Ioana Hincu

Archive for Octombrie 2012|Monthly archive page

Logical song – traducerea

In certitudini on Octombrie 28, 2012 at 6:18 pm

S-au născut niște dezbateri ( interesante) pornind de la articolul ( €œ”cântecul”) precedent. Posibil să se mai ivească. Așa că, deși nu doream inițial, mi-am dat seama că, spre știință și înțelegere ( corectă) ar trebui totuși, să și traduc. Nu-s traducătoare de profesie, deci cer iertare pentru lipsa de ritm/metru/rimă. Dar importante în cazul de față rămân muzica ( unde, din fericire :)Š, n-am de ce interveni) și sensul ( aici fac și eu ce pot).

Cântec logic  

Când eram tânăr, părea că viața e minunată, un miracol, era frumoasă, magică,
Și toate păsările de prin copaci parcă ar fi cântat atât de fericit, vesel, jucăuș, veghind asupra mea,
Însă mai apoi m-au trimis ( alungat) să învăț cum să fiu rezonabil, logic, responsabil, practic
Și mi-au arătat o lume în care puteam fi de încredere, clinic, intelectual, cinic.

Sunt momente când toată lumea e adormită,
Si întrebările merg prea adânc pentru un om atât de simplu că mine.
N-ați vrea, vă rog, vă rog să-mi spuneți ce-am învățat,
Știu că sună absurd, dar vă rog spuneți-mi cine sunt.

Acum vin și zic, ai grijă ce spui, acum te numim radical, liberal, fanatic, criminal,
N-ai vrea să te înrolezi, am vrea să te simți acceptabil, respectabil, prezentabil, legumă.

Dar noaptea, când toată lumea doarme,
Întrebările merg atât de adânc pentru un om atât de simplu ca mine,
N-ați vrea vă rog, vă rog să-mi spuneți cine sunt … cine sunt …
Însă gândesc atât de logic,
Devine incredibil 🙂

Ei, cam Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Logical song. Cântecul logicii brutale a lumii

In spaime on Octombrie 28, 2012 at 1:08 am

 Cu gândul la Ducu, Ara, Simona și cei din generația lor

Prolog

Îmi pare rău pentru nevorbitorii de limbă engleză. Astăzi mai mult de titlu, n-am chef să traduc. Poate altădată. Mâine. Poimâine. „€œCântecul logic” se cheamă. Și merită ascultat notă cu notă, dar și cuvânt cu cuvânt. În acest sens, cine n-a apucat să învețe limba engleză, poate-ar fi timpul. Zău; acu’ dacă tot aveți internet, ar fi timpul să învățați bine engleză, poate așa îl folosiți mai amplu și mai corect; și poate luați un pic mai ușor și bacul – bacalaureatul adică, nu barca pe valuri; măcar proba de limbă străină.

De ce scriu azi despre Logical song?

Pentru că se înscrie și acum, ca și atunci (peste 30 de ani de când a fost compus), în logica actuală și brutală a lumii.

Am crescut cu cântecul ăsta. Eu la școala generală, frate-meu la facultate. În 1980, când a luat Grammy-ul, în România doar la radio (Vocea Americii sau Europa liberă) se putea asculta. Se auzea ca naiba, cu paraziți, pe unde scurte. Pe disc am pus mâna de abia peste un an (la medicină erau studenți străini; frate-meu, Ducu/Alexandru, intrase la medicină; e bine să ai un frate mai mare).

Am crescut cu cântecul ăsta pe care, în ciuda aparențelor și a vârstei fragede (n-aveam buletin, ci doar vreo 12 ani) jur că-l înțelegeam cuvânt cu cuvânt, sens cu sens. Cine spune că un copil sau adolescent nu înțelege lumea, mai ales când se naște într-o lume împotriva ei și a lui (eu m-am născut în dictatură comunistă) se înșeală amarnic. Mulți dintre noi Citește restul acestei intrări »

Ce vom crede, aceea va fi

In certitudini on Octombrie 27, 2012 at 7:24 pm

Nu cred în fatalitatea absolută și nici în predestinarea imbatabilă. Cred în cooperarea dintre noi, îngerii noștri și Dumnezeu. Cred că prin forța credințelor și alegerilor noastre, ale fiecăruia , dar și împreună, orice destin poate fi modelat, remodelat, ba chiar învins. Nu suntem sclavii nici unui destin. Decât dacă ne încăpățânam a crede în lucruri greșite. Sau în nimic. Să nu crezi în nimic: ăsta da destin nimicitor!

Nu cred în abandon și nici în acceptarea pasivă a sorții. Cred în nesincronizări și disonanțe firești. În erori (omenești) și deviații ( inevitabile). Se întâmplă. Și mai cred că atâta timp cât ai viață, doar timpul nu se poate recupera. Timpul,  singura fatalitate cu care, alături de moarte, n-avem încotro și trebuie să ne împăcăm. În rest? Orice se poate lua de la capăt. La fel. Sau altfel.

Nu cred în penitența formală și nici în trocuri ritualice cu divinitatea: fac cinci mătănii , patru fapte bune, țin post două zile pe săptămâna, mă dau de trei ori cu capul de-o icoană și  primesc în schimb izbăvirea de păcate, de responsabilitate și, eventual, împlinirea miraculoasă a vreunui deziderat sau vis. Cred că iertarea și împlinirea au temeiuri și mecanisme mult, mult mai adânci.

Nu cred în intervenția divină nechemată, unilaterală și discreționară. Cred că Dumnezeu acționează și se bazează pe noi în egala măsură în care Citește restul acestei intrări »

Lozinci periculoase și circ fără pâine.

In spaime on Octombrie 23, 2012 at 9:24 pm

Motto: Cu furia maselor e mai bine să nu te joci

Mă bucur că dl. Antonescu Crin ( șef de partid liberal și șef de senat românesc) nu are elocința și talentul oratoric ale lui Adolf Hitler. Mă bucur că nu poartă nici uniformă militară . Mă bucur de diferențe  pentru că are momente când aduce puțin cu celebrul ( n-ar mai fi fost) personaj de tragică amintire. Mai ales când vorbește pe stadioane. Are ceva din entuziasmul lui pătimaș. Ceva… Nu prea mult, slavă Domnului, de aia mă bucur.

Mă bucur că domnul Antonescu (Crin) nu poate fi luat prea în serios ( așa cum Adolf Hitler era) în discursurile lui naționalist-izolaționiste. E prea vesel. Prea vioi. Prea pupăcios cu membrii de partid. Atitudinea sa nu cadrează cu tema. Hitler era mai dramatic. Mai serios. Avea mai multă prestanță în demența lui. Și era un orator mult mai însuflețitor și convingător ( discursurile lui erau mult mai bine gândite/scrise). N-ar mai fi fost … fir’ar mama lui.

Mă bucur că domnul Antonescu îl are ca partener și co-președinte de coaliție pe Victor Ponta care are alură și mimică de personaj de desen animat (bine i-au zis unii Mickey Mouse) și mentalitate de Pinocchio (  la cât minte …). Asta-i știrbește suplimentar din credibilitate / autoritate. Insha’Allah!

Mă bucur că Citește restul acestei intrări »

Duel. Pe o temă simplă și nemuritoare.

In Dubii on Octombrie 15, 2012 at 3:22 am

 Schopenhauer versus Benedetti despre iubire.

Trebuia să fie altfel, cu totul altfel, scrierea asta. Trebuia să conțină mai mult gândurile mele despre duelul lor și mai puțin pe ale lor. Vroiam să vă rog să nu-l citiți pe Schopenhauer la frageda tinerețe, cel puțin nu când vorbește despre femei și amor ( eu am comis greșeala; de nervi era să devin feministă). Sau, dacă o faceți, să-l iertați și să nu-l luați prea în serios. Vroiam să vă rog ca atunci când îi citiți ( la orice vârstă) pe filosofi despre iubire, cu puține abateri de la regulă … să-i credeți mai degrabă pe poeți și pe scriitori. Vroiam să vă rog ca, în general, orice scriere științifică sau rațională citiți despre amor, să vă amintiți ce spunea Michel de Montaigne : “câte lucruri consideram ieri ca fiind obiect ale credinței și azi  le povestim ca fabule …”

Multe aș fi vrut să scriu acum. Cu totul altfel. Dar m-am oprit, prudent, și-am râs ( de mine) pentru că mi-am adus aminte că, la fel ca Borges, cred în nemurirea istorică și invincibilă, nu a noastră, ci a tuturor urmelor pe care le lăsăm.  “[…]Țin să vă spun că eu cred în nemurire; nu în nemurirea personală, ci în cea cosmică. Vom continua să fim nemuritori; dincolo de moartea trupească și de memoria noastră rămân Citește restul acestei intrări »

Raiul ar trebui depolitizat

In Dubii on Octombrie 2, 2012 at 5:45 pm

Când amesteci religia cu politica, n-o spiritualizezi pe cea din urmă, ci riști să laicizezi religia și să-l compromiți în capul omului chiar pe Dumnezeu. Așa cred eu.

Pe vremea când monarhiile nu erau constituționale, ci de drept divin, absolutiste, discreționare, iar democrația  o biată utopie nepracticată, care cum ajungea să conducă vreun regat, un imperiu sau o țărișoară, se juca de-a Dumnezeu.

Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Cel puțin pe alocuri. Au apărut constituții, democrații mai mult sau mai puțin reușite și funcționale , popoarele se autoguvernează ( sau măcar încearcă) prin majoritatea democratic aleasă a reprezentanților lor, iar religiile au luat distanță instituțional față de organizarea statală ( mai puțin în Islam).  Așa mi s-a părut. Zic mi s-a părut, pentru că,  iată, observ că până și-n lumea civilizată, politica ( practic, laică) nu prididește să se joace de-a religia, pro sau contra, în numele sau împotriva lui Dumnezeu. Rol pe care și-l dispută în varii feluri.

Desigur,  pentru cine mai are bun simț și oleacă de minte, nu-i o supriză. E doar  forma în care unii politicienii  își dau în stambă în lipsă de proiecte, idei și subiecte viabile ( spre exemplu Elena Udrea, în campanie, a finanțat cruci). Clasic. Strâng voturi. Fără scrupule, fără limite, fără rușine, fără conștiință morală și, de fapt, fără vreun oarecare crez. Stângiști sau centriști, se pretind  deținătorii adevărurilor și căii absolute, și promit, fără rețineri, raiul pe pământ, și nu se sfiesc în acest sens să finanțeze biserici sau să pupe cruci. Dacă n-ar fi arogant si nociv, are putea fi chiar amuzant. Mă rog…

Cam la fel stă treaba și cu Citește restul acestei intrări »