Ioana Hincu

Marx și elevul Ioniță dintr-a unșpea

In intre ras si plans on August 22, 2013 at 10:18 pm

Ziceam deunăzi că nu pricep, deși încerc. Vorba vine. Mă fac că nu pricep cum se întâmplă că într-o populație care se declară 96% creștină (ultimul recensământ, 2011), 61% consideră comunismul o idee bună. Una din două: la populația majoritară, ori creștinismul, ori comunismul trebuie să fie o glumă. Care din două? N-am elucidat.

Însă, optimistă din fire, și pornind de la premisa (probabil greșită) că să-l respingi pe Marx (comunism egal Marx egal toate derivatele progresiste actuale) ține de bunul simț elementar, am să vă spun o poveste. Autentică și scurtă.

România comunistă, dictatura ceaușistă, începutul anilor 80. Liceul bucureștean Spiru Haret, proaspăt transformat în liceu industrial. Pentru cine n-a trăit epoca, fac următoarea precizare :

E bine să știți că, în cadrul revoluției cultural- științifice inițiate de dictatorul Ceaușescu în acei ani, toate liceele foste teoretice (real-uman) au fost transformate treptat în licee cu profil industrial. Pentru că noi eram destinați să devenim oameni de tip nou, multilateral dezvoltați și policalificați, adică perfect imbecilizați. Eu spre exemplu, deși am absolvit un liceu în fapt teoretic (C.A.Rosetti, tot București), m-am trezit după bacalaureat cu o diplomă de laborant biochimist. Pentru că făceam practică în producție, cică. Adică aveam niște materii gen “Utilaj chimic” și nu mai știu ce. Sigur că nu ne interesau ( din liceul meu 90% se făceau medici; restul se rătăceau pe la alte facultăți, gen drept, ASE, unii pe la chimie). Sigur că habar n-am ce-i aia să fii laborant biochimist. Practica “în producție” însemna că, 2-3 săptămâni pe trimestru, în loc să facem carte, jucam ping-pong la clubul Uzinei Mase Plastice (zona Obor), că doar nu erau ăia nebuni să ne dea drumul prin fabrică. Și ne policalificam: fumam și plecam cu pungi de un leu acasă. Foarte bune. În anii ‘80 nici alea nu se găseau. În zilele excepționale, se făcea rost și de niște alcool; moderat; care ce avea prin casă, prin cămară. Ne veseleam așadar după principiul marxist consacrat: de la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități.  Alți colegi au nimerit la Biofarm, unde montau creioane nazale, din alea cu camfor. Au nimerit prost. Acolo nu se fuma și nici loc de jucat tenis de masă n-aveau.

Așa deveneam noi oameni de tip nou, membri de nădejde ai societății. Așa-i de fapt în comunism: una zici și alta faci; una te recomanzi, alta ești. Clasic Marx.

Ei, dar să revenim la Liceul Spiru Haret de unde se ieșea nu doar bacalaureat ( pe bune), ci și prelucrător prin așchiere. În fine, ei aveau un maistru care lua strungul în serios. Posibil ca de ei să se fi prins ceva din prelucrarea asta. Nu mă hazardez să mă pronunț.

Scena:

Clasa fratelui meu mai mare, Alexandru Hâncu (întâi medic, apoi, după revoluție, fondator Academia Cațavencu, apoi jurnalist BBC Londra, apoi fondator Kamikaze, realizator emisiuni radio, și tot așa). Vreo 40 de elevi, majoritatea băieți. Ora de filosofie. În discuție Marx. Colegul Ioniță, cu părinți muncitori la uzină, nu intelectuali. 16-17 ani.

Doamna profesoară intreabă:

Copii, cum explicați că deși Marx a postulat că socialismul va izbândi întâi într-o economie dezvoltată nu a fost așa?

Elevul Ioniță se agită febril cu mâna pe sus. Profesoara, surprinsă (Ioniță nu avea înclinații umaniste, plus era ușor recalcitrant, pus pe șotii) îi dă cuvântul:

 E inexplicabil, doamnă!

S-a perturbat ora. De râs. Bieții profesori, ce să mai zică? Înghițeau în sec. Acu’, ce poți să faci? Până la urmă, dacă elevii râdeau de Marx, e pentru că așa era firesc.

Rețineți: dictatură, elevul Ioniță, părinți muncitori, nu intelectuali, maxim 17 ani.

De atunci au trecut peste 30 de ani. Inversând trista ironie a elevului Ioniță dintr-a unșpea, îmi pun următoarea întrebare:

Cum e posibil ca într-o țară proaspăt și greu ieșită din oroarea comunistă, în care pentru salvarea din această oroare criminală, nu din alta, s-a murit acum 23 de ani, în care, în plină libertate atât de scump plătită, Iliescu Ion (simbolul viu al ideologiei marxiste) a pus bâta materialist dialectică, mineresc proletară pe noi, totuși, mult peste jumătate din popor să considere în continuare comunismul o idee bună? Adică să nu râdă-plângă în hohote isterice numai la auzul acestui cuvânt: COMUNISM. Sau MARXISM.

Inexplicabil, vorba elevului Ioniță. Ilogic. Irațional. Contra-factual. Împotriva bunului simț.  Escatologic. Anormal. Imoral.

Dar aici ne găsim. De aia zic: ce-ar fi să ne recuperăm bunul simț și luciditatea, măcar de nivelul elevului Ioniță, cel de acum 30 de ani?

PS: pentru cine nu știe ( aș zice că mulți) ar fi util să se familiarizeze totusi cu decalogul marxist, cu cele 10 porunci ale comunismului cu tot cu erori/orori adică, dacă tot umblă vorba că-s o idee bună. Ideile astea sunt, direct de la sursă ( Manifestul Partidului Comunist): https://ihincu.wordpress.com/2013/08/17/un-deziderat-pentru-un-viitor-ratat-decalogul-marxist-ii/

Update: Ca sa-ntelegeti ca avem totusi o problema. Ca standardele intelectuale si epistemice ale elevului Ionita de mai sus, sunt simple deziderate acum, neatinse de 61% din populatia Romaniei. Ca vidul cognitiv (comunism, crestinism, principii si istoria ultimului veac), absenta bunului simt sunt enorme si adanci.

Iata tipul de reactie comuna si concludenta. A venit urgent, e tipica, e clasica, e sindrom, se regaseste  in viu la tot pasul. Citez (ganditor de facebook, autodeclarat anti-USL). M.N.:

„Dar eu pot sa accept comunismul ca o idee buna, fiindca in Romania comunismul nu a interzis religia. Copii erau increstinati la biserica (botezati) Cununiile relligioase se faceau la biserca deschis nu pe ascuns si orice roman putea sa participe la slujba religioas de la biserica. Deci Ioana Hincu poti sa combati comunismul pentru alte tare, chestia cu religia se potriveste ca nuca in perete. Acum nu mai e comunism. Da? Iti place cum clerul din Romania s-a imbogatit fara rusine la fel ca politicienii. Uitete la ei cum arata. Toti sunt grasi si cu burtile mari. Stii cat cere un popa pentru o inmormantare? Poti sa agreezi lacomia lor nerusinata? Pe vremea comunismului nu cereau nimic. Nu amesteca lucrurile. Si nu te lua de crestinism. Aminteste-ti de Brancoveni care au preferat sa moara dar nu au renuntat la religia stramoseasca, care a tinut vie in popor dragostea de tara si lupta pentru independenta si neatarnare.”

Furtuna-n creier. Omul a inteles din acest articol ca eu cu crestinismul am o problema. Crestinismul lui, pe de alta parte, este perfect compatibil cu comunismul, reducandu-se la scaldatu-n cristelnita si Isaiia dantuieste. Sigur, ceva-ceva, de Brancoveanu gen, mai stia concetateanul. Nu e totusi clar ce. Si oricum nu-i foloseste, caci, dupa cum unii dintre noi stiu deja, Constantin Brancoveanu si cei 4 fii ai sai, n-au trait in comunism si n-au fost decapitati la Moscova, iar aici despre asta era vorba.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: