Ioana Hincu

O zi perfect fericita

In Dubii on Mai 14, 2012 at 7:41 pm

…prin comparatie, nefericirea pare mai naturala…

Azi e luni. Luni nu prea poate fi o zi fericita. Ba de regula e chiar enervanta, desi n-ar trebui sa fie. In fond ziua de luni e un inceput, o promisiune. Doar ca ce-ti promite de obicei e ca fericit sau macar mai liber si mai linistit vei fi, poate, de abia peste 4-5 zile; si cine stie daca vei fi si atunci.

Revolta mea impotriva zilelor de luni nu-i nici noua, nici singulara; multa lume o resimte. Personal ar putea fi, cel mult, felul in care prefer eu sa protestez: ori chiulesc de la munca, ori incep mai tarziu, ori mi-o planuiesc ca pe o zi partial mai vesela sau mai fericita decat promite. Ca pe o sambata de exemplu. Desigur, rareori imi iese. Pentru ca nici sambetele nu-s toate vesele si fericite. Putine zile sunt, de altfel.

De multe ori am incercat sa am si sa-mi imaginez o zi perfecta. Perfect fericita adica. Pentru ca aspiratiile mele sunt optimiste si senine, indiferent de vremuri sau de anotimp. Si mi-am imaginat-o. Pe momente, pe minute, pe ore . Mi-am imaginat-o si planuit-o in multe feluri. Pentru ca fara un plan, cat de mic, la ce fel de zi sa aspir si cum s-o recunosc?

N-am mai avut demult o zi cu adevarat fericita. N-ar trebui totusi sa ma plang. 24 de ore perfecte,  de netulburata armonie si asteptari implinite, sunt rare. Pentru ca fericirea are particularitatea de a veni in valuri, care nu stau locului niciodata, sunt in permanenta miscare, si-n aceeasi alunecare surprinzatoare in care au venit, se si retrag. Eu totusi ma incapatanez sa mi-o imaginez calm si static. Ca pe o apa linistita, calda si mare. Probabil ca sa-mi fie mai usor sa o nimeresc. Si tot n-o prea nimeresc.

N-am mai avut  o zi intreaga si cu adevarat fericita de multa vreme. Nici nu-mi mai amintesc de cand. Probabil pentru ca vremurile sunt tulburi si deloc compatibile cu calmul, cu echilibrul, cu armonia. Nici viata urbana nu e; poate fi euforica, dar nu neaparat fericita. E destul de stresanta. Asta insa nu ma opreste sa mi-o imaginez sau visez altfel.

N-am mai avut demult o zi fericita, una intreaga, pentru ca fericirea mea depinde de oameni. Caci nimeni nu e cu adevarat fericit singur. Iar eu nu prea cunosc oameni fericiti – nici prin vocatie, nici de facto , sau in nici un caz fericiti o zi intreaga, de la cap la coada.

N-am mai avut demult o zi fericita, desi, prin naturala eliminare ( deh, vremuri tulburi), mi-am redus considerabil asteptarile, ca sa fie mai usor de implinit. Am constatat ca nici asa nu merge. Pentru ca asteptarile mici tind catre nimic. Si NIMIC nu te face fericit niciodata.

De fapt o zi fericita nu e niciodata asa cum mi-am imaginat-o. De obicei e mult mai grozava, intotdeauna surprinzatoare si poate fi oricare din zilele vietii mele. Exact cum viata si-a imaginat-o in locul meu, astfel incat sa-mi doresc s-o retraiesc vesnic si sa nu mai mor niciodata.  O dorinta nesabuita, iata – sa nu mor niciodata. Probabil ca de asta zilele fericite trebuie sa fie atat de rare. Ca sa nu creeze imposibile asteptari. Nefericirea pare mai naturala. Poate ca e un truc al divinitatii. Ar putea fi drumul catre acceptarea mai usoara a propriei mortalitati.

De fapt nu sunt si nici nu cred sa fie vreodata multe zile fericite, perfect fericite, in viata mea. Cred ca-n a nimanui. Asta ma nemultumeste. Ca sa nu mai pun la socoteala si faptul ca, dupa ce ca sunt rare, oricat de fericite ar fi, tot nu sunt perfecte. Defectiunea lor principala fiind ca nu corespund intotdeauna planurilor mele si nu voi sti niciodata cat de fericite sunt decat dupa ce au trecut. Asta-i  nedrept. Nu-i frumos. Nu e bine. Eu cred ca divinitatea mai are multe de pus la punct in privinta asta. Cred ca, in acest sens, fiecare zi fericita ar trebui sa aibe atasat un semnal de avertizare. Ca la avion sau la trenuri, gen “atentie! azi e o zi fericita! lasati totul balta, nu va aplecati pe fereastra, nu va grabiti, savurati-o si n-o stricati”. Dar nu-i asa. Vedeti? Nici strategiile si planurile divinitatii nu-s chiar perfecte.

Asa ca m-am hotarat sa nu mai planuiesc nici o zi fericita. Sansele sunt ca oricum nu se va potrivi cu ce-mi doresc eu. De aceea, nu stiu daca-i intelept, dar de acum incolo mi le doresc…cum or fi si cum or veni. Cate vor fi sa vina, multe, putine. Imi doresc doar atat: sa ma prind la timp si sa nu le ratez.

Ceea ce va doresc si voua. Sa nu ratati nici o zi fericita. Chiar daca e rara. Chiar daca, prin comparatie, nefericirea pare mai naturala. Prin urmare, atentie! Nu ratati!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: