domiciliu,eventual cu consoarta si/sau cu copiii, sau cu un prieten, cu unul singur, ieseati nitel pana-n parc, serveati aceeasi masa ( sau o cafeluta) la o terasa, in urbe, dupa care mergeati la o piesa de teatru sau la un film, nu va era mai bine? Poate ca erati mai senini si mai fericiti.Poate ca n-aveti nevoie de agitatia si alergatura asta continua ca sa va bucurati de viata, de emotiile ei simple , bune si profunde, ca sa simtiti ca traiti.

 Poate.

Sau, si mai bine, va luati consoarta in brate si citeati o carte sau…stateati asa si va adulmecati in tihna, fara sa faceti sau sa spuneti nimic extraordinar. Ca uite asa se instaleaza comunicarea afectiva, intimitatea, asa cresc emotiile esentiale intre doi oameni.Uite asa, in liniste si nemiscare, circula caldura de la un suflet la altul, umple viata de sens si concureaza termoficarea. Vine raspunsul: – Pai iar? Am mai facut asta. Am senzatia ca-mi trece viata degeaba.

In regula. Tac. Ce sa mai zic? Cum sa le spun ce-mi mai doresc eu si ce mult imi place mie asa un plictis? Tac din gura. Si ma gandesc ca oi fi eu construita  anapoda. Pentru ca mie imi place la nebunie sa stau , singura sau cu cine mi-e drag, asa, fara sa spun sau sa fac mare lucru. Adulmecand fluxul gandurilor si al emotiilor mele sau ale celuilalt. Pentru asta se cere pace si plictiseala. Din pacate nu le prea apuc, decat rar. De unde si senzatia ca, uneori, viata e un fel de … mult zgomot pentru nimic. Probabil pentru ca este.

 De asta nu mi-a placut niciodata sa socializez de dragul socializarii. Desigur, uneori trebuie. Insa oamenii cu care n-am legaturi sufletesti si intelectuale stranse,imi paralizeaza emotiile bune si-mi risipesc energia vitala. Apreciez timpul in care ma pot lipsi de ei.

N-am dus niciodata lipsa de activitate in solitudine sau in intimitate. Singura sau in lumea mea mica, restransa. Ba dimpotriva. Nu sunt aproape niciodata la zi cu tot ce mi-ar placea si mi-as dori sa fac si sa-mpartasesc .

Nici de prieteni buni, adevarati, apropiati, speciali si  interesanti, vechi sau noi,  n-am dus niciodata lipsa ( si pentru asta sunt recunoscatoare). Iar pe ei, chiar ma simt vinovata ca uneori, n-am incotro ( trebuie sa-i iau pe rand) si ii neglijez.

Asadar, recunosc, eu tanjesc dupa plictiseala. Pentru ca o simt necesara. Si pentru ca, sincer, chiar sincer, o apreciez.

Oricat de dragi imi sunt oamenii, oricat de necesari imi sunt cei apropiati, numai in liniste si relativa pace pot sa ma recuperez si sa ma imbunatatesc. Cum sa ma adun, sa ma deslusesc si sa-i deslusesc si pe altii, fara ca – vorba ardeleanului – doar sa sed si sa gandesc? Cum sa-mi aduc aminte de lucrurile simple si importante, care nu se vad decat cu ochii mintii si ai inimii, daca i-am obosit? Cum sa ma infrupt din ele, daca toata ziua FAC ceva, ma pregatesc sa fac ceva, umblu de colo colo si viermuiesc? Pentru toate astea am nevoie ca, macar din cand in cand, sa iau pauza si sa ma plictisesc. Chiar asa. Sa ma plictisesc.

Categoric: sa nu faci sau sa nu ai nimic de facut – plictiseala – e un lux pe nedrept desconsiderat. Mai ales in zilele noastre. Cand sunt la mare pret oamenii “de actiune”. Cei care “fac” tot timpul ceva.

Sa te afunzi in dulcea amortire a simturilor, sa te bucuri ca n-auzi nimic altceva decat ce gandesti, sa-ti permiti sa alegi gandul pe care sa-l asculti si sa-l duci la capat, sa-ti decantezi si savurezi emotiile fara limita de timp, fara sa te grabesti, personal mi se pare o placere enorma si o necesitate. Pe care, ori de cate ori o prind,  fara pic de rusine  si impotriva tuturor, EU O SAVUREZ.  Nu FAC nimic. Si ma bucur nespus de stare. TOCMAI CA SA NU-MI TREACA VIATA DEGEABA, FACAND MULTE LUCRURI  – PUTINE CU ADEVARAT PLACUTE SI IMPORTANTE – FARA SA STIU PREA BINE DE CE.

Prin urmare, zica cine ce-o zice, faca restul lumii ce-o face, eu raman la dorinta mea:  vreau sa ma plictisesc.

Iar voi? Protestati sau poftiti de va plictisiti daca puteti. Sunteti liberi…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: