Ioana Hincu

Un om, un vot. Despre un paradox democratic.

In certitudini on Decembrie 3, 2012 at 7:05 pm

“Un om, un vot” este principiul pe care se întemeiază democrația modernă, contemporană, bazată pe voința majorității exprimată prin vot universal. Un principiu din care decurg nu numai drepturi și libertăți, ci și responsabilități și aberații.

Votul este un drept, nu o obligație, în majoritatea țărilor democratice ale lumii actuale. La fel și la noi. Votul este universal, adică dreptul de a vota aparține oricărui cetățean al României, dacă îndeplinește condiția maturității legale (a majoratului) și a sănătății mintale. Atât. Nu contează dacă ești bărbat sau femeie, dacă ești analfabet (îți citește altul, îți arată unde să pui ștampila și semnezi cu degetul), dacă ești om liber sau pușcăriaș, ori creștin, musulman, budist, politeist sau ateu. Nu contează dacă pricepi ce semnificație are votul tău sau consideri că-i un gest minor, un amuzament. Nu contează dacă îți pasă sau nu de țara ta și de cum e guvernată. Contează doar că ai un drept de care ești liber să uzezi sau nu, pentru că așa-i civilizat. Iar tu ești  modern și emancipat politic, no matter what, chiar dacă nu știi să citești numele candidaților pe buletinul de vot.

Asta e democrația bazată pe acest liberal și progresist principiu: un om, un vot.

 E bine? E rău? Dezbaterea pe tema asta (a universalității votului versus cenzura/ selectivitatea lui) e interminabilă. N-o încep acum. Acum doar îmi propun să atrag atenția asupra unui lucru simplu, dar prea puțin sau deloc înțeles de mulți; lucru care pornește de la ACEASTĂ realitate, a votului NEOBLIGATORIU, DAR UNIVERSAL:

VOTUL NU ESTE DOAR UN DREPT, chiar dacă legea nu-i instituie obligativitatea. VOTUL ESTE O RESPONSABILITATE, pe care dacă nu ți-o asumi, poate ieși (inclusiv pentru tine) prost.   Cum așa? Iată cum:

Democrația – care, cel puțin teoretic, este opusul tiraniei  sau dictaturii, și preferabilă ei oricum – se bazează pe voința poporului suveran. Voința poporului mare, amestecat și liber se exprimă prin vot. Cu alte cuvinte, într-o democrație, nimeni nu poate exercita suveranitatea poporului în numele lui. Asta înseamnă că poporul decide și se autoguvernează prin reprezentanții sai liber aleși. Care dintre aleși? Cei pentru care au votat cei mai mulți. Dacă n-ai votat, nu se pune. Și gata.

Prin urmare:

Dacă votezi, iar aleșii tăi ajung la guvernare, se cheamă că ai decis (bine sau rău) inclusiv pentru cei care nu se doreau guvernați de ai tăi.  Căci cine ajunge să guverneze, va guverna peste toți, nu doar peste alegătorii săi. Adică ești direct responsabil nu doar pentru ține, ci pentru multe alte vieți. Dacă nu votezi (că doar ești liber, ce naiba), se cheamă că cedezi altora dreptul de a decide în locul tău. Ceea ce, neasumandu-ți responsabilitatea, nu-ți mai da niciun drept să te plângi. Simplu, nu?

Numai că nu-i tocmai simplu și nu-i doar atât. Pentru că finalmente, în aritmetica procentelor care ne guvernează, ȘI ABSENȚA CONTEAZĂ ȘI ARE CONSECINȚE ASUPRA ALTORA. Cu cât mai mare absenteismul la vot, cu atât mai ușor (cu mai puține voturi adică) acced la putere diverși impostori. (Puterea de a guverna o țara, atenție! sau chiar mai multe – vezi alegerile europarlamentare- nu de a organiza meciuri pe stadion!). Și accesul n-ar trebui să fie atât de ușor.   

N-ar trebui să fie atât de ușor (cu puțin peste 9000 de voturi) să ajungi președintele Senatului unei țări sau președinte interimar – cum a ajuns Crin Antonescu astă vară.  N-ar trebui să fie atât de ușor ca un hoț dovedit (plagiatul este furt intelectual) și un mincinos patologic, a cărui vocație pare a fi  doar hlizeala iresponsabilă (Victor Ponta) să fie șeful guvernului, adică primul ministru al acestei țări.

N-ar trebui să fie atât de ușor ca o alianță politică (USL) condusă de acești doi toxici demnitari (toxici pentru noi toți, nu doar pentru adversarii lor), SĂ PUNĂ MÂNA PE MAJORITATEA ABSOLUTĂ DIN PARLAMENTUL ȚĂRII (50% plus unu din locuri) ȘI SĂ POATĂ DICTA ȘI SCHIMBA CE LEGI ȘI CE INSTITUȚII  POFTEȘTE , ÎNCEPÂND CU GUVERNUL ȘI CU PREȘEDINTELE ȚĂRII ( pe care îl poate suspenda după alegerile astfel  câștigate oricând). CĂCI ÎN CAZ CĂ N-AȚI ÎNȚELES, ASTA FACE PARLAMENTUL – FACE ȘI DESFACE INSTITUȚII ȘI LEGI, CU MAJORITATEA VOTURILOR MEMBRILOR SĂI. DACĂ MAJORITATEA ABSOLUTĂ VA FI USL, OPOZIȚIA NU-I VA PUTEA OPRI DE LA NIMIC, CĂCI MAJORITATEA DECIDE ( așa zice-n constituție).

Se cheamă dictatura majorității parlamentare (în ultimii 20 de ani așa ceva, adică majoritatea parlamentară absolută a unei alianțe politice, n-am avut). Și se va instala foarte ușor, prin votul unei minorități de votanti, ca rezultat implicit al absenteismului la vot.

N-ar trebui. Și totuși șansele sunt că va fi.  De ce? Simplu: pentru că USL va câștiga (la fel ca la alegerile locale din vară) cele 4,5-5 milioane de voturi pe care contează tradițional ( nu 7,5, relax), iar restul până la 18,2 milioane de români cu drept de vot (conform CNPurilor înregistrate de Ministerul de interne) ori votează exotic ( aiurea), ori mai degrabă NU merge la vot. Pentru că nu pot să-l sufere pe Băsescu. Pentru că sunt dezamăgiți de PDL(Videanu, Blaga, Udrea, Boc) . Sau pentru că nu vor să pice de fraieri, ca altădată, căci acum sunt șmecheri (fără a fi supreiosi, deși și-ar dori). Sau pur și simplu pentru că-i doare-n cot. Sau poate că nici acolo.

Prin urmare, fraierii vor vota, șmecherii  vor sta acasă. Democratic. OK.  Dar rețineți: șmecheria, durerile  în cot și dezamăgirile trec mai repede decât PARADOXUL MONSTRUOS în care , după 9 decembrie, cu toții –€“ fraieri și șmecheri –€“ ne vom alfa. Care paradox? Păi ăsta: chiar dacă nu votați, SAU MAI ALES DACĂ NU VOTAȚI, USL VA CÂȘTIGA (ȘI VĂ VA GUVERNA) ZDROBITOR.

Adică, timp de 4 ani România va fi condusă cu adevărat dictatorial (vi s-a părut că Băsescu e dictator? stați să vedeți acum). Adică va fi condusă după legea bunului lor plac , ca un SRL de duzină ( care probabil că în sfârșit! va fi falimentat), de niște indivizi iresponsabili și reprobabili, INSTALAȚI LA PUTERE PE ȘTAMPILA A CEL MULT 5 DIN 18,2 MILIOANE DE ROMÂNI MAJORI, CARE VOR DECIDE PENTRU NOI. Adică, prin voința a cca 27,5% din poporul suveran (incluzând inevitabil analfabeți, bandiți și mulți semidocți) SUTĂ LA SUTĂ DIN ȚARĂ VA FI SUTĂ LA SUTĂ FĂCUTĂ PRAF. Șansele sunt că de tot.

Așa se întâmplă că majoritatea ajunge să se supună voinței unei minorități, atunci când grosul majorității se supără și nu merge la vot.  Monstruos paradox, nu-i așa, al magnificului mecanism UN OM , UN VOT – pe care dacă nu-l folosești tu, îl folosesc alții, și te rezolvă; sper ca majorității absente să-i placă și cum.

Ah, cât pe ce să uit: FRAUDA ELECTORALĂ – cu cât e mai mare absența la vot, cu atât mai mult succes va avea. Pe principiul aritmetic și legal “procentele contează”. Cu alte cuvinte, cu cât votează mai puțini români, cu atât mai mult procentele fraudate de USL vor conta ca să strângă majoritatea cea mare . ADICĂ PROPORȚIONAL. Deci, nu fiți fraieri, ce naiba: până  și la frauda electorală ( tradițională) absența de la vot va ajuta … doar că nu pe cei care vor absenta, ci pe cei care vor câștiga. Fix așa.

Vă rog să mă scuzați dacă v-am tulburat cu această simplă și brutală realitate.  Dar m-am gândit că dacă tot n-aveți chef să votați, n-ar strica să realizați că și vouă vă aparține, în egală măsură , urmarea și responsabilitatea. Și acum chiar puteți dormi  liniștiți, căci  oricum vor hotărî alții ( maxim 5 milioane din 18,2) pentru voi. După principiul UN OM  chiar analfabet, dar major ) UN VOT. Da, și analfabeții votează. Și pușcăriașii.
Somn ușor!

Anunțuri
  1. Doamne ce productie de kkt!

    v-as da cate o sapa in mana.

    • Laurentiu, dragule, in limba romana cuvantul este cacat. Daca esti curajos, ( hai, indrazneste,curaj maxim, ca esti Laurentiu anonimul, iar pe internet, nu doare, nu risti sa fii pocnit peste ochi, poti fi foarte curajos, fara sa fii) macar asumati-l si scrie-l corect, ca atare. Eu nici nu ma supar, nici nu ma mir. Dimpotriva, uite, chiar iti aprob comentariul, ca sa rada toata lumea de inteligenta si de curajul tau :)))))
      In aceeasi ordine de idei ( putine si proaste, care iti apartin), eu imi asum atunci cand scriu public – pentru ca este evident – faptul ca cine are cacat in cap, cacat pricepe. Cat despre sapa, uite ce zic: desi am destula scoala si minte ( catusi de putin de cacat), iar profesia mea se exercita cu creierul, nu cu sapa ( sunt avocat de vreo 18 ani, prin urmare productiv si eficient este sa fac in mod curent ce am invatat si ce stiu mai bine,inclusiv sa scriu, nu sa sap) eu totusi iti multumesc pentru oferta/indemn. Dar sa stii ca nu trebuie sa te deranjezi. Sapa am ; o folosesc mai ales vara, in gradina, ca am si gradina, frumoasa si plina de flori, am si casa, si curte ( desi credite la banca n-am). Deci, relaxeaza-te. Si aici ( ca si in activitatile cu creieru’) ti-am luat-o inainte 🙂 Mai mult, azi ( si aseara) am actionat doar cu lopata ( am si lopata, vezi?), caci cu sapa nu dai la o parte eficient zapada. Nu stiu daca stii si nici de unde esti ( nu ca m-ar interesa), dar eu sunt bucuresteanca, si pe aici a nins. Iar eu ma pricep si sa gandesc, si sa dau cu lopata sau cu sapa. Avantaj eu 🙂 Insa pe tine te mai astept/ invit oricand sa produci un gand, un cuvant, eventual inteligent. Cu cacatul suntem lamuriti ( unii dintre noi, mai de mici). Intre timp, produ si tu ce cacat mai poti si enjoy!

  2. Voința populară, o voință difuză, trebuie canalizată pentru a se materializa, tot așa cum din milioanele de gânduri pe care le poate gândi un om într-un anumit moment îl alege pe unul singur, și îl poate pune sau nu în practică apoi. Mă tem că, tot așa cum voința unui om se exprimă cel mai cert în clipa perceperii unei primejdii anume sau a anticipării unei recompense anume, la fel și voința populară gravitează în jurul acelor oameni care reușesc să sperie cel mai tare sau să promită recompensele cele mai nerușinate poporului. Același tip de reacții cvasireflexe se produce și în cadrul unui grup restrâns (cum ar fi aristocrația), și al unuia extins (ca în cazul democrației), și chiar în intimitatea ființei unui singur om (monarhul absolut). Așa că s-ar părea că mărimea grupului contează doar marginal, intensitatea emoției determinată de pricinile momentului prezent putând fi mai importantă decât prima. Mă întreb dacă nu cumva, prin depărtarea de la centrul puterii, aceste pricini nu ajung să sufere două procese: unul de simplificare (pentru a fi înțelese de tot mojicul) și unul de amplificare (chit și numai prin simpla creștere a numărului celor care trăiesc o anumită emoție).
    Te rog să nu privești această precizare ca pe o critică la articolul de față (la urma urmei, am fost la vot), ci ca pe o împărtășire a unor gânduri determinate de lectura celui de-al șaselea paragraf din textul tău… gânduri materializate prin redactarea acestui comentariu.

    • 🙂 Nu ma deranjeaza nici criticile atunci cand sunt coerente si argumentate. Acest comentariu oricum nu l-am perceput ca pe o critica, ci ca pe o completare. Care completare insa, ma tem ca nu va fi pe intelesul multor cititori. Pe acest blog, eu nu expun sau impartasest dileme sau probleme prea complicate sau intr-un mod filosofic complicat. Dimpotriva, mas traduiesc sa simplific ( atat cat se pot simplifica, desigur) unele chestiuni care nu sunt nici macar percepute, inregistrate, daramite intelese de oamenii obisnuiti. Si incerc sa o fac in cuvinte cat mai putine, cat mai simple, si uneori cu exemple cat mai clare. Asta este scopul pentru care am creat acest blog. Iar in ce priveste explicarea mecanismelor de functionare ale statului, puterilor in stat, drepturilor si libertatilor ( ale libertatii in general, ca drept si dat natural al omului, dar si ca exercitiu integrat in civilizatie), legii, rolului ei, democratiei, etc – adica lucruri care sunt departe de a fi cunoscute si intelese , chiar de catre oameni inteligenti, chiar si acum, la 23 de ani de la eliberarea formala din dictatura – mi-e teama ca o abordare prea complicata si filosofica, ar avea zero impact si efect. Eu nu scriu aici, pe blogul asta, pentru cei care stiu deja ce stiu si cred eu, ci , mai ales ,pentru cei care inca nu stiu, inca nu s-au gandit, sau poate au facut-o, insa prea putin, prea rar, si nu intr-o abordare coerenta, esentializata, a problemelor.
      Repet, desi uneori imi este greu ( pentru ca imi dau seama ca sunt multe, mult mai multe lucruri utile pe care le stiu bine, le inteleg demult si pe care as vrea sa le impartasesc), obiectivul meu aici e sa sintetizez si sa simplific, nu sa dizertez si sa complic. Sa clarific, mai mult decat sa amplific dileme si nedumeriri. Daca cititorul e interesat sa duca mai departe ideea si rationamentul, e iber sa continue citind si gandind dincolo de ce scriu eu.
      ASta este si motivul pentru care rareori aprob comentarii pe acest blog. Nici macar pe cele laudative. Nu ma intereseaza sa le expun. Si nu doresc sa distrag atentia cititorilor de la subiect. Lasand la o parte faptul ca nici n-as avea timp sa le raspund decat prea rar si prea putin. Doresc ca oamenii sa se concentreze pe esenta problemei, dupa care, daca ii intereseaza, sa mediteze, sa aprofundeze si sa continue ei sa gandeasca, in intimitatea lor, nu pe internet.

  3. Lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Aveţi dreptate când spuneţi că prin absenţa la vot le oferi „imbecililor” posibilitatea să te guverneze, însă nu trebuie uitat un singur lucru: mergând la vot LEGITIMEZI (ACEIAŞI sau ALŢI) imbecili. Este exact ceea ce ei au nevoie. Nu este vorba aici de USL, ARD sau PPDD. Cei care au intrat măcar un pic în sferele politicii ştiu foarte clar că NU EXISTĂ NICI O DIFERENŢĂ de substanţă între politicieni. Politica este locul de refugiu al incompetenţilor, iar Democraţia este un simulacru pentru că numai în aparenţă puterea este în mâna poporului. Adevărul este însă, că acesta NU ARE NICI CEL MAI MIC CUVÂNT de spus în toată această afacere a „guvernării cetăţii”. Nu are nici un cuvânt de spus pentru că nu el este cel care hotărăşte CARE VOR FI CANDIDAŢII. Alţii fac acest lucru. Întotdeauna aceiaşi indivizi. Apoi, această „ofertă” este supusă (democratic, nu-i aşa?) referendumului popular. Dar candidaţii sunt TOŢI marionetele aceluiaşi păpuşar, care nu caută prin acest proces decât legitimarea AUTORITĂŢII sale.

    • Da, din pacate draga Silviu, lucrurile sunt exact atat de simple , iar tu nu ai inteles, nici de data asta, nimic. Nu-i bai. Daca rezultatele finale si oficiale care vor fi comunicate de BEC raman aceleasi ( ca in exit-poll-uri), si USL va obtine in parlament peste jumatate din mandate ( adica majoritate absoluta), vei intelege brutal si pe pielea ta (din pacate si pe pielea mea si a celorlalti cetateni) unde au dus, DIRECT, atat absenteismul la vot, cat si, prostiile astea ( ca prostii sunt) gen: nu exista diferente intre politicieni si partide, nu e vorba de USL, ARD, PPDD. Ba, din pacate fix despre asta A FOST VORBA ( ca a fost, gata, s-a terminat cu unica sansa de a vota si de a opta): despre diferentele dintre ei, si despre faptul ca pe absenteismul la vot si neintelegerea acestor diferente, iata, suntem pe cale a fi aruncati in dictatura majoritatii parlamentare ABSOLUTE a USL ( cu cine se mai coalizeaza dupa asta, chiar si cu ARD, prea putin mai conteaza) pe baza unei minoritati de maxim 4 milioane ( rezultatele exit-poll-urilor pana la acest moment, repet).
      Prin urmare, felicitari si USL, dar si celor ca tine, care au contribuit direct si major la victoria lor, pentru ca n-au inteles nimic din ce era important sa inteleaga acum: ce rol are votul in viata lor, cum functioneaza statul si democratia, si care sunt diferentele ( esentiale) intre diverse partide si diversi politicieni.
      Poate pe viitor lasi sentimentalismele la o parte ( dezgust, dezamagiri) si ideile proaste ( alea pe care tocmai ti le-ai exprimat aici), si iti folosesti corect ratiunea, pe baza unor idei si mecanisme ATAT DE SIMPLE ca cele pe care ti le-am explicat eu aici ( si in articolele precedente sau urmatoare de pe blog; in ele am explicat ce paote face o majoritate parlamentara absoluta, adica 50% plus 1, in parlament, ce inseamna putere absoluta si cum ea corupe intotdeauna si cam pe oricine, cu atat mai mult pe cei ca USL care sunt – dintotdeauna si cel mai evident printre partidele noastre – eminamente corupti). Desigur, pentru asta va trebui sa vrei si sa poti sa intelegi. Adica sa mai inveti. Nu doar de la mine. Incearca si din alte surse. Poti incepe cu cosntitutia si cu cartile care o explica. Sau poti incepe cu istoria ( nu doar a tarii tale, ci si a democratiilor functionale mai vechi – spre exemplu cele de tip anglo-saxon, american, samd). Succes!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: