Ioana Hincu

Lumea pe dos. Mult mai pe dos decât credeam eu.

In spaime on Ianuarie 24, 2013 at 11:28 pm

 “Most people would sooner die than think; in fact, they do so.” Bertrand Russell ( Traducere:„cei mai mulți oameni mai degrabă ar muri decât să gândească; de fapt, asta și fac”)

Dau să deschid acum 5 minute mailboxul pe yahoo ( la verificat mesaje). Yahoo USA. Și ce văz? Într-o școală din Tenessee, la balul de absolvire, cei trei candidați nominalizați la titlul de „regele balului” ( adică frumoși, simpatici, deștepți, performanți, silitori; pe scurt cei mai populari, ce mai încolo-încoace) , au hotărât înainte de bal, să-i cedeze titlul unui coleg de-al lor care suferă de o boală genetică ( sindromul Williams). E un sindrom cu afectare neurologică, ale cărui simptome sunt: retard mental moderat, întârziere în vorbire, afectarea capacității de a învăța, unele deformări fizice ( mai ales faciale) și…personalitate prietenoasă, excesiv/naiv încrezătoare. Asemănătoare cu sindromul Down. Iar regele balului, cel încoronat prin votul colegilor lui, i l-a și cedat. Emoționant, nu? Ba chiar toată lumea a fost „very emotional” față de gestul de mare generozitate al adevăratului câștigător ( și de planul nominalizaților). Și doamna profesoară a clasei cu dizabilități (  în care, evident, era bietul copil, nu si regii balului, of course), și colegii intervievați. Emo-“ time!  Mă întrerup din citit articolul și arunc o privire în josul paginii, la comentarii. Se strânseseră deja ( știrea e de azi) peste 5000. Toate pe bază de lacrimi. Toată lumea este „€œemotional and proud”. Acești tineri ( regi nominalizați) sunt viitorul Americii. Toată lumea comentează cu lacrimi ( de internet, desigur) în ochi . „€œTears” ( lacrimi) e cuvântul cel mai frecvent.

 Ok. Resimt o jenă.  Arunc din nou ochii pe fotografia cu cei trei tineri arătoși, împreună cu colegul lor mutilat de boală. Nu. Nu fotografia e jenantă. Ci semnificația ei. Imediat explic. Citesc mai departe. „€œRegele balului” a declarat că nefericitul lor coleg merită ( atenție! MERITĂ!) titlul si medalia pentru că ” Scotty e fabulos. E superstar. E tot timpul fericit”. Aplauze entuziaste. Nu vi se pare nimic greșit ? Mie da. Să mă explic:

 Da. Un copil nefericit. Cu o boală nefericită. Merită  compasiune. Merită afecțiune, căci are nevoie, ca orice om; ba chiar mai mult. Poate că merita ca cel care a câștigat să-l invite pe scenă, să-l ia în brațe, să-l aplaude și pe el lumea, colegial, prietenește și entuziast. Perfect de acord. Dar să-i cedeze medalia?!  Și la anul viitor Scotty, nefericitul, nevotatul de către colegii lui, mutilatul de boală,  bietul semi-retard care se pare ( din declarațiile doamnei profesoare) că nici n-a înțeles bine ce i s-a întâmplat, să fie cel care îi înmânează următorului „rege al balului” medalia? Medalia pentru cel mai frumos, deștept, silitor, fermecător, performant și popular băiat? Asta nu merita nici „regele” de la anul, nici sărmanul copil bolnav. Nici comentariile răutăcioase ( firești, dar oneste), nici răutățile care vor urma. Pentru că vor urma. Și nu pe internet, ci în viața reală. Nu așa trebuia iubit public Scotty. Așa e crud și nemeritat.Plus nociv  și aberant.

Deci, what’s wrong with this picture?

 Nu. Nu impulsul generos ( în mod autentic, sper), copilăresc al adevăratului rege al balului. Nu faptul că manifestarea publică de prietenie față de sărmanul Scotty  a fost ( sper!)  izvorâtă din sinceră și nobilă  afecțiune și compasiune. Asta e grozav, respectabil și meritoriu. Ce e complet greșit ( adevărată bătaie de joc aș zice) e să-i agăți de gât  lui Scotty, în public, medalia pentru cel mai frumos, inteligent, silitor, performant, popular absolvent. Și tot greșit e să te uiți la el cum umblă peste tot cu medalia de gât ( fără să-i înțeleagă semnificația, că n-are cum, suferă de semi-retard mental). După spusele colegilor, nu se mai desprinde de ea. Și fiți convinși că unii ( pe bună dreptate, chiar dacă pe înfundate) râd. Firește. De fapt Scotty nu e popular. Nu l-a votat nimeni. Tot greșit e să-l obligi pe câștigătorul de anul viitor să primească medalia din mâna acestui Scotty ( un copil mutilat fizic și psihic de boală) în cadrul unei ceremonii care va fi plină de.. ăăă … fals entuziasm, și, de fapt, stânjenitoare. În realitate, departe de a fi emoționant în sens pozitiv, la o observație lucidă, e crud, trist și ipocrit. E bătaie de joc în stare pură. Bătaie de joc la adresa tânărului bolnav, care nu înțelege. Circ. Bătaie de joc la adresa votului colegilor absolvenți ( care nu pe el l-au votat). Bătaie de joc față de meritele și criteriile pe care se acordă această medalie. Scotty nu e fabulos. Scotty e bolnav și rânjește ( zâmbetul acestor sărmani nu e unul firesc), nu pentru că are o personalitate fericită, ci pentru că e prostit de boală ( faptul că râde tot timpul  e un simptom al stării lui patologice și un efect al retardului mental ). E nedelicat și neomenos să-l expui mulțimii în acest fel. Asemenea gesturi n-ar trebui încurajate, ci ponderate. De cine? De către adulții întregi la minte și care mai înțeleg că afecțiunea sau compasiunea față de aproapele nostru nefericit e una, iar bătaia de joc la adresa valorilor și criteriilor normalității e altceva. Prima trebuie cultivată, ultima ba.

Da, iubiți-l și îngrijiți-l pe Scotty. Îmbrățișați-l (acestor bolnavi le place să îmbrățișeze oameni,la întâmplare ; ca și copii mici, n-au discernământ sau inhibiții  sociale). Cedați-i primul dans la bal. Se va bucura.  Dar nu-i cedați titluri sau medalii care nu-i trebuie, cu care nu știe ce să facă, pentru că nu sunt și nu vor fi niciodată  pentru el.

Desigur, într-o Americă „€œvery emotional”, care nu mai gândește, și „€œvery politically correct”, în care, pe moment, reperele firescului sunt alandala la vârful societății , iar la baza ei, se mențin pe zi ce trece mai greu, nu m-ar mira ca în curând premiile de frumusețe să se acorde pentru urâțenie extremă, iar șef de promoție la Harvard să devină  studentul cel mai tâmpit. Desigur, nu prin merite sau pe bază de criterii clasice de selecție, ci prin abandonarea de bună voie a bunului simț.

Yeap. Lumea e de fapt mult mai razna decât credeam eu. Și mai e puțin, foarte puțin, până când vom putea spune fără ezitare, că bunul simț, firescul și adevăratul simț al valorii  au murit. Nu-i tocmai în regulă.  Ar trebui să sunăm mai des și mai onest deșteptarea la realitate. Căci altfel nu se mai alege nimic bun din aia care mai e.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: