Ioana Hincu

Mizerabilul domn nu mai e Cațavencu

In Solutii on Iunie 23, 2012 at 12:39 am

“Cum îți spusei, mă scol într-o dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe Aurora Democratică, să văz cum mai merge țara (ILCaragiale – Conu Leonida față cu reacțiunea )

 Și țara merge greu. Mai greu decât ar trebui, dacă nu ne-am împiedica de toți mizerabilii.

În fine, mon cher, mă așteptam ca 2012 să fie un an dificil. Europa e vraiște. Noi suntem un stat european. Că suntem. Asta ne e geografia și politichia.  Mai e și an electoral, prin urmare era firesc să fie ( pe alocuri măcar) un an mizerabil. Dar nu chiar așa.

Ce am scăpat însă din vedere (eu)  a fost faptul că este “anul Caragiale” (  centenarul dispariției genialului). De fapt n-am uitat nici o clipă, dar m-am gândit că impactul va fi cel mult cultural, deci minor, căci cultura la noi nu mai stă bine, și nici în prim plan. Prin urmare, strict social, politic și economic ( unde doare mai tare) nu va avea nici importanță, nici impact. M-am înșelat. Genialul răposat dramaturg  ne bântuie în toată fibra lui. Deh, are tot dreptul, că de aia a fost genial.

 Iar mizerabilul domn Cațavencu e mic copil pe lângă toți mizerabilii domni și doamne, de la orice partid, instituție publică, media care ne călăresc, ne copleșesc, ne invadează viața de peste tot, de nu mai scăpam de ei. Indiferent unde mă duc, unde am treabă, inevitabil, mă împiedic de ei.  La televizor ( oricât de rar l-aș deschide), în presa scrisă sau pe internet – la fel. Sunt cam aceiași de mulți ani încoace și am senzația că, indiferent de nume, afiliațiune politică sau profesie (politicieni, comentatori, croncănitori, susținători) vor să coboare din micul ecran, să intre-n casă și să-mi fure ceva. Sufletul și mințile probabil, dacă altceva nu găsesc de furat. Ptiu drace! Prin comparație, Cațavencu era absolut benign.

Acu’, să fim bine înțeleși: dacă tot ce-ar face ar fi să-și etaleze personulitatea la televizor, n-ar fi bai, c-aș scăpa de ei apăsând pe buton. Da’€™ nu merge. Ei sunt cei care reprezintă țara ( cel puțin în și de ochii lumii) și o trag de sfori. Pe noi împreună cu ea, totodată. În ei se împiedică în permanență destinele și viețișoarele noastre. În tot felul de mizerabili fără număr și impostori. Care funcționează întocmai că Agamiță Dandanache, Tipătescu, Trahanache, coana Joițica, ca Brânzovenescu și Farfuridi, ca Cațavencu ( îmi asum și mă mândresc cu toate cacofoniile textului, pentru că sunt în ton cu personajele). Iar unii dintre noi, de partea cealaltă, taman ca conu’€™ Leonida  în amestec cu Mița Baston,€“ tradusă în amor de mai multe ori,€“ ne lăsăm manipulați în continuare cu poftă, ne ambetăm și ne consumăm în tot felul de dramolete fără sfârșit, în cel mai provincial și necontrolat mod. Iar suntem ( nu că ne-ar fi trecut, dar ne mai domoliserăm parcă) o țară „€œinteresantă”, provincial-emoțională, care arată (cel puțin prin intermediul mass media) ca un circ/iarmaroc.

Ce-i frustrant insa e ca aceasta tara, aceasta Romanie caragialesca si ridicol provinciala, nu-i toata asa. Asa pare si apare doar in politica, in titluri de presa si la televizor. Eu una m-am saturat sa tot traiesc destinul asta impiedicat. Impiedicat de aceasta parte de Romanie, vizibila, activa, zornaitoare, falsa, de rasul lumii, precara, circara, care, pana la urma, ar trebui sa fie irelevanta, pentru ca este: relevanta o facem prin atentia noastra, doar noi.

M-am saturat sa ma implic emotional, steril si fara nici o finalitate, in dramoletele intregii noastre clase politice.Nu mai vreau nici sa-i vad ( cat se poate) nici sa-i aud. E un destin pe care il refuz si il recuz. Parca-s toti neam cu Agamitza Dandanache, Trahanache sau Tipatescu, parol!

Nu mai vreau nici sa-i vad, nici sa-i aud. Pentru ca, oricat il iubesc pe Caragiale, urasc tradarea, dar ii urasc ( vorba vine, ii detest mai degraba) pe tradatori. Caci tot circul asta pe care politicienii il fac dandu-si la gioale si folosind presa, puterile statului si alte institutii pretins onorabile (CNSAS, ANI, ICR, etc) e o TRADARE enorma, continua si nemeritata la adresa celeilalte Romanii, cu adevarat relevante si mari .

O Romanie mai mare decat ei. Pe care o tradeaza si o priveaza de demnitate si de drepturi legitime, prin circareala, cinismul, incompetenta si masinatiunile lor. Toti. Si legislativul, si executivul, si o parte ( cea vizibila, fir’ar sa fie) a justitiei. Toti.

E vorba de tradarea acestei Romanii, mare si discreta, inexistenta pentru mizerabili, temuta ori dispretuita in capul lor. Romania elevilor si studentilor care invata ( numai ei stiu cum, intr-un astfel de invatamant), care nu copiaza, nu plagiaza, care isi merita diplomele ( putine, dar valide – caci daca esti serios n-ai cum sa obtii prea multe, pe fuga sau pe genunchi). Sau  care sunt acceptati ( din ce in ce mai multi) la universitati serioase si prestigioase din strainatate, unde se intretin muncind noaptea prin baruri sau cu juma’ de norma, pe unde pot. E Romania profesionistilor ( cu sau fara facultate), a celor care aici, pe plaiuri mioritice, se duc in fiecare zi la munca ( salariata sau liberala) si contribuie permanent la bugetul de stat, cu sudoarea lor, ca sa-i tina si intretina pe ei, pe mizerabilii momentului, circariile, interesele si masinatiunile lor. A profesionistilor ( nu a tiganilor, prostituatelor si hotilor) care fac figura frumoasa prin tari straine, profesionisti despre care, nefiind sustinuti si credibilizati de institutiile statului, se mira toti ca sunt romani, de pe la noi. Care nu vin la televizor si nici nu dau interviuri prin presa ( decat rarisim), pentru ca n-au nici timp, nici loc. Care muncesc, produc, cerceteaza,creeaza, gandesc, descopera, inventeaza,  si pentru noi, ceilalti, nu doar pentru ei. E Romania acestor compatrioti, silentioasa, dar mare prin relevantza ( chiar daca numeric este, poate mai mica decat cealalta, plina de impostori). Romania in care se tine si pe umerii careia supravietuieste intreaga tara, a tuturor, inclusiv cea a mizerabililor.

Mizerabili pe care – mi se pare acum – Caragiale ii bantuie si inspira , mai mult ca oricand. Si nu scapam curand de ei. Ca deh, vorba lu conu’ Leonida, “nu se poate sa fie revulutie…Cata vreme sunt ai nostri ( a se citi votati de popor) la putere, cine sa stea sa faca revulutie?”

Si atunci, vine fireasca intrebare: ce mai ramane de facut?

Nu mi-e foarte clar, perspectiva e nebuloasa.  In orice caz, atata stiu: n-ar mai trebui sa le acordam atata atentie si nici sa cedam emotional, persoanelor si domniilor lor. Ar merita, cel mult, luati PERMANENT in aceeasi batjocura cu care ne trateaza ei, toti, pe noi.

Si, desigur, sa nu ne schimbam principiile sanatoase de viata dupa chipul si asemanarea lor. Sa rezistam. Cu incapatanare si cu credinta. Pentru ca la aceste vremuri de zavera (Caragiale dixit), invadate la nivel inalt si vizibil de atatia caraghiosi si impostori, rezistenta si revolutia mentalitatilor nu mai pot veni de la varf ( a se citi pseudoelite) catre talpa tarii, ci numai de jos , de la noi si din noi.

Asa ca invatati, traiti, ganditi, simtiti, munciti, radeti si iubiti separat de, si in ciuda mizerabililor domni. Ignorati-i sau radeti de ei. Mult. Foarte mult. Cat se poate. Pentru ca sunteti liberi s-o faceti. Libertatea  zace in capul vostru, incorect si incomplet valorificata si practicata, nefiind inca destul de treaza. Vorba lu’ conu’ Leonida catre nevasta a dintai: “scoala, cocoana, si te bucura, ca esti si dumneata muma din popor; scoala, c-a venit libertatea la putere!”. Pai sculati si bucurati-va de ea, in acest fel,  si voi. Onorati-l in acest fel pe nenea Iancu. Dovediti-i ca am facut un pas inainte, peste secol, catre adevarata libertate. Ca, impotriva celor care ne conduc, ne fac de rusine si ne agaseaza cu randul, nu mai suntem aceiasi eterni provinciali caraghiosi, NOI.

Alta solutie nu vad. Probabil pentru ca alta nici nu exista.

Anunțuri
  1. SI ADICA MON CHER, JUDECATORII NU AU VOIE PE FB, DAR ACATISTE AU VOIE SA DEA ?

    • Art. 21: Atât în exercitarea atributiilor profesionale cât si în afara acestora, magistratii sunt datori sa se abtina de la orice acte sau fapte de natura sa compromita demnitatea lor în functie si în societate.
      Magistratii trebuie sa apere prestigiul puterii judecatoresti printr-o comportare adecvata în relatiile cu justitiabilii, cu colegii, cu reprezentantii celorlalte organe ale statului, cu întregul corp social.
      Art. 24: Magistratii pot colabora la publicatii de specialitate, precum si la acelea cu caracter literar, stiintific sau social, ori la emisiuni audiovizuale, numai daca acestea nu au caracterul de actiuni politice si numai daca nu este afectata imaginea si interesul justitiei, precum si încrederea publica în institutia judiciara. ( codul deontologic al magistratilor din Romania). In rest judeci si-ti raspunzi singur la intrebarea : cum trebuie sa-si prezinte public un judecator imaginea si de ce? Desigur, daca poti. Judeca singur adica, obiectiv, lucid , fara indignari sterile, si fara nervi si, desigur, daca ai abilitatea de a intelege si de a te raporta la o norma de etica si conduita profesionala . Poti incepe prin a te gandi ce consecinte are asupra credibilitatii si respectabilitatii unui judecator ( magistratul ar trebui sa fie un stalp al societatii si un exemplu de decenta si respectabilitate). Daca tu crezi ca sa te dai cu minijupa pe facebook cand esti ditamai judecatoarea la o instanta inalta nu dauneaza, mai ales la vremuri atat de tulburi, cand oricum esti si poti fi atacat si decredibilizat din toate partile…atunci tu ai dreptate si eu am gresit. Totusi, eu dupa aceste norme si criterii, opinia mi-o mentin.
      cu privire la acatiste nu ma pronunt 🙂 – excede si articolul si cunostintele mele cu privire la practicile bisericesti.
      Cu deosebita simpatie si intelegere a apetitului tau de socializare pe facebook si a dilemei tale ecumenice,
      Ta Chere – cu „e” de la femininul frantuzesc, caci sexul nu mi l-am schimbat intre timp si ma incapatanez sa mi-l pastrez pana la sfarsitul umilei mele existente pamantesti

    • Oups! Uitasem sa-ti dau un detaliu semnificativ: doamna respectiva , pe contul dumneaei de facebook ( peste care am dat discutand cu un coleg de breasla pe care initial l-am dubitat serios, pentru ca nu-mi venea a crede) si-a declinat identitatea reala, tot CVul, functia, ba chiar si niste poze de la partyuri si de la domiciliul personal 🙂 De mare anvergura inteligenta domniei sale…Si dupa aia ne plangem ca n-are lumea incredere-n justitie, deh…
      Sunt destui magistrati care au conturi pe facebook ( si eu cunosc cativa) . Insa majoritatea n-au date personale ( cel mult numele) si nici postari publice care sa permita identificarea sau, dupa caz, compromiterea in vreun fel a credibilitatii, respectabilitatii si imaginii lor. Pentru ca ei sunt inteligenti si=si respecta profesia si breasla. In fine, mizilicuri, mon cher…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: