Ioana Hincu

Soarta e ironică. Trăiască revuluția!

In intre ras si plans on Iulie 1, 2012 at 2:41 am

Scopul e important. Mijloacele nu mai contează. Iar nu știu dacă să râd sau să plâng …

Acu’€™ două zile, pe la ceasurile călduțe ale amiezii, mă ciocnesc de-o tânără ( tinerețea e o chestie relativă, desigur, cred că avea vreo treij€™ de ani). Nu spui nume, că n-are rost. Să-i spunem Zița. Mintea mea o identifică vag; ea pe mine, mai clar. Eram pe cale să părăsesc sediul unei instituții publice. Tânăra, absolventă de facultate și înflăcărată consumatoare de internet și televizor, mă întreabă dacă sunt la curent cu știrile zilei -€“ Ponta, Bruxelles, CCR, plagiat, tra, la, la. Pe moment nu eram. Avusesem altă treabă peste zi. Se indignează, mă informează pe loc . Îi mulțumesc.

Dar, înflăcărată cum spusei, și sincer interesată de opiniunea mea ( nu știu de ce, față de firile mai plăpânde, impun respectabilitate; se înșeală), mă întreabă ce cred: dacă își dă ăsta (Ponta) demisia, ce mai urmează? Cu cine votez? Io, sinceră cum mă știți, îi zic: habar n-am. – Cum așa?! zice pe un ton de parcă se aștepta să mă pronunț cu niște iluzii, ceva, pentru sau în contra ei ( parafrază Caragiale, Eftimița -€“ Conu Leonida față cu reacțiunea, pentru cine nu știe sau a uitat; n-aș vrea să fiu acuzată de plagiat). Și mă pune „€œUcigă-l Crucea” să continui ( de multe ori mi-o ia gura pe dinainte în loc să tac) și zic : păi într-o țară ca a noastră care va  să zică fără morală și fără prințipuri, fără partide serioase , fără  nițică tradiție politică bună, fără continuitate , fără un monarh plauzibil, ceva, ca par egzamplu în Anglia, Spania, etcetera, orișice poate să vină. Numa’€™ schimbare bună, de-adevăratelea, ba.

Aaa,  atâta mi-a trebuit, că se ia pe loc de Anglia, de Spania, și de monarhie în general, că e de căcat (pardon, scuzați). Cunoscătoare, parol, Zița; auzise ( deși trebuie să fi fost mititică atuncea) de prințesa Daiana, de Charles, de cămila lui, dar și de ăștialalți, mai tinerei ( Kate și William, Letiția de Spania). Clar era la curent cu updateurile de la CNN și cu fashionul pe yahoo. Bun. Dar nu se lasă și continuă, îmi expune impetuos de ce noi nu suntem o țara potrivită pentru chestii dintr-€™astea ( monarhie, conservatorism, etc). În principiu, ceva-ceva intuia/pipăia ea, dar nu știa ce.

 În fine. Eu ,  înainte să vă împărtășesc argumentul ei suprem antimoranhie ( să fim bine înțeleși, nici eu nu-s neapărat pro), vă rog frumos să vă așezați sau să luați zdravăn în brațe un perete, un stâlp sau un gard puternic, stabil. Argumentul ei era că la noi monarhia n-are vechime; noi suntem o țară cu o lungă tradiție republicană. Uite-așa! Moment în care,  mi-a ieșit spontan apa pe care tocmai o beam ( Dorna plată, la juma’ de litru, din poșetă) pe nas. De bonus, m-a apucat și-un râs spasmodic, de necontrolat, și m-am înroșit ca un rac. Mi-am pierdut complet demnitatea. Săraca, nu pricepea ce mi s-a întâmplat. După ce m-am domolit nițel, am avut un moment de ezitare: să-i spun, să nu-i spun? Cum să fac? Nu vroiam s-o supăr,  că era contra lu’€™ PSD și-a lu’€™ Ponta, și, până la urmă, pen’ ce, pe moment mai puțin conta. Nu vroiam nici să-i spulber iluziile așa, dintr-odată și să-i spun brutal ( ci mai delicat) că noi, rumânii, cu republica știm doar de la ‘€˜48 încoace. O mie nouă sute plus patruzeci și opt ( în fine, decembrie ’47). Adică de nici o sută de ani. Așa că am încercat mai subtil. Da’ ea nu și nu. Îmi zicea ceva de revoluții și răscoale, de Tudor Vladimirescu, de pașoptiști ( aia de  demult, bănuiesc); plus, în replică, mi-a dat argumentul devastator ( clar fusese la câteva lecții de istorie): că noi monarhie am fost tot mai puțin de o sută de ani ( se referea, cred, la monarhia constituțională, dar îi scăpase al doilea cuvânt; neimportant). Buuun. Deci ceva-ceva cunoștea. Exista bază de discuție. În consecință, o iau metodic : – Da’  înainte de regele Carol I, după știința ta Zițo, cam ce eram? Pauză.  –  Păi…s-a blocat. Na! c-a venit rândul meu.– Principat. Continui: –  te referi cumva la republicile lu’ Glad și Menumorut ( pentru cine are ezitări, se chemau voievodate și n-aveau președinți, nu cunoșteau votul democratic, universal), sau la republica lu’€™ Mircea cel Bătrân, a lu’€™ Ștefan cel mai Mare – om nu mare de stat , vorba lu’ Grigore Ureche, dar monarh ? Sau a lu’€™ Mihai Viteazu’ -€“ asta da președinte de republică, greu încercat! Mă întreb dacă în locul meu Platon ar fi râs sau ar fi sucombat.

Zice: – Mă iei la mișto?

-Doamne ferește, cum aș putea?! Doar mă întrebam ce te-au învățat pe tine la școală că ar fi fost ăștia. Și ce ți-au povestit despre forma de organizare/guvernare a țărișoarei lor.

– Păi nu știu, da’€™ nici regi și regate nu erau.(sigură pe ea)

Na poftim belea!

Recunosc, aici, am cedat din nou ( emoțional și cu nervii capului). Iar am râs necontrolat. Am greșit. Cred că s-a supărat. Așa că după ce mi-am recuperat suflul, am încercat să-i explic, simplu și coerent, care-s diferențele ( hai că nu-s multe) între monarhii ( țărișoare, principate, voievodate, regate, imperii, etc) și republici, între cetățeni și supuși, între președinți și monarhi. Domnule, spre surpriza mea, deși îmi cam pierdusem demnitatea și autoritatea științifică scuipând apa pe nas, Zița mea ( blondă) m-a crezut. Uf!

Desigur, n-are rost să povestesc felul absolut cretin în care i-am explicat. Nu de alta, dar mi-am dat seama că școala ( și facultatea) ‘geaba le-a făcut ( asta nu-i doar vina ei); n-au ajutat.

Da’ știți ceva? Am plecat icnind agale și gândindu-mă că uite cum e soarta domnule, ironică până la Dumnezeu. Uite cine se inflamează în contra unuia care a plagiat ( o nefericită pe care o suspectez că măcar în școala generală, și măcar la istorie, trebuie să fi copiat). Asta da pedeapsă divină! În fine, m-am străduit să n-o iau prea grav la mișto, pentru că, până la urmă, important e că nu-i place de Ponta, de Năstase și de PSD, și că nu-și dorește un despot luminat. Ce mai contează dacă ea confundă voievodatele și principatele cu republica? Ce mai contează c-o fi copiat? Pe moment e lipsit de relevanță.  Trăiască revuluția! Miezul problemei e important, nu-i așa?

Anunțuri
  1. Cand ai opinii politice nesusținute cultural exista, in opinia mea, probabilitatea sa te manifesti ca un taliban.

    • Corect. Doar ca realitatea ( natura umana si organizarea social-politica post -neolitica – atunci a aparut statul) ne arata ca prin masele de alegatori cu drept de vot exista intotdeauna un procent considerabil de talibani ( spuneti dvs; eu nu i-as numi asa; sunt doar ignoranti, dar cu unele intuitii corecte). Problema ramane prin urmare de ordin practic: de partea cui, adica a reprezentantilor caror principii se manifesta, pentru ca ei, ignorantii au capacitate minima de abstractizare ( neavand baza de cunostinte teoretice si exercitiul gandirii critice, principiale) si nu se raliaza la principiu, decat cel mult intuitiv, ci mai degraba la persoana care este vehiculul lui.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: