Ioana Hincu

Despre justiție și „opinatori” de România

In intre ras si plans on Februarie 12, 2013 at 9:57 pm

12 februarie2013. Azi unul dintre lucrurile care îi vin în minte publicului românesc la curent cu viața cetății, este Adrian Năstase. Iese sau nu iese, aceasta este chestiunea. Cu excepția publicului îndrăgostit, desigur; nu mă aștept ca vreun îndrăgostit să risipeasca vreo secundă sau vreun gând cu „încă deținutul” . Pentru ziariști și formatori de opinie publică însă, e clar zi bună pentru audiență, trafic, vânzări. Dacă n-au inspirație sau material, măcar au subiect.

Verificând așadar după amiază știrile pe telefon, mă opresc. Pe Contributors, la secțiunea Justiție/Ordine publică, găsesc: http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/ce-au-in-comun-cazurile-nastase-voiculescu-%C8%99i-cioaca/#comment-124469. Bun. Nu trag concluzii ( destul trage autorul). Despre mass-media românească  mainstream (cum aud că îi zice acum la audiența largă) demult trag constatări, nu concluzii; nu sunt flatante ( decât rar, referitoar la o minusculă minoritate); prin urmare  aștept febril, ba chiar  doresc nespus, să vina ziua în care să mi le schimb. N-a venit. Tocmai de aceea, pornind de la articolul susmenționat ( publicat pe un site de audiență lărguță) îndrăznesc totuși  să sugerez, amintesc și constat ( nu neapărat în această ordine):

N-ar strica, în general, dar și în special, când e vorba de justiție, să opinăm ( cu toții, dar mai ales formatorii de opinie publică) mai puțin  “categoric” despre lucruri pe care nu le cunoaștem „prea bine” .„Nu cunosc prea multe detalii despre cazul lui Cristian Cioacă”; așa începe articolul. Pe final opinează, ba nu, afirmă categoric cu privire la principii pe care le argumentează totuși și cu acest caz, ba chiar cu privire la ce ar trebui să gândească judecătorii.  Fain.

Nu, serios acu’ €™, măcar când e vorba de justiție ( o treabă serioasă, mi se pare mie, deh), n-ar strica să cunoaștem măcar ce putem cunoaște, înainte de a ne aventura să opinăm, să dezbatem, să facem comparații, recomandări, eventual categoric. Mai ales când  puteam cunoaște. De exemplu, rechizitoriul ( actul procurorului de acuzare și trimitere în judecată a unui inculpat) în cazul Cioacă – Elodia Ghinescu se află „la liber” pe internet , de o lună ( fără date de identificare ale martorilor, numere  de înregistrare , desigur). Cam de pe la data aprobării trimiterii în judecată, probabil. Îl aveți  aici: http://www.libertatea.ro/fileadmin/Dragos/2013/Rechizitoriu_Cioaca_curatat.pdf
Are numai 47 de pagini ( sunt rechizitorii care au mult mai multe), clar, bogat probate , rațional prezentate și argumentate ( aproape pe înțelesul unui profan, zic eu, deși profan în ale dreptului nu sunt ). În cazul  Năstase ( unul din cazurile supuse atenție publice, prin comparație, în articol), rechizitoriul ( 863 de pagini) datat 16 ianuarie 2009, a fost încărcat pe scribd pe 9 iunie 2012,, abia după 3 ani; Năstase a fost condamnat definitiv și irevocabil de ÎCCJ tot în iunie 2012,  câteva zile mai târziu.  În cazul Voiculescu ( dosar deschis de și mai mulți ani) încă nu găsesc  „la liber”decat opinii și articole de presă. ( poate nu știu eu să caut; admit și îmi asum).

Prin urmare, cel mult transparența/opacitatea instrumentării ar fi o  deosebire ( nu asemănare )  dintre cele trei cazuri comparate de autor. În rest? Greu de spus dacă mai seamănă ceva sau nimic. Ah, ar mai fi de adăugat, la deosebiri, faptul că Cioacă nu e personaj politic, ca ceilalți doi ( Năstase și Voiculescu),  este inculpat pentru cu totul alt gen de infracțiuni ( prima fiind cea de omor), nu de corupție, ceea ce face ca atât regulile practice, cât și secțiile/direcțiile parchetului, cele care instrumentează faza de urmărire penală, să fie ușor diferite ( Cioacă – cercetat de procurori criminaliști, de la PICCJ, Voiculescu și Năstase – de DNA). Ba explică chiar și interesul ( diferit) al publicului. Asta că tot are autorul niște   nedumeriri. Plus faptul că în cele trei spețe, „cadavrul” care se caută e ușoooor diferit.

Pe de altă parte, pe autor, din punct de vedere civic și uman, sigur că-l înțeleg. Și eu mi-aș dori să-i văd aspru, nu oricum, trași la răspundere  și sancționați pe încalcatorii legii penale, și pe toți trei subiecții articolului respectiv. Ca cetățean indignat , desigur . Ce-ar fi totuși să nu amestecăm lucrurile ; o crimă bestială cu infracțiuni de corupție; mere cu pere adică; și așa publicul e năucit. De aceea, ca jurist, stau în banca mea și mă abțin de la considerații, comparații ( forțate) și argumentații ( tot forțate) de dragul argumentației   ( în cazul articolului , argumentarea condamnării pe bază de probe circumstanțiale , indirecte). Când nu cunoști BINE spețele și în lipsă de date complete, fir’ar să fie, dar îți dai cu presupusul despre justiție, principii și reguli ale instrumentării unor dosare amestecate, mai ales în cazuri fierbinți, de mare interes public … mai bine te abții.

Cu alte cuvinte, când vine vorba de justiție, eu aș zice mai ușor  cu opiniile ” categorice” care pornesc cu „nu știu prea bine”, mai atent la explicații și argumentații, și mai moale cu afirmațiile categorice ( pe final) despre ce ar trebui să gândească sau facă judecătorii. Să-i lăsăm să gândească și să facă ei. Pe procurori la fel. Chiar dacă nu ne satisface. De ce? Pentru că oricât de frustrant ar fi pentru indignările noastre, asta e treaba lor. Care nu-i ușoară deloc, nici foarte clară de multe ori, care nu se învață pe genunchi, de două ori pe săptămâna, de după-masă, la școala populară de artă sau la pension. E treabă grea, de mare responsabilitate și delicată. Iar dacă vrem s-o explicăm ( principial) publicului, s-o facem profesionist, nu doar pentru audiență, ce naiba.

Altfel? Să nu ne mirăm. Să nu ne mirăm că după ce țara a ajuns să fie guvernată cu televizorul, va fi și judecată cu televizorul, folcloric, urechistic,  DE CĂTRE POPOR. Dacă poporul servește mass-media „meinstrim”, poporul crede că știe. Așa că judecă. Deși nu știe. Dar dacă presa , cea care crede că știe și când nu știe, îi sugerează  altceva, na poftim!

În fine. Eu nu mă mir. Pentru că nu-i de mirare, e … în continuare. În continuarea stării  șubrede a națiunii și a modelelor ei.  Nu mă pot opri totuși să amintesc:  Justiția rămâne o treabă cel puțin la fel de serioasă ca guvernarea. Dacă nu mai serioasă, căci limitarea abuzurilor guvernării, incapabilă ( la noi) să se autolimiteze prin conștiința proprie, depinde pe moment numai de justiție, a treia putere în stat. Asta e. Amintesc de asemenea că, spre deosebire de guvernare ( pentru care nu-ți trebuie diplomă și facultate, așa zic constituția și legile electorale), justiția este administrată  exclusiv  de către profesioniști în drept. Cu diplomă. Cu mulți ani de concursuri eliminatorii și experiență. Tot constituția plus legea de organizare judecătorească povestesc și  despre imperativele astea, deh. Poate c-ar fi preferabil să fie comentată la fel; profesionist adică.

 În fine, asta nu înseamnă că oamenii n-au libertate de exprimare. Că diverși comentatori ( mai mult sau mai puțin avizați sau inspirați) nu pot comenta orice. Că opinatorii se vor opri (vă jur că în particular, și eu mai opinez, înjur, mă indignez, mai mult sau mai puțin justificat, mai și greșesc, nu vreți să știți cât ). Când vine vorba de formatorii de opinie publică însă , ceva mai mult profesionalism și documentare  s-ar impune. Puțină responsabilitate și respect față de public,  până la urmă. În fond, despre asta scriu azi.

Desigur, nu mă aștept să se întâmple. Să lovească iute, în plin și masiv responsabilitatea în formatorii de opinie publică românească. În nici un caz pentru că asta sugerez eu ( cine sunt eu? public minor; nu contez). Nici măcar pentru că  legile țării, principiile de drept sau rațiunea  asta sugerează. Nu, nu mă aștept să se întâmple curând. Dar îmi doresc.

Anunțuri
  1. acel „opinator” vorbeste despre cu totul altceva decat ceea ce i se imputa: despre probe, cum sunt folosite, care e perceptia publica asupra folosirii lor si cum pot duce la un verdict, lucruri deja discutate si rasdiscutate in spatiul public. transparenta instrumentarii, faptele in sine: etc sunt total nerelevante in analiza aia. mai mult, nu se pomeneste nicaieri o punere la indoiala asupra profesionalismului actului juridic din cele trei cazuri. altfel spus, opinatorul de acolo si opinatorul de aici vorbesc despre lucruri total diferite.

    • 🙂 N-ai inteles nimic. Nu-i bai. Reluam:
      1.sigur ca despre asta vorbeste. Da’ prost si pe baza de analogii gresite ( un cunoscator al dreptului nu-si permite asemenea analogii; stie el de ce; e lunga discutia, specializata, de foarte putin interes pentru publicul larg, ca nu asta il intereseaza, si nu are loc aici)
      2.sigur ca sunt discutate si rasdicscutate in spatiul public. De toti neavenitii ( inclusiv de publicul profan, insa curios in mod firesc). Tot prost. Tocmai de aia cine se apuca sa discute teme de gen de pe pozitia unui comentator resposabil, la sectiunea ( serioasa) intitulata Justitie/Ordine publica, ori o face simplu, clar, pe intelesul tuturor, fara sa incurce argumente si spete fara mare legatura in aspectele comentate, adica o face profesionist ( nu repede, superficial, ca e ziua potrivita si nu stie ce sa scrie pe subiect, si nici n-are timp sa se gandeasca, sa argumenteze ca lumea pe subiect, da’ las’ ca a avut azi noapte o strafulgerare, si la publicul prost – asta-i aroganta- merge si asa), ori n-o mai face.
      3. cum naiba sa nu conteze faptele , cand el isi argumenteaza concluziile exemplificand cu trei spete concrete alaturate in cel mai nepotrivit mod ( peste jumatate din articol asta e) ?! Unde amesteca mere cu pere ( dar asta nu poate intelege bietul profan, asa ca inghite pe nemestecate si are senzatia ca stie si ca a inteles; nu-i vina publicului ca-si formeaza opinii gresite , aia e)
      4. ma refeream ( in tot articolul) la profesionalismul jurnalistului, nu la al justitie. N-ai fost atent, de aia nu te-ai prins. Nu stiu cum naiba, dar esti printre putinii. Ba nu. Pana acum, singurul; Niciun comentator/opinator profesionist, pe teme atat de serioase, nu aduce in discutie un caz concret incepand cu „nu stiu prea multe despre”. Pai daca nu stii prea multe despre, atuncti „despre” te abtii. folosesti alt argument.
      5. N-am spus nicaieri ca pune el la indoiala profesionalismul magistratilor. Dar publicul o face, tocmai pentru ca publicului i se explica prost ( gen acest articol unde se amesteca nepermis 3 spete complet diferite cu titlu de argument, repet). Consecinta? Publicul are impresia ca stie, si ca judecatorii ( sau procurorii) sunt prosti.
      6. capcana pentru publicul nevinovat ( cand e vorba de formatori de opinie) nu e la comentatorii vadit idioti, sau pe langa subiect, ci la cei cu aparenta autoritate ( cum e cazul de fata) care, in fapt, nu sunt nimic altceva decat niste impostori. Capcana e acoo unde, profan fiind, n-ai cum sa te prinzi si inghiti. Aia e.
      Asa se duce naibii orice principiu, orice rigoare logica, rationala. Asa am ajuns de netrezim facand greseli sau spunand prostii ca…merge si asa. Asa vom ajunge, tiptil, pe nesimtitelea, sa nu mai stim ( cei mai multi) sa deosebim binele de rau, adevarul de fals, s.a.m.d. Nu pe mana idiotilor evidenti, ci a impostorilor subtili. Pe tema asta ( si nu neaparat doar cu privire la justitie) merita sa mai v”vorbim”. Cand om avea timp…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: