Ioana Hincu

Archive for Decembrie 2012|Monthly archive page

Poveste de Crăciun. Începutul lumii dincolo de sfârșit

In Solutii on Decembrie 23, 2012 at 11:35 pm

Eram în anul doi de facultate. La cursul de etică generală mentor ne era Vasile Morar ( pe atunci conferențiar, actualmente profesor la Facultatea de Filosofie a Universității București). Spun mentor, pentru că nu titlul academic îl definea, ci vocația. Modest, răbdător și atent la toți. Despre morala creștină aveam nedumeriri. Lectura biblică, explicațiile ( subțiri) primite până atunci,  plus câte ceva din filosofi, nu fuseseră de ajuns ca să înțeleg. Să fim serioși, nici din lume și viață nu pricepeam mare lucru, deși, foarte tânără fiind, eram convinsă că știu. Sigur, ca la orice curs/seminar academic se nășteau dezbateri, întrebări, iar răspunsurile nu erau niciodată destule. Însă eu de acolo m-am ales cu primul răspuns-certitudine: creștinismul  este  religia iubirii de oameni, cu toată istoria lui zbuciumată, plină de abateri și erori de interpretare … creștinești. Răspunsul a trebuit să-l găsesc eu  așa te îndeamnă un profesor bun). Argumentele clare, simple, destule, prezentate logic și riguros științific, plus confirmarea, au venit de la Vasile Morar.

De douăzeci de ani mă tot țin să spun povestea asta la lume. Și uit. Pentru că a uita e un defect omenesc. Sau poate că nu-i venise vremea. Acum mi se pare că a venit. De ce?

Probabil  pentru că sunt lucruri care mi-au și m-au ajuns. De exemplu, faptul că-n  lumea încă liberă,  prosperă, creativă și pașnică, nebântuita de războaie, dictaturi și cataclisme sociale ( aflată la vestul lumii, nu la est), intelectuali de marcă abandonează rând pe rând ideile civilizatoare și cu adevărat progresiste ale gândirii creștine – temelia civilizației occidentale – și  se revoltă steril, deconstructiv, perdant, împotriva acestor idei care n-ar trebui  nici mistificate, nici schimbate, ci păstrate, tocmai fiindcă, paradoxal, ele le-au permis să trăiască și să se revolte liber acum. Ba unii chiar strigă jos Dumnezeu! și propun drept alternativă ateismul, materialismul și cinismul, adică noul (fals) progres. Iar o parte din mase, inevitabil, îi urmează fără să știe bine încotro și de ce.

Sau poate pentru că Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Binecuvântările libertății. Principii ignorate versus orori larg mediatizate.

In Solutii on Decembrie 19, 2012 at 9:52 pm

Cuvânt înainte:

Libertatea-i grea, dar prețioasă și necesară. Cei care se luptă  pentru ea ( inclusiv cei care au murit în decembrie 1989 pe la noi) au înțeles.  Ei știu că libertatea nu înseamnă doar dreptul de a avea bani mai mulți, Coca-cola și țigări americane. Au înțeles totodată că, fără libertate, nici pe astea nu le vom avea. Cred că e timpul să înțeleagă mai mulți.

Orori larg mediatizate

Mass-media internațională rostogolește de zile bune știri despre tragedia de la școala elementară din Connecticut-Newton- SUA. Un nebun a intrat cu o armă într-o școală americană și câteva zeci de persoane au fost rănite sau au murit. Inclusiv copii. Este pe cât de tragic ( pentru că tragic este), pe atât de senzațional. Iar senzaționalul ( CARE E SENZAȚIONAL PENTRU CĂ E EXCEPȚIE, NU REGULĂ) face audiență de la profesor doctor în științe, până la ultimul amărăștean. Mass-media din asta trăiește. Din audiență. De asta insistă pe senzațional, nu pe informații cu adevărat relevante ( educație, principii) care cică-s mai greu de digerat. Din păcate ultimele ( alea necaptivante) contează și sunt relevante. De ce? Păi hai să vedem:

Cât de relevantă este tragedia recentă pentru altcineva decât cei direct implicați – victime plus părinți, rude, prieteni și cunoscuți ai victimelor ? Cât de relevantă este pentru milioanele, ba cred că sutele de milioane de telespectatori? Din punct de vedere empatic și uman, desigur, poate fi, căci este concret și pe înțelesul tuturor. Dar ce relevanță are ca perspectivă asupra societății și libertății americane ( foarte hulite prin Europa) și ca principiu de funcționare al ei? Uite cât:

În conformitate cu ultimele date oficiale, populația Statelor Unite ale Americii numără peste 314 milioane de cetățeni și este în creștere ( pentru că ei fac copii mai mulți decât noi; cine știe, poate pentru că au de ce). Conform datelor din 2010, în SUA cca 300 de milioane de arme sunt deținute de civili, dintre care 100 de milioane sunt pistoale/revolvere ( hand-guns). Dacă tragedia respectivă ar fi relevantă la nivel de mase, Citește restul acestei intrări »

Sub vremuri sau deasupra?

In Dubii on Decembrie 16, 2012 at 1:49 am

Mă gândesc la cei care au murit în decembrie 1989, la cei care erau să moară, dar și la cei care vor trăi și muri degeaba dacă nu se vor trezi. Până la urmă, dacă te ridici sau nu deasupra vremurilor, dacă și în ce crezi , e o decizie personală. Cumva trebuie să alegi. Singur. Tu.

Pe vremea când era de la sine înțeles că viața-i grea, drepturile omului erau un privilegiu nemaipomenit de rar, iar psihoterapia nu devenise sport mondial, nimeni nu-și permitea să fie sub vremuri. Era așa : ori mergeai în pas cu ele sau te ridicai peste, ori mureai. De la rege până la opincă. Năvăleau dușmanii? Scoteai barda de sub pernă și te luptai.  Nimeni nu garanta nimănui că mai apucă ziua de mâine. Nici deținătorilor sau moștenitorilor de tronuri măcar ( care complotau și se asasinau între ei  frenetic). Ce drepturi, ce libertăți, ce asistentă socială, ce asigurare medicală, ce salariu sau pensie minim garantate de stat? Astea nici în stadiu de poveste nu erau.

Între timp (vreo câteva zeci de ani) lucrurile s-au mai schimbat. Spiritele s-au șubrezit, oamenii s-au lenevit și s-au obișnuit cu binele. Mai ales cu drepturile cu care s-au trezit la nas, fără să fi făcut nimic pentru ele ( au făcut alții inaintea lor).  Așteptările au crescut -“ ceea ce în principiu, nu e rău, ba chiar normal – doar că nu față de ei, ci de la  ceilalți. Nu-i în regulă. Parcă strămoșii noștri erau mai căliți și mai obișnuiți cu viața exact așa cum este. Adică grea. Parcă nu așteptau numai de la alții să-i ridice deasupra vremurilor. Se mai ridicau singuri. La noi s-a întâmplat ultima dată acum 22-23 de ani ( decembrie ’89, ianuarie, mai, iunie ’90). Si gata.

Acestea fiind spuse, mă gândesc dacă principiul după care uneori trebuie să-ți fie foarte greu, ca mai apoi să te trezesti si să faci singur să-ți fie bine,  va mai fi fiind valabil. Și pentru câți. 

 Mă întreb, pentru că Citește restul acestei intrări »

Despre popor, racile, anateme și responsabilități

In Solutii on Decembrie 14, 2012 at 2:25 am

Prolog: Oamenii trec, principiile rămân.

Ați văzut vreodată un meci de box? Doi indivizi își cară unul celuilalt pumni ( în cap, în gură, în burtă, pe unde apucă) pe durata limitată a unui meci. Uneori, meciul se termină înainte de vreme, pe bază de knock-out. Adică în urma unui pumn zdravăn și bine plasat în cap, cel care l-a încasat, cade la podea, și o vreme nu se mai ridică. Sigur, nu se moare ( decât rar) din knock-out. De regulă victima se dezmeticeste ( greu), se sprijină ( singur sau pe alții) și se ridică, deși învinsă. O vreme umblă pe trei cărări, amețită. Ei, uite așa suntem noi acum. În această fază a amețelii noastre naționale, unii înghit pasiv și pe nemestecate înfrângerea zdrobitoare ( a țării întregi, nu doar a unui partid sau a unei părți din populație, să fie clar), de către USL, alții sunt atât de amețiți că nici n-o înregistrează. Iar  învingătorii  și groparii viitorului nostru, desigur, se bucură ( ba sfidător, ba mai domol). Mulți însă, sunt supărați și înjură, mai ales la grămadă, diferite părți din popor. Sau mai degrabă pe tot. Ok. Dincolo de faptul că mi se pare firesc și că înțeleg supărarea ( supărată-s și eu, că doar n-am înnebunit să mă bucur), cred că momentul ar fi potrivit pentru niște clarificări. Utile, zic eu, ca principiu, și, mai ales, pentru viitor. Căci oameni-s trecători, dar principiile ( bune sau rele) rămân, și pe ele se ridică sau distrug societăți.

Clarificări în legătură cu relația popor-lideri-responsabilități

 1. Orice abordare gen „poporul e…” într-un fel sau altul, e fundamental greșită. Nici un popor din lumea asta nu este eminamente bun sau rău, inteligent sau prost, înțelept sau iresponsabil în  întregime . Poporul e cum e, ca orice popor. Adică amestecat, căci poporul este o sumă de indivizi. Indivizi care, nefiind nici clone, nici mașini, chiar dacă au câte ceva în comun ( limbă, teritoriu, obiceiuri), sunt teribil de diferiți.

2. Dacă ne interesează de ce suntem în knock-out național, dacă vrem să stabilim util cauzalități, responsabilități și vinovății, pentru ca mai apoi, eventual, să ne ridicăm, să ne revenim și să n-o mai încasăm altădată, corect ar fi să nu amestecăm categorii. În special, să nu amestecăm Citește restul acestei intrări »

Vești bune, liniștitoare, despre patrie și conservatori

In intre ras si plans on Decembrie 10, 2012 at 7:22 pm

Motto: Sculați și bucurați-vă: avem trei Românii la preț de una. Și sunt aceleași. DECI SUNTEM CONSERVATORI.

Prima veste bună e că nu suntem în criză. Nici economică, nici politică, nici instituțională. E bine. Hai, liniștiți-vă. Chiar vă rog. Sigur-sigur nu avem nicio criză. Pentru că altfel (eu, deși femeie, apelez frecvent la logică) nu-mi explic de unde liniștea ălora peste 10.5 milioane de români cu drept de vot, care nu s-au deranjat pe 9 decembrie 2012 până la secția de votare. Că viscol n-a  fost chiar peste tot. Sunt mai mulți decât cele 41,7 procente egal 7,58 milioane (așa a zis BEC despre prezența la vot) care s-au deplasat și au votat per total … cum i-a tăiat capul. Fraierilor! Nu trebuia să va deranjați deloc. Majoritatea populației adulte (adică peste 10,5 milioane) E BINE, ȘTIE MAI BINE, ȘI NU E ÎN CRIZĂ. Nu vă mai agitați. Înseamnă, logic, că nu-s probleme și că  avem viitor luminos.

A doua e că globul meu de cristal funcționează. Am zis și scris că pentru USL nu vor vota mai mulți decât asta vară. Adică 4,4 milioane.Am greșit puțin, la locale au fost vreo 4,5.  În fine, în zilele cu praf pe glob, cât pe ce să cred că vor vota cinci. Har domnului, n-a fost; era praf în ochi.

A treia e de departe cea mai bună. Este AUR CURAT: v-am mințit, n-am glob de cristal. Rezultatul era previzibil ( pentru orice român care-și cunoaște țara și neamul), ba chiar la mintea cocoșului. Desigur, nu a cocoșului chior. Ăștia suntem, în cifre și date istorice. Nu ne-am schimbat deloc. Ura! SUNTEM CONSERVATORI ! Avem (clasic) aceleași  trei Românii într-una:

– una mare, adormită și responsabilă foc (cele 10,5 milioane, care, cu responsabilitate dorm); noi mai încercam s-o trezim, dar nu-i ușor, căci somnu-i adânc,bun,recuperator.

– una mai mică, însă activă și care nu vrea cu niciun preț să se desprindă de trecutul tenebros (alea patru virgulă cinci); aici sper că e clar, degeaba încercăm, ei sunt mult mai hotărâți decât noi toți.

– și una mică, mică de tot Citește restul acestei intrări »

Pentru ca istoria neagră să nu se repete.

In spaime on Decembrie 7, 2012 at 1:33 am

 Puterea absolută corupe, nu vindecă sau limitează tentația și tendința către abuz. 

 Rețineți vă rog un lucru important și pe care prea puțin îl aud  rostit de presa românească acum, în campanie.  Presa ( cea mai mare parte) face scenarii cu privire la viitorul prim ministru, la eventualele coaliții post-electorale sau dezbate ( prost) competențele constituționale ale președintelui și cam atât. Ba unii chiar repetă că e mai puțin important dacă USL câștigă cu majoritate absolută (asta înseamnă  50% plus 1), ci contează doar să nu aibe două treimi ca să nu poată schimba constituția. Este o afirmație aproape iresponsabilă, pentru că având majoritate absolută ( numai un loc peste 50%), până la Constituție, USL poate schimba ORICE ALTE INSTITUȚII ȘI LEGI. Punct.

 Prin urmare, va rog să rețineți ( mă puteți verifica oricând, căci datele sunt publice) următoarele date și fapte simple din istoria noastră recentă.

 Din mai 1990 , până acum, NICI UN PARTID POLITIC ȘI NICI O ALIANȚĂ POLITICĂ NU A DOBÂNDIT PRIN VOT DEMOCRATIC MAJORITATEA ABSOLUTĂ ( ADICĂ JUMĂTATE PLUS UNU DIN LOCURI) ÎN PARLAMENT.

 Cu alte cuvinte, în istoria post-decembristă a României libere, avem un singur precedent:  monstruosul FSN (Frontul Salvării Naționale în frunte cu Ion Iliescu), mai 1990, rezultate alegeri: Ion Iliescu  85%, FSN 66,31%. Cei doi ani care au urmat până la următoarele alegeri (1992) parlamentare și prezidențiale, au fost cumpliți. Cine e prea tânăr, va trebui să apeleze la cărțile de istorie și la amintirile celor care, maturi și majori fiind, i-au trăit.

Acel FSN, în frunte cu același Ion Iliescu, s-a scindat, s-a redenumit FDSN ( Frontul Democratic al Salvării Naționale), apoi PDSR ( Partidul Democrației Sociale din România) și până la urmă PSD ( Partidul Social Democrat), cel de azi. De atunci încoace nici PSD ( cu toate fostele lui variante), nici vreo altă alianță politică nu a mai atins prin vot, ca rezultat al alegerilor, majoritatea absolută a locurilor din parlament. Iată rezultatele maximale: Citește restul acestei intrări »

Ca să avem un oarecare viitor.

In spaime on Decembrie 6, 2012 at 8:52 pm

 “E important pentru români să înţeleagă spusele filosofului francez Raimond Aron: „în politică nu avem de ales între bine şi rău, ci între preferabil şi detestabil”. Între reformiştii clientelari şi cei care vor să pună justiţia pe butuci, pentru a putea mulge mai mult statul în propriul folos, diferenţa dintre „preferabil” şi „detestabil” este destul de mare, iar votul de duminică ar putea avea efecte directe asupra viitorului nu foarte îndepărtat al ţării.” Sabina Fati (Romania libera, decembrie 2012)

Acum 23 de ani, la sfârșitul lunii decembrie a anului 1989, când mulți, prea mulți români își îngropau părinții, frații, copiii, soții, iubiții, colegii sau prietenii morți (înainte de vreme) la Timișoara, București și alte câteva orașe în revoluția libertății noastre și a voastre, Gabriel Liiceanu scria și rostea public celebrul său Apel către lichele. Mă credeți sau nu, în fiecare lună decembrie de atunci încoace, mai ales în preajma zilei de 22, mi-l amintesc.

În apelul său îi ruga frumos pe toți mizerabilii oportuniști ai „epocii de aur”, să nu se mai înghesuie să pună mână pe frâiele țării, să-i lase pe români să-și plângă morții și să renască în curățenie, libertate și grație, iar ei să se retragă o vreme – multă, destulă – să se rușineze. Îi ruga să fie discreți și să nu mai rostească public cuvinte ca libertate, conștiință, popor, dreptate , pentru că în rostirea lor nu au sens. Și mai promitea Gabriel Liiceanu, în numele nostru, al tuturor românilor, că dacă o vor face, îi vom iubi.

Apelul n-a avut efect. Lichele nu s-au retras, ci s-au înghesuit cu imundă nerușinare să pună mâna pe țară. Uneori au pus. O dată (în Mai 1990, cu o majoritate cumplită). Mulți dintre ei, dar mai cu seamă discipolii lor, se înghesuie în continuare. Pentru că Citește restul acestei intrări »

Un om, un vot. Despre un paradox democratic.

In certitudini on Decembrie 3, 2012 at 7:05 pm

“Un om, un vot” este principiul pe care se întemeiază democrația modernă, contemporană, bazată pe voința majorității exprimată prin vot universal. Un principiu din care decurg nu numai drepturi și libertăți, ci și responsabilități și aberații.

Votul este un drept, nu o obligație, în majoritatea țărilor democratice ale lumii actuale. La fel și la noi. Votul este universal, adică dreptul de a vota aparține oricărui cetățean al României, dacă îndeplinește condiția maturității legale (a majoratului) și a sănătății mintale. Atât. Nu contează dacă ești bărbat sau femeie, dacă ești analfabet (îți citește altul, îți arată unde să pui ștampila și semnezi cu degetul), dacă ești om liber sau pușcăriaș, ori creștin, musulman, budist, politeist sau ateu. Nu contează dacă pricepi ce semnificație are votul tău sau consideri că-i un gest minor, un amuzament. Nu contează dacă îți pasă sau nu de țara ta și de cum e guvernată. Contează doar că ai un drept de care ești liber să uzezi sau nu, pentru că așa-i civilizat. Iar tu ești  modern și emancipat politic, no matter what, chiar dacă nu știi să citești numele candidaților pe buletinul de vot.

Asta e democrația bazată pe acest liberal și progresist principiu: un om, un vot.

 E bine? E rău? Dezbaterea pe tema asta (a universalității votului versus cenzura/ selectivitatea lui) e interminabilă. N-o încep acum. Acum doar îmi propun să atrag atenția asupra unui lucru simplu, dar prea puțin sau deloc înțeles de mulți; lucru care pornește de la ACEASTĂ realitate, a votului NEOBLIGATORIU, DAR UNIVERSAL:

VOTUL NU ESTE DOAR UN DREPT, chiar dacă legea nu-i instituie obligativitatea. VOTUL ESTE O RESPONSABILITATE, pe care dacă nu ți-o asumi, poate ieși (inclusiv pentru tine) prost.   Cum așa? Iată cum: Citește restul acestei intrări »