Ioana Hincu

Satisfacții pe care nu le-am vrut

In intre ras si plans on Februarie 28, 2013 at 3:58 am

Am tot felul de satisfacții dulci – amărui în ultima vreme, de care, sincer, m-aș fi lipsit. De par egzamplu,  când s-au ales în decembrie cetățenii de la USL, dincolo de neagra realitate care ne păștea, și în care deja trăim ( deși nu toți ne-am dezmeticit),  mi-am dat seama că vom avea totuși un beneficiu: de pe urma acestei guvernări, vom rămâne cu o sursă inepuizabilă de umor neprețuit.

Bunăoară , citesc următoarea știre  pe internet: “Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat la Realitatea TV că aeronava prezidenţială trebuie vândută pentru ca Tarom să scape din situaţia financiară dificilă în care se zbate de câţiva ani buni. Air Force One de România ar provoca Taromului „pierderi de 70 de milioane de euro anual”, a spus Fenechiu.

Închei citatul. Încerc să inspir. Nu pot, căci mă ia un râs vecin cu apoplexia, iar eu pe râs expir. Știți, am o imaginație, bat-o vina, vioaie și preponderent grafică. Pe loc mi l-am imaginat pe Traian Băsescu, împreună cu SPPul și ce-i mai trebuie lui, acolo, pentru securitatea prezidențială, plus întreaga echipă cu care se deplasează în vizitele oficiale, la coadă, la Check in, la Tarom. De exemplu, împreună cu căpșunarii. Și după aia la un whisky în  aeronava  Boeing 737…Muntenia să zicem, cu cetățenii, la o șuetă, în zbor.  Am convingerea că el, personal, băiat simpatic și popular, nu s-ar simți rău.

Sau: poate îi vine lu Relu ( Fenechiu) ideea moldovenească ( n-am nimic cu moldovenii; Relu are; se trage de la Bacău) de a rentabiliza Airforce One România, vânzând bilete ( scumpe) la cursele speciale din programul de marketing și redresare financiară Tarom, intitulat “alături de președintele nostru”.  Să știți, vă spun de pe acum: dacă se vând curse la Londra, la Barcelona sau la Paris ( au ore bune de decolare) cu Traian Băsescu,  eu strâng bani și mă bag. Zău.

Sau: Traian Băsescu, președintele României, țară europeană, dând din aripi ca Icar, împreună cu suita lui, până la Bruxelles, și aterizând glorios în fața sediului Parlamentului European. Apoi waving ( adică dând din mână a salut ) către mulțimea entuziastă de europarlamentari aplaudaci, gen Michael Jackson la Sala Palatului. Ce? Nu-l vedeți în stare, doar ca să-i facă-n sic lui Crin? E președintele zburător ( pardon, jucător), de nedoborât, al României, ce naiba. Nu vă mai spun că l-am vizualizat și-n costum de Superman, iar pe domnul ministru Relu, deghizat în Lex Luthor, alergând după el cu o bucată  de kryptonit, că e prea mult.

Recunosc că, dacă până recent aveam doar convingerea (intimă și poate aberantă) că Relu Fenechiu e corupt, și-l suspectam că pe deasupra este și un bun contribuabil la partid,  de abia acum am înțeles de ce ține Crin atât de mult să-l aibe ministru. E zeul maketingului de aeronave. Este, cert, de neprețuit.

Mă-ntreb ce mai urmează în planurile de rentabilizare în scop de vânzare a companiei Tarom. Poate vând bilete-n picioare. Nu-i rău; și așa înțepenesc, vă spun drept, de atâta șezut în avion.  Poate ne instalează scaune și-n cală. E bine. Mai ales vara, că mă răcoresc. Dar poate cumpără avioane chinezești, de unică folosință, cu piloți Al-Qaida, că ăia știu drumul numai dus, deși pe noi ne vor pune să plătim, just in case, și-un întors. În logica și luminile minții lui Fenechiu orice se poate. Aștept, prin urmare, cu sufletul la gură vești.

Între timp, am mulțumirea că încă mai am unele (pre)viziuni corecte. În același timp, mă-ncearca o nostalgie adolescentină: la așa vremuri și așa guvern, deși nu mă mai ține naturelul,  s-ar impune totuși să beau mai des și mai mult.

PS: n-am nimic, Doamne fere, împotriva vânzării aeronavei Boeing 707 veche de vreo 40 de ani ( cea prezindențială adică). Dacă s-ar găsi cumpărători ( sunt circumspectă). Și, desigur, dacă s-ar găsi ( în prealabil) bani de la bugetul de stat pentru alta mai bună. O fi Băsescu super-man, dar nu-l văd totuși mergând ca Badea Cârțan, periodic, până la Bruxelles.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: