Ioana Hincu

Duel. Pe o temă simplă și nemuritoare.

In Dubii on Octombrie 15, 2012 at 3:22 am

 Schopenhauer versus Benedetti despre iubire.

Trebuia să fie altfel, cu totul altfel, scrierea asta. Trebuia să conțină mai mult gândurile mele despre duelul lor și mai puțin pe ale lor. Vroiam să vă rog să nu-l citiți pe Schopenhauer la frageda tinerețe, cel puțin nu când vorbește despre femei și amor ( eu am comis greșeala; de nervi era să devin feministă). Sau, dacă o faceți, să-l iertați și să nu-l luați prea în serios. Vroiam să vă rog ca atunci când îi citiți ( la orice vârstă) pe filosofi despre iubire, cu puține abateri de la regulă … să-i credeți mai degrabă pe poeți și pe scriitori. Vroiam să vă rog ca, în general, orice scriere științifică sau rațională citiți despre amor, să vă amintiți ce spunea Michel de Montaigne : “câte lucruri consideram ieri ca fiind obiect ale credinței și azi  le povestim ca fabule …”

Multe aș fi vrut să scriu acum. Cu totul altfel. Dar m-am oprit, prudent, și-am râs ( de mine) pentru că mi-am adus aminte că, la fel ca Borges, cred în nemurirea istorică și invincibilă, nu a noastră, ci a tuturor urmelor pe care le lăsăm.  “[…]Țin să vă spun că eu cred în nemurire; nu în nemurirea personală, ci în cea cosmică. Vom continua să fim nemuritori; dincolo de moartea trupească și de memoria noastră rămân faptele noastre, actele noastre, atitudinile noastre, un minunat crâmpei al istoriei universale, chiar dacă noi nu știm aceasta și e mai bine să n-o știm.” Jorge Luis Borges ( Nemurirea – 5 iunie 1978). Prin urmare , de la mine ( cine sunt eu?), m-am hotărât să nu spun azi mai nimic. În schimb, să vă ofer câteva crâmpeie ( puține) dintr-un duel scurt însă nemuritor pe care îl câștigă … cine vreți voi. Alegerea vă aparține.  Eu am ales demult și separat de voi.

Arthur Schopenhauer despre iubire:

Dragostea nu este decât voinţa de supravieţuire a speciei, necesitatea de perpetuare în dauna iluziilor şi bucuriilor efemere pe care omul le simte.”  (Viața, amorul și moartea – așa s-a tradus la noi)  “De fapt dragostea este o iluzie ca oricare alta; ea îl va împinge pe om în a-şi sacrifica tot ceea ce el posedă în lume doar pentru a obţine pe această femeie, care în realitate nu-l va satisface cu nimic mai mult decât o poate face oricare alta.” ( Metafizica iubirii).

Pe scurt, pentru Schopenhauer, dragostea e himeră, iluzie efemeră, trucul și înșelăciunea naturii, necesară procreerii și perpetuării speciei. Atât. În afară de, poate, suferințele pricinuite de amor – despre care spunea că pentru mulți oameni este calea sigură spre suicid sau casa de nebuni. În afara procreerii el nu vedea nici un alt beneficiu sau vreo bucurie în iubirea romantică.  Deh, era teuton.

În contrapartidă, Mario Benedetti, în prologul antologiei sale de poezie intitulată ( ca parafrază la opera lui Schopenhauer) „Iubirea, femeile și viața” ( El amor, las mujeres y la vida), antologie pe care o prefața cu doua vorbe, culmea, tot ale lui Schopenuhauer ( respectiv „Dragostea este compensarea morții; corelativul său esențial”), scria așa:

“De când, în îndepărtata mea adolescență, m-am confruntat cu Dragostea, femeile și moartea, pe atunci cartea cea mai populară a filosofului Arthur Schopenhauer ( 1788-1860), am intrat în contradicție cu subtila propunere pe care o sugerau cele trei cuvinte din acel titlu. Și chiar dacă filosoful din Danzig s-a îngrijit să trateze fiecare termen separat, era evident că pesimismul sau încăpățânat, prin introducerea celor trei enunțuri în același sac, le transforma în ingredientele misoginismului său de nestins. Este cert că multe dintre atacurile lui Schopenhauer contra femeii și primele și timidele sale tentative de independență, se înscriau într-o prejudecată generalizată a acelui loc și a acelui timp, prejudecată care cu siguranță nu cuprindea doar bărbații, ci și femeile.

 Zilele astea am recitit întreaga carte, cu ochi cu aproape 60 de ani mai bătrâni și, în ciuda faptului că am situat-o – acum conștient – în mediul său temporal, am experimentat din nou acea veche senzație de respingere. Iubirea este unul dintre elementele emblematice ale vieții. Scurtă sau extinsă, spontană sau minuțios construită, este într-o oarecare măsură apogeul relațiilor umane. În mod curios, chiar și în controversata sa operă, Shopenhauer nu poate evita o constantă plină de speranță: ” iubirea este compensația morții; corelativul său esențial.” Am salvat-o că epigraf al acestei antologii. Nu merita oare arătat că, până și într-un caracter atât de nesociabil sexual ca cel al acestui autor teuton, dragostea este unicul element care servește pentru a înfrunta moartea?”

După care, cu blândețea lui înțeleaptă, Benedetti a continuat să scrie proză sau astfel de poezii ca Nu renunța  ( No te rindas):

Nu renunța, încă ai timp

 Să ajungi și să începi din nou,

 Să-ți accepți umbrele, să-ți îngropi fricile

 Să te eliberezi de balast, să-ți reiei zborul.

 Nu te preda căci asta e viața,

 Continuarea călătoriei,

 Urmărirea viselor,

 Desferecarea timpului,

 Inlăturarea molozului și dezvelirea cerului.

 Nu capitula, te rog nu ceda,

 Chiar dacă frigul arde,

 Chiar dacă frica mușcă,

 Chiar dacă soarele se ascunde și vântul tace,

 Încă există foc în inima ta,

 Încă e viață în visele tale,

 Pentru că viața e a ta și a ta e dorința,

 Pentru că ai dorit-o și pentru că eu te doresc.

 Pentru că există vinul și iubirea, e cert,

 Pentru că nu există răni pe care timpul să nu le vindece,[…]

 Nu te preda, te rog nu ceda,

 Chiar dacă frigul arde,

 Chiar dacă frica mușcă,

 Chiar dacă soarele apune și vântul tace,

 Încă există foc în sufletul tău,

 Încă există viață în visele tale,

 Pentru că fiecare zi e un început,

 Pentru că ăsta e ceasul și cel mai bun moment,

 Pentru că nu ești singură

 Căci eu te iubesc.

Știu, nu-i onest duelul. Nu-i egală măsura. Însă între filosofie și poezie ( ambele nemuritoare), între rațiune și simțire  (ambele omenești), duelul se desfășoară perpetuu, și se câștigă pe rând. Eu cred însă că, măcar  pe tema iubirii,  mai bine n-ar exista duel. Pentru că, finalmente, vorba cântecului de mai jos ( Querer- Francesca Gagnon din coloana sonoră a celebrului spectacol Alegria al la fel de celebrului Cirque du Soleil): el regalo que nos da el amor es la vida ( cadoul pe care ni-l face dragostea e viața).

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: