Ioana Hincu

Aritmetica si analfabetism sentimental. Less is more.

In spaime on Mai 1, 2012 at 9:22 pm

“Iubirea nu inseamna a privi unul spre celalalt. Iubirea inseamna a privi impreuna in aceeasi directie.” ( Antoine de Saint Exupery- Pamant al oamenilor)

„Singur eram ca un tunel. Fugeau de mine pasarile si patrundea in mine noaptea cu forta ei invadatoare.” ( Pablo Neruda )

Asta-i alfabetul elementar al sufletului omenesc. Impreuna sau singur. De aici incepem.

Am mai spus-o: oamenii nu pot fi pusi in ecuatie.

Multe stiinte, noi sau vechi incearca. Filosofia, psihologia, sociologia, atropologia, medicina , plus toate stiintele sociale si comportamentale noi care nu-mi vin acum in minte. Incearca. Si nu mai termina. Nici n-au cum. Pentru ca oamenii sunt o nesfarsita surpriza. In fine, nu chiar toti. Unii s-au nascut sau se reduc singuri la stadiul de cliseu  – aici, nimic nou.

Relatiile oamenilor au si ele o aritmetica aparte. Si-un alfabet ezoteric si greu de decriptat, tocmai pentru ca-i simplu, iar noi traim vremuri in care desconsideram simplitatea si complicam lucrurile. Ni se pare ca totul valoreaza mai mult doar pentru ca-i “altfel”, e „cool” sau pentru ca pare mai complicat.

Da, sigur ca fiecare dintre noi e o suma unica si inconstanta de senzatii,  emotii,  ganduri si manifestari, de frumuseti si de uratenii,  de duiosii si de duritati, de intelepciuni si de naivitati, de spaime si de temerare indrazneli. Si chiar daca toate ni se par oarecum familiare, suma lor da mai tot timpul alt rezultat.  Asta, da, pare complicat. Insa cand nu mai putem descifra suma asta, a individului, si rezultatul ei, pana la urma importanta ramane aritmetica simpla si verificata a inimii si a mintii noastre. Cam aceeasi dintotdeauna. Iar noi, in vesnica transformare si devenire (sau degradare?!), din graba si neatentie, tocmai regulile astea simple, elementare, se pare ca le uitam.

Nu-i chiar atat de greu sa ni le reamintim sau sa le invatam. Unu plus unu NU fac niciodata doi in lumea omeneasca. Ci fac intotdeauna UNU sau TREI. Asa inteleg eu ( care n-am fost niciodata prietena cu matematica) aritmetica relatiilor.

UNU.

UNU e un rezultat bun. Foarte bun intre oameni. Insa atat de rar, ca-i aproape miraculos. Si se intampla cam asa:

Daca ai noroc, fie ca e iubire sau prietenie, din doi oameni care se intalnesc, se apropie incetisor si treptat, dupa care se iubesc si se inteleg cu adevarat, iese una bucata relatie buna, durabila si sanatoasa.  Fiecare-si pastreaza miezul , autonomia, fiinta intacta, se deschide, interactioneaza, creste, evolueaza, se completeaza treptat cu celalalt si se intemeiaza pe aceasta “una bucata miracol si uniune” a doua minti si suflete compatibile, care impreuna fac intotdeauna mai mult decat separat. Pentru ca invata sa priveasca in aceeasi directie, si in aceeasi directie isi unesc fortele si merg.

Deci UNU, chiar daca pare mai putin decat doi, in cazul asta inseamna mai mult. Asta-i cea mai buna aplicatie a conceptului “less is more”.

TREI.

TREI nu-i o cifra buna intre oameni.

Daca ai ghinion, unu plus unu fac trei. Adica doua fiinte grabite, neatente, care nu cunosc bine nici alfabetul sentimental,  nici pe ei insisi. Doua fiinte nepotrivite una cu alta, plus o relatie straina de ele, intamplatoare, indusa de  societate, de teama de singuratate, de imprejurari sau de atractii efemere, prost inchegata, daunatoare si, finalmente, sortita esecului fara vreo sansa de salvare. Asta inseamna in aritmetica relatiilor interumane ca unu plus unu fac trei. Cei doi plus o relatie schioapa si franta. Care, desi pare mai mult decat individul singur, de fapt e mai putin. Pentru ca e pierdere de timp si risipa de viata. Si asta nu poate fi altfel decat nociv: cei doi trag in directii diferite, asa ca  stau pe loc  sau dau inapoi.

Lumea de azi a relatiilor dintre oameni e plina pana la refuz de cifra TREI.

Si am gresit cand am spus ca e doar o chestiune de noroc sau de hazard rezultatul acestei aritmetici. Nu e. Vine din actualul si raspanditul analfabetism sentimental.  Din revolta sterila a mintii impotriva sentimentelor simple, umane, vechi si naturale . Din ratiunea care merge impotriva inimii sau nu tine cont de ea. Si asa, din ruptura dintre minte si inima, rezulta dezintegrarea, alienarea si nefericirea spiritului omenesc actual. Nefericire pentru ca oamenii tot au nevoie unii de altii, chiar si in lumea moderna, de azi. Tot au nevoie de prieteni adevarati (nu virtuali sau conjuncturali), si tot au nevoie de partener  si de iubire. Doar ca au uitat alfabetul relational si sentimental.

Oare de ce nu mai stim alfabetul asta ?

Probabil pentru ca din graba si atentie risipita in prea multe directii, ne-a parasit memoria lucrurilor simple. Cum ar fi inima. De la ea ar trebui sa pornim si cu ea sa terminam intotdeauna. Si tocmai pe ea o nesocotim si de ea am uitat. Poate de prea mult zgomot . Pentru ca e mult zgomot de fond in viata noastra . Si multa poluare senzoriala. Bataile si indemnurile inimii se asculta in liniste, nu in vacarm.

Cand mi-am dat seama,  m-am hotarat sa fac liniste in jurul meu. Se poate. E doar o chestiune de vigilenta si de rezistenta la tot ce imi e daunator sau uricios. Chestie de antrenament si de exercitiu. De liniste impusa cu de-a sila, nu doar mie, dar si altora cateodata. Pentru ca linistea e importanta, ca sa-mi ascult si sa-mi descifrez sufletul  mai clar. Ca sa ma pun si repun  in contact cu mine . Ca sa stiu in permanenta ce simt, ce-mi trebuie cu adevarat si ce vreau.

Cred ca la fel stau lucrurile si in relatia mea cu ceilalti, ca sa ii inteleg , sa mi-i aleg si apropii corect in viata mea. Trebuie calm, liniste si  observatie atenta si indelungata. Periodic trebuie si putina distanta . Caci oamenii – ca si toate celelalte – se vad uneori mai clar si mai bine din departare. Ca de pe un deal stingher si ceva mai inalt.

Pana la urma, indiferent de ce ne spun ratiunea si nenumaratele norme sociale ( care mai de care mai artificiale si mai anapoda) , tot inima si intuitia sunt determinante in relatiile noastre. Iar noi, superficiali si neglijenti,  nu le mai stim descifra. Le-am uitat sau nu le-am cunoscut niciodata alfabetul. Ironia fiind ca acum, prin mijloace stiintifice foarte sofisticate, le studiem pana la epuizare, inventam tot felul de teorii complicate si limbaje noi pentru comunicat si relationat,  pentru ca, finalmente, sa ajungem inapoi la origine; adica exact acolo de unde am plecat. Pentru ca tot aia suntem si avem aceleasi nevoi sentimentale: afectiune, recunostinta, toleranta,  bunatate si acceptare. Si tot asa, numai asa, prin si cu aceste emotii si sentimente, putem relationa corect si evolua. Asta-i limbajul.Asta-i alfabetul relatiilor. Altul nu ni se potriveste, oricate teorii si neologisme am inventa.

Nu zic nu: e bun si util uneori si neologismul ( au stiintele psihocomportamentale la terminologie sofisticata de sa te saturi). Cu titlu de formulare a noutatii – daca intr-adevar e noutate, ci nu acelasi lucru, spus altcumva. Dar daca nu cunosti alfabetul de baza,  nici neologismul, oricat de riguros stiintific ar fi, nu-ti serveste, pentru ca nu il poti lectura cu adevarat. Pierzi semantica reala si diferenta. Incepi cu sfarsitul. Asta-i gresit si anapoda.

Prin urmare, nu cred ca de neologisme sentimentale avem nevoie noi, astazi.  Ci de alfabetul sentimental simplu , pe care cei mai multi l-am uitat. Pentru ca inautrul nostru e cam acelasi dintotdeauna. Foarte adanc si, probabil, insuficient explorat. Si daca tot mai avem atatea de invatat despre interioarele noastre, nu despre fatade, n-ar trebui sa mai asezam carul inaintea boilor, ci sa ne punem mai intai, serios, pe realfabetizat emotional . Si sa incepem cu propria noastra persoana. Indiferent de varsta. S-o facem onest, in liniste, calm si organizat.

Nu e atat de greu. Nu e imposibil. Mi se pare chiar simplu. Atat de simplu ca-mi vine sa rad, pentru  ca e elementar:

Incepi cu placerile si vibratiile inimii tale. Ce nu-ti face bine la suflet refuzi . Dai la o parte. Oameni si lucruri. Ce iti face bine, alegi si pastrezi,  incapatanat si impotriva regulilor lumii exterioare. Asta-i alfabetul inimii. Nu stiu sa existe altul. Si cred ca doar asa se poate trai autentic si relationa durabil cu ceilalti.  Alegand si actionand in acord cu propriul suflet si comunicand cat se poate de mult pe limba sa. Numai ca pentru asta trebuie sa ni-l cunoastem. Sa-i invatam sau revizuim permanent alfabetul si aritmetica. Poate ca ce-i placea odata, nu-i mai place acuma. Sau poate ca-i placea, dar l-am ignorat.

Doar asa ne vom afirma sau recapata identitatea reala,  fireasca, si vom avea sansa de a ne implini ca fiinte superioare, intregi, si de a evolua real. Cu urechea lipita de inima noastra si de a celorlalti, si cu mintea deschisa si dispusa sa-i recunoasca suprematia.

Doar asa vom eradica din vietile noastre neimplinirea si analfabetismul sentimental. Cu devotament si respect fata de nevoile sufletesti.

Doar asa vom putea inlocui, in aritmetica simpla , elementara si bilaterala ( intotdeauna bilaterala!! niciodata de grup)  a prieteniilor si  iubirilor noastre, cu UNU SI DOAR CU UNU fatidica si nesuferita cifra TREI.

Doar asa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: