Ioana Hincu

Revoluția câștigătoare nu poate fi decât morală (I)

In spaime on Iulie 29, 2013 at 6:05 pm

 Înainte de orice, o precizare: mi-aș dori enorm să mă înșel în cele ce urmează -€“ judecăți elementare bazate pe observații personale directe sau mediate. Mi-aș dori ca realitatea să mă contrazică vehement. Însă nu cred, pentru că problema nu e nouă, ci  trenează.  Cel puțin de când sunt eu pe lume și am început să înțeleg câte ceva. Din anii ’80 adică, de când Andrei Pleșu  scria:

“ singura autoritate pe care conștiința individuală nu și-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine și rău ”Minima moralia

Despre noi era vorba. Aici am rămas.

„Poporul” inocent

Pentru că Nicolae Steinhardt s-a născut pe 29 iulie, îmi vin inevitabil în minte două  vorbe de-ale lui: “Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea. […]” Jurnalul fericirii.

Istoria, în replică ironică la spusele lui Steinhardt, face ca anul trecut, pe aceeași dată, să se fi petrecut  jalnicul referendum de demitere a unui președinte degeaba suspendat ( a două oară). A trecut astfel un an de când ni s-a arătat, negru pe alb, că 22 de ani de libertate n-au readus nici gândirea critică și nici morala neamului în actualitate. Iar ce a urmat ne arată că problema rămâne și  e mare.

Ar fi  totuși de remarcat încăpățânarea cu care unii îmbrățișează, ba chiar fac eforturi de a legitima teza că poporul, cel liber și actual, în mare majoritate, e bun, drept și nevinovat, doar liderii sunt greșiți, asta-i problema și gata.

Nu e gata. E o  defecțiune aici. Una de observație simplă. De tip elementary, my dear Watson. Elitele, liderii, cei greșiți, adică impostorii, incompetenții, mafioții, hoții, nerușinații,  abuzatorii sunt fie  susținuți direct, fie girați prin indiferență de o bună parte din “poporul” nevinovat. O chestiune morală. Sau mai ales de lipsă. Lipsă CRITERII care se manifestă la un număr impresionant de indivizi dintre aceia care alcătuiesc  stimatul popor.

E fenomen social. Ar fi o eroare  păguboasă să-l negăm. Căci de acolo vin, în esență, toate nereușitele noastre naționale -€“ eșecul democrației, libertății, prosperității, civilizației și bunăstării generale. Asta-i cauza primă și merită tratată.

Ori, ca să rezolvi o problemă, se cere mai întâi să admiți că o ai.

Desigur, puțini sunt dispuși s-o facă. Pentru că cei de azi sunt vlăstarele celor de ieri. Iar ieri, în aceeași Minima moralia a anilor 80, tot Andrei Pleșu scria: “Ceea ce nu putem tolera e  să spunem și, mai cu seamă să ni se spună că suntem moralmente precari, că suntem corupți, necinstiti, discutabili din unghi etic.[…] Culpa etică e expediată în termenii unei tolerabile greșeli omenești, distinctă de natura noastră adevărată care e, malgré tout, onorabilă.[…]”

Poporul, morala și realitatea

Anul 2012.

În esență, poporul ( nu mai pun ghilimele, spre ca se subînteleg, ma refer la un fenomen social, care privește majoritatea populatiei) drept și bun a optat strâmb. A avut de ales între USL și PDL ( restul partiduletelor din ARD nu contează, iar PPDD a fost un accident). Sau, și mai simplu, căci poporul nu pricepe politici și principii ( lucru grav altfel, care nu ține doar de incapacitate intelectuală, ci și de cea morală), dar are idoli și judecă persoane: avea de ales între cuplul Ponta-Antonescu ( simbolurile viitorului luminos și drept),  respectiv Boc-Băsescu ( simbolurile austerității și  “dictaturii”).

Faptele:

 Când USL-Ponta-Antonescu, stăpâni peste guvern și mare parte din parlament au preluat abuziv Monitorul Oficial, Avocatul Poporului, pentru ca apoi, în numai 5 zile, să destituie (ilegal) conducerile celor două camere, să incapaciteze ( ilegal) Curtea Constituțională și să suspende ( tot ilegal) Președintele țării, poporul, în majoritatea lui bună și dreaptă, a reacționat greșit sau n-a reacționat.

După 3 săptămâni ( timp suficient pentru trezire la realitate) maxim 37% din popor ( sondajele pre-referendum) s-a deșteptat. Adică numai 37% din populație era dispusă să se opună acestei imorale, ilegale, aberante și periculoase lovituri de stat ( fără să știm de fapt, cu rigurozitate științifică, sociologică, de ce; probabil intuitiv sau din bun simț). Restului nu i-a păsat  sau a aplaudat.

O chestiune de morală elementară: a opta între legal și ilegal. Între decent și indecent. Între just și nedrept. Între rațional și  absurd. Nu filosofic, nu metafizic, ci prozaic, pe caz concret.

Zi de zi, pas cu pas, în viu sau în direct, la televizor, poporului drept și bun i s-au arătat diferențele evidente ( o lume întreagă a notat și s-a speriat), deloc echivoce (insulte, istericale, minciuni, intimidare, furt, infractori, bătaie dejoc, dispreț național și internațional,  instigare directa la incalcarea legii, impotriva justitiei, demență sadea) dintre mizeria de dimensiuni rare pe care o reprezenta gruparea politică USL si oricare alta.

Și totuși, numai 37% din populație a observat.

În următoarele 6 luni, în realitatea cotidiană ( pe stradă, la serviciu, în buzunar) și pe micile ecrane ( la Antene și Realități, da, că acolo se putea observa plenar) mizeria a continuat. Temporar, ziceau, credeau în mod naiv, unii dintre noi, cei bântuiți de iluzia poporului drept, bun și nevinovat. Ei bine, n-a fost temporar. Poporul drept și bun ( dacă era) s-ar fi revoltat și ar fi scuipat USL ca pe un abces dureros-purulent. Nu s-a întâmplat. Poporului îi place puroiul. În consecință 85% din el i-a încredințat USL, senin și nevinovat, o catastrofală majoritate parlamentară; 25% i-au votat, 60% au absentat și i-au lăsat.

Fara discutie, o chestiune de  morală elementară. Sau mai ales de lipsă.

Nu trebuia să fii savant, politolog, mare învățat, ca să faci diferența între două oferte ( singurele de fapt): una sinistră ( USL) și una discutabilă ( ARD). Nu trebuia să fii academician și nici mare maestru al logicii formale ca să nu permiți celei mai mari mizerii (USL) din cele ofertate electoral să pună mâna pe viața ta. Nu trebuia să fii  filosof și nici să-l fi citit pe Raymond Aron ca să-nțelegi că-n politică rareori ai de ales între bine și rău, ci între preferabil (ARD) și detestabil(USL) și să aplici această regulă de bun simț la cazul nenorocit, concret și periculos în care te aflai. Dovada cea mai limpede că nu era necesar:  „căpsunarii” ( o spun fără nici un pic de superioritate, ci cu respect); opțiunile diasporei formate din oamenii simpli, plecați la muncă în străinătate, erau în mare parte  corecte principial. Păcat că din motive tehnice, obiective, „€œasigurate de USL” ( secții mult mai puține, la distanțe prea mari) ei n-au putut vota.

Las’€™ c-au putut cei din țară. Și opțiunea a 85% din populație a fost  nu doar ilogică, irațională, ridicolă, ci evident imorală. Pentru că să-i votezi pe detestabili sau să rămâi indiferent asta înseamnă.

Lupta creierului cu realitatea

Iată așadar o realitate – majoritatea poporului actual – pe care ar fi neigienic să o negăm și periculos să o ignorăm.

Și totuși, unii o fac. De exemplu un amic sociolog ( băiat tânăr, școlit în Occident, doctorand) încearcă să legitimeze științific teoria că poporul a votat greșit anul trecut petru că PDL-ARD n-a gestionat corect perioada electorală. Cu ultima parte (PDL a gestionat prost anul electoral)  sunt perfect de acord. După cum sunt perfect de acord cu faptul că USL a avut la dispoziție ( încă mai are) o masinărie propagandistică mizerabilă, dar veche și eficientă, de mințit și manipulat. Ba chiar plusez: PDL-ARD era o opțiune departe de ideal; avea personaje discutabile (însă nu pe măsura imunzilor ofertați  de USL).

 Vin atunci și întreb: și ce dacă? Cum se legitimează astfel teza purității morale, a inocenței indivizilor care compun marea majoritate? Prin lipsa de performanță imagistică și de marketing electoral a PDL-ARD? Prin splendida performanță mediatică a OTV? (așa a intrat PPDD în parlament) Așa devine scuzabilă lipsa de gândire critică și  minim morală ? Adică devine scuzabil că 85% din populație gândește strâmb sau deloc? E incapabilă să facă diferențe după cum stă/nu stă cu capu-n care televizor? Iar noi n-avem nicio problemă  la “popor”?

Dar  când anume în istoria gândirii morale a devenit în regulă să substitui de bună voie ( că nu ne-a obligat nimeni) bunul simț cu lozinca cea mai bine strigată și mai larg mediatizată? Să renunți la a gândi cu capul tău ?

Sau, și mai rău: când a devenit în regulă să nu-ți pese de chestiuni vitale? Da prieteni, vitale, căci era vorba despre viețile și viitorul nostru, al tuturor. Ba chiar și al celor care vin după noi.

Prin urmare, zic să nu confundăm explicația fenomenului cu absolvirea de probleme și de păcate:  reușita/nereușita propagandei mediatice, a elitei conducătoare, nu e un fapt exonerator pentru majoritatea (85% din nație) incapabilă sau plictisită, dezinteresată să facă ÎN CAZ CONCRET, CRITIC, DIFERENȚE VITALE care ne privesc pe noi toți.

E greu? E complicat de  înțeles că avem o problemă MARE, de repere elementare ( bine/rău, mai bine/mai rău), per individ component de popor? N-aș crede. Numai cine nu vrea nu pricepe. Dar mă aștept să fie destui.

Le dau o veste proastă: e o problemă pe care nu ne-o pot rezolva alții -€“ vecinul, televiziunea, statul, legea, constituția, Ponta, Antonescu, doamna Merkel, UE, Obama, Marx, Lenin și nici Băsescu, nici PDL, nici Mișcarea Populară.  Nici Dumnezeu nu poate. Problema  conștiintei morale rămâne personală și individuală. Se rezolvă în capul și prin efortul fiecărui individ component de popor. Sau nu.

Le dau și o veste bună: se poate rezolva. S-a mai văzut. Există însă o condiție: undeva, cândva, trebuie început. Și-un inconvenient: necesită efort personal și durează.

Oricum, celor care împotriva evidenței îmbrățișează teza poporului bun și nevinovat, sau speră în soluții tehnice, miraculoase de la “clasa conducătoare”, de la arta comunicarii, a lozincii, a marketingului politic si televizat, fara sa desconsider catusi de putin importanta celor din urma, deocamdata, in scop de desteptare, atat le spun:

La cum ne aflăm în anul de grație 2013, soluțiile trebuie inteligent combinate și adaptate. Soluțiile, dacă privesc numai clasa conducătoare, au viitor minor, scurt și precar. Problema e la bază. La fond, unde n-are rost să negăm: calitativ și cantitativ stăm prost.  Mesia însuși de s-ar arăta și ar candida acum, mi-e teamă că cei mai mulți conaționali ori nu l-ar recunoaște (din lipsă de criterii), ori nu i-ar interesa ( criteriile lor sunt altele). În orice caz, bag mâna-n foc că numai o minoritate l-ar vota.

Propun așadar să începem revoluția morală – dintre cele posibile, singura câștigatoare – așa: dacă tot avem creier, să-l folosim. Dar nu oricum, ci cumsecade. Subliniez în acest sens că risipa de minte e imorală.  Zicea și  Nicu Steinhardt, cu care dacă am început, aleg să și închei :

“Dumnezeu, printre altele, ne poruncește să fim inteligenți. Pentru cine este înzestrat cu duhul înțelegerii, prostia, măcar de la un punct încolo, e păcat; păcat de slăbiciune și  de lene, de nefolosire a talentului”

(Va urma)

Post scriptum:

Reiterez ca mi-as dori enorm sa ma insel. Ca mi-as dori enorm sa fiu repede si masiv contrazisa de realitatea tradusa in opinii, atitudini si fapte. De exemplu, sa vad cateva mii sau zeci de mii de oameni protestand public, pe strada, impotriva acestui guvern si potlogariilor lui de notorietate. Ca la vecinii bulgari, gen. Insa nu cred. N-are cum. Nu-i de unde, caci ce scria Plesu in anii 80, ca nu suntem dispusi sa ne asumam eroarea, precaritatea morala, ca nu ne place nici macar s-o discutam, ba dimpotriva, suntem oricand dispusi sa negam problema, ramane un fenomen social extins si actual. Urmariti va rog, daca aveti rabdare, comentariile si opozitiile la acest text apartinand lui Dragos Paul Aligica: https://www.facebook.com/pauldragos.aligica/posts/522897491111332?comment_id=5379243&offset=0&total_comments=62 Sau la acest text, apartinand lui Alexandru Hancu: http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/generatia-moralei-suspendate/

Aveti acolo dovada. Gandirea critica? O jale. Repezeala, clisee, suficienta, obsesii, nervozitati, sau, si mai grav, incapacitatea ( mentala) de a cadea pe subiect si obiectul sau.

Anunțuri
  1. Ioana,

    Eu sunt de meserie consultant. E meseria posibilului, ca să-l parafrazez pe Bismarck. Acest lucru îmi domină gândirea şi mă defineşte (… posibilul, nu Bismarck). Înclin spre construcţie şi soluţii. Raţionamentele neconstructive nu mă tentează şi le evit instinctiv. Astea fiind spuse, nu neg dreptul cuiva să utilizeze raţionamente pe care le consider neconstructive. N-am pretenţia ca toată lumea să lucreze în consultanţă politică, să aibă perspectiva unui consultant sau să fie de acord cu ea.
    N-am afirmat niciodată poporul e bun, drept sau nevinovat. M-am opus însă instinctiv negaţiei pentru că e de obicei un reflex al pierzătorilor. De care m-am săturat. L-am văzut de mult prea multe ori. Cel mai des este un reflex al suficienţei, al lipsei de inteligenţă strategică. N-am întâlnit niciodată un om care să spună „Tabăra cu care ţineam eu a câştigat, dar poporul a ales greşit din punct de vedere moral” sau, alternativ, „Tabăra cu care ţineam eu a pierdut, dar poporul a făcut o alegere, moral vorbind, corectă”. Nu e vorba de tine aici, dar aici se află rădăcina reflexului meu de respingere.
    Faptul că rezultatele alegerilor nu depind de moralitate sau *doar* de moralitate este un lucru care pentru mine e evident. Poate că sunt prea atent la ceilalţi factori. Moralitatea fără arme şi armură (de un tip ceva mai convenţional) nu e îndeajuns pentru a obţine victoria.

    Când am conversat pe Facebook ţi-am spus că discuţia nu e o pierdere de timp. Tu ai afirmat că este. Mi-a făcut plăcere să încerc să îţi înţeleg punctul de vedere. E îndepărtat de cele cu care mă întâlnesc de obicei, în viaţa mea profesională sau în discuţiile de zi cu zi. Nu mă aştept ca ceea ce am scris să aibă acelaşi gen de impact asupra ta – ar fi chiar ilogic. Dar am considerat că este un lucru onest să îţi prezint perspectiva mea şi rădăcinile ei.

    „Amicul sociolog”.

    • Pai Barbule, ce sa zic: ma bucur ca ti-am facut o placere 🙂 Zici ca ti-a facut placere sa incerci sa-mi intelegi punctul de vedere. Pacat ca n-a mers pentru ca… te opui instinctiv, relfex ( tu zici, nu eu)…fara sa fii constient sau atent la ce te opui. Uite, ca sa nu te las asa, atarnat, o ultima explicatie, din pacate lunga, pe masura neintelegerii ( opozitiei) tale:

      Nu faci decat sa verifici atitudinal, in chiar abordarea ta, premisa de la care am pornit, bazata asa cum declar si la inceput, pe observatie indelungata, directa si mediata: ca avem o problema, ca e morala, ca e mare si ca nici macar nu vrem sa o luam serios in considerare, daramite s-o tratam. Pacat, dar de luat, iata, cu atat mai mult in considerare. Am luat act. De insistat oricum insistam, caci remarcasem problema de niste ani buni.

      Totodata confirmi ca dialogul pe care l-am avut pe facebook si pe aceasta tema, a fost inutil, iata de ce:

      1.Desconsideri in continuare problema, impactul si importanta ei ( e minora, n-are finalitate practica pt tine, pt „victorie”, samd). Desconsideri (e clar ca n-ai lecturat sau n-ai facut-o atent nici acum) opiniile a 3 oameni in viata, cu experienta de viata, profesionala si de exercitiu al observatiei atente, critice, analitice a naturii umane si fenomenelor sociale, atat aici, cat si in alte tari. Experienta care o depaseste pe a ta si in complexitate si in durata – in ordine cronologica Plesu, Aligica, Hancu, toti ganditori de profesie, cu obiectul muncii privind direct si exclusiv relatiile si fenomenele sociale IN SPECIAL ROMANESTI de zeci de ani; publicisti vechi si reputati, nu doar aici. Un filosof – intelectual conectat si la mediul artistic, un politolog-cercetator-consultant ( cu studii post-universitare si in domeniul stiintelor sociale) si un jurnalist ( fost medic, ambele profesii avand ca obiect natura umana, dar abordata diferit). Toti trei traiti mai mult decat tine ( si decat mine, bu the way) si aici si in strainatate; toti trei formati si invatati sa gandeasca critic fenomenele sociale – chestiune vitala in toate cele 3 meserii – si aici, si acolo, bucurandu-se si aici, dar mai ales acolo de recunoastere ( oare de ce mai ales acolo? hm… o fi vreo problema la „popor”?). Desconsiderarea opiniilor unor oameni seriosi, mai in varsta si mai intelepti ( chiar daca nu esti de acord) = lipsa de respect. Neplacut comentariu, yeap, stiu. Insa e tot o chestiune morala si nu e un fenomen sporadic ( young, next generationa e atinsa in mod frecvent, si nu doar la noi, dar asta e alta tema pe care de mult mi-am propus sa o supun atentiei si public, dar n-am gasit timp; am fost atinsa si eu la un moment dat, mai de mult, de fenomen – suficienta tineretii, mai ales ca eu am avut ghinionul sa prind avantul revolutionar-progresist-iliescian al anilor 90 – o tot deadeau cu „sa promovam tineretul” si l-au promovat, iaca, traiasca Ponta, Antonescu, Udrea si elitele generatiei lor, a mea adica, pe al mai gresit din cel existent; eu insa m-am prins si m-am luptat sa ma corectez; sper ca cel putin in parte am reusit; oricum, continui sa lucrez critic, autocritic intens in acest sens – sa iau aminte la ai mai batrani, mai experimentati, mai intelepti, daca sunt).

      Faptul ca, in ordine cronologica, toti cei citati de mine ( inclusiv Stenihardt) n-au avut succes in societatea noastra si nu au, subliniaza tocmai fondul problemelor noastre: sunt morale, sunt mari, si orice aparente victorii ( electorale, de reforma institutionala) sunt sortite inevitabil esecului pana cand SI aceste opinii vor fi luate in serios de mai multi si asumate individual ca atare.

      2. Ignori ( constient oare?) caracterul eminamente constructiv si util ( daca tot esti fan al posibilului), atat imediat, cat si pe termen mediu si lung a tot ce sta scris mai sus ( cei 3 de fapt, eu mai putin): era un indemn ( te priveste si pe tine, ca pe noi toti de altfel) la luciditate, la a analiza realitatea sociala in profunzime si in perspectiva larga, completa. NU incompleta – sa ignori factorul moral si caracterul lui ESENTIAL per individ component de masa critica, mai ales ca la noi e defect foarte, inseamna analiza incompleta. NU limitata – solutiile si abordarile partiale, privind strict consultanta pt „victoria” rapida, imediata, strict pt clasa politica. Ignori totodata si in acest fel si indemnul unui ilustru decedat ( Steinhardt) care poate fi “acuzat” de orice numai de lipsa gandire profunda, morala solida sau de necunoastere ( concreta, dar si teoretica multidisciplinara) a societatii si fenomenului romanesc NU. Foloseste-ti mintea bine, mai bine deci. Spre exemplu, raportandu-te la luminile lui Bismark, dar corect si destul – posibilul, solutiile lui, ingnorand existentul in toata adancimea lui, esueaza din start.

      A naibii inteligenta asta strategica ( si analitica as adauga eu) mai Barbule: sa nu fii atent, nici macar sa nu-ti propui sa fii, la ce spun, zic, semnaleaza altii, cu care n-ai treaba tu ( eu, sau autorii citati gen), si sa continui sa judeci, reflex ( deci pripit) si limitat implicit in termeni de “tabere”, “pierzatori”, USL-PDL 2012, sau ce fenomene colective sau individuale ai studiat sau experimentat tu pana acum. Exista si fenomenele alea, sigur ca da. Gen erorile strategice electorale PDL 2012. Gen reactii ca defetismul pierzatorilor, tabere care se manifesta irational, emotional. Da unde am zis eu ( sau autorii citati de mine) ca n-ar exista? Da, sa nu confundam ( aici duce abordarea limitata si graba) cu problema de fond – morala populara. Sa nu confundam realismul cu defetismul, mai ales ca, nici eu, nici cei citati de mine si in viata, nu se opresc, nu abandoneaza si nu se lasa, dar nici nu cadem in iluzii perdante. N-ai inteles ca nu e cazul nostru? Om fi gresit noi in formulari? Sau n-ai fost tu atent,poate… Si doar te-am rugat si cand ai comentat pe facebook sa depasesti limitele, mai ales ale anului electoral 2012 cand vine vorba de problema – cutuma socio-culturala si morala. Dar tu nu si nu 🙂 Ei bine, iti repet altfel, poate asa merge ( pana acum n-a mers): ala, anul 2012, a fost doar un simptom, iar in cazul acestui articol, doar un exemplu ( urmeaza altele, nu stiu daca ai remarcat ca asa inchei, iar asta e partea I ).

      Insa , admit ( pentru ca stiu deja, realista fiind) ca opinii ca cele pe care le exprim eu aici ( si ceilalti inaintea mea) presupun o intelegere in perspectiva si retrospectiva mai larga. Si profunda. Nu-i usor, asta admit. De unde nici nu ma astept la succes imediat sau pe termen scurt a unor asemenea semnalari. Si nici la luciditate ca fenomen de masa critica, majoritara, nu ma astept.

      Dar Barbule, in ce te priveste, nici macar sa nu-ti propui, sa incerci sa intelegi si sa chibzuiesti mai atent … Aici nu-mi mai vine sa zambesc, mai ales ca ai profesia si ocupatia cu care te mandresti. Inseamna ca problema ( cel putin a gandirii superficiale si suficiente, n-ai decat sa te superi, dar asta inseamna si e tot o chestiune de ordin moral) e de fapt mai mare decat am observat si notat pana acum eu. Deci, macar aici, tot m-am inselat si mi-a folosit dialogul cu tine. Mi-a confirmat ca fac bine sa insist pe tema, in general, si indiferent de opozitia cu care ma confrunt ( stai tu linistit, ca mai mult de opozitie decat de achiesari am parte).

      Acestea fiind constatate ( a treia oara de mine, in dialog cu tine) ma intreb: are rost sa folosesc argumentul personal in speta? Probabil ca nu ( desi imi doresc sa ma insel). Daca pe cei antementionati ( cu care eu nu ma pot masura in notorietate si experienta profesionala si de viata – eu, generatia 40 si…) nu-i iei in serios, cum te vei “cobori” tu, de la inaltimea entuziasmului tau ( ca esti entuziast) de tanar consultant si doctorand la modesta si nesemnificativa mea opinie? ( mie de doctorate la CV nu mi-a ars pana acum, m-a interesat intai sa dobandesc o experienta teoretica si practica profesionala solida si asezata mai intai, da’ uite, s-ar putea sa-mi arda de acu incolo, nu pt ca traiesc in lumea CVurilor, hartiilor si aparentelor, ci pt ca notez multiplele defectiuni sociale pe care nimeni nu le baga in seama si nu le studiaza destul, deci, in masura in care timpul si viata imi vor permite, poate le-oi studia eu si asa; mai vedem)

      Deci, ma intreb: ce conteaza si cat ar putea cantari, dincolo de carti si teorii (si pe alea le accesez permanent. si nu doar pe domeniul strict juridic) o profesie pe care o practic de peste 20 de ani aici, dar si in contact cu strainatatea? Profesie juridica si liberala,(poate cea mai complexa dintre toate profesiile juridice dpdv al abordarii relatiilor sociale si contactului social). Profesie care ma obliga adica ( e inevitabil) la contactul permament cu toate ( absolut toate) categoriile sociale ( de la reprezentantii puterilor statului, si elitelor de tot felul, pana la ultimul gunoier sau functionar). O profesie care imi impune sa-i ascult pe toti si sa incerc sa inteleg in contact direct si mediat, atat clientul, cat si adversarul, colegul, judecatorul,functionarul, relatia si situatia, dar si perspectiva sociala; adica natura umana in toate prezentarile si pozitionarile ei. O profesie care ma obliga sa inteleg si principiul de functionare a societatii ( social, economic, politic, institutional, constitutional, istoric), dar si traducerea lui in realitatea individului ( psihologie, comportament). O profesie in care si daca as vrea, mi-ar fi imposibil sa ignor atat individul, cat si mentalitatile, fenomenele atitutdinale. Profesie care nu-mi ingaduie sa judec omul si relatia sociala exclusiv din statistici si carti, si nici pripit. Dar mai ales una in care daca sunt ilogica, irationala, nerealista sau neatenta la oameni, daca imi scapa detaliul individual in favoarea fenomenului general si principiului, sau, invers, fenomenul/principiul in favoarea detaliului, sunt pierduta, ratarea tintei ma cheama.

      Conteaza asta pt tine? Este asta un argument? Sunt circumspecta si ma tem ca iar am irosit timp. Insa vin si te intreb, ca doar esti consultant politic si sociolog, iar politica si sociologia au legatura tot cu natura umana, cu relatia sociala, cu observatia si analiza atenta directa, cu experienta concreta si eventual indelungata. Cata cercetare pe teren faci in Romania? Cat de des? Zilnic? Saptamanal? In ce medii? In cate? Cata experienta practica a relatiei sociale de tip romanesc ai dincolo de statistica si de teorie, si cat de larga? Te intreb fara sa desconsider catusi de putin latura teoretica, analiza metodica, pe date si cifre, de la distanta, sa nu intelegi asta cumva; spun doar ca una fara alta nu au sanse de reusita; te intreb pentru ca spui “n-am intalnit niciodata…” , ca punctul meu de vedere e indepartat de cele pe care le intalnesti tu. Pai o fi, Barbule, departe de mine de a te contrazice si nici nu ma mir, caci ruptura creierului omului de realitate e si el un fenomen cu care ma intalnesc frecvent, de aia scriu des in ultima vreme despre el si il semnalez 🙂

      Deci, prietene, o fi in regula, te intreb? Sa ignori puncte de vedere doar pt ca tu esti recalcitrant la ele relfex ( tu zici) si pt ca nu concorda cu observatiile tale sau ale celor din jurul tau?

      Poate n-ar strica, daca tot ti-e draga parafraza din Otto, sa o iei in serios. Posibilul vizeaza si realitati mai largi, clar mai vechi decat tine si inca necunoscute tie, dincolo mediul tau ( iar daca te referi la cel academic sau politic romanesc, si cat se intelege acolo realitatea, sper ca glumesti; serios; nu-mi insulta inteligenta, ca de abia atunci ma supar; de ce crezi ca nu mi-a ars sa dau doctorate pe aici? da’ de ce crezi ca inca nu sunt membra a niciunui partid? de lene? de lipsa de simt civic? come on… pe moment as avea zero trecere sau succes; zero barat, nu oricum)

      Si inca ceva: te-ai saturat, mai zici. Problema e de ce anume te-ai saturat? Din ce zici si repeti ( cel putin pe aceasta tema si in dialog cu mine) rezulta ca te-ai saturat de abordat realitatea asa cum e ( esti liber sa ma contrazici in abordarile tale viitoare, si practice si teoretice). Vrei sa construiesti solutii rapid, victorioase, in abordare limitata, partiala? In regula, e satietatea si optiunea ta. Cine sunt eu sa ma pun cu ea? Ce pacat insa ca te-ai saturat sa fii atent si sa gandesti profund.
      Victoria, Barbule, aia despre care vorbesti tu, in absenta desavarsita ( ca desavarsita e) a “revolutiei” moravurilor ( care dureaza generatii, insa din pacate numai dupa ce incepe, iar la noi e departe de a fi inceput), va fi ca si cele de pana acum: subtire, precara, oricand reversibila, si pe termen scurt.

      Deci, cum spuneam, n-ai facut decat sa-mi confirmi, cel putin pana acum, esecul meu plenar de a te face macar sa te gandesti la tema, s-o iei serios in considerare. Mi-l asum. Esecul in cazul tau adica. Si ca sa nu mai pierdem vremea, asumati-l si tu. Te-ai saturat si gata de aceasta realitate inainte de a o aborda serios ( logic; e neplacuta). Ai tu alta abordare, separata si paralela. Splendid. Am inteles si accept. Ar fi stupid sa ma opun, doar e fapt, e libertate si e decizia ta.

      As dori totusi sa semnalez, nu doar pt tine, dar si pentru cei care se ratacesc si citesc aceste doua comentarii ( al tau si al meu), entuziasmul cu care ai primit acest articol https://ihincu.wordpress.com/2012/12/14/despre-popor-racile-anateme-si-responsabilitatile-lui/, entuziasm exprimat de tine public “ Un Like mare de tot şi cald, precum covrigii pe care îi ronţăiam în clasa a cincea.”February 6 at 10:42pm ( atunci l-am postat, pe facebook, adica mai tarziu decat data la care l-am scris). Interesant fenomen: in acel articol, scris acum cateva luni, spuneam acelasi lucru ca astazi de fapt, apropo de popor si indivizii componenti, si de abordari. Poate usor diferit, dar nu mult. Ce straniu ca atunci ai fost de acord, dar intre timp te-ai saturat de subiect. Sau poate n-ai citit nici acolo atent si pana la capat? Respectiv paragraful “Dincolo de statistici, despre popor”. Sau poate crezi ca in cateva luni, gata, situatia s-a rezolvat? Asa observi tu? Sau consideri ca problema e minora, n-are finalitate practica, e imposibil de rezolvat, deci nu merita tratata serios acum, ca e deconstructiv? Mai bine s-o ingnoram, ca tot o ignora cam toata lumea, si poate trece de la sine, poate o rezolva altii, altadata, nu acum. Da’ daca nu acum atunci cand? Cam cat mai amanam? Cum facem intre timp? Ne intreptam, practic, catre victoria posibila, mangaind pe crestet, strategic si bland, majoritatea poporului si defectiunile pe care le manifesta? Pai ce efect constructiv are asta? Trecem strategic, cu vederea defectiunile ( by the way, asta va incuraja mult de tot minoritatea care nu prezinta constant aceste defectiuni; in special sa-si ia campii in continuare si sa nu se mai uite in urma, la tarisoara). Deci, sa ignoram strategic chestiunea ( fundamentala si masiva) a moralei si lipsei de gandire critica. Ok. La ce „victorii” vom ajunge cu aceasta problema ignorata, amanata si niciodata tratata? Practic si posibil vorbim. Nu iluzoriu si metaforic.

      Vezi Barbule, prietene? Eu n-am vrut sa-ti dau numele aici; ca sa-ti dau timp sa reflectezi serios, reflectie serioasa si indelungata – nu la zile ma refer, ci mai lung; tu in schimb, nu si nu. Ok. Ghinionul cu mine insa ( al tuturor, nu doar al tau) e ca eu chiar sunt atenta in general la oameni, la ce fac, la ce spun, nu doar la tine ( exercitiul profesiei, na) si nu uit ( un mare inconvenient pentru ceilalti, avantaj pentru mine, cata vreme sunt intreaga la minte). Alt „ghinion” in ce ma priveste e ca atunci cand chiar ma hotarasc sa afirm si sa sustin ceva, mai ales un lucru serios si mai ales public, in spatele opiniei mele nu se afla o simpla observatie recenta ( asta poate fi cel mult declansatorul deciziei mele de a ma exprima public; picatura care umple paharul si atat) si o judecata pripita. Ci mult timp (uneori chiar zeci de ani, ca in cazul de fata), informatie, observatie, lectura atenta si reflectie. Desigur, tu n-ai de unde sti si poate nici nu trebuie; tu ar fi trebuit doar sa nu te grabesti sa raspunzi (eventual sa nu raspunzi deloc) si in nici un caz public – puteai s-o faci in particular, pe mail, de fiecare data, daca aveai ezitari, dar, helas! tu n-ai ezitari, esti doar recalcitrant la idee. Poate ca si cand i-ai replicat lui DPAligica scriind repede articolul acela, era mai bine sa te abtii ( pt un observator atent si care a priceput problemele, si pe cele ridicate de mine si de oamenii astia, si pe cele ridicate de tine, replica nu a fost in avantajul tau, pt ca nu cadea pe tema, cum de altfel confirmi si tu- nu e importanta si nici utila, deci nu te intereseaza; de altfel, si DP Aligica a atras atentia ca aceasta abordare se indeparteaza de la subiect; si altui prieten i-a atras atentia, dar si el la fel ca tine – nu, si nu, desi si el are satietati pe tema si dezamagiri limitate la PDL-USL si anul trecut; nu prea inteleg eu cand ati avut voi timp sa va saturati de tema si sa considrati ca e nesemnificativa, ca amandoi sunteti mai tinerei, deh).

      Deci, astea-s „ghinioanele” care ma bantuie pe mine. De unde si consecventa ( nu confunda cu obstinatia stupida) in opiniile pe care le exprim, mai ales public si fermitatea mea in sustinerea lor. De unde si usurinta de a recunoaste ( Doamne, de abia astept!) daca e cazul ca m-am inselat, ca problema fundamentala nu e morala, si ca „victoria” e posibila in lipsa unei revolutionari a moravurilor si recuperarii gandirii critice si valorilor morale. Am isa o singura problema aici si e logica: vrem (eu cel putin) o reforma politica, sociala si institutionala intemeiata pe valori de dreapta ( libertate, responsabilitate individuala, eficienta economica, competitivitate, meritocratie). Toate, dar toate, presupun achiesarea ( masiva, nu a unei minoritati) la aceste valori, care sunt, atentie, MORALE si tocmai ele se afla in masiv si grav declin ( voidezvolta pe rand, in alte postari pe tema). Cum naiba, atunci, te poti astepta la victoria valorilor morale in lipsa lor sau a intelegerii lor? N-o fi un non-sens? Nu cumva, din pura inteligenta strategica, tocmai chestiunea morala ( defectiunile) ar trebui luate in calcul pentru durabilitatea victoriilor de gen?

      Ti-as dori asadar sa te loveasca si pe tine „ghinioanele” astea ( atentie, memorie, rabdare – e greu, sa stii, eu ma lupt de zeci de ani sa le cultiv). Chiar si in strategiile si solutiile practice pe care le vei adopta de acum incolo. Sper sa apreciezi ca in loc sa-ti raspund grabit, am mai facut o incercare de lamurire a subiectului ( unii se lamuresc mai repede, altii nu, asta e). Sa stii de asemenea ca prima mea tentatie a fost alta: sa-ti rapuns pe loc si scurt – nu ma bantuie doar calitati si intelepciuni, am si defecte, spre exemplu un sarcasm spontan, natural, devastator cateodata, pe care fac mari eforturi sa mi-l reprim, ca acum de exemplu. Desi a fost greu ( sa mi-l reprim); sper sa fi fost, macar acum, util. Sau nu 🙂 Asta nu mai depinde de mine.

      However, speranta moare ultima, iar eu nu-mi pot reprosa ca n-am incercat de mai multe ori, cel putin cu amicul Barbu , consultant si sociolog 🙂 (daca n-aveai aceasta ocupatie, cu acest impact, si daca n-as nota cat de gresite sunt abordarile in domeniul/teritoriul tau profesional, si in practica politica, crede-ma, nu-mi bateam capul cu tine deloc; sarcasmul imi este mult mai placut, la indemana si racoritor).

      Deci, in scopul „victoriilor” durabile, ghinioane ca cele de mai sus iti doresc 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: