Ioana Hincu

Archive for Iulie 2012|Monthly archive page

Libertatea – un cuvant enorm

In certitudini on Iulie 31, 2012 at 3:00 pm

Editurile ( mari si mici) din Romania, considera ca Mario Benedetti ( jurnalist, romancier si poet uruguayan decedat in 2009 si considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai lumii hispanice a secolului XX) nu merita tradus. Asa ca am ales pentru voi o pagina din Primavara cu un colt rupt ( o”scrisoare” 🙂 asternuta de Benedetti ca de la copila Beatriz catre tatal sau, detinut politic) pe care, cu tot dragul, v-am tradus-o si v-o daruiesc. Nu de alta, dar ca sa nu uitati ca...Libertatea e un cuvant enorm... e dar de la Creator … sta in capul si-n sufletul vostru ( acolo pe unde va bantuie, daca il lasati, si Dumnezeu) si nu v-o poate lua nimeni, decat daca ii dati voie… Iaca savurati, disfrutad, enjoy… ( la final, pentru vorbitorii de spaniola – versiunea originala).

BEATRIZ ( Un cuvant enorm)

Din romanul Primavara cu un colt rupt de Mario Benedetti

            Libertate e un cuvant enorm. De exemplu, cand se termina orele, se spune ca cineva e in libertate. Cat dureaza libertatea, cineva se plimba, cineva se joaca, cineva nu trebuie sa invete. Se spune ca o tara e libera cand o femeie oarecare sau un barbat oarecare face ce are chef. Dar pana si tarile libere au lucruri foarte interzise. De exemplu sa omori. Desigur, se pot omori tantari si gandaci, si de asemenea vaci ca sa faci fripturi la gratar. De exemplu e interzis sa furi, desi nu e grav  daca cineva pastreaza restul cand Gratiela, care este mami a mea, ma pune sa fac niste cumparaturi. De exemplu este interzis sa intarzii la scoala, desi in cazul asta trebuie facuta o scrisorica, mai bine zis trebuie sa o faca Gratiela, justificand de ce. Asa zice invatatoarea: justificand.

            Libertate vrea sa spuna multe lucruri. De exemplu, daca cineva nu e inchis, se spune ca este in libertate. Dar tata e inchis si totusi e in Libertate, pentru ca asa se cheama inchisoarea unde e deja de multi ani. La asta unchiul Rolando ii zice ce sarcasm. Intr-o zi i-am povestit prietenei mele Angelica ca inchisoarea in care este tata se cheama Libertate si ca unchiul Rolando spusese ce sarcasm si prietenei mele Angelica i-a placut asa de mult incat atunci cand nasul ei i-a facut cadou un catelus i-a pus numele Sarcasm. Tata e un detinut dar nu pentru ca ar fi omorat sau furat sau intarziat la scoala. Gratiela zice ca tata e in Libertate, adica e inchis, pentru ideile lui. Se pare ca tata era faimos pentru ideile lui. Si eu uneori am idei, dar inca nu sunt faimoasa. De aceea nu sunt in Libertate, adica nu sunt detinuta.

            Daca as fi detinuta, mi-ar placea ca doua dintre papusile mele, Toti si Monica, sa fie de asemenea detinute politice. Pentru ca mie imi place sa dorm imbratisata mai ales cu Toti. Cu Monica nu chiar atat, pentru ca e foarte morocanoasa. Eu n-o bat niciodata, mai ales ca sa-i dau un exemplu Gratielei.

            Ea m-a batut de putine ori, dar cand o face eu as vrea sa am foarte multa libertate. Cand ma bate sau ma bombane eu ii spun Ella, pentru ca ei nu-i place  sa-i spui asa. E clar ca trebuie sa fiu foarte imbufnata ca sa ii spun Ella. Si de exemplu vine bunicul meu si ma intreaba unde e mama ta, si eu ii raspund Ella e in bucatarie, deja toata lumea stie ca sunt suparata, pentru ca daca nu sunt suparata zic numai Gratiela e in bucatarie. Bunicul meu totdeauna zice ca eu am iesit cea mai imbufnata din familie si asta pe mine ma face foarte fericita. Nici Gratielei nu ii place prea mult sa-i spun Gratiela, dar eu ii spun asa pentru ca e un nume frumos. Numai cand o iubesc mult, cand o ador si o pup si o strang tare in brate si ea imi spune ca vai micuto nu ma mai strange asa, atunci ii spun mama sau mami si Gratiela se emotioneaza si devine foarte duioasa si ma mangaie pe par, si asta n-ar fi asa si nici asa de bine daca eu i-as spune mama sau mami  pentru orice prostie.

            Adica libertatea este un cuvant enorm. Gratiela zice ca a fi detinut politic ca tata nu e nici o rusine. Ca e aproape o mandrie. De ce aproape? E mandrie sau rusine? Eu sunt mandra, nu aproape mandra, de tata, pentru ca a avut multe idei, atatea si atatea ca a fost inchis pentru ele. Eu cred ca acum tata va continua sa aibe idei, teribile idei, dar sunt aproape sigura ca nu le spune la nimeni, pentru ca daca le spune, cand va iesi din Libertate ca sa traiasca in libertate, pot sa-l bage inca o data in Libertate. Vedeti cum e enorma?:) Citește restul acestei intrări »

N-a fost și nu este o glumă

In Nostalgii on Iulie 31, 2012 at 12:54 am

Motto:  În Arta războiului, generalul  Sun Tzu spunea  că nici o țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior …

Simt o relaxare nelalocul ei. Plutește în aer și s-ar putea să ne piardă. Știu de unde vine:  multă lume n-a înțeles ce ni s-a întâmplat în ultimele săptămâni/luni, crede că-i un accident și are impresia că ziua de 29 a rezolvat , cum- necum, situația.

Greșit. Să fim bine înțeleși: doar am driblat, temporar, nenorocirea. Deși am tot scris, sunt convinsă că nu s-a-nțeles. Ne găsim în mijlocul ( sau pe marginea, dacă preferați) aceluiași dezastru. Nu de ieri. Nu de anul trecut. Nu din cauza președintelui de două ori ales, de două ori suspendat ( aberant și anticonstituțional) până acum. Nu doar datorită evenimentelor lunii iulie -€“ care au fost posibile tocmai pentru că în mijlocul acestui dezastru național, politic, instituțional, social, educațional , civic și moral ne aflăm, în continuu și demult.

Iar dacă ne înfigem capu-n nisip ca struțul, ne facem că nu înțelegem sau nu vedem, dezastrul va continua. Și istoria se va repeta. În varii feluri. Căci cel puțin politic nu mai suntem în precedent, ci în cutumă; adică în repetarea, mult mai virulentă, a precedentului.

Din păcate, mulți dintre noi, românii, ne tot repetăm în erori, neatenții, aberații și țicneli.

 He, he.. Unii se uită lung la mine și râd. Eu mi-s o ființă veselă și glumeață îndeobște. Aș putea râde și eu. Dar nu râd. Dimpotrivă, simt nevoia ca, în scop de deșteptare  – treptată, nu trag nădejde să fie grabnică -€“ și împotriva amneziei  – boală cronică națională – să aduc aminte, pentru început, următoarele date și fapte simple, deloc amuzante, deloc subtile, ba chiar de notorietate. Uite-le:

  1. Nu e o glumă ( ci o realitate) că în Parlamentul României există în continuare partidele PSD, PNL, PC, UNPR, ale căror parlamentari sunt și au rămas mai mulți  decât ceilalți. Și  sunt foarte, foarte „€œdemocratic” aleși ; aleși de popor;  prin vot. Așa că rămân acolo. Și poate la toamnă se realeg tot ei. Serios, nu glumesc.
  2. Nu e o glumă că printre ei se află infractori condamnați deja ( gen Cătălin Voicu) și până le vine rândul la pușcărie ( mai durează o vreme) vor vota ce și cum vor ei, în numele și peste capul nostru, al tuturor. Iar nu glumesc. Cred că nici ei.
  3. Nu e o glumă  că toți parlamentarii se bucură de imunitate ( adică nu pot fi trași la răspundere juridică) pentru voturile și opiniile lor ( așa zice art. 72 din constituția în vigoare). Prin urmare NU vor răspunde pentru ce au făcut sau ce mai au de gând să facă în parlament. Tot nu glumesc.
  4. Nu e o glumă că  ei, imunitarii, au nesocotit fără scrupule  Constituția, țara, neamul, instituțiile, regulile, stabilitatea lor și pe noi toți – inclusiv pe cei care i-au ales și sutinut, cred, fără să înțeleagă prea bine de ce. Nu e o glumă că sunt liberi să repete oricând acest comportament absolut autoimun, ca o adevărată boală degenerativă pentru societate. Afară de cazul în care justiția penală ar avea motiv și dovezi să-i tragă la răspundere pentru alte fapte – de natură penală adică. Pentru asta însă și justiția ar trebui să creadă/ să vadă că ăștia sunt cei mai mulți aleși ai neamului, și că ei nu glumesc.
  5. Nu e o glumă că primul ministru ( șeful guvernului/€“ executivului) României este, în continuare Victor Ponta, șef PSD. Nu-i o glumă că atâta vreme cât parlamentul nu-l trântește -€“ a se citi îi retrage învestitura și votul de încredere –  sau, cum spuneam, nu-l trage justiția penală la răspundere, pe bază de probe, corect, inteligent și dibaci,  va rămâne bine merci cu tot cu guvernul lui, exact acolo unde se află. Călăre pe țara ca o iapă deșelată adică. Așa zice  Constituția și legea responsabilității ministeriale. Parol. Nici aici nu glumesc.
  6. Nu e o glumă că acest prim ministru ( Victor Ponta) este președintele celui mai mare și mai stabil partid post revoluționar din țara ta și a mea -€“ partidul numit  PSD. Partid care îl are ca președinte de onoare, la acest moment, 2012, pe numitul Iliescu Ion. Pe ACEL Ion Iliescu, despotul luminat al anilor ’90, care Citește restul acestei intrări »

Forme fără fond bun

In certitudini on Iulie 29, 2012 at 5:07 am

Fuga de realitate nu-i o soluție. Negarea ei, nici atât.

„Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură.” Titu Maiorescu(1840-1917)

M-am întrebat deseori cum de a fost posibilă acum, în 2012, după 22 de ani de libertate,  o asemenea răsturnare de situație ( dramatică,  nocivă, aparent rapidă și pe cale de a deveni ireversibilă)  în țara mea , care părea că face pași ( mici) înainte, spre un viitor mai bun.

Sigur, explicațiile pot fi ( și sunt) multe: vechea dictatură ( cea reală) care ne-a anulat elitele, principiile sănătoase de viață, și l-a alungat pe Dumnezeu din noi ; continuarea post-dictatură, continuare ceva mai subtilă, mai diversificată a aberațiilor și racilelor ei; falsele elite apărute după revoluție; modelele proaste și impostorii care s-au ridicat și încă se mai ridică dintre și peste noi; educația și cultura  în serios declin; biserica și religia grav compromise de înseși purtătorii și reprezentanții ei; intelectualitatea de tip nou, șubredă, prea mobilă funcție de orgolii și interese, lovită în mare parte de relativism moral, cinism sau ipocrizie. Și lista ar putea continua în amănunt.

Dar detaliile sunt prea multe pentru a fi enumerate exhaustiv. În cele din urmă, atât confuzia care atinge o mare parte din populație, cât și rătăcirile ei nocive, chiar agresive, vin dintr-un singur loc: din dominația formelor fără fond, adică fără principiu solid și bun.

Așa s-a întâmplat ca acum să ajungem pe punctul de a reinstala pe termen lung ( nu mediu, nu scurt, să nu ne amăgim) o adevărată dictatură a minciunii și a falselor valori, a distrugerii masive a societății și a reconstrucției bune, dar fragile, de până acum. Și nu oricum. Ci  fie zâmbind împăciuitor și superior de pe câte o cracă înaltă și fină sau de la tribuna mass media, gen: da, e rău  ce se întâmplă, dar până la urmă nu-i un capăt de țară, ne descurcăm noi; între timp mai vedem. Fie strigând în gura mare tot de la înălțime și prin mass media, de mulți ani , în continuu, că una bucată persoană  (cel de care trebuia și încă mai trebuie pentru mulți  să scăpam, că odată cu asta gata, ni se rezolvă toate problemele) întrupează răul și dictatura – ceea ce este, evident, aberant până la cer.   Aberația însă rămâne evidentă doar celor care, lăsând la o parte detaliile și aparențele, mai sunt capabili să distingă între forme și fondul cel rău sau bun.

Așa s-a putut ca, în acest moment, oameni pe care îi credeam ( judecând după forme, desigur) inteligenți , să nu înțeleagă  dezastrul pe marginea căruia ne aflăm. Toți. Inclusiv ei. Pentru că este un dezastru. Moral, social, instituțional și fundamental. Și nu-l mai putem ascunde – oricât le-ar plăcea unora din intelighenția românească – în spatele unui singur personaj ( Băsescu) sau a eșecului lui. Acest personaj, care chiar dacă pe formă nu-i perfecțiunea întruchipată, pe fond  n-a tins și nu tinde către nimic rău; ci fundamental bun.

Așa s-a ajuns, de exemplu, ca oameni inteligenți ( repet, judecând după aparențe) să acuze în continuare, inerțial, redundant și fals ( aproape ridicol aș zice ), personalitatea „€œconflictuală” (  m-am săturat până peste cap de zicerea asta, ca și de tâmpenia aia cu „€œcine seamănă vânt culege furtuna”) a președintelui, pentru propriile lor conflicte interioare sau exterioare nerezolvate, sau pentru debusolarea și racilele țării și ale întregului neam. Dar ce s-ar fi așteptat membrii intelighenției noastre? Și la ce se așteaptă în continuare?   Suntem o societate divizată și conflictuală până la pulverizare între ce e rău dar ademenitor, și ce e esențialmente bun. Între toate formele rele imaginabile și găunoase, și puținul fond bun de care mai atârnăm(pentru că puțin este; să nu ne amăgim), ăștia suntem. Păi cum te lupți cu răul ăsta masiv? Cu duhul blândeții? Ascunzând în metafore, eufemisme și cimilituri delicate adevărul crud și crunt? Da, într-o lume perfectă și-o țară civilizată, și mie mi-ar fi plăcut să-l am președinte pe al 14-lea Dalai Lama ( adică pe cel prezent) foarte senin și zen. Doar că Citește restul acestei intrări »

Pentru ca nu mai avem eroi

In Solutii on Iulie 22, 2012 at 5:29 pm

…si ne mor principiile bune…

Cuvintele din postarea anterioara  –  “ Doua solutii”  –  pe care v-as ruga sa o cititi si tot recititi , apartin lui Nicolae Steinhardt si sunt parte din testamentul lui politic. Testament cu care incepe “Jurnalul fericirii”.  Al fericirii lui…

De ce acum si de ce aceste solutii?

Pentru ca pe 29 iulie 2012 se implinesc o suta de ani de la nasterea lui Nicolae Steinhardt ( 29 iulie 1912). Poate ca nu-i o simpla coincidenta. Sau poate ca este, dar daca-i veti citi testamentul  si solutiile, sper ca nu va mai fi.

Pentru ca eu as avea multe de spus  despre ce ne trebuie si ce ne lipseste acum , si tot incerc sa spun , dar “vocea” mea nu se poate compara – in vreun fel sau vreodata – cu a lui.

Pentru ca acum, strict in aceste saptamani cat o epoca (  ultimele saptamani cumuleaza in mintea mea toate paradoxurile si destramarile unei epoci intregi, concentrationare si postcomuniste) spre uluirea mea  – care uluire, desigur, vine din nepriceperea integrala a realitatii in care traiam si inca mai traiesc – principiile bune si valorile sacre si eterne sunt terfelite, ba chiar ingropate si mai adanc in mocirla decat pana acum. Caci doar asa se explica  – iar mie mi se pare o nebunie vecina cu blasfemia – cum un personaj ca Adrian Nastase a avut indrazneala de a se pretinde indreptatit sa lase un testament politic cuiva. Oricui, nici nu mai conteaza – testamente politice au drept sa lase numai oameni care se bucura de puritatea si anvergura spirituala ale lui Steinhardt. Doar asa se explica faptul ca minciuna si nerusinarea au devenit regula la varful societatii noastre de acum.

Pentru ca, inainte de toate si ca prima profesie, Nicu Steinhardt a fost specialist ( doctor) in drept constitutional . Iar despre Constitutia Romaniei se discuta mult. Mult si prost.  Caci nici nu se intelege, nici nu se cunoaste. Iar eu tot incerc sa fac cunoscute si sa explic macar primele ei principii si valori ( si prea putin reusesc).

Despre dreptul constitutional, Nicu Steinhardt spunea ca este stiinta organizarii si apararii libertatii. A celei civilizate si intemeiate pe respectul omului fata de semenul lui – zic eu.  Asta ar trebui, in esenta si in fundamentul vietii noastre, sa aparam. Libertatea civilizata. Nu doar acum, ci permanent.  Iar noi nu prea stim cum s-o facem. Pentru ca nu ne-a invatat nimeni . Pai haideti sa invatam! Sa invatam ( iar va plictisesc cu treaba asta) ca libertatea civilizata inseamna in primul rand sa respectam demnitatea, dreptatea si libera dezvoltare a personalitatii fiecaruia. Caci acestea sunt valorile supreme ( teoretic garantate de Statul Roman) si asta scrie in Constitutia tarii noastre – in titlul I ( principii generale), articolul 1 aliniat (3). Si sa mai invatam ca ele ( aceste principii si valori supreme) sunt obligatorii pentru orice roman – tot in constitutie scrie ( articolul 1 aliniat 5). Si sa invatam din ACEST testament politic, cum se apara ACESTE principii si valori – care sunt suma libertatii civilizate – atunci cand, cineva, oricine, ti le incalca. Se apara consecvent, fara jumatati de masura, si cu curaj. Se apara asumandu-ti riscuri, oricat de mari sau mai mici par. Se apara cu curaj mare, autentic,  sau, dupa caz – ca Churchill si Bukovski pe care ii citeaza Steinhardt – chiar nebun. Iar acest tip de curaj, indreptat spre apararea acestor valori, are sediul intr-un singur loc: in inima noastra, acolo unde teoretic ar trebui sa-si aibe casa si Dumnezeu. Numai de acolo ii putea veni lui  Steinhart, spre exemplu, curajul de a apara aceste valori, drept si demn, chiar cu pretul libertatii sale  – a fost condamnat la 13 ani de munca silnica, in anii ‘50, pentru ca a refuzat sa minta si sa fie martorul acuzarii in procesul lui Constantin Noica. Si desigur, din taria de caracter.

Pentru ca suntem un neam zdruncinat de istorie ( si nu ma refer doar la cea recenta),  dezorientat si plin de contradictii. Si pentru ca, in lipsa de asemenea modele umane si de eroi ( pentru ca nu mai avem), singurul lucru bun Citește restul acestei intrări »

Doua solutii

In Solutii on Iulie 17, 2012 at 6:36 pm

Ele de fapt sunt trei. Dar eu cred ca noua doar doua ne fac trebuinta mare; acum mai mult ca oricand. De ce? Pentru ca intre libertate prost inteleasa si dictatura NEINTELEASA nici pana acum, in anul de gratie 2012, noi toti ne gasim prinsi la mijloc si putini mai stim cum sa iesim. Si, nu in ultimul rand, pentru ca era o vreme cand mai aveam eroi si principii. Acum eroi nu mai avem si principiile ne mor pe rand.

Nu-mi apartin mie nici cuvintele, nici solutiile de azi. Si nici n-am sa va spun acum ale cui sunt. Nu azi.  Ci curand , intr-o zi de … maine. Oricum, unii dintre dumneavoastra vor sti cui apartin; unui roman de-al nostru ; unul cum nu stiu daca mai avem.

 Azi pun doar ghilimelele. Care ghilimele incep acum:

Testament politic

Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar – si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului – exista solutia ( mistica) a credintei. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmeaza, ea fiind consecinta harului prin esenta selectiv.

Cele trei solutii le care ne referim sunt strict lumesti, au caracter practic si se infatiseaza ca accesibile orisicui.

Solutia intai: a lui Soljenitin

 In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza pe scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului gulag.

Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ analog de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.

Daca asa gandeste, nesoivaitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit,imbrobodit. De vreme ce se considera mort nimic nu-l mai sperie, imbrobodeste, atrage, atzitza. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesit din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneda in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii[…].

Solutia a treia: a lui Winston Churchill si Vladimir Bukovski

Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napstelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.

In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu:” Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani”

Cu cat iti merge mai rau, cu cat sunt greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant ( crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.

Esti asaltat din toate partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: sfidezi. Esti pierdut: ataci. […]

Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie Citește restul acestei intrări »

Pentru că nu mai avem principii

In Dubii on Iulie 14, 2012 at 5:41 pm

Am să vă rog să urmăriți cu atenție raționamentul de mai jos. E important. Pentru cetățeanul român de oriunde. De ce? Pentru ieșirea din aberația în care ne găsim acum. Am să vă rog. de asemenea, să faceți abstracție pentru moment de toate controversele obositoare și năucitoare despre proceduri constituționale sau neconstituționale, strategii, referendum, etc. De ce? Pentru că esența multelor și adevăratelor încălcări ( deși forma și procedurile sunt și ele de o enormă importanță) s-a pierdut deja într-o sumedenie copleșitoare de minciuni. Care nu pot fi demontate, rând pe rând, decât printr-o altă sumedenie de argumente și detalii. Iar eu nu asta vă propun acum. Vă propun să mergem la esența problemei. Scurt. Pe fapte și pe câteva principii simple.

DESPRE FAPTE:

1.Dan Voiculescu, guvernul Ponta  și coaliția USL-PC au hotărât să scape de președintele Băsescu. Din nou. Au mai făcut-o în 2007. Cum? Păi să-l împuște sau spânzure era „€œprea” ilegal ( nu doar neconstituțional). Deși, acum 50-60 de ani le-ar fi plăcut și ar fi putut. Așa că au recurs ( ca și în 2007) la suspendare, care-i „mai puțin” ilegală.  Să fie clar: nu există mai mult sau mai puțin legal ( am fost eu sarcastică). Există doar legal/ilegal și atât. Și abuzul de drept ( folosirea legii în alt scop decât cel pentru care a fost edictată; adică respectarea ei în aparență, formal, dar încălcarea în esență) e tot ilegal.

2. Suspendarea Președintelui României poate avea o singură cauză : fapte grave de încălcare a Constituției . Unde zice? În constituție, articolul 95. Curtea Constituțională examanind motivele de suspendare invocate de suspendatorii-parlamentari, a decis că ele nu există (  a se vedea avizul curții din 6 iulie 2012 pe siteul http://www.ccr.ro). Dar parlamentarii suspendatori au decis că nu contează. Asta au înțeles ei din faptul că avizul curții e consultativ. O formalitate. Ca-n 2007 ( și acel aviz consultativ,tot negativ, din 5 aprilie 2007  poate fi citit pe http://www.ccr.ro). Pentru ei justiția,  în general, ca și Constituția,  sunt formalități sâcâitoare. ( De aia probabil îi plâng de milă lui Năstase și-l lasă pe Cătălin Voicu, condamanat la închisoare cu executare vreo 5 ani, să voteze; doar e parlamentar și frate cu ei, ce naiba).  Și alte legi sunt niște formalități sâcâitoare. Le respectă doar când și cât poftesc ei.

3. Finalmente este chemat să decidă poporul suveran. (art. 2) Prin referendum. Că poporul l-a ales, poporul să-l dea jos. Unde zice? În art. 95 alin. 3.

Adică poporul este chemat să arbitreze între președinte și parlament !!
Ceea ce pare aberant, că a arbitrat o dată Curtea Constituțională, pe fondul problemei. Care curte este garantul suprem al Constituției. De ce? Pentru că se pricepe. Pentru că aceia care o compun fac meseria asta ( cu legea adică) de cel puțin 18 ani! Jur. Unde scrie? Tot în constituție oameni buni, în art. 143. Dar, în fine, se cheamă democrație și nu-i perfectă, dar e preferabilă oricărei forme de dictatură. Și tocmai pentru ca democrația să nu devină aberantă și să nu se transforme în dictatură pe mâna unor bizoni manipulabili, iresponsabili și neștiutori (cetățeni  ai poporul cu drept de vot), poporul ( chemat să decidă) ar trebui să știe ce hotărăște și după ce principii – adică de ce.

DESPRE PRINCIPII:

Cum s-a putut ajunge in aceasta situatie aberanta? Aberanta pentru ca, peste capetele garantilor Constitutiei ( cei 9 judecatori) plus al Presedintelui suspendat, care si el veghea la respectarea Constitutiei noastre, ca e treaba lui ( art. 80) si a facut-o perfect, TOTUSI, 256 de parlamentari si-un guvern n-au respectat acest principiu esential al functionarii statului ( suspendarea presedintelui doar pentru incalcari grave ale constitutiei, nu pentru ca nu il mai vor ei). Si au decis contra dusmanului lor personal, sa fim seriosi, ca asta e. Cum s-a putut? Simplu. Pentru ca acestor parlamentari si acestui guvern si presedintelui interimar Crin Antonescu, putin le pasa de principii. Tot ce au facut ( deseori aparent legal) este o forma lipsita de fond si principiu bun. In esenta despre asta vorbim!

Si cum o aberatie naste alte aberatii ( dupa cum minciuna naste alte minciuni), s-a generat, in acest moment, a doua mare aberatie: poporul trebuie sa decida ca la meci de gladiatori, intre o armata de 256 plus un guvern contra unuia mai mic si nesuferit. E a doua oara cand se petrece aberatia. Prima data a fost acum 5 ani.

Ok. Fie! Doar ca situatia  sta cam asa:

In 2007, poporul suveran a decis ca nu-i convine aberatia celor 322 de parlamentari Citește restul acestei intrări »

Argumentul unu, doi si trei

In certitudini on Iulie 12, 2012 at 6:27 pm

Pentru ca tot nu s-a inteles ( doar mi s-a parut), insist. Argumentul unu= de ce este importanta respectarea legilor. Argumentul doi  = de ce e important sa nu minti. Argumentul trei = unde duce combinatia dintre incalcarea legii si minciuna.  Daca vreti sa stiti si sa-i invatati si pe altii, simplu si clar, cititi.

Azi nu scriu cu inima pe hartie, ci exclusiv cu mintea ( bunul simt si ratiunea). Si nu va invit la speculatii si flotari logice, ci la trei argumente simple, pentru toata lumea. De ce? pentru ca observ ca toata lumea , inclusiv cei inteligenti si educati, se pierd in detalii zilele astea, si uita esentialul, care e simplu, clar si important. Deh, e vremea in care lucrurile simple si importante sunt uitate sau ignorate. Prin urmare, intru repetitie si revenire la esential scriu acum. Si pentru anti-basisti si pentru pro-basisti, si pentru neutri, si pentru cei plictisiti, si pentru cei obositi, si pentru cei care le stiu( repetitia nu strica) si pentru cei care se situeaza deasupra politicii momentului – si care, evident, risca din nebagare de seama sa se situeze repede, mai repede decat isi dau seama, impreuna cu noi toti, SUB. Sub ce?

Va spun imediat: sub un regim ( asa se cheama sistemul de organizare si conducere a vietii economice, sociale si politice a unui stat) in care legea nu are nici o importanta, in care se schimba dupa bunul plac al liderilor/acaparatorilor regimului, in care minciuna e cutuma ( obiceiul) zilei si , fiind un obicei, se iarta sau trece neobservata, iar adevarul se pierde in bezna mintii si nu mai conteaza. Ok. Si ce? Asta e replica pe care o primesc des si din toate partile zilele astea. Mai lasa-ma cu povestile astea! Toata lumea minte. Toata lumea incalca legea , zic multi preopinenti. Gresit! Foarte gresit! Nu toata lumea minte si incalca legea. Nu toti politicienii mint constant si in asemenea hal ca cei din acest moment. Sa nu repecti legea unui stat liber si democratic si sa minti permanent, cu atata nerusinare si la acest nivel ( de guvernanti, lideri politici si lideri de opinie – a se citi multe televiziuni si o parte din presa) e foarte grav. Iata de ce:

Argumentul unu :

Intr-un stat in care primii care incalca legile sunt cei care le fac ( puterea legislativa- parlamentul ), cei care le aplica (puterea executiva-guvernul) si cei care sanctioneaza nerespectarea legii ( puterea judecatoreasca – justitia), cetatenii simpli ( noi, popoprul adica) vom functiona tot dupa acest model. Adica fiecare in legea lui. Asta insemna haos si anarhie, sau, altfel spus, “care pe care”, adica legea junglei, nu a progresului si civilizatiei. Iar jungla e asa: elefantul calca-n picioare leul, leul inghite gazela, gazela striveste sub copite broasca, broasca papa insecta si insecta sunteti voi ( a se citi noi), care, prin defecatia broastei , ajunge urgent pe fundul baltii sau pamant de flori.

Altfel si mai elegant spus, intr-o tara in care nu mai stiti de pe o zi pe alta dupa care legi si reguli sa functionati, care e valabila si care nu, nu veti mai sti , intelege si face nimic bun. Pentru ca nu veti sti ce salariu aveti luna urmatoare, ce afacere ( mica sau mare) si pentru cat timp puteti derula, cum sa va faceti meseria a doua zi, la ce scoala ( ca sa invete ce) sa va trimiteti copilul, dupa care reguli si valori comune , stabile veti trai si functiona. Veti trai de pe o zi pe alta, in cea mai tulbure, scurta si aproape vesnic perdanta perspectiva; adica fara viitor. Pentru ca viitorul , ca sa ti-l croiesti coerent, liber si singur, ca sa depinda si de tine, nu doar de altii, si ca sa reusesti in el, are nevoie de un cadru stabil de reguli si repere, care, la modul general si obligatoriu pentru toata lumea, se cheama legi. De asta avem nevoie de legi care sa se respecte. Si daca nu se respecta, sa putem cere oricui, in fata justitiei, daca altfel nu se mai poate, sanctionarea incalcarilor si restabilirea ordinii de drept. Avem nevoie de legi stabile si care sa se respecte, ca sa avem viata mai lunga si perspective indelungate. Ca sa putem Citește restul acestei intrări »

Libertatea – definitie, plus organizare si aparare

In Solutii on Iulie 10, 2012 at 12:24 am

Am scris si voi mai scrie despre libertate. Cat mai scurt ( asta-i relativ, desigur) si simplu, pe intelesul tuturor. De ce? Pai pentru ca in lipsa celei adevarate sau in prezenta celei alterate din capul nostru, al majoritatii romanilor, ea trebuie explicata/reexplicata perseverent, mai ales acum. Pentru ca nu s-a inteles.

Libertatea este aceea cu care omul ( ca orice animal miscator) se naste, aproape fara limite, in mintea si-n sufletului lui – cadou de la Dumnezeu. Copilul mic este liber fara limite in capul lui. De aia urla cand ii e foame la doua noaptea, desi vecinii si legea privind tulburarea linistii publice se opun. De aia se baga cu capul in cuptor si bea detergent daca nu stai cu ochii pe el, pentru ca e curios si crede ca-i liber sa faca ce vrea, fara retineri. N-a invatat inca frica si instinctul de conservare – doua dintre primordialele noastre limitari. Libertatea adultului, pe de alta parte, e limitata cu timpul, in mod firesc, de frica ( frica = nu bun, ci rau) si de instinctul de conservare  ( aici “bun” sau” rau” trebuie judecat conjunctural, relativ). Plus legea ( in sens larg, inclusiv norma de convietuire sociala), constiinta de sine si constiinta morala – de abia  aici lucrurile se complica infinit.

Noi, romanii, ne vrem, ne dorim, iar unii dintre noi chiar credem ca suntem, oameni liberi intr-o societatea civilizata. Pentru unii dintre noi ( cei cu adevarat liberi in spirit si constienti de ce inseamna civilizatie) s-a rezolvat. Pentru cei mai multi, nu. Pentru ca:

Adevarata civilizatie este aceea in care fiecare om ii da celuilalt toate drepturile pe care le pretinde pentru el insusi.” Robert G. Ingersoll (1833-1899).

“Civilizatia este procesul eliberarii omului de catre om.” Ayn Rand (1905-1982)

Asadar, iata regula libertatii omului civilizat. Asta e libertatea in societatea civilizata. Pe la noi e cam rara.

Cum se invata libertatea civilizata?

Pai pentru cine are noroc ( mult) ea se invata acasa, in familie si apoi la scoala. In societatea romaneasca norocul asta e de ordin miraculos si divin. Pentru cine n-are noroc – cei mai multi – se invata greu de tot si mai tarziu in viata, circuland prin lume , cu trupul sau doar cu mintea, de la nord la sud si de la est la vest, observand, gandind si  studiind ce zic sau fac altii, mai destepti si mai mult sau mai putin civilizati decat noi. Adica se invata de unul singur si dandu-te permanent cu capul de ziduri  si de pereti.

Cum se organizeaza ea, onor libertatea civilizata?

Teoretic, prin norme impuse de societatea civila si de stat, prin legi. Nici aici n-avem noroc, decat prea putin. Societatea e inca vraiste la capitolul intelegerea si organizarea formala, civica, institutionala a libertatii omului. Iar statul?  In ultimii 22 de ani, reprezentantii statului nostru ( mai ales in cei 7 plus 4 ani – respectiv intre 1990-1996 si 2000-2004 – de regim post bolsevic Ion Iliescu – FSN, PDSR, PSD) nu au dorit de buna voie si nici un moment, sa permita si sa impinga cetateanul pe calea organizarii civilizate a libertatii lui. Nu. L-au dorit pe cetatean ( ca si inainte de 89) asistat si complet dependent de stat, cvasi-iresponsabil pentru viata lui si impotent, ocupat cu razboaie impotriva vecinului sau dusmanului ( politic de regula) de la televizor, cu birocratia fara limite, cu descurcatul pe baza de smecherii, mita si ilegalitati. Iar legile pe care le-a promovat si edictat acest stat si acest regim ( in mod special in perioadele susamintite)  cel putin cele care puteau asigura libera proprietate, libera exprimare, libera initiativa si libertatea comertului ( a se citi libertatea obtinerii LEGALE a banului de catre fiecare din noi) au fost nepermis de mult intarziate si nascute greu, aproape avortate intr-un mod cat se poate de scremut. Si avortul s-a petrecut mai mult sub presiune externa, politica si zonala.

Printre ele – printre legile care organizeaza si asigura libertatea omului civilizat – cea mai importanta si de capatai este constitutia tarii. Cea actuala Citește restul acestei intrări »

Un compromis ucigator. Intre ei si noi.

In spaime on Iulie 8, 2012 at 11:53 am

Nu lasa niciodata propriul simt moral sa te impiedice sa faci ceea ce trebuie. ( citat original:„Never let your sense of morals get in the way of doing what’s right.”) Isaac Asimov

Imi place sa cred ca sunt un om liber. Nu doar formal, ci si in capul meu. Imi place sa cred ca nimeni nu-mi poate rapi asta. Doar ca vedeti dumneavoastra, oameni buni? Fara libertate formala, institutionala, fara legi si institutii publice care sa mi-o garanteze si respecte, nu se poate. Iar acum, strict in acest moment, despre asta e vorba: despre libertatea exterioara, formala, de unde incepe totul. Fara ea suntem singuri ca animalele in jungla, izolati, dezbinati, usor de ingenuncheat si de strivit, aici, pe lumea asta, fiecare in legea si-n dumnezeul lui. Si deocamdata pe lumea asta traim si aici vreau eu , in viata asta, sa fiu cat mai libera. Pana om ajunge pe lumea cealalta, mai e si mai vedem.

Pentru libertatea formala, pentru pastrarea ei, uneori, merita sa faci si compromisuri, chiar si cu tine insuti. Si da, inteleg ca acest compromis presupune un mare efort, enorm. Inseamna sa faci, uneori, si ce nu-ti place, si ce nu corespunde intru totul simtirii, credintei si sufletului tau. Sa faci lucruri care nu te reprezinta suta la suta, sau te reprezinta putin spre aproape deloc. Lucruri in care nu te regasesti, tu, intreg, autentic, asa cum te-a lasat Dumnezeu . Dar trebuie sa le faci, , RAR , uneori, TOCMAI CA SA NU-TI PIERZI MAI TARZIU SI LIBERTATEA, SI OPTIUNILE PE CARE TI LE OFERA EA, SI SUFLETUL, SI MINTILE, DE TOT.

Acum o luna de zile spuneam ca nu mai vreau sa votez, o vreme, pe nimeni.Gata.  Nu de sila , ca altii, ci asa, ca simplu exercitiu si experiment, pentru ca vreau ca si votul meu sa ma reprezinte; sa fie , in sfarsit, “pro”, nu numai “contra”. Iar optiunile pe care le aveam la dispozitie nu ma reprezentau deloc. Si, desigur, ca multi altii, ma saturasem sa votez raul cel mai mic (22 de ani tot asa am facut).

AM GRESIT. M-am trezit brusc. Mi-au fost de ajuns 5 zile ; incepand cu data de joi, 28 iunie 2012, Bruxelles, cand primul ministru al tarii mele a sfidat cu nerusinare,  decizia celui mai inalt si unic for jurisdictional-constitutional din tara mea ( Curtea Constitutionala, garanta respectarii legii fundamentale de catre reprezentatii nostri alesi, de catre guvernanti si legiuitori) in fata unei tari si lumi intregi, si nici macar nu i-a pasat ca s-a facut de rusine, si aici, si acolo. Fireste: Victor Ponta este, in natura lui si dintotdeauna, un mare nerusinat. Intai am crezut ca nu inteleg bine si ca nu-i adevarat. 5 zile mi-au trebuit ( pana luni, 2 iulie) ca sa inteleg ca e adevarat, ca se intampla, si ca e doar inceputul unui halucinant de rapid sir de sfidari a tot ce inseamna lege importanta, fundamentala, a tarii mele. Pe fata, in vazul lumii si cu desavarsit dispret fata de oricine si de noi toti. 5 zile mi-au trebuit mie. Doar 5 zile, probabil si pentru ca sunt jurist de profesie, pentru ca inteleg statul, mecanismele lui si politica in acest fel, un pic mai lucid. Si , totodata, pentru ca am acces la presa straina serioasa, direct, in limba ei ( cel putin in cele 3 limbi de circulatie internationala pe care le cunosc binisor).

In urmatoarele 5 zile ( de luni, 2 iulie, pana vineri, 6 iulie) n-a mai fost nici un mister. Am privit scurt, fara televizor ( nu am avut nevoie decat sa urmaresc succesiunea faptelor, nu pe a vorbelor, pe internet, pe agentiile de presa romanesti si straine, si direct de la prieteni buni aflati in Germania, Belgia-Bruxelles- una bucata jurnalist, una bucata romanca functionara de 6 ani pe langa Comisia Europeana – in Franta , in Spania, Anglia si America). Aproape ca nu-mi venea sa cred. Era naucitor. In 5 zile si fara posibilitatea de a fi oprita, o alianta ( nici nu mai conteaza culoarea politica) ajunsa nereprezentativ si interimar ( pana la alegerile generale din toamna) la varful puterii executive, s-a folosit de toate institutiile acesteia pentru a demola,  practic, puterea legislativa si presedintia tarii. IN CINCI ZILE! A mai ramas Citește restul acestei intrări »

Acum, mai mult ca oricând …

In certitudini on Iulie 5, 2012 at 2:13 am

 Să nu crezi în nimic nu-i o soluție. Să crezi în orice nici atât.

Și da, sunt vremuri în care nu-ți mai vine să crezi în nimeni și-n nimic. Ca acum. Aicea-i cheia: să crezi și când nu-ți mai vine…

Ei, uite de aia aleg eu să cred ( în cel mai candid, încăpățânat mod) că oricât de greu sau de inutil pare, trebuie să vorbești cu sinceritate despre lucruri curate. Despre furii curate sau bucurii; despre eșecuri sau victorii curate; despre credințe, principii, iubiri, tristeți, dezamăgiri. Curat, clar, simplu și autentic să fie! Chiar cu riscul de a greși,  de a te tăvăli alții, de a nu înțelege sau de a te răstălmăci. Fie chiar și cu riscul de-a arunca mărgăritare înaintea porcilor, deși, zice la biblie, porcii ți le vor călca în picioare și se vor întoarce împotriva ta. So what? Porcu-i porc , dar mărgăritarul mărgăritar rămâne și  crește la loc.  De asta , oricât de peste mână și inutil pare ( fără să fie), eu aleg mai ales acum, în vremuri triste și tulburi, să cred în îngeri, în Ființa Supremă, și-n cei  puțini, dar cu adevărat curajoși și buni.  Și să mă bazez că nu vor dispărea niciodată. Și, cine știe, poate, cu timpul, se vor și înmulți.

Dac-ar mai fi și alții care să creadă … aferim!  Căci până la urmă  ce vom crede, aceea vom fi.

So…don’t be stupid, believe in what you really, really need … Altfel, vorba cântecului … (garbage, stupid girl, uite-l aici)

In cautarea libertatii pierdute. Sugestii.

In certitudini on Iulie 2, 2012 at 7:10 pm

Spuneam, asadar, in articolul anterior, ca libertatea incepe in capul omului. Si-n sufletul. Pentru ca e un dat natural.

Promiteam , de asemenea,cateva sugestii, simple, pentru mentinerea sau recapatarea ei. Asta pentru ca observ ca noi, romanii, in mare majoritate, doar formal si superficial ne-am eliberat. 22 de ani de libertate formala n-au fost de ajuns  ca sa ne intre libertatea in cap, in sange si-n suflet.

Era firesc probabil. Pentru ca nimeni nu ne-a invatat, dar nici nu ne-a lasat. Noi nu beneficiem de avantajul istoric ( si ironic totodata) al natiunilor care singure, haiduceste si impotriva legilor lumii de atunci, cu pusca in mana si de nervi s-au eliberat. Cum sunt americanii ( din nord, desigur) care acum multe sute de ani au plecat in bejenie peste ocean, au luat in stapanire ditamai continentul aproape salbatic, si l-au instapanit, dupa care, pe Anglia-mama si pe Europa intreaga, ne-au salutat. Sigur, si ei au probleme acum ( tot de la conducatori si ideologii strambe, de stanga, anti-libertate, li se trage). Dar pana una alta, ei nu uita ( sper sa nu uite toti) ca fodatorii natiunii, au scris negru pe alb in Declaratia lor de independenta ca omul e liber de la Dumnezeu si ca fericirea nu se da asa, de undeva, de-a gata, ci si-o cauta fiecare liber, dupa capul si puterile lui. Sau australienii – care n-au salutat de tot regatul de origine, dar traiesc dupa propriile lor reguli, liber alese. Spuneam ca destinul lor istoric nu e doar special , ci ironic avantajos, pentru ca toti europenii ( anglo-saxoni mai mult, desigur) care au luat in piept oceane si mari, erau de fapt niste proscrisi ai sortii dupa legile batranului continent. Dar iata cum, fie si cu o asemenea ascendenta nefericita, libertatea din capul lor si-a spus cuvantul. Care libertate e, cum spunea Declaratia de independenta a SUA ( o repet ca o moara stricata pana se va retine si invata), dar de la Creator.

Sigur, Europa si noi avem alt start, mai vechi, mai constrangator, mai tulbure, mai controversat, contradictoriu si complicat ; asta-i pretul istoric cand esti leaganul amestecat al civilizatiei; libertatea-i mai complicata.

Si totusi, oriunde te afli, in orice parte a lumii formal libere, nu in dictaturi, solutiile pentru pastrarea libertatii sau eliberarea autentica, din capul omului, raman aceleasi, si deloc complicate. Ba sunt chiar foarte simple. Sunt naturale, adica, iar ma repet, vin de la Dumnezeu.  Presupun insa niste efort. Da, stiu, „efort” nu suna bine, mai ales daca trebuie sa-l faci personal. Eu , totusi, ma incapatanez sa-l sugerez semenilor mei, pentru ca mi se pare ca e momentul. Pentru ca, desi simplu, tot nu s-a inteles. Paradoxal.

Iata asadar, pentru inceput, spre clarificare, doua sugestii nerusinat de simple, de eliberare mentala si din destinul nostru mic, invins si provincial.

1.Invatati, invatati,invatati.

Stiu, nu va place pentru ca asazicea si Lenin. Dar nu toti oamenii rai spun lucruri gresite. Uneori, rar, le mai nimeresc. Prin urmare, imi permit sa va sugerez acelasi lucru, cu convingerea ca nu e rau si ca nu gresesc. Nu va opriti din invatat despre lume si despre voi. Despre cine sunteti, ce puteti, unde, cum si ce vreti sa fiti sau sa deveniti. Cunoasterea si autocunoasterea sunt datatoare de putere, de solutii, si eliberatoare. Se fac cu mintea si cu sufletul personal, nu cu al altora. Si se fac, de preferat, permanent.  Sunt singura arma eficienta impotriva manipularii  tembele sau nerusinate. Impotriva invatamintelor proaste. Impotriva Citește restul acestei intrări »

A fi sau a nu mai fi provinciali. Think freely. Think big.

In Solutii on Iulie 2, 2012 at 5:24 pm

Gândiți liber. Gândiți în perspectivă largă.Îndrăzniți.

 Suntem o țară mică. Nu pentru că am fi puțini.  Nu. Suntem încă destui. Lăsați recensămintele făcute în grabă…

Suntem o țară mică pentru că încă nu ne gândim destinul corect, în contextul lumii, care e largă și mare. N-avem mentalitate de învingători/cuceritori.  Ne lipsește (încă) anvergura spirituală, ca neam. Am fost aspru văduviți de ea,  prea multă vreme, prin destui dintre „iluștrii” noștri conductori, vechi sau noi. Se simte în  „țesătura” noastră națională. Însă vin și zic:  so what?! Avem oricând, noi înșine, fiecare, la dispoziție o opțiune: a fi sau a nu fi veșnic învinși, veșnic provinciali.

Mie? Mi s-a reproșat deseori că trăiesc pe altă lume. Probabil. Că greșesc , că PREA mă interesează ce se întâmplă la est și la vest, dincolo de granițe, ba chiar dincolo de biosferă, prin ceruri și pe alte planete. Nu cred. Că mă uit prea departe în „€œteritoriu”, în spațiu și-n viitor, și-o să mă mănânce de vie prezentul și locul.  Poate da, poate nu. Îmi asum. Că ar trebui să cobor cu picioarele pe pământ și să-mi aduc aminte că eu în această lume și în ACEASTĂ țară m-am născut și trăiesc.   Corect. Tocmai de aia picioarele mele ( din cauza profesiei pe care o am și care nu prea poate fi practicată în altă țară) sunt foarte adânc înfipte (încă) în plaiul local, strămoșesc. Ba uneori mi se pare că am plumb în picioare, atât de bine înfiptă în realitatea meleagului meu sunt. Jur.

ÎNSĂ mintea… Mintea și sufletul nu-mi sunt tratate cu plumb. Sunt libere și n-au nevoie de pașaport ca să treacă granițe. Ele m-au lămurit demult: dacă țara mea pare mică, e pentru că prea mulți dintre noi ( inclusiv dintre cei inteligenți și cu adevărat școliți) prea mic gândesc. Tocmai de aia, cu mintea și cu inima , acolo, cât am, mă împotrivesc.

Cultura noastră e mică și va rămâne mică, atâta vreme cât n-o respectăm și nu promovăm , NOI, NU ALȚII, corect și consecvent, partea  cu adevărat mare din ea. Limba ne-o cam stâlcim și prea puțin ne-o cunoaștem.  Istoria nici atât ; cel mult denaturat și vag.  Lista micimilor și provincialismelor noastre e mare. De par egzamplu ( vorba lu Caragiale), pe Eminescu îl luăm la mișto și-i predăm trei poezioare prin școli, dar nu uităm c-a murit pe jumătate nebun, de sifilis. Proza lui? Lasă! Mai altădată. Pe Brâncuși ni-l promovează străinii mai mult. Pe Caragiale, la 100 de ani de la moartea lui, nu-l vedem destul. Deh, e depășit ( pe naiba!) și noi suntem teribil de sofisticați cultural și moderni! Englezii nu s-au plictisit nici acum, după 500 de ani, de Shakespeare. Nici spaniolii de Cervantes. Sunt ai lor și se țin cu dinții de ei. De valorile culturale ale prezentului (că avem), ce să  mai vorbim…

Economia e mică, pentru că ne mulțumim cu ea așa cum e, și o gândim fără anvergură, fără perspectivă, la limita ciupelilor, combinațiilor scurte, matrapazlâcurilor și a supraviețuirii de  azi pe mâine, de la mandat la mandat, de la ministeriat la ministeriat. De la guvernanți până la marii noștri bogătași ( de carton) , toți gândesc  la limita ciupelilor și cârpelilor pe termen scurt.

 Și justiția ne e mică, provincială. Anul ăsta au explodat audiențele televiziunilor pentru că onor Justiția  a „€œdat” 2 ani cu executare ( minune mare), și pe ăia după un proces dubitabil și scremut, unuia dintre infractorii/mafioții noștri de notorietate, fost prim ministru. Fiat iustitia, și justiție s-a făcut. Păi nu s-a făcut. Că a căpătat o pedeapsă cât o vacanță mai lungă, de Jules Verne, și atât. Jenant.

Și toate astea pentru că lumea noastră (majoritatea) gândește mic, scurt și provincial. Adică Citește restul acestei intrări »

Soarta e ironică. Trăiască revuluția!

In intre ras si plans on Iulie 1, 2012 at 2:41 am

Scopul e important. Mijloacele nu mai contează. Iar nu știu dacă să râd sau să plâng …

Acu’€™ două zile, pe la ceasurile călduțe ale amiezii, mă ciocnesc de-o tânără ( tinerețea e o chestie relativă, desigur, cred că avea vreo treij€™ de ani). Nu spui nume, că n-are rost. Să-i spunem Zița. Mintea mea o identifică vag; ea pe mine, mai clar. Eram pe cale să părăsesc sediul unei instituții publice. Tânăra, absolventă de facultate și înflăcărată consumatoare de internet și televizor, mă întreabă dacă sunt la curent cu știrile zilei -€“ Ponta, Bruxelles, CCR, plagiat, tra, la, la. Pe moment nu eram. Avusesem altă treabă peste zi. Se indignează, mă informează pe loc . Îi mulțumesc.

Dar, înflăcărată cum spusei, și sincer interesată de opiniunea mea ( nu știu de ce, față de firile mai plăpânde, impun respectabilitate; se înșeală), mă întreabă ce cred: dacă își dă ăsta (Ponta) demisia, ce mai urmează? Cu cine votez? Io, sinceră cum mă știți, îi zic: habar n-am. – Cum așa?! zice pe un ton de parcă se aștepta să mă pronunț cu niște iluzii, ceva, pentru sau în contra ei ( parafrază Caragiale, Eftimița -€“ Conu Leonida față cu reacțiunea, pentru cine nu știe sau a uitat; n-aș vrea să fiu acuzată de plagiat). Și mă pune „€œUcigă-l Crucea” să continui ( de multe ori mi-o ia gura pe dinainte în loc să tac) și zic : păi într-o țară ca a noastră care va  să zică fără morală și fără prințipuri, fără partide serioase , fără  nițică tradiție politică bună, fără continuitate , fără un monarh plauzibil, ceva, ca par egzamplu în Anglia, Spania, etcetera, orișice poate să vină. Numa’€™ schimbare bună, de-adevăratelea, ba.

Aaa,  atâta mi-a trebuit, că se ia pe loc de Anglia, de Spania, și de monarhie în general, că e de căcat (pardon, scuzați). Cunoscătoare, parol, Zița; auzise ( deși trebuie să fi fost mititică atuncea) de prințesa Daiana, de Charles, de cămila lui, dar și de ăștialalți, mai tinerei ( Kate și William, Letiția de Spania). Clar era la curent cu updateurile de la CNN și cu fashionul pe yahoo. Bun. Dar nu se lasă și continuă, îmi expune impetuos de ce noi nu suntem o țara potrivită pentru chestii dintr-€™astea ( monarhie, conservatorism, etc). În principiu, ceva-ceva intuia/pipăia ea, dar nu știa ce.

 În fine. Eu ,  înainte să vă împărtășesc argumentul ei suprem antimoranhie ( să fim bine înțeleși, nici eu nu-s neapărat pro), vă rog frumos să vă așezați sau să luați zdravăn în brațe un perete, un stâlp sau un gard puternic, stabil. Argumentul ei era că la noi monarhia n-are vechime; noi suntem o țară cu o lungă tradiție republicană. Uite-așa! Moment în care,  mi-a ieșit spontan apa pe care tocmai o beam ( Dorna plată, la juma’ de litru, din poșetă) pe nas. De bonus, m-a apucat și-un râs spasmodic, de necontrolat, și m-am înroșit ca un rac. Mi-am pierdut complet demnitatea. Săraca, nu pricepea ce mi s-a întâmplat. După ce m-am domolit nițel, am avut un moment de ezitare: să-i spun, să nu-i spun? Cum să fac? Nu vroiam s-o supăr,  că era contra lu’€™ PSD și-a lu’€™ Ponta, și, până la urmă, pen’ ce, pe moment mai puțin conta. Nu vroiam nici să-i spulber iluziile așa, dintr-odată și să-i spun brutal ( ci mai delicat) că noi, rumânii, cu republica știm doar de la ‘€˜48 încoace. O mie nouă sute plus patruzeci și opt ( în fine, decembrie ’47). Adică de nici o sută de ani. Așa că am încercat mai subtil. Da’ ea nu și nu. Îmi zicea ceva de revoluții și răscoale, de Tudor Vladimirescu, de pașoptiști ( aia de  demult, bănuiesc); plus, în replică, mi-a dat argumentul devastator ( clar fusese la câteva lecții de istorie): că noi monarhie am fost tot mai puțin de o sută de ani ( se referea, cred, la monarhia constituțională, dar îi scăpase al doilea cuvânt; neimportant). Buuun. Deci ceva-ceva cunoștea. Exista bază de discuție. În consecință, Citește restul acestei intrări »