Ioana Hincu

Iremediabil personal

In Dubii on Mai 16, 2012 at 9:10 pm

Daca doare, orice devine iremediabil personal

Sunt vorbe care nu-mi sunt adresate mie, intamplari care nu-mi apartin, si pe care – mi se spune – n-ar trebui sa le iau personal. Nu e practic. Poate. Si totusi, cata vreme le observ, le inteleg , sunt capabila sa ma identific cu ele pana la limita la care le simt, de ce as face altfel?

Un batran cu o copila mica atarnata de o sacosa veche si aproape goala, pe care nu-l cunosc, sta in fata unui magazin care vinde legume si fructe. Batranul se uita atent; foarte atent. Copila se uita si ea, cu ochi mari si curiosi, si cere. Capsuni – pentru ca sunt mari, rosii, frumoase si divin parfumate. –- Cat costa?15 lei casoleta; sunt grecesti. – Dar ciresele?69 de lei kilogramul. A cumparat trei mere. Cand eram copil, daca pofteam la capsuni sau la cirese si ma alegeam cu trei mere, as fi plans. Acum, daca trebuie, mi-e mai usor sa ma abtin. Mama nu sunt, bunica nu sunt ( sper sa fiu odata si-odata) insa nu-mi trebuie sa fiu ca sa ma doara neputinta batranului si nostalgia mirosului de capsuni. Desi nu e practic…

Un tanar frumos, destept si cuminte, proaspat absolvent de liceu, copilul unor fosti  colegi de scoala, moare zdrobit de o masina in timp ce traversa, pe verde, pe trecerea de pietoni, un bulevard bucurestean, anul trecut, in vara. Soferul – aproape la fel de tanar – a trecut peste el cu 80 de kilometri la ora, pe rosu, pentru ca ( declaratia ii apartine) ii era foame si se grabea. Eu? Nu mai am 18 ani demult, dar cand aveam, de abia asteptam sa-mi traiesc viata pe lumea asta, nu pe cealalta, si nu eram deloc pregatita sa ma-ntalnesc cu ingerul mortii. Nici acum nu sunt. Nu era copilul meu, nu-i eram eu parinte, dar nu trebuia sa-i fiu ca sa ma copleseasca durerea paralizanta a despartirii nefiresti ( parintii nu trebuie sa-si ingroape copiii) , sau furia mistuitoare impotriva sociopatiei celui care mi l-a omorat ( pentru ca se grabea si-i era foame), si care se afla si acum (onor politiei si justitiei romane) in libertate. Desi stiu, nu e practic…

N-ar trebui sa ma doara, nu-i asa? Parca n-are sens. Ce sens sa aiba cand nu pot cumpara capsuni mari, rosii, frumoase si divin parfumate tuturor copiilor care poftesc, nici sa le usuc lacrimile si nici sa le sterg din inima tristetile si durerile parintilor sau bunicilor lor? Si totusi…

Sunt multe intamplarile , durerile si tristetile care nu-mi apartin, dar pe care cand le observ, raman in zona mea iremediabil personala; chiar daca n-are cine stie ce sens practic, n-am incotro. Uneori, rar, cat ma duc capul si puterile, fac totusi ceva sa le schimb sau sa le alin. Cand pot. Greu si fara sens pare cand nu pot. Dar parca… Nu cred ca astfel de lucruri ar trebui sa treaca neobservate. Sa ne lase reci, indiferenti si impartiali. Sanatos ar fi sa ramana in zona iremediabil personala a oricui, chiar fara mare finalitate practica. Asa, ca simplu antrenament al compasiunii, intelegerii aproapelui si durerilor lui.

Sigur ca nepasarea ar fi mai usoara, pentru ca nu se simte si nici nu doare. Dar ma gandesc ca de nepasare voi avea timp destul dupa ce mor. In plus, mi-e teama ca dintr-o prea lunga trecere a mea prin viata  prea impartiala, prea contemplativa si prea impersonala, as putea deveni umbra celei care am fost, in loc de om.

Iar eu nu vreau sa trec  ca o umbra prin viata. Nimeni n-ar trebui sa treaca. Uneori si personalizarea suferintelor altora are rost. Chiar daca n-are finalitate imediata si practica. Nu vreau sa ajung sa nu observ cand copii care nu-s ai mei flamanzesc sau mor. Nu vreau sa trec pe langa tragedii si dureri doar pentru ca nu sunt ale mele. Nu vreau sa nu observ nedreptatile si cruzimile lumii in care traiesc doar pentru ca nu le sunt destinatarul eu. Si nici nu vreau sa ma fac ca nu le vad, doar pentru ca dor si nu le pot schimba nicicum, de una singura, astazi sau niciodata.

Vreau sa stiu si sa iau cat se poate de personal  , de fapt, tot ce doare pe lumea asta, in egala masura cu tot ce-i  luminos, vesel si frumos. Pentru ca si durerile altora, nu doar ale mele, au un rost. Macar preventiv, daca nu altul. Pentru ca nu doar somnul ratiunii naste monstri si aberatii umane si sociale, ci si ignoranta si nepasarea. Lipsa de compasiune e un astfel de monstru. Iar empatia si personalizarea suferintei altcuiva pot fi un antidot.

Sa nu fiu gresit inteleasa. N-am nici un pic de apetit pentru suferinta si durerea omeneasca. Nu-mi place. Nu ma atrage. De fapt , cand ma intalnesc cu ea, greu rezist sa nu fug. Dar cred ca e necesar s-o personalizez din cand in cand , ca s-o recunosc. Cum altfel sa ma feresc sau sa-i feresc de ea pe altii? Cum s-o previn, vindec sau s-o alin, daca n-o cunosc?

Si da, n-am sa pot empatiza in fiecare zi cu toate suferintele lumii ; sunt zile in care nici pe ale mele nu mi le pot simti sau recunoaste. Pentru ca n-am putere. Si pentru ca as prefera, in general, sa empatizez mai mult cu bucuriile decat cu suferinta. Cine nu prefera?

Totusi,  recomandabil si uman ar fi ca unele dureri sau nedreptati , poate ca nu multe, dar macar cele flagrante, esentiale, chiar daca nu-s ale noastre, sa ne doara putin si pe noi. Sa ramana iremediabil personale. Asa … nu de alta, dar ca sa mentinem o oarecare diferenta intre noi, oamenii, si roboti. Lucrul asta ar avea parca putin sens, trebuie sa recunoasteti, chiar daca nu pare…

Iar daca sunt nesigura pe ce scriu acum, e pentru ca multe lucruri au incetat sa mai aibe sens, si uneori mi se pare ca gandesc si ca scriu intr-o limba moarta. In care nu ma pot opri sa ma intreb: cand or fi incetat sa mai aibe sens toate cele care nu mai au o finalitate practica?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: