Ioana Hincu

Raiul ar trebui depolitizat

In Dubii on Octombrie 2, 2012 at 5:45 pm

Când amesteci religia cu politica, n-o spiritualizezi pe cea din urmă, ci riști să laicizezi religia și să-l compromiți în capul omului chiar pe Dumnezeu. Așa cred eu.

Pe vremea când monarhiile nu erau constituționale, ci de drept divin, absolutiste, discreționare, iar democrația  o biată utopie nepracticată, care cum ajungea să conducă vreun regat, un imperiu sau o țărișoară, se juca de-a Dumnezeu.

Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Cel puțin pe alocuri. Au apărut constituții, democrații mai mult sau mai puțin reușite și funcționale , popoarele se autoguvernează ( sau măcar încearcă) prin majoritatea democratic aleasă a reprezentanților lor, iar religiile au luat distanță instituțional față de organizarea statală ( mai puțin în Islam).  Așa mi s-a părut. Zic mi s-a părut, pentru că,  iată, observ că până și-n lumea civilizată, politica ( practic, laică) nu prididește să se joace de-a religia, pro sau contra, în numele sau împotriva lui Dumnezeu. Rol pe care și-l dispută în varii feluri.

Desigur,  pentru cine mai are bun simț și oleacă de minte, nu-i o supriză. E doar  forma în care unii politicienii  își dau în stambă în lipsă de proiecte, idei și subiecte viabile ( spre exemplu Elena Udrea, în campanie, a finanțat cruci). Clasic. Strâng voturi. Fără scrupule, fără limite, fără rușine, fără conștiință morală și, de fapt, fără vreun oarecare crez. Stângiști sau centriști, se pretind  deținătorii adevărurilor și căii absolute, și promit, fără rețineri, raiul pe pământ, și nu se sfiesc în acest sens să finanțeze biserici sau să pupe cruci. Dacă n-ar fi arogant si nociv, are putea fi chiar amuzant. Mă rog…

Cam la fel stă treaba și cu religiile și instituțiile lor reprezentative. Hai, să nu ne mai ascundem după deget: și cele din urmă au devenit instituții prea puțin spiritualizate (superficial ritualice) și prea adânc politizate for the people , by the people, and with the people, of course.

Iar diferența de căpătâi dintre biserici și partide rămâne, până la urmă, doar aceea că primele prin mai marii lor și-au arogat consecvent dreptul exclusiv de reprezentare și mandatul privilegiat de la Zeu.

Nenorocirea e că  din toată disputa asta publică, prea publică, prea indiscretă, prea arogantă și profund nefirească pe religie, stat, rai și Dumnezeu, până la urmă cu toții pierdem. Și, iată, ca reacție și in contrapartidă,  câștigă teren deconstructivismul, lipsa de repere morale, spirituale, perene, profunde, câștigă cinismul, indignarea sterilă, rebeliunea masivă și fără rost, neîncrederea în modele, defetismul și lehamitea față propriul nostru prezent aparent fără  viitor. Câștigă tot felul de curente politice sau  civice ( multe ONGuri  asta urmăresc), așa-zis militant progresiste, de orientare ateist-materialist- leninist – marxistă, care , în numele evoluției și bunăstării civice și sociale, pretind că omul nou trebuie eliberat de sub a€”tirania” oricăror religii sau credințe mistice. Că omul actual nu mai are a crede decât în propria sa mortalitate, în propriile slăbiciuni, neputințe și finitudini. Vorba unui amic cinic și nefericit: din viață te alegi cu ce bagi în gură și în …rimează și   mă jenez să-l citez ; continuați dumneavoastră. Nu-i în regulă. Nu-i a bună. Dacă  la carne,  stomac, bunuri materiale și reproducerea speciei ne  limităm orizontul spiritual, iar religia nu mai pătrunde în spiritul nostru și se oprește la  nivel de festival – ritual, apăi involuția ne este ca și garantată: ne întoarcem de bună voie și nesiliți de nimeni la stadiul de barbari sau neanderthali. Suntem pe această cale. E o realitate în plină desfășurare.

Si se întâmplă, zic eu, și pentru că atunci când amesteci religia cu politica, iese prost. Se întâmplă exact ca-n exemplul pedagogic ( nu-mi aparține) al celor doua pahare. Unul cu apă,  celălalt cu lapte. Dacă în cazul nostru religia și credința sunt paharul cu apă – lichid limpede și curat – iar politica e paharul cu lapte – opac – când torni puțină politică laptoasă în primul pahar, apa nu va mai fi limpede, ci tulbure. Si reversul operațiunii e valabil: oricâtă apă torni in lapte, tot nu va fi cristal. Tocmai de aceea mie amestecul ăsta mi se pare periculos și deranjant. Deranj curat. Deranj serios și confuzie majoră. Prea multe valori amestecate, prea multe axiome denaturate, prea mulți falși idoli, falși profeți, false dogme și subțiri teorii.

Salvarea? Cred că stă, ca întotdeauna, în limite și în bunul simț. În limite clare. Și cred că una din ele ar trebui să fie aici. La lucrurile care există dincolo și peste noi, indiferent ce zic sau cred unii sau alții. La lucrurile pe care nu le cunoaștem, ci de abia le pipăim, dar le intuim. La lucrurile care SUNT, cu sau fără voia și înțelegerea noastră, dar pe care, deocamdată, nici măcar nu le știm silabisi .

Sunt lucruri de la care politicile publice ar trebui să se abțină. Să nu le atingă. Religia și raiul ar trebui incluse aici. Politicienii ar trebui să-și vadă de treaba lor ( care e laică și pragmatică) și să se abțină de la a le folosi de propagandă. Nu de frică, nici de rușine, și nici din lipsă de credință în Dumnezeu (dimpotrivă). Ci ca să nu compromită lucruri atât de importante si de prețioase pentru noi toți. Ca să nu mai dea greș. Nu de alta, dar nici un om politic n-a putut și nu va putea livra vreodată  raiul. Ci, cel mult, premisele unei lumi perfectibile și ceva mai bune, în care fiecare individ să fie suficient de liber să-și trăiască viața și să-și caute fericirea – adică să-și contruiasca propriul paradis. Ar trebui să se limiteze la a recunoaste că omul nu-i zeu, că toti suntem și vom rămane One huge planetary nation under God,  și la a apăra sau stabili legi simple, clare, lumești, pe valori care da, se pot suprapune cu cele ale autenticelor religii care îl pun pe om în acord cu Dumnezeu. Cu asta trebuie să se ocupe politica – activitate prin definiție practică si eminamente supusă greșelii.

Societatea civilă și instituțiile ei ar trebui manifesteși ea  niște rețineri cu privire la religii, biserici si paradis ( aud că într-un acces de tulburare psihică sau de umor prost, că nu pot să-i spun altfel, un binecunoscut ziarist și ONGist de la noi, a propus ca sloganul Jos Băsescu! să fie înlocuit cu Jos Dumnezeu! nice…).

Iar cultele religioase ar trebui să mai cedeze din exclusivitatea pretinsului lor mandat divin ( Divinitatea e una pentru noi toți)   și să contemple cu ceva mai multă deschidere și modestie și înăuntrul lor, dar și la cer . Căci doar așa, umil, curat și simplu, îl pot întemeia corect în sufletul omului pe Dumnezeu.

Biserica prea a abandonat modestia. Politicienii și liderii activi și notorii ai societății civile la fel.

De asta cred ( chiar cred) că raiul ar trebui lăsat în pace, depolitizat și dezinstituționalizat urgent. La fel și șefia lui, deținută (cel puțin în teorie) de Marele Arhitect. Creatorul. Proiectantul Universal. Începutul și Sfârșitul tuturor lucrurilor. Sau, pentru că n-are chip si trup (  deși ființează omnipotent și omniprezent), prin urmare nici identitate (nume ii dăm pentru rigoarea comunicării, când nu  comunicăm prin tăceri),  spuneți-i  dumneavoastră în gând cum vreți. Dar orice nume i-ați da, ar trebui deopotrivă lăsat în pace de partide si ONGuri.  Raiul și relația omului cu  divinitatea ( inerentă și inevitabilă chiar și pentru cei mai înverșunați atei) sunt chestiuni prea  intime și prea personale ca să intri cu bocancii instituționali în ele, să le politizezi sau desființezi.  Nimeni n-are și nici n-ar trebui să pretindă monopol asupra spiritului omenesc sau asupra celor în care, intim și profund, cred eu. Și chiar cred.  Și nu doar eu. Și nu doar aici. Ci cam peste tot în lume. Ar trebui să existe o limită. Nu există.

De asta vin și zic:  cred că politicienilor, analiștilor, ONGistilor și ideologilor de pretutindeni, nu doar de pe la noi , credincioși, religioși, bigoți, agnostici sau atei, ar trebui să li se aducă aminte că Dumnezeu, care nu e o instituție și care  există indiferent ce cred sau declară ei, dacă ar semăna cu noi, ar râde cu gura până la urechi si de felul in care si-L tot dispută: a fost, n-a fost, cum, cine, unde si de partea cui e.  Și ar mai trebui să ne aducem cu totii aminte că, din păcate, când zeii râd, nu e chiar vesel. De regulă se clatină civilizații, tremură viitorul și sar scântei.

Anunțuri
  1. Dumnezeu este fiinta. Este izvorul vietii, dar desi nu este trup pentru care ramane ascuns perceptiei noastre naturale, El este duh, puntea de comunicare fiind credinta.
    „To lose your faith” e ca și cum am taia cordonul ombilical prin care ne vine viata.
    O zi buna and keep your faith! 🙂
    Carmen

    • 🙂 eu mi-o pastrez. Nu eu am problema asta. Altii si-o pierd ( din ce in ce mai multi) daca mai amestecam mult lucrurile. Ca de exemplu religia/credinta cu politica. Asa cred eu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: