Ioana Hincu

Despre rușine. Apel.

In Solutii on August 8, 2012 at 6:10 pm

 Cine spune minciuna întâi obrazul își rușinează, iar mai pe urmă sufletul își ucide (Istoria ieroglifică  – Dimitrie Cantemir)

Am tot felul de nemulțumiri în ce mă privește. Îmi înșel uneori, singură, propriile așteptări. Dar rușine nu mi-a mai fost demult pentru spusele sau faptele mele. Cam din copilărie. Atunci am experimentat de multe ori sentimentul rușinii ( probabil ca toată lumea) și nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut deloc.

Nu mi-a fost niciodată rușine că sunt româncă. N-am ascuns niciodată , față de străini, naționalitatea și apartenența mea la neamul românesc. Și -€“ fie că sunteți dispuși sau nu să mă credeți -€“ nimeni, nicăieri, prin lumea largă pe unde, până acum , am colindat, nu m-a discriminat sau insultat direct și personal, pe mine, pentru că sunt româncă. Ba aș putea spune că m-au tratat cu autentică deferență și considerație, de tânără, chiar dacă, nu de puține ori, au fost surprinși de originea/naționalitatea mea. Dar m-au ascultat. M-au ascultat când le-am explicat diferențele dintre români, în general, și accidentele sociale sau politice ( nu puține) des mediatizate în numele și sub numele țării și poporului meu. M-au crezut. Probabil pentru că eram autentică în convingerile mele și n-am încercat niciodată, nici cea mai mică urmă de rușine față de cine, ce și de unde sunt.

Dar dacă pentru mine, faptele și spusele mele – departe de a fi perfecte, dar de imperfecțiuni nu mă feresc, ci mi le asum și mă străduiesc să le corectez -€“ n-am mai simțit din copilărie rușine, sunt perioade în care, pentru mulți reprezentanți sau semeni de ai mei, mă jenez. Și mă indignez.

În perioada recentă ( mă refer la utlimele luni/săptămâni) me jenez mult, autentic și uneori cutremurător, pentru ce văd și aud, în special pentru liderii politici și guvernanții momentului, plus propagatorii și propagandiștii lor. Este umilitor.

Aș vrea să râd, dar nu pot. Aș vrea să râd când îl văd pe primul ministru Ponta umflându-și fălcuțele rotunde și chițăind cu zâmbet mic tot felul de aberații politice, legale și guvernamentale, unele înfiorătoare. Aș vrea să râd când îl văd pe președintele interimar țopăind vioi și exaltat prin Palatul Cotroceni, sau debitând tâmpenii în limbi străine față de tot felul de oficiali străini, sau grozăvii mistificatoare de realitate de la pupitrul prezidențial sau al Antenei 3. Aș vrea să râd când îi aud pe politruci guvernamentali gen Șova , Mihalache, Nicolaescu, Iorgulescu sau Calimente ( lista poate continua) grăind la fel de mistificator și fals, într-un limbaj de lemn contodent și agresiv. Aș vrea să râd ( acua€™ vreo 5-6 ani încă mai puteam) când bate câmpii Badea sau minte/instigă ineptial Gadea, în prime-time, la Antena 3. ( Una peste alta, nu credeam să ajung vreodată să spun că mi-au devenit simpatice și acceptabile cele câteva gafe publice sau bâlbâieli politice ale lui Emil Boc. )

Zău, mi-ar plăcea să râd. Dar nu mai pot, pentru că mă paralizează jena. Rușinea pe care o resimt e dincolo de un simplu disconfort. E un sentiment copleșitor.

Și m-am gândit: de ce mi-e mie rușine când îi privesc sau aud pe oamenii ăștia? Ce legătură au ei cu mine? Ce dacă mă conduc? Nu i-am ales ales eu. Ce dacă sunt angajații unor instituții mass-media? Nu-s angajații mei. Nu-i plătesc sau promovez eu. Ce dacă unii ocupă funcții reprezentative  de maximă importanță în statul meu? Le ocupă doar formal,abuziv și ilegitim. Doar funcția e veșnică – ei  sunt trecători ( în fine, să sperăm). Atunci de ce mă mai rușinez?

E simplu: mi-e rușine pentru că nu pot să-i opresc. Nu singură. Rușine pentru că sunt concetățeni de-ai mei. Rușine pentru cât de degradanți și de stânjenitori sunt, nu doar pentru mine, ci pentru toți românii, inclusiv pentru naivii, mediocru sau imediat interesații și prea puțin conștienții lor susținători ( mă refer la votanți, la oamenii obișnuiți, nu la angajații, subalternii sau colegii lor de gașcă, de partid sau de difuzor).  Mă simt rușinată și îndurerată, nu responsabilă, atenție! Pentru că responsabilă n-am cum să fiu ( fără a fi lider sau formator de opinie) pentru ce gândesc și aleg alții, și nici pentru grozăviile lor.  Iar rușinea  e un sentiment vecin cu neputința. Neputința de a schimba mare lucru sau cât de repede ar trebui , mai ales  acum, în mintea celor din jurul meu. Pentru că-i greu să opui realitatea și adevărul unui ocean de mistificări sau minciuni, și să mai și câștigi.

Totuși … Nu-s obișnuită cu sentimentul rușinii. Cel mult cu responsabilitatea față de mine și de ce greșesc eu -€“ pentru care sunt pregătită oricând să îmi asum, să-mi cer sincer iertare și să dreg personal ce și când pot. Dar rușinea pe care o încerc acum în numele și pentru aceste personaje e mai intensă ca niciodată. M-am săturat de ea ! De aceea n-o pot ascunde sub preș. Pentru că vreau să înceteze! Nu doar pentru mine, ci pentru toată țara ! Pentru toți românii, inclusiv pentru aceia care nici măcar nu sunt conștienți de ea !

N-are nimeni dreptul să facă de rușine de atâtea ori și în atâtea feluri O ȚARĂ ÎNTREAGĂ. Și am tot dreptul s-o spun pentru că mă doare, și pentru că este și va rămâne, oriunde voi fi, țara mea. M-am săturat de caricaturile astea de politicieni fără rușine și fără limite. M-am săturat să-i aud mistificând, întorcând pe dos realitatea și aruncând toate vinile, responsabilitățile și grozăviile pe care le fac ei, în spinarea și pe imaginea adversarului lor declarat, Traian Băsescu, sau a oricui nu face parte din gașca  lor .  Păi nu imaginea lui Băsescu o vatămă! Dimpotrivă – fie și doar prin strictă comparație, el iese mai bine din grozăvia asta în care ei, nu el, ne-au aruncat pe toți. Să fim serioși: imaginea și demnitatea mea, a voastră, și a noastră, a tuturor o distrug! Iar pentru asta n-au nici o lege, nici un dumnezeu și nici un drept de partea lor!

 Și oricât de neplăcut și de dureros e sentimentul rușinii – cel care mă încearcă în contemplarea acestor iresponsabili  reprezentanți și lideri de opinie temporari ai țării mele -€“ trebuie să recunosc că e necesar. Fie și pentru trezirea la realitate a celor încă netreziți, la care apelez acum, în final: deșteptați-vă și rușinați-va de cei pe care-i susțineți. V-au mințit și vă mint în continuare. V-au sucit mințile și vi le-au înecat în ură și disperare. Ura lor față de oricine le stă în cale. Disperarea, neputințele, vanitățile sau orgoliile vă aparțin. S-au folosit și se folosesc de lipsurile – obiective sau subiective, reale și individuale – și de greutățile prin care treceți fără să le înțelegeți adevăratul motiv, și mizează pe perdeaua de fum pe care au aruncat-o și o aruncă de ani de zile peste adevăratele voastre probleme și cauzele lor. Treziți-vă la realitatea  crudă și rușinați-vă de ei, nu de voi! Nu cred că nu puteți. Cred doar că nu vreți. Oricum, dacă n-o faceți ACUM, REPEDE, suntem cu tot cu țară și cu toții pierduți: și noi, și voi. Pentru că să trăiești într-o enormă rușine și minciună, și s-o susții sau ignori, îți ucide și viața, și sufletul ( vorba lui Dimitrie Cantemir). Iar eu nu asta doresc pentru poporul meu. Ce doamne iartă-mă: da’ chiar ați înnebunit de tot?! Lumea se schimbă. O partea a ei merge înainte. Noi am început să mergem, „mulțumită” acestor derbedei fără rușine, repede înapoi. 

Anunțuri
  1. „You say you wander your own land
    But when I think about it
    I don’t see how you can
    You’re aching, you’re breaking
    And I can see the pain in your eyes
    Says everybody’s changing
    And I don’t know why

    So little time…” etc

    Multumesc, Ioana!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: