Ioana Hincu

Tehnologia miracolelor

In Solutii on August 30, 2012 at 1:56 pm

Fratelui meu, Alexandru

În vremuri în care   “everybody lies, hope is for suckers and humanity is overrated” – cinism a la dr. House –  într-o zi de sâmbătă, pe 25 august 2012, Neil Armstrong și-a luat zborul dintre noi. Îl suspectez că a ajuns deja pe Marte . Asta pentru că   în 2010, la 80 de ani, a declarat că, în cazul în care i se va solicita, e gata să-și ofere serviciile pentru o eventuală misiune pe Marte 🙂 Trebuie să recunoașteți că nu era doar un vizionar / visător perseverent, dar avea și ceva umor.

Nu mă voi opri acum asupra personajului Neil Armstrong pentru că a făcut-o întreg mapamondul. Și nici nu îi voi scrie acum un omagiu – deși în gând i l-am adus deja – pentru că au făcut-o  destui. Pe bună dreptate. Am început însă cu plecarea lui dintre noi, pentru că în inima unei veri fierbinți și destul de triste pentru mine și pentru mulți alți concetățeni, m-a făcut să mă opresc și să-mi aduc aminte de-un lucru pe cât de important, pe atât de firesc: faptul că miracolele există, și că „€œtehnologia” lor ține în bună măsură de noi.

 În 1865, Jules Verne își imagina și publica De la Pământ la Lună. 103 ani mai târziu, în 1968, de Crăciun,  misiunea Apollo 8 ajungea pe orbita lunii. 104 ani mai târziu, pe 20 iulie 1969,  Neil Armstrong și Buzz Aldrin ( Michael Collins la bordul modulului spațial) aselenizau. Cine ar fi crezut că un vis născut într-o vreme când oamenii erau încă ținuiți la sol , căci avionul nu-l cunoșteau, se va împlini peste numai o sută de ani? Păi puțini, dar destui. Destui au crezut, chiar dacă părea imposibil. Lor , vizionarilor și visătorilor cu credința în om și potențialul lui, în ascendența și transcendența lui spirituală permanentă, de neoprit, le datorăm acest fel de miracole. Și multă recunoștință. De la ei ar merita să învățam ‘€œtehnologia” miracolelor în viața noastră cotidiană. Măcar puțin. Pentru ei și în cinstea lor  – dacă pentru noi nu mai suntem în stare – ar merita să ne oprim din când în când din micimile și împotmolirile noastre personale și să ne integrăm în lumea largă, de dincolo de cerurile la care ne uităm. Să ne oprim din văicareli, acreli, cinisme, dezamăgiri și frustrări. Din furii, revolte și ciondăneli perdante, sterile, și să ne amintim că stă în puterea noastră să ne ridicăm deasupra și dincolo de ele, efectiv și practic, nu metaforic. Exact cum s-au ridicat alții, deși părea imposibil, de la Pământ la Cer.

 Desigur, nu putem fi cu toții cercetători la NASA sau astronauți – deși, într-o bună zi, ultima variantă ar putea deveni o necesitate :). Sigur că nu ne-am născut toți cu vocația de mari vizionari și temerari. Dar o sămânță de transcendență spirituală avem cu toții  în genele noastre oamenești, pentru că așa am fost creați ; nu suntem un accident evoluționist. Și sunt convinsă că toți avem vise și miracole mai mititele și personale la care să aspirăm  îndreptățit , și către care avem oblilgatia individuală să ne îndreptăm. Cu efort și perseverență. Numai să  vrem….

Da , știu, pare complicat să-ți împlinești unele vise. Uneori imposibil. Plus trăim în secolul depresiei și al utopiilor eșuate, al psihoterapiei și abandonului în drog, secol în care visele și miracolele sunt abordate circumspect, cu neîncredere. Totuși, fără ele ,  fără viziuni, vise și contra-utopii, singurele care ne-au adus aici, într-un viitor absolut fascinant față de epoca de piatră, viitor de care prea mult ne temem, prea mult ne plângem și pe care prea puțin îl apreciem, nu vom mai fi și nu vom mai deveni NIMIC. Iar mie NIMIC nu mi se pare un viitor acceptabil. Nu mi se pare acceptabil să ne batem joc de evoluția și progresele miilor de generații de homo sapiens ( peste 2500), de eforturile, sacrificiile și credințele lor, care ne-au adus până aici. Da. Peste 2500 de generații și cca 200 de mii de ani i-au trebuit omului inteligent ca să transforme lumea și viața în ceea ce suntem și trăim azi, noi, aici. Să devii capătul și eșecul unui drum greu și neterminat, de 200 de mii de ani, mi se pare o blasfemie. Mai ales că, oricât ne plângem și oricât ne doare sau nemulțumește cotidianul, noi, acum, trăim din ce în ce mai comod și mai mult decât antecesorii noștri.

Prin urmare, n-avem doar dreptul, ci  și datoria indiscutabilă și individuală ( nu doar ca rasă) să tindem către, și să înfăptuim  noi miracole. Cum? Păi la fel ca aceia dinaintea noastră, de la care suntem datori să învățam curajul, perseverența, efortul, conștiința morală, responsabilitatea, respectul pentru viața noastră, altruismul, speranța, visarea și  credința în miezul bun al omului și-n motorul oricărei evoluții și transcendente spirituale – a se citi Dumnezeu. Pentru că asta-i combinația care alcătuiește “tehnologia” miracolelor. Ei da … știu, pare greu. Teoria-i simplă. Practica ne omoară.  Dar fără practica asta a înfăptuirii evoluției, din miracol în miracol, să nu uităm că nu ne-am fi ridicat niciodată de facto, la Cer. N-am avea curent electric sau telefon. Nici transmisiuni televizate, harta dinamică a Terrei, internet prin satelit sau GPS. Încă ne-am încălța în opinci sau îmbrăca în piei de animale. Am măsura ceasurile după soare, cu un băț înfipt în pământ.  Fără miracolul aspirinei sau al penicilinei am muri cu succes dintr-o măsea cariată și-o durere/infecție mai zdravănă. Am face în continuare 2 luni cu trăsura de la București la Paris, nu 3 ore cu avionul. Și am trăi, cu mult noroc, cel mult 30-40 de ani. O parte din omenire încă mai trăiește atât și așa.  Nu e în regulă.  Iar noi ar trebui să fim mai recunoscători și mai respectuoși față de „€œpuținul” €“ (enorm de fapt)  de care, prin efortul și curajul strămoșilor sau oamenilor de  lângă  noi, beneficiem.

La toate astea m-a făcut să mă gândesc plecarea dintre noi a lui Neil Armstrong. Și la fratele meu mai mare, cu care, când eram copii, stăteam seara în curte și numărăm stelele cu atlasul geografic în brațe. De la el am învățat despre zbor, avioane, astronauți și … „tehnologia” miracolelor mari sau mici, înfăptuite de oameni, cu trudă, speranță și multă credință în Dumnezeu și în viitorul lor.

Mi-aș dori să învățam toți. Și să fim mai puțin depresivi, furioși, văicariciosi, și mai autentic recunoscători pentru ce suntem și pentru ce avem.

În încheiere un filmuleț scurt, de 5 minute, care sper să vă așeze puțin pe gânduri . Pe aceste gânduri. Mult succes va doresc tuturor.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: