Ioana Hincu

Ce vom crede, aceea va fi

In certitudini on Octombrie 27, 2012 at 7:24 pm

Nu cred în fatalitatea absolută și nici în predestinarea imbatabilă. Cred în cooperarea dintre noi, îngerii noștri și Dumnezeu. Cred că prin forța credințelor și alegerilor noastre, ale fiecăruia , dar și împreună, orice destin poate fi modelat, remodelat, ba chiar învins. Nu suntem sclavii nici unui destin. Decât dacă ne încăpățânam a crede în lucruri greșite. Sau în nimic. Să nu crezi în nimic: ăsta da destin nimicitor!

Nu cred în abandon și nici în acceptarea pasivă a sorții. Cred în nesincronizări și disonanțe firești. În erori (omenești) și deviații ( inevitabile). Se întâmplă. Și mai cred că atâta timp cât ai viață, doar timpul nu se poate recupera. Timpul,  singura fatalitate cu care, alături de moarte, n-avem încotro și trebuie să ne împăcăm. În rest? Orice se poate lua de la capăt. La fel. Sau altfel.

Nu cred în penitența formală și nici în trocuri ritualice cu divinitatea: fac cinci mătănii , patru fapte bune, țin post două zile pe săptămâna, mă dau de trei ori cu capul de-o icoană și  primesc în schimb izbăvirea de păcate, de responsabilitate și, eventual, împlinirea miraculoasă a vreunui deziderat sau vis. Cred că iertarea și împlinirea au temeiuri și mecanisme mult, mult mai adânci.

Nu cred în intervenția divină nechemată, unilaterală și discreționară. Cred că Dumnezeu acționează și se bazează pe noi în egala măsură în care ne bazăm noi pe El. Cred că responsabilitățile și misiunile sunt împărțite. Beneficiile și erorile la fel.

Cred în schimb în acțiune și reacțiune, în echilibre si dezechilibre, în forța gândului, nu doar a faptei, în puterea de a influența ordinea tuturor lucrurilor intime sau exterioare, prin eliberarea sau reprimarea  oricărui simplu și autentic sentiment, rău sau bun. Și mai cred că acceptarea complet pasivă a oricărui destin, fie el fericit sau nefericit, e o trădare în sine, o irosire vegetativă a forței creatoare și eliberatoare  cu care spiritul omenesc a fost dăruit.

Bazându-mă pe aceste credințe (simple) și necredințe (la fel de puțin complicate) gândesc că nimeni -€“ nici un om , nici o relație, nici o familie, nici o comunitate, nici un popor -€“ nu e sclavul nici unui destin, fără șansă sau  posibilitate de schimbare. Decât dacă în loc de actor în propria-i viață rămâne spectator; dacă în loc să-și croiască permanent și viu existența, preferă să trăiască inerțial sau mort (da, sunt existențe mai mult moarte, decât vii). Asta nu mai e mâna destinului și nici intervenție divină. E o alegere și ne aparține. Răspunderea pentru consecințele ei ,  la fel.

Bazându-mă pe aceste credințe (simple) și necredințe (nu tocmai complicate) închei: nu suntem cel mai rău sau cel mai nefericit popor din lume. Nu avem cel mai nenorocit destin (chiar dacă-i greu). Și dacă așa pare câteodată, e pentru că uităm că multe, cele mai multe, depind încă de noi, nu doar de cei care fără drept, fără respect și fără vreo credința, încearcă să ne convingă că toate, inclusiv viețile noastre, depind de alții, de altceva, exterior, de cerul căzut sau nu peste noi, sau numai și numai de ei.

Nu cred într-un Dumnezeu intervenționist (vorba lui Nick Cave) în mod absolut, de capul lui și peste capetele noastre. Dar cred în omniprezența sa, în ordinea lui perfectă, universală și-n faptul că dacă ne sprijinim intim, cu adevărat pe Ordinea asta și unii pe ceilalți, ce vom vrea vom face să fie. Ce și cât vom crede, aceea va fi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: