Ioana Hincu

Doua solutii

In Solutii on Iulie 17, 2012 at 6:36 pm

Ele de fapt sunt trei. Dar eu cred ca noua doar doua ne fac trebuinta mare; acum mai mult ca oricand. De ce? Pentru ca intre libertate prost inteleasa si dictatura NEINTELEASA nici pana acum, in anul de gratie 2012, noi toti ne gasim prinsi la mijloc si putini mai stim cum sa iesim. Si, nu in ultimul rand, pentru ca era o vreme cand mai aveam eroi si principii. Acum eroi nu mai avem si principiile ne mor pe rand.

Nu-mi apartin mie nici cuvintele, nici solutiile de azi. Si nici n-am sa va spun acum ale cui sunt. Nu azi.  Ci curand , intr-o zi de … maine. Oricum, unii dintre dumneavoastra vor sti cui apartin; unui roman de-al nostru ; unul cum nu stiu daca mai avem.

 Azi pun doar ghilimelele. Care ghilimele incep acum:

Testament politic

Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar – si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului – exista solutia ( mistica) a credintei. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmeaza, ea fiind consecinta harului prin esenta selectiv.

Cele trei solutii le care ne referim sunt strict lumesti, au caracter practic si se infatiseaza ca accesibile orisicui.

Solutia intai: a lui Soljenitin

 In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza pe scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului gulag.

Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ analog de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.

Daca asa gandeste, nesoivaitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit,imbrobodit. De vreme ce se considera mort nimic nu-l mai sperie, imbrobodeste, atrage, atzitza. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesit din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneda in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii[…].

Solutia a treia: a lui Winston Churchill si Vladimir Bukovski

Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napstelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.

In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu:” Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani”

Cu cat iti merge mai rau, cu cat sunt greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant ( crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.

Esti asaltat din toate partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: sfidezi. Esti pierdut: ataci. […]

Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. […]

Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovski: Bukovski povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc, nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovski urmeaza: n-am mai putut dormi de nerabdare.Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.

Iata de ce n-am dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz si de a intra in ei ca un tanc!

Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb – nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb –daca nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii, cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie, astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate erele, toti eonii, toate timpurile si toate continuumurile spatio-temporale si toate astro-fizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

Concluzie

Tustrele solutiile sunt certe si fara gres.Altele pentru a iesi dintr-o situatie limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal, nu stiu sa existe. Numai aceste trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.

Luati aminte: Soljenitin, […]Churchill, Bukovski. Moartea  consimtita, asumata,anticipata, provocata;[…]vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca – lumeste, omeneste vorbind – alta cale de a infrunta cercul de fier – care-i in buna parte si de creta ( vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) – e foarte indoielnic sa gasiti.

S-au terminat ghilimelele.

Si intr-o zi de..maine, curand, pentru cei care nu stiu cine, cand si de ce a scris aceste cuvinte, am sa va spun mai pe larg, pentru ce vi le-am reamintit eu, acum.

Post Scriptum: pana va spun pe larg, sa va spun pe scurt: este vorba de Nicolae Steinhardt care s-a nascut pe 29 iulie 1912. Acum o suta de ani. Poate ca nu-i chiar intamplator.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: