Ioana Hincu

Archive for August 2013|Monthly archive page

O contradicție radicală. Comunism versus creștinism.

In Solutii on August 24, 2013 at 8:06 pm

Contextul și ideea sunt astea: democrația creștin-comunistă e o glumă proastă. Însă istorică, de proporții și de actualitate, se pare.

Revin asadar si insist cu privire la acest paradox recent: pe de o parte, conform recensământului 2011, 96% din români se declară de confesiune creștină; pe de altă parte,  61% consideră comunismul o idee bună (2011), 53% chiar doresc înapoi în comunism (2012), iar peste 62% din tineri consideră egalitatea mai importantă decât libertatea(2013). Mai multe detalii (sondajele, decalogul comunist, câteva explicații pe marginea lui, plus exemple concrete, reale) aveți pe linkurile de la sfârșit.

Aceste tendințe sociale ilustrează profunda confuzie a valorilor, reperelor, aspirațiilor și direcției în care mult peste jumătate din populație  se află. De unde suficiențele, insuficiențele, imposturile și alegerile proaste. De unde și declinul (evident al) societății noastre.

 Iar dacă revin, nu e doar pentru că am fost aspru și deseori luată la rost când am adus în discuție această realitate. Ci pentru că până când nu ne clarificăm identitar și moral, începând de la aceste coordonate de adâncime ale conștiintei personale și civice, n-avem nicio o șansă. Decât, desigur, să ne ducem de-a berbealeacul în continuare, până când ne vom sparge (și nația, și) capul. Nu mai e chiar așa de mult până atunci, și nu-s eu pesimistă. Aveți, de exemplu, un orizont de așteptare în acest aici: Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

Marx și elevul Ioniță dintr-a unșpea

In intre ras si plans on August 22, 2013 at 10:18 pm

Ziceam deunăzi că nu pricep, deși încerc. Vorba vine. Mă fac că nu pricep cum se întâmplă că într-o populație care se declară 96% creștină (ultimul recensământ, 2011), 61% consideră comunismul o idee bună. Una din două: la populația majoritară, ori creștinismul, ori comunismul trebuie să fie o glumă. Care din două? N-am elucidat.

Însă, optimistă din fire, și pornind de la premisa (probabil greșită) că să-l respingi pe Marx (comunism egal Marx egal toate derivatele progresiste actuale) ține de bunul simț elementar, am să vă spun o poveste. Autentică și scurtă.

România comunistă, dictatura ceaușistă, începutul anilor 80. Liceul bucureștean Spiru Haret, proaspăt transformat în liceu industrial. Pentru cine n-a trăit epoca, fac următoarea precizare :

E bine să știți că, în cadrul revoluției cultural- științifice inițiate de dictatorul Ceaușescu în acei ani, toate liceele foste teoretice (real-uman) au fost transformate treptat în licee cu profil industrial. Pentru că noi eram destinați să devenim oameni de tip nou, multilateral dezvoltați și policalificați, adică perfect imbecilizați. Eu spre exemplu, deși am absolvit un liceu în fapt teoretic (C.A.Rosetti, tot București), m-am trezit după bacalaureat cu o diplomă de laborant biochimist. Pentru că făceam practică în producție, cică. Adică aveam niște materii gen “Utilaj chimic” și nu mai știu ce. Sigur că nu ne interesau ( din liceul meu 90% se făceau medici; restul se rătăceau pe la alte facultăți, gen drept, ASE, unii pe la chimie). Sigur că habar n-am ce-i aia să fii laborant biochimist. Practica “în producție” însemna că, 2-3 săptămâni pe trimestru, în loc să facem carte, jucam ping-pong la clubul Uzinei Mase Plastice (zona Obor), că doar nu erau ăia nebuni să ne dea drumul prin fabrică. Și ne policalificam: fumam și plecam cu pungi de un leu acasă. Foarte bune. În anii ‘80 nici alea nu se găseau. În zilele excepționale, Citește restul acestei intrări »

Un deziderat pentru un viitor ratat. Decalogul marxist (III)

In Dubii on August 17, 2013 at 7:52 pm

Spuneam în partea a doua că noi, românii actuali, trăim un paradox: 96% suntem creștini (potrivit recensământului din 2011), însă 61% considerăm comunismul o idee buna (tot 2011). Paradox pentru că cele două “religii” sunt incompatibile din concept. Arătam, în linii mari și de ce sunt incompatibile, prezentând totodată cele 10 porunci marxiste aici https://ihincu.wordpress.com/2013/08/17/un-deziderat-pentru-un-viitor-ratat-decalogul-marxist-ii/

Cred totuși că paradoxul e doar aparent și se bazează pe necunoașterea și neînțelegerea corectă a decalogului marxist. Pe asumarea inconștientă, netrecută prin filtrul rațiunii proprii.

Având însă în vedere efectele dezastruoase ale acestei ideologii și ale aplicării ei practice în ultima sută de ani (mai ales în Estul lumii, dar, cel puțin parțial, și în Vestul civilizat), aș zice că e timpul să ne clarificăm. Adică să știm pentru ce optăm. E bine sau nu să fiu marxist? Oi fi sau n-oi fi? În acest scop, cu privire la acest decalog, puneam următoarele întrebări la care fiecare ar trebui să-și răspundă:

Sună sau nu cunoscut ceva din decalogul marxist? Seamănă cu ceva din trecutul recent? Din prezentul altor țări? Coreei de Nord, Cubei, gen? Dar din actualitatea democrat-progresistă occidentală ori din a noastră? Dar din politicile economice sau monetare dirijiste și centraliste, de stat? E ceva atractiv în cuprins?  Ceva în neregulă? Aduce cu conceptul noii justiții sociale, al politicilor fiscale de tip Robin Hood ( luăm cu japca de la bogați și dăm la săraci)? Poate cu discursul stângii de pretutindeni? De tip bogații sunt răi pentru că sunt bogați și săracii buni pentru că sunt săraci? Sau cu „hai să  fim cu de-a sila egali”?

În caz că nu, iată câteva dintre erorile de principiu ale celor 10 porunci marxiste Citește restul acestei intrări »

Un deziderat pentru un viitor ratat. Decalogul marxist (II)

In Dubii on August 17, 2013 at 6:22 pm

Spuneam în prima parte că avem la populația majoritară niște reflexe îngrijorătoare. Marxiste (comunismul egal marxism). În același timp, aflu din rezultatele finale ale ultimului recensământ al populației (2011) că peste 96% din populația României este (de confesiune) creștină. Un paradox, cel puțin aparent, pentru că:

Creștinismul e religia libertății și responsabilității individuale și asociative, a gândirii și rațiunii libere, a iubirii  și respectului pentru aproapele nostru, a speranței, a toleranței reale dar bine chibzuite, a curajului moral și a dreptății. Are și o Lege fundamentală, anterioară  lui. Un decalog. Cel biblic, vechi de mii de ani.

Comunismul ( marxism radical), pe de altă parte, e „religia” ( a se citi ideologie) diametral opusă. Strivitoare de libertate individuală, inclusiv de gândire, distrugătoare de responsabilitate personală (pasabilă spre colectiv), fără pic de respect sau considerație pentru om, viața, aspirațiile și unicitatea lui, escatologică, pesimistă, intolerantă față de ideea diferită și purtătorul ei, tolerantă față de intolerabil -€“ crimă, minciună, imoralitate , nedreptate și fărădelege. Și marxismul are o lege fundamentală. Un decalog (însă  mai nou; sub 200 de ani).

Cele două religii – comunismul și creștinismul – sunt incompatibile din proiect. Și totuși, ambele sunt îmbrățișate de mult peste jumătate dintre români.

 Nu înțeleg. Dar încerc. Și mă gândesc că, poate, opțiunea pentru comunism ( 61% dintre români, în 2011, anul recensământului) vine din insuficientă cunoaștere și trecere prin filtrul gândirii proprii, raționale. Adică mă îndoiesc serios că românii sunt conștienți de ce înseamnă și unde duce orânduirea marxistă, din mecanism și concept.

De aceea, în scopul unei clarificări necesare – a fi sau a nu fi marxist, și cam ce înseamnă – invit la Citește restul acestei intrări »

Un deziderat pentru un viitor ratat. Decalogul marxist (I)

In spaime on August 13, 2013 at 10:27 pm

Multe dintre ideile care acum trec drept strălucite inovații și progrese sunt în fapt simple reeditări ale erorilor străvechi și o dovadă în plus a dictonului că cei care ignoră trecutul sunt condamnați să îl repete. (Henry Hazzlit – Economics in one lesson)

Nimic din ce urmează nu trebuie interpretat în cheia imposibilei schimbări sau recuperări. Dimpotrivă. Ci ca luare aminte asupra unei stări de fapt: din amnezie și ignoranță, plus atitudini și judecăți profund viciate moral, principial greșim serios și ne repetăm în erori. La nivel național.

Iar dacă insist asupra erorii e din două motive:

Întâi pentru că avem probleme mari la masa critică a populației ( altfel spus la popor). Urmează date mai jos.

 Apoi pentru că se impune o corecție, iar soluția începe din capul nostru personal. Din păcate însă, semne ale unei eventuale corecții de gen nu există. Nici la elite, nici la mase. Dimpotrivă. De unde și concluzia că ceea ce unora ( o minoritate) le pare simplu, de bun simț, de fapt e greu.

Ce urmează e greu de contrazis. Privește date, fapte și chestiuni de principiu greșit, marxist, deja aplicat ( peste o sută de ani) și grotesc eșuat în repetate locuri și rânduri. La noi violent (1989) și catastrofal ( vedem rezultatele ultimilor 23 de ani; suntem în continuarea cea mai săracă țară din UE, de exemplu). Aici ne aflăm, totuși nu se-nțelege. Nici starea națiunii, nici cauza.

 De ce nu se înțelege? Poate pentru că Citește restul acestei intrări »

Pe culmile progresului

In intre ras si plans on August 5, 2013 at 9:02 pm

Aha! Progresul (ne) lovește din nou. Progresului științific  degeaba, desigur. Aflu în acest sens via un prieten, via BBC news:

„The first lab-grown burger, made in the Netherlands with stem cells taken from a dead cow, has been cooked and served up. ” Detalii aici: http://www.bbc.co.uk/news/science-environment-23554340 Primul burger de laborator, realizat în Olanda cu celule stem de la o vacă moartă, a fost gătit si servit.  Binee. Ura! BBC and scientific progress rules!

Acuma, vin și eu ca ardeleanul ( care nu sunt) și întreb: da’ cu vaca ce-ați avut? Un hamburger dintr-o vacă onestă, special destinată de natură (să zic de Creator? Dumnezeu?) îndestulării variate și cumpătate ( egal sănătate; “cumpătat” fiind cuvântul de ordine în toate) a mățișorului  nostru cu proteină animală, ce-avea? Personal, în considerarea sănătății făpturii mele și setărilor  mele naturale, mi se pare nedrept.

Ecologiștii, desigur, grijulii, nu, nu, si nu. Nu e bine pentru mediu, nu e bine pentru animal, zice domn profesor-cercetător cu burgerul de laborator. Ba nici nu producem destule vaci – pe naiba; dacă ați ști câtă carne gata tranșată se aruncă. Sau câtă mâncare în general. Și câtă mâncare se produce pe stoc subvenționat de stat, în lumea civilizată…

Dar compasiunea față  de vacă? Dar mediul –  s-o fi referit la flatulența vacilor? Care e poluantă, nu zic nu. Da, da, da…. asta era.

Oricum, compasiunea față de animal în detrimentul omului rămâne un imperativ ecologist (idiot). Că și vaca-i om, nu așa? Doar zice și la Biblie. Așa mi-a spus mie recent un cetățean cu creierul odihit, ba mi-a plasat și un link cu un jurnalist-biolog de Stanford, foarte trendy ( n-am reținut numele, mă scuzați), mare militant pro-vegetarianism, care la fel zicea și el, tot pe bază de Biblie:  “să nu ucizi” este una Citește restul acestei intrări »

Revoluția câștigătoare nu poate fi decât morală (III). Misterul democrațiilor de succes.

In Solutii on August 4, 2013 at 5:31 pm

Spuneam ca la noi democrația oscilează  între iluzie, dezamăgire și eșec, și arătam (aici https://ihincu.wordpress.com/2013/08/03/revolutia-castigatoare-nu-poate-fi-decat-morala-ii-misterele-democratiei/) că nu peste tot se întâmplă.

Iar dacă  democrația și libertatea rămân două concepte misterioase, vag corelate, prost sau deloc înțelese, de unde și eșuate, e totuși o chestiune de omisiune ( ne scapă ceva), de opțiune și de principiu moral: liberi fiind de 23 de ani, cu liber acces la informație, nu ne deranjăm să-nvățăm ca să știm, cu atât mai puțin ne asumăm sau optăm pentru calea corectă de a le practica, cea istoric probată a fi bună, posibilă, dar grea.

Promiteam totodată elucidarea elementară a misterului.

Dezlegarea

Încep prin a spune că istoria ne arată că într-adevăr  unele democrații se metamorfozează în tiranii. De unde și concluzia că democrația este un tip de aranjament instituțional și constituțional  pentru care omul, potrivit naturii sale, n-ar fi calificat. Aha! De aia nu ne iese.

Fals. Axiomatic, democrația, deși imperfectă (ca omul) este opusul tiraniei și oricând preferabilă ei. De ce? Fiindcă principial, în democrație (în cea modernă, liberală, nu antică) libertatea individuală și sora ei, responsabilitatea, sunt atribute omenești de la sine înțelese și cultivate; în tiranii sunt anulate. Prin urmare democrația liberală e un aranjament bun pentru om, cel mai bun imaginabil deocamdată.

Cei care nu cred sau se opun cad în eroare. Eroarea fundamentală stă în judecata comună și incompletă, dar populară, potrivit căreia Citește restul acestei intrări »

Revoluția câștigătoare nu poate fi decât morală (II). Misterele democrației

In Solutii on August 3, 2013 at 11:57 pm

Democrația –  iluzie, dezamăgire, eșec

Pentru cei înzestrați cu darul gândirii și dispuși să-l folosească, nimic din ce urmează n-ar trebui să fie de neînțeles: la noi democrația oscilează bezmetic între iluzie, dezamăgire și posibil eșec. Și asta pentru că la nivelul înțelegerii generale rânduiala democratică, bazele ei, rămân de fapt un mister. Să-l elucidăm deci. Elementar, desigur. De ce ? Pentru că toți cei care ne conduc destinele și de care suntem nemulțumiți, nu sunt veșnici. Adică, la un moment dat, tot se duc ( măcar pe dric, dacă nu altfel). Se pune deci problema: după ei, ce? Dar mai ales cum? La fel, mai rău sau mai bun? Răspunsul depinde, prieteni, (surpriză!) de noi. De fapt numai de noi se pare.

Eroarea

Pentru că tot românu-i filosof, de la personalități până la gânditorul de feisbuc sau cafenea, lumea-i dezamăgită de democrație. Constat că mulți  o consideră un concept, un aranjament constituțional și instituțional eșuat din start, ducând el în capul lor, mai devreme sau mai târziu, mai evident sau mai subtil, la tiranie. De parcă l-ar fi citit toți pe Platon (Republica), zău.

Pe scurt, ce aud  în jurul meu de peste 20 de ani, cu o frecvență demnă de o cauză mai bună, se poate rezuma așa:

 Ne trebuie o mână forte, un despot luminat, eventual un regim militar, autoritar, disciplinat ( gen Legiunea, Căpitanul, Mareșalul  Antonescu, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, șamd) sau niște cetățeni fermi, care să pună biciul pe noi, să decidă, să facă, să dreagă tot ce nu suntem noi, fiecare, în stare. Să vină statul domnule, reprezentat de niște oameni superiori ( noi nu suntem, dar nici nu ne interesează să fim), să dea o lege și să Citește restul acestei intrări »