Ioana Hincu

Când argumentul devine nebunie, și nebunia ideologie

In Solutii on Martie 16, 2013 at 8:20 pm

Text terapeutic, dedicat în special oamenilor inteligenți.

 Zicea acum mulți ani, într-un interviu, răposatul Alecu Paleologu, că inteligența e o stare de grație; nimeni, nici măcar geniul, nu e scutit, periodic, de prostie. Pe de altă parte, proștii nu beneficiază de prea multă grație  divină, adaug.

Poate că mă înșel, poate că am eu ghinion, dar observ că puțini oameni mai răspund la și cu argument rațional, inteligent. Civilizat sau cu umor? foarte rar, foarte greu.

De exemplu. Recent, la o discuție pe tema ideologizării și politizării sexualității ( instinct primar, genetic firesc sau anormal, respectiv hetero- sau homo-sexual, după cum ți-e specia și  norocul) îmi zice unul ( militant sexual-ideologic, nu spui de care) textual, delicat: ce de căcat ai în cap. Râd. Bine, zic. Vino și matale cu vreun contra-argument. Zice: du-te la psihiatru, ești o spălată pe creier, ai nevoie de ajutor. Bine, zic din nou. Mă duc. Da’  vreun argument, ceva? Finalizează apoteotic: nu mai discut niciodată cu tine și nu mai citesc nicio prostie din alea pe care le scrii pe blog. Ok. E libertate. De atunci încoace, revine periodic, silențios și curajos ( în viu nu se mai încumetă; fuge de mine) cu câte un comentariu de gen. Pe blog desigur 🙂 Nefiind “de specialitate” n-am cum să-l ajut în nevroza și nervozitațile lui. Nici psihiatria sau psihoterapia nu pot de fapt. N-au cum. Alea au nevoie de pacient cooperant pentru a da rezultate.

Alta. Tot recent. Tema: insinuarea ideologiei fals-progresiste, marxist-ateiste, în forme subtile, perverse, alienante, în mediile academice, întâi în occident, și apoi ( a început, iaca) la noi. Vine și mă întreabă: dar totuși cum vă explicați că prinde la tineri? Zic: domnule, au explicat alții mai bătrâni și mai deștepți decât mine. Alții ( tot mai deștepți și școliți pe temă) încă mai explică. Eu doar constat cu consternare că au avut dreptate și continui să notez, să studiez. Și-l trimit la un titlu de gen, de introducere ( Closing of the american mind -€“ Allan Bloom, anii ‘€™80; sub 200 de pagini, dacă nu mă înșel). Răspuns: am citit destul la viața mea, sunt absolvent de facultate, nu-mi  trebuie să-mi indicați dumneavoastră, care sunteți mai tânără ( a luat-o ca pe-un afront) lecturi; eu cred că pur și simplu tinerii sunt imbecili. Bine. Vin atunci, și-l  întreb: păi dacă ziceți că știți, la ce mi-ați mai cerut explicații? Că timpu-i prețios și-i păcat să-l irosesc, parol bibicule. ( Nu-i prima  dată sau formă în care primesc întrebare urmată de răspuns de gen, aproape identic; simpatic fenomen).

Mă opresc cu exemplele, căci risc să plictisesc. Timpul, cum spuneam, e prețios. Ar fi nedrept și redundant să vi-l irosesc.

 În schimb, insist, așa, în nebunia mea, cu o listă scurtă de sugestii simple, desprinse ( personal sau în colaborare cu alții, probabil la fel de nebuni ca mine) din logica bunului simț axiomatic  ( gen “iarna nu-i ca vara”):

  1. Când nu vrei să știi ceva, n-are rost să întrebi.
  2. În libertate, nici o lectură ( sau opinie) nu e obligatorie, ci opțională. Numai în tiranii și dictaturi se sancționează ( nu doar cu notă proastă) necunoașterea textelor ideologice de bază ( câte extemporale din cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu, din lucrarile Congreselor Partidului Comunist Român sau din teoria centralismului democratic, șamd am dat în liceu, la materia intitulată pompos Economie politică, nici eu nu mai știu).
  3. Când ești prost sau ignorant pe temă ( nimeni nu le poate ști sau pricepe pe toate), tăcerea e de aur. În sensul că sigur-sigur îți oferă șansa de a părea mult mai inteligent decât ești. Dacă ai și o pereche de sticle (eventual frumoase) pe ochi, vreau să spun ochelari, pardon, care-ți cosmetizează dibaci privirea tâmpă ( nimeni nu-i scutit), te-ai scos. Fără ochelari, dacă ridici puțin din sprânceană sau faci ochii mari ( mimică interesată), prostești cam pe oricine (vorbesc din experiență, serios).
  4. De subliniat, de asemenea, că, în libertate ( și noi beneficiem încă de acest privilegiu) nu e obligatoriu, ci eminamente opțional să te exprimi în vreun fel. Dacă totuși, ți se solicită o opinie pe o temă necunoscută ( repet, nimeni nu poate  ști de toate, cu atât mai puțin bine; omul, chiar cel inteligent, e limitat în acest sens prin însăși durata vieții lui) e cât se poate de  onorabil ( prin onestitate) să spui: habar n-am, nu știu.
  5. Este adevărat ( nu glumesc) că lectura serioasă și diversă, ajută la formarea discernământului și furnizează argument, respectiv contra-argument. Totodată, e la fel de adevărat (și asta este o veste bună, dătătoare de speranță) că, în lipsă, și folosirea adecvată a bunului simț și a inteligenței (native, aici ai nevoie de puțin noroc divin) ajută.
  6. Desigur, nimeni ( nici eu, evident) nu-i scutit de a se face din când în când de râs. Da-i păcat să insiști.

Pe această notă veselă, optimistă, închei zicând: înjurătura n-are valoare de argument; prostia, oricât de pretențioasă ( da, există și proști cu școală, sofisticați, impetuoși, de neoprit) nici atât. Dar pot avea, câteodată, valențe teribil de comice. Prin urmare, având în vedere că multe ( foarte multe) prostii și aberații, au fost transformate ( programatic și împotriva omului) în ideologii, iar adepții lor fermi, pasionali și tonți, rareori răspund la vreun argument, e util ( în scop de prezervare a sănătății mintale fără psihiatru și fără medicament) să mai și râdem, când altceva nu mai e de făcut. La fel și cu înjurătura: deși reprobabilă ( că e), poate fi amuzantă, ba chiar necesar-răcoritoare (deci terapeutică); uneori; cu un singur amendament: să fie plasată cu talent.

Mult succes!

Post scriptum:

1.Într-o notă strict personală, și fără să propovăduiesc alcoolismul, ci doar câte un pahar de vin ( de preferință roșu, ecumenic) din când în când, este cert că nu mai beau destul. Odinioară ajuta. Adică fortifica nervul capului și simțul  umorului.

2.Aștept înjurături. Dar rog frumos: rafinat, diversificat. Că și înjurătura e o specie lingvistică interesantă și e păcat să o banalizăm. Și nu uitați: iarna nu-i ca vara (simpatic a fost Băsescu cu asta), nebunia nu-i sănătate mintală, iar prostia nu-i inteligență, oricât de răspândite ar fi.

Anunțuri
  1. Cand va referiti la sensibilitatea la argument, civilitate si umor sunt sigur ca va referiti la comilitonii dvs de la ILD. Acolo unde am aflat ca homosexualii sunt pedofili, de pilda. Argumentul (ca de argumente vorbeam)? A fost invitat un idiot care promoveaza pedofilia sa cuvante la facultatea de sociologie de la Bucuresti, parca, si deci, iata, prin asociere, dar si prin procedeul fara gres al generalizarii, cum spuneam: homsexualii sunt pedofili. Am mai aflat ca studiile care arata ca homosexualitatea nu se califica drept boala psihica si ca ar putea fi determinata genetic sunt exemple de pseudo-stiinta, fiind in fapt nimic decat propaganda progresista de sorginte marxist-ateista. Oamenii de acolo sunt calificati sa-si dea cu presupusul cum e cu stiinta, insa cand cineva a pomenit deunazi (discutand validitatea stiintifica a unui studiu despre homosexualitate) despre confidence interval si p-value, a fost acuzat de tehnicizarea excesiva a discutiei.

    Daca la ILD va refereati cand pomeneati de umor, aveati de fapt dreptate, am ras de multe ori citind prostiile lor pompoase si umorale.

    • Domnule, nu pot decat sa ma bucur pentru „sigurantele” dvs cu privire la ce ma refeream eu, la ce gandeam eu, desi n-am specificat nimic despre ce povestiti dvs in textul la care ati simtit nevoia sa va exhibati comentand. Insa, recunosc, va invidiez din tot sufletelul meu : omul fara dubiu, care trage concluzii ferme, sigure, cu privire la ce gandesc altii si cand nu spun, nu stiu daca-i prea inteligent ( chiar nu stiu, sincer), dar are mare siguranta si incredere in el. Asta trebuie sa fie foarte reconfortant. Plus, intotdeauna i-am invidiat pe cei cu capacitati paranormale, gen: indoaie furculite cu puterea gandului ( fain), stiu ce gandesc altii la distanta, fara sa comunice verbal sau senzorial cu ei ( si mai fain), samd. Eu nu pot :(, si sunt invidioasa la modul cel mai pacatos. Deh, nimeni nu-i perfect.
      In rest, si in general, fiecare pricepe ce poate. Eu nu-s reponsabila pentru „priceperile”,convingerile si discernamantul dvs. Astea va apartin in intregime. Comice sau serioase. Fiecare intelege ce-l taie capul, dupa posiblitati ( native, dobandite).
      O precizare necesara totusi: ( ref „comilitonii dvs”) eu nu sunt a celor de la ILD si nici ei ai mei. Avem, fiecare, viata, discernamant si convingeri proprii, pe care ni le respectam reciproc si civilizat. Spre deosebire de cetateanul care mi-a servit argumentul decisiv-pestilential pe care l-am citat (un cetatean nevrotic si iubitor inflacarat de criticatac si militant ideologic sexual – va veti da seama singur in ce sens, avand dvs o clarviziune remarcabila) De aia ( pt ca ne pastram autonomia de gandire) ne exprimam ( si particular, si public) individual, si la fel si semnam, tot individual, nu in grup, chiar daca uneori impartim aceeasi pagina de internet si chiar daca MULTE dintre convingerile noastre sunt comune, inclusiv pe tema sexualitatii.
      Dar, repet, sunteti liber sa presupuneti ce poftiti, sa co-militati pe ce teme doriti si cu cine poftiti. Sunteti de asemenea liber sa si ganditi..liber daca se poate. ASta insa, e intotdeaun greu. Libertatea, inclusiv cea de gandire e complicata 🙂

    • cu privire la argumentul stiintific: repet ( chiar daca o veti lua si dvs ca pe un afront) ca n-ar strica ( nimanui nu are cum sa-i strice, indiferent de varsta si pregatire academica) sa cititi cartea lui Allan Bloom, cea din textul pe marginea caruia ati comentat. Acolo va explica ( el, nu eu) filosofic si urmare a unei experiente academice extensive ( omul a predat zeci de ani la universitati celebre din SUA) cam cum sta treaba inclusiv cu ideologizarea gandirii stiintifice. cu alte cuvinte, cum devine cazul ca nu mai e libera, asa cum ar trebui sa fie intr-un mediu academic.
      Chiar daca nu veti fi de acord cu toate observatiile si interpretarile sale, merita sa fiti intotdeauna atent la context si circumspect, mai ales la momentul actual, cand achiesati la concluziile unor studii sau opinii stiintifice ( in orice domeniu). Sa le cautati eventual si pe cele contra…Samd. Asa se formeaza opinia pertinenta, cam cu privire la orice. Desigur, n-a zis nimeni ca-i usor. Dar merita incercat. Daca nu de altceva, macar ca sa-i dati satisfactie lui Descartes ( gandesc cu capul meu, na poftim, deci exist)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: