Ioana Hincu

Poveste de Crăciun. Începutul lumii dincolo de sfârșit

In Solutii on Decembrie 23, 2012 at 11:35 pm

Eram în anul doi de facultate. La cursul de etică generală mentor ne era Vasile Morar ( pe atunci conferențiar, actualmente profesor la Facultatea de Filosofie a Universității București). Spun mentor, pentru că nu titlul academic îl definea, ci vocația. Modest, răbdător și atent la toți. Despre morala creștină aveam nedumeriri. Lectura biblică, explicațiile ( subțiri) primite până atunci,  plus câte ceva din filosofi, nu fuseseră de ajuns ca să înțeleg. Să fim serioși, nici din lume și viață nu pricepeam mare lucru, deși, foarte tânără fiind, eram convinsă că știu. Sigur, ca la orice curs/seminar academic se nășteau dezbateri, întrebări, iar răspunsurile nu erau niciodată destule. Însă eu de acolo m-am ales cu primul răspuns-certitudine: creștinismul  este  religia iubirii de oameni, cu toată istoria lui zbuciumată, plină de abateri și erori de interpretare … creștinești. Răspunsul a trebuit să-l găsesc eu  așa te îndeamnă un profesor bun). Argumentele clare, simple, destule, prezentate logic și riguros științific, plus confirmarea, au venit de la Vasile Morar.

De douăzeci de ani mă tot țin să spun povestea asta la lume. Și uit. Pentru că a uita e un defect omenesc. Sau poate că nu-i venise vremea. Acum mi se pare că a venit. De ce?

Probabil  pentru că sunt lucruri care mi-au și m-au ajuns. De exemplu, faptul că-n  lumea încă liberă,  prosperă, creativă și pașnică, nebântuita de războaie, dictaturi și cataclisme sociale ( aflată la vestul lumii, nu la est), intelectuali de marcă abandonează rând pe rând ideile civilizatoare și cu adevărat progresiste ale gândirii creștine – temelia civilizației occidentale – și  se revoltă steril, deconstructiv, perdant, împotriva acestor idei care n-ar trebui  nici mistificate, nici schimbate, ci păstrate, tocmai fiindcă, paradoxal, ele le-au permis să trăiască și să se revolte liber acum. Ba unii chiar strigă jos Dumnezeu! și propun drept alternativă ateismul, materialismul și cinismul, adică noul (fals) progres. Iar o parte din mase, inevitabil, îi urmează fără să știe bine încotro și de ce.

Sau poate pentru că se răspândește agresiv ideea apocalipsei materiale ( catastrofe naturale cosmice sau terestre, sărăcie, pandemii) fără să se noteze sau mediatizeze destul faptul că apocalipsa deja o trăim. Și nu e materială ( omenirea a fost mult mai săracă), ci a valorilor spirituale. Suntem în plin război al credințelor intime, dintre care unele, totuși, n-ar trebui abandonate. Asta desigur, dacă vrem ca după războiul lumilor interioare si exterioare, cine câștigă și ce rămâne ( pentru că unii vor rămâne) să nu fie doar umbra a ceea ce puteam fi, dar am ales să nu fim.

Ce-i de făcut? Simplu: să povestim. Povești uitate sau poveștile noastre. Poveștile simple, cu tâlc. Să nu ne oprim din povestit poveștile care contează. Pentru că după orice sfârșit, fie și al acestei lumi, urmează întotdeauna alt început. Iar cum va fi noua lume depinde ( întotdeauna depinde) de poveștile cu care a început.

Morala? Cine știe… Eu doar o poveste am avut de spus.

 Dar dacă ar fi să caut morala, probabil că prima ar fi că Dumnezeu lucrează pe căi misterioase: dacă într-adevăr cauți răspunsuri, sigur le vei găsi, câteodată în locuri care au calitatea că te surprind. După cum, iată, prima și cea mai importantă certitudine rațională, argumentată, cu privire la morala creștină, eu n-am căpătat-o nici acasă, nici la biserică, nici citind cărți, deși de acolo am pornit. Ci la un curs laic, de etică generală, condus cu iubire de oameni de un om inteligent și bun. ( Dacă vreți să-l cunoașteți, intrați aici http://www.youtube.com/watch?v=unCZ1VEwcog )

Și ar mai fi una, la care nu pot să nu mă gândesc, pentru că e Crăciun: dincolo de controversele științifice cu privire la calendarul actual( gregorian),  de ce și de la cine a început, n-ar trebui să uităm că în lumea încă liberă și prosperă ( cea de la vest, repet), durata și evoluția civilizației se împarte în “inainte” și “dupa” nașterea lui Isus.  Asta sărbătorim de Crăciun: povestea lui, poveste reală, piatră de hotar în evoluția civilizației omenești, chiar și pentru partea de omenire care funcționează după alte povești. O istorie adevărată, cu mesaj și semnificații încă insuficient înțelese. Asta sărbătorim, de fapt, de Crăciun. Nu shoppingul, nu ofertele promoționale, nu al 13-lea salariu sau primele tradiționale. Nu. Sigur, ar mai fi  Moș Crăciun ( Papa/Pere Noel, Santa Claus) care e tot poveste , și încă una simpatică, nu oricum. Însă Moșul rămâne o fantezie de iarnă amestecată, provenită din miturile și basmele mai multor culturi, cu iz de copilărie, teribil de populară, poate  trecătoare sau poate nu, și atât.

Vedeți așadar?  Există pe lumea asta tot felul de povești. Unele merită repovestite. Altele se vor pierde pe drum. Eu nu știu dacă Santa Claus/ Père Noël e un basm care va dura tot atât cât oamenii și copii lor pe Pământ. Și să nu se înțeleagă prin asta că nu-mi plac basmele sau că le neg importanța. Sau că-mi displace să miroasă a brad, de Crăciun, la mine-n casă. Sau că nu-mi mai caut și acum cadoul sub pomul de iarnă, chiar dacă am încetat ( formal, desigur) să fiu copil mai de ult. Nu ăsta-i mesajul meu și eventuala morală.

Mesajul e că sunt povești și povești pe lumea asta. Unele  mai importante decât altele, pentru că au sâmbure civilizator. Pentru că sunt profund legate de miezul bun și transcendent al omului. Adică de ridicarea lui peste vremuri și peste el, înspre cer. Astea sunt poveștile pe care omenirea și-a construit, nu și-a-ngropat destinul. Căci destinul omului, cel pentru care a fost creat, este eminamente în sus – o demonstrează întreaga istorie a umanității, de la neanderthal, până-n prezent.  Ori, destinul ascendent nu se construiește durabil negând temelia, și cu atât mai puțin direcția lui. Sigur nu ne vom ridica, nici măcar până la nivelul așteptărilor  noastre minimale, cu povești întemeiate pe cinism, materialism, revoltă împotriva valorilor morale salvatoare, defetism, egalitarism, consumism, marxism-leninism, și alte metehne proprii omului. Astea sunt istorii de fals progres și de abandon destinal prematur, care ne ajută cel mult să cădem liber și fatal de unde am ajuns – zic eu, privind onest înapoi și departe în timp, că destul de sus.  Mesajul meu este împotriva poveștilor din urmă, și destinat în special celor care le îmbrățișează cu entuziasm neatent.

Așadar, am început cu o poveste mică și personală ( dar mare pentru mine), ca să ajung la cealaltă, a  lui Isus,  care rămâne, totuși, una dintre cele mai mari și civilizatoare povești omenești de până acum. Și care,  în esență, este  cronica  desăvârșirii omului prin ce are el mai bun: iubire, cinste, curaj, generozitate, înțelepciune, spirit liber și multă credință în Dumnezeul întregului univers, nu doar al lui. Dacă a avut sau nu rol înălțator și progresist această povestea creștină, dacă mai poate avea pentru un viitor trainic și bun, dacă trebuie abandonată sau păstrată ca  temelie pentru începutul lumii de după sfârșitul pe care îl trăim acum, vă las pe voi să decideți, aruncând o privire înainte și după povestea nașterii … știți deja a cui. Măsurați deci singuri ( în date, fapte și cifre, căci ele dau certitudini), cât a crescut, cât a  descoperit și creat  omenirea înainte ( peste două sute de mii de ani) și după începutul erei creștine ( numai două mii și ceva), mai ales în care parte a ei și în ce ritm. Veți fi surprinși…

Oricum, eu sunt recunoscătoare că m-am născut după, nu înainte de această poveste. Și cred că puțină recunoștință pentru faptul că o avem nu doar consemnată în cronici, ci și ca opțiune ideală sau model, nu poate strica nimănui, nicicum –  includ aici și pe cei de alte religii, și pe agnostici, și pe atei.  Dacă nu tot timpul, măcar o dată pe an, de Crăciun.

 Închei cu altă poveste, care merită și ea repovestită. O găsiți mai jos. Crăciun bun!

Anunțuri
  1. Mi-a placut recursul tau la morala. Din pacate lumea a evoluat atat de mult incat l-a exilat pe Dumnezeu in cer… Povestile moderne sunt despre vip-uri, gay, bani, distractie, etc. Si totusi povestea personala, a intalnirii cu Isus te poate trece frumos prin lumea asta, asa cum este… Sa ne bucuram asadar ca putem tese noi ciudatii, istorii despre adevar si frumos. iti doresc un 2013 ca o poveste. La multi ani!

    • 🙂 lumea o fi evoluat, dar cu siguranta nu destul, din moment ce uita care e samburele evolutiei ei – modelele de urmat. In ce priveste gandirea , modelul si filosofia crestina….eu indraznesc sa spun ca suntem inca la inceput. Mai avem mult pana sa incoporam in modul nostru de actiune acest nivel de constiinta ( categoric superior). 2000 de ani sigur n-au fost de ajuns. Iar acum suntem tulburati (fireste) de progresul tehnologic care a luat-o inaintea progresului constiintei individuale si colective. Nu-i bai. E doar un moment istoric. Eu vreau sa cred ca in timp vom progresa si spiritual, si vom ajunge din urma tehnologia, adica vom intelege corect cum si pentru ce e cu adevarat utila. De exemplu…asa. Adica spunand povesti perene si cu adevarat progresiste. Caci raman la convingerea mea (caci convingere este) ca modelul Isus e departe de a fi asimilat si asumat corect de oameni, si e cu adevarat progresist. Deci…povestim. Un 2013 bun iti doresc.

  2. Crestinismul ar trebui sa fie: iubirea in actiune, dar materialismul in care traim adesea ne face sa esuam in formalism. E greu sa pastrezi inocenta copilariei intr-o lume care se vrea numai a oamenilor mari. Permanent avem de dus o lupta din care trebuie sa iesim invingatori, asa ca: Dumnezeu sa ne ajute sa traim cu rost, pentru binele nostru si al celorlalti!
    An Nou cu bine!
    Carmen

    • Crestinismul autentic este iubirea de oameni si de Dumnezeu in actiune coerenta si armonios concertata cu ratiunea superioara. Crestinismul este inca insuficient inteles si asumat rational ( Toma d’Aquino sublinia faptul ca omul este o fiinta rationala, inzestrata cu liber arbitru; ori de esenta crestinismului este libera asumare, rationala, a principiilor si preceptelor lui). Adevarata credinta fara constiinta ( adica fara asumarea trecuta prin filtrul constiintei individuale a ideilor si modelelor) nu exista. Sa ai un an plin de sens si foarte bun!

  3. gândim la fel. absolut la fel.
    poate în societate nașterea Fiului lui Dumnezeu nu duce la un nou început, dar în viața fiecăruia dintre noi ea poate face acest nou pas…
    să fii fericită în noul an. mă bucur că m-am regăsit, în sfârșit, în gândurile cuiva. uneori este trist să fii singurul de pe pământ care gândește un anumit lucru 🙂

    • Sunt multi care gandesc, intuiesc si simt similar sau la fel. Doar ca nu toti scriu/vorbesc public despre credintele lor pentru ca, fiind un lucru intim… e greu 🙂 Iar singuri, nu sunt de fapt decat cei care nu vad bine, adica nu cred in Dumnezeu si-n creatiile/ povestile Lui.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: