Ioana Hincu

O contradicție radicală. Comunism versus creștinism.

In Solutii on August 24, 2013 at 8:06 pm

Contextul și ideea sunt astea: democrația creștin-comunistă e o glumă proastă. Însă istorică, de proporții și de actualitate, se pare.

Revin asadar si insist cu privire la acest paradox recent: pe de o parte, conform recensământului 2011, 96% din români se declară de confesiune creștină; pe de altă parte,  61% consideră comunismul o idee bună (2011), 53% chiar doresc înapoi în comunism (2012), iar peste 62% din tineri consideră egalitatea mai importantă decât libertatea(2013). Mai multe detalii (sondajele, decalogul comunist, câteva explicații pe marginea lui, plus exemple concrete, reale) aveți pe linkurile de la sfârșit.

Aceste tendințe sociale ilustrează profunda confuzie a valorilor, reperelor, aspirațiilor și direcției în care mult peste jumătate din populație  se află. De unde suficiențele, insuficiențele, imposturile și alegerile proaste. De unde și declinul (evident al) societății noastre.

 Iar dacă revin, nu e doar pentru că am fost aspru și deseori luată la rost când am adus în discuție această realitate. Ci pentru că până când nu ne clarificăm identitar și moral, începând de la aceste coordonate de adâncime ale conștiintei personale și civice, n-avem nicio o șansă. Decât, desigur, să ne ducem de-a berbealeacul în continuare, până când ne vom sparge (și nația, și) capul. Nu mai e chiar așa de mult până atunci, și nu-s eu pesimistă. Aveți, de exemplu, un orizont de așteptare în acest aici: articol, Recensământul și mormântul de Alexandru Hâncu date proaspăt ignorate http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/recensamintul-si-mormintul-ii/

Să ne clarificăm prin urmare în zece puncte. În zece linii mari privind contradicția radicală și ireconciliabilă dintre aspirația creștină și cea comunistă (comunismul este marxism, este stânga radicală, să fie clar). Să ne lămurim nu doar  care din două e direcția bună și care rea. Ci mai ales pe care o alegem. Pentru că ele se bat cap în cap. Sau, cum spunea recent Vladimir Tismaneanu: „Nu poti servi simultan pe Dumnezeu si pe Satana”. Sau, altfel spus, știți vorba aia strămoșească , ușor de imaginat grafic, greu de redat ad literam: cu posteriorul greu încercat și sufletu-n rai nu se poate.

 Iată deci 10 (nu singurele) coordonate:

1.Comunismul este inamicul libertății individuale. Creștinismul este apărătorul ei.

 2.Comunismul este ideolgia fericirii obligatorii, false, impuse de stat. Creștinismul este doctrina căutării ei individuale, sub legile moralei creștine (adevăr, dreptate,curaj,meritocrație, moderație, toleranță, onestitate) și autoritatea lui Dumnezeu.

 3.Comunismul este eșecul rațiunii, colectivizarea gândirii, reprimarea libertății intelectuale, negarea dreptului la liberă circulație a ideii (libertatea de expresie). Creștinismul este triumful rațiunii, eliberarea intelectului și promovarea ideii ca produs al lui.

 4.În comunism nu există egalitate reală, ci formală; adică egalizare forțată, în disprețul desăvârșit al personalității și meritelor omului; egalitate in mediocritate.  În creștinism egalitatea există, în singura formă uman posibilă: cea care privește șansele, căutarea  și valorificare lor liberă, în raport de calitățile fiecăruia, prin efort personal.

 5.Comunismul anulează meritocratia, descurajează excelența, desăvârșirea personală și responsabilitatea individuală. Creștinismul le întemeiază și promovează.

 6.Comunismul îl neagă și substituie pe Dumnezeu ca ordine primordială și general valabilă a tot ce există. Creștinismul îl recunoaște și-l consimte liber, în limitele înțelegerii și puterii omenești; îl caută și, cu respect, i se subordonează.

 7.Comunismul e revoluționar-escatologic. Creștinismul e moderat-constructiv. Comunismul vrea să schimbe natura umană, de aceea se și îndreaptă, în tot spiritul lui, împotriva ei. Creștinismul o contemplă atent și încearcă s-o îmbunătățească în limitele imperfecțiunilor ei.

 8.Comunismul se întemeiază pe ură și dispreț față de aproapele nostru, și antagonizează. Creștinismul promovează iubirea și respectul față de om, și armonizează.

 9.Comunismul este utopic, fracturat de realitatea lumii – de unde și impropriu ei. Creștinismul e realist întemeiat pe înțelegerea lumii și îmbunătățirea ei treptată.

 10.Comunismul e limitativ și involutiv. Creștinismul e transcendent și evolutiv.

Toate astea sunt chestiuni principiale de notorietate și, deja, istoric probate.

Ce vreau să spun e că morala (ideea) și practica creștină se află în contradicție ireductibilă cu cea comunistă. Că numai un ignorant desăvârșit, un intelect neterminat și nefericit, un spirit confuz și impotent cu alte cuvinte, se poate asuma ca fiind deopotrivă comunist și creștin.

Deci, rețineți: democrația creștin-comunistă este un oximoron. O contradicție ironică. Iar dacă am revenit și poate mai revin asupra ei, este pentru că acum aici ne aflăm. Cu (prea) mare parte din populație, de la elite până la bază. Cu (ne)înțelegerile, opțiunile și direcția ei.  Dacă aici rămânem, bine nu poate fi. Însă putem dobândi, desigur, un loc de cinste în antologia de umor negru a istoriei.

Alte lămuriri va ofera: Alexandru Hancu, Partidul comunist crestin si democrat http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/partidul-comunist-crestin-si-democrat/ Tot eu, Un deziderat pentru un viitor ratat. Decalogul marxist  https://ihincu.wordpress.com/2013/08/17/un-deziderat-pentru-un-viitor-ratat-decalogul-marxist-iii/ Vladimir Tismaneanu, Marirea si decaderea religiilor seculare http://www.contributors.ro/cultura/marirea-si-decaderea-religiilor-seculare/ Vladimir Tismaneanu, Socialism si barbarie. Teze despre Marx si Lenin http://www.contributors.ro/cultura/socialism-%C8%99i-barbarie-teze-despre-marx-lenin-%C8%99i-stalin/ Dennis Prager, Still the only solution to the worlds problems http://www.dennisprager.com/columns.aspx?g=535e1f40-5ede-4b23-bad0-6fb67fa67d4b&url=still_the_only_solution_to_the_worlds_problems  

Anunțuri
  1. Ma sparg de ras cand vad cum inepti ca astia compara o religie cu un sistem politic/economic si cum substituie comunismul cu totalitarismul. Citeste Manifestul Comunist, citeste-l pe Bakunin si ai sa vezi cum comunismul, in teorie cel putin, e cea mai inalta forma de democratie posibila sau mai degraba…imposibila. Nu functioneaza pentru ca e utopic dar sa echivalezi comunismul sau marxismul cu totalitarism doar pentru ca stalinistii, maoistii si ceausistii s-au ascuns in spatele unei ideologii imposibil de practicat de fiinte umane in actuala faza de evolutie e o ineptie. Ia sa luam fiecare punct in parte:

    1)Oare?In loc de Stalin si politia lui politica avem o entitate omniprezenta ce stie si cate fire de par ai avut, ai si vei avea in cap,un Big Brother cosmic care te va arunca in oala cu smoala a lu’ aghiuta pentru o eternitate daca nu-l pupi in fund si nu-i aduci laude si osanale.

    2)Crestinismul e cautarea fericirii asa cu o vrea Dumnezeu, nu cum o vrei tu.Nu exista notiunea de ‘individ’ sau ‘individualism’ in crestinism. Nu vad cum ar fi superior comunismului. Faci cateva substitutii si gata. O teocratie cristo-fascista n-ar fi cu nimic mai buna ca o dictatura comunista.

    3)”Creștinismul este triumful rațiunii, eliberarea intelectului și promovarea ideii ca produs al lui.” Triumful ratiunii?Really?Atunci cand pupi un fund o entitate care ar putea foarte bine sa nu existe, zilnic, dimineata, la masa si seara esti un idiot, un ignorant sau un om disperat care are nevoie de un prieten imaginar ca sa se simta cald si pufos pe dinauntru. Crestinismul e o inchidere a intelectului, o reprimare si o substitutie a gandirii rationale, analitice cu una primitiva.

    4)Crestinismul e ideologia pupatului in fund a prietenului imaginar cel mai popular din istorie. Daca nu te pricepi la pupat in fund atunci esti destinat iadului iar toate valorile personale sunt egale cu zero daca nu sunt puse in serviciul Barosanului.Vorba lu’ Tutea, alt retardat: „O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.” Definitia ta e valabila doar in cazul capitalismului si democratiei, n-are treaba cu crestinismul.

    5)Inca o data, care e mai bun in ochii lui Dumnezeu?Laureatul premiului Nobel ateu sau baba bisericoasa?Va cam contraziceti natarailor.

    6)Comunismul, in practica, il inlocuieste pe Doamne, doamne cu Stalin, Mao sau Ceasca. In teorie il elibereaza de om de sclavagismul religios pentru a pune osul la treaba impotriva burghezului desfranat ce-l jeuieste. Suna de n ori mai bine oricum ai lua-o.

    7)Crestinismul, practicat biblic e un cosmar orwellian, o reprimare a naturii umane. Fara prietenul tau imaginar esti un nimic, egal cu zero, meriti sa arzi in iad pentru todeauna.

    8)Comunismul se intemeiază pe ura și dispret fata de burghezie si nobil si solidaritate intre toate popoarele lumii si proletariat. Nu o spun eu, ci Marx. Crestinismul promoveaza ura de sine si conditionarea moralitatii. Eu imi iubesc aproapele fara ca Dumnezeul vostru sa-mi spuna asta. Voi o faceti ca va e frica de aghiuta. Ati lua-o razna daca ati afla
    intr-o zi ca Doamne doamne e inexistent. Credeti-ma, eu am trecut prin asta.

    9)Crestinismul nu e fracturat, e total paralel cu realitatea.Nu are nici o baza, nimic care sa ateste existenta Dumnezeului vostru. Ba mai mult, Dumnezeul lui Aavram nu are pic de logica iar carticica lui nu e consistenta nici macar cu ea insasi.

    10)Crestinismul e rigid si opus evolutiei noastre ca specie. E o filosofie statica si depasita.

    • Iata un delir perfect. Util pentru ca e ilustrativ si simptomatic ( furie, insulta, inversarea/confuzia notiunilor, fuga de idei, fuga de realitate) tipic militantului progresist-marxist-ateist al zilelor noastre. Altceva nu e de comentat. Decat cel mult ca din punct de vedere clinic nu e de competenta mea. Aici se cere ajutor de specialitate.

    • Stimate anonim vulcanic Kracatau, cand si dupa ce veti fi inteles ca habar n-aveti despre ce vorbiti (nici despre religie, nici despre politica, nici despre ideologii), in loc sa va spargeti de ras, va veti sparge capul de pereti (peretii ignorantie crase, dar impetuoase, in care de buna voie v-ati zidit), cu regret ca ati fost atat de prost si de suficient – cu rezultate vizibile pe scara larga, in societatea in care promovati asemena subtiri, dar seducatoare ineptii.

      Cand si daca, veti pune mana pe carte (serioasa), studiind si gandind serios (daca aveti dotarea intelectuala necesara) asupra temei ideologie-religie-politica, veti inteleg si dvs caracterul mesianic al unor ideologii (proiectii ale lumii perfecte) seculare, si veti intelege ca exista si religii politice. Gen:

      http://www.contributors.ro/cultura/marirea-si-decaderea-religiilor-seculare/

      http://www.contributors.ro/cultura/socialism-%C8%99i-barbarie-teze-despre-marx-lenin-%C8%99i-stalin/
      rioa
      Aveti pe cele doua linkuri, pe langa opinie si analiza competenta (ba chiar erudita) si bibliografie utila cacalau (nu, n-aveti habar de ea, a daca aveati, ori taceati, ori exhibati alte idei)

      Pana atunci, tot ce ati scris, toate rationamentele enumerate, valoreaza zero barat, si reprezinta o bazaconie ridicola ce nu face decat sa ilustreze perfect crasa dvs incompetenta si ignoranta in ce priveste tematica in discutie. Deh, prostie suficienta intemeiata pe (in)cultura de internet.

  2. In opinia mea, argumentatie pleaca de la o premisa gresita si prin urma rezultatul „analizei” este viciat. No offense! „)

    • Pai daca e opinia ta ( asa zici), iar premisa ( nu stim care) e gresita si rezultatul „analizei” (nu se intelege la ce analiza te referi) e gresit, poate ne si explici la ce te referi. Asteptam cu interes.
      Iar daca insulti/ofensezi sau nu, depinde doar de ce urmeaza sa explici in acest sens ( respectiv care e premisa gresita si de ce, care-i analiza, care-i rezultatul ei viciat si de ce). In caz ca explicatia ta nu e coerenta si rational argumentata insa, e posibil ca, din pacate, doar pe tine sa te ofensezi. Si public, nu oricum 🙂

      • Vai, Ioana, ce te-ai suparat! Asa de rau imi pare! Premisa este aceea ca vrei sa compari o ideologie politica (in cazul de fata comunismul) cu o religie (crestinismul). Organizational, institutional, una inseamna stat, alta inseamna Biserica. Mai mult, comunismul este relativ recent (ca ideologie politica) in vreme ce crestinismul are vreo doua mii de ani. Formal, ideologia marxista considera ca religia este o expresie primitiva a spiritului uman. Marxismul si materialismul stiintific au propus si urmarit ateizarea societatii, pe cand miscarea legionara a avut caracter mistic-religios. Pe cand o comparatie intre ce inseamna sa fii crestin si ce inseamna sa fii de extrema dreapta? O alta problema, in opinia mea, este aceea ca sondajele de opinie invocate aici sunt analizate cam simplist, datele raportate de autorii sondajului sunt scoase din context. As mai recunoaste in textul tau si premisa ca crestinismul este compatibil in practica doar cu democratia, cu iubirea de semeni etc. Chiar asa sa fie oare? In cele doua mii de ani de crestinism doar „democrati” si „democratii” a experimentat omenirea? Dar ce spui de Inchizitie? Cum se impaca practicile ei cu crestinismul? Dar de cruciade? Ar fi multe de zis, dar nu e acesta locul potrivit. Ce spui? N-am compromis public iremediabil, nu-i asa?

        • Interpretarea (supararii) iti apartine. Eu doar ma bucur ca mi-a iesit provocarea. Aveam nevoie de ea pentru a verifica daca am intuit corect la tine conditionarea ideologica (marxista, evident), relativismul, suficienta si golurile cognitive in ce priveste cele doua chestiuni.Multumesc de confirmare. Ramane, din pacate (pentru tine) cum am spus: in numai cateva zeci (cred ca sub o suta) de cuvinte, ai reusit sa te dezvalui exact cum te-am intuit si sa te compromiti totodata (rational si epistemic). Nu stiu daca iremediabil, dar previzibil si eficient.

          Oricum, exceptional banalul (sa nu zic unicul si prea-frecatul, invocatul (fara a fi inteles) argument anti-crestin al Inchizitiei care:
          a)a fost o erezie crestina, da – institutia inchizitiei a fost conceputa ca o politie politica impotriva delictului de opinie religioasa.
          b)a fost limitat in timp (slava domnului) si spatiu (iar slava domnului) fiind specific doar bisericii catolice (nu toata).

          Dar, cum spuneam, la asa baza epistemica de tot rasul (e plin de impostori fuduli in lumea doctoranzilor si academicilor nostri), n-ai tu nici cum sa stii, daramite sa-ntelegi ca da, toate marile religii au suferit denaturari dogmatice, doctrinare si eretice.

          Nici crestinismul n-a fost scutit. Insa, fiind o filosofie valida, durabila si benefica naturii umane, in timp, a reusit sa elimine aceste deviatii si erezii. Iar cata vreme va exista macar o minoritate de crestini inteligenti, care vor cunoaste temeinic si respecta invatatura si etica cristica (aia care include si datoria de a invata si gandi solid – cauta si vei afla – Matei 7:7), va rezista si va aduce beneficii intregii omeniri, direct sau indirect, in continuare. De exemplu, papusa filosoafa (si semidocta totodata), tu vei pastra libertatea de opinie si exprimare publica, indiferent ca spui prostii, sau cate. Pentru ca da (surpriza!) libertatea individuala, libertatile civile si politice care includ si dreptul la libera exprimare, sunt garantate numai in partea crestina si democratica a lumii. Vorbim de democratie liberala (pe care nu Marx, nu Lenin, nu Rousseau, au teoretizat-o si promovat-o). Adica de ordinea liberala (clasic liberala) legala, statala si institutionala, care s-a nascut in lumea crestina, in iluminismul crestin (sec 17-18) si a fost pusa stelar in practica in Occidentul crestin (prima data in America, prima, cea mai avansata si cea mai stabila pana acum democratie liberala a lumii). Nu, nu in socialism, nici in comunism, nici in URSS, nici in China, nici in Asia, Africa si, nicaieri in lume afara de Occidentul crestin. Voila de vezi.

          Eh, cam atat pentru azi, si, sper, fara suparare.

          PS: suparata ar trebui sa fii cel mult tu, ca te-ai facut asa de usor si impetuos de ras. Dar nu cred sa fii, ca n-ai nici destula minte sau stiinta de carte (serioasa) ca sa pricepi. Bref, be happy, caci happy stupid people are everywhere,inclusiv printr aia cu CV academic bogat, singura n-ai sa fii niciodata, relax 🙂

        • Vezi raspunsul pe care ti l-am oferit deja, cu indicatia de lectura. Nu de alta, dar la ce lacune marete ilustrezi in „abordarea ta”, altfel ironic-suficienta (si pe masura de incompetenta), nu avem baza referentiala comuna pentru a putea purta un dialog pe argumente serioase. Plus, avem de depasit acest obstacol (vadit) in abordarea ta: incompetenta suficienta. Succesuri, draga mea 🙂

          PS: ca sa intri cu mine intr-un dialog despre ce inseamna temele alea pe care vrei tu sa le comparti, ar trebui sa stii si tu macar cat stiu eu cand vorbesti. Daca nu, pune mana macar si umbla mai departe prin blogul asta, ca vei avea surprize (cu tot cu indicatii bibliografice). Tare curioasa as fi ce-ntelegi tu prin „extrema dreapta”. Nu de alta, dar legionarismul a fost extrema nationalista, si foarte de stanga 🙂

    • Nici o ofensa, stimata Elena Dragomir. Cata vreme spuneti „opinia mea” si va asumati ca nu stiti despre ce vorbiti, nu pot decat sa va recomand lectura atenta a celor doua articole ale dlui Vladimir Tismaneanu, oferite pe link, la final (lamuriri suplimentare), precum si a bibliografiei aferente, indicate in textul acestor articole. Dar nu numai. Incercati, de exemplu, o lectura si un efort de gandire initiatic, analitic si comparativ pe tema (ca asa-i sanatos, sa nu sarim peste etape):

      Pasul 1:

      Decalogul biblic (in biblie) versus Decalogul marxist (in biblia marxista = Manifestul Partidului Comunist, Marx si Engels, Londra, 1949)

      Pasul 2:
      Lectura asezata a Bibliei si marilor filosofi crestini (incepeti de la Sfintii Parinti si filocalie, ca tot traiti intr-o tara cu populatie majoritar crestin-ordotoxa)
      Lectura asezata a scrierilor lui Marx si Lenin.

      Dupa aia, nu inainte, mai vorbim. Pana atunci, opinia dvs e subtire si nu valoreaza nimic (unde nimic inseamna nimic)

  3. Am citit postarea „Marx şi elevul Ioniţă”. Cele scrise de M.N. sunt, într-adevăr, simptomatice şi şocante…

  4. Sigur ca da. Si la confluenta acestor mari spirite, hop! si 61% din populatia noastra. Iar din sanul ei, se desprind impetuos idei remarcabile. De exemplu, nu stiu daca ai apucat sa citesti postarea precedenta ( Marx si elevul Ionita). E acolo , la final ( la update- actualizare) un comentariu pe care l-am primit pe loc, cand am repostat pe facebook. Din decenta nu am dat numele intreg al emitentului, ci doar initialele: M.N. Aur. Daca n-ar fi de plans, ar fi de mare ras. Umor (involuntar) irezistibil. Asa ceva nu poti anticipa si nici premedita 🙂 Totusi, dincolo de gluma, e simptomatic. Chiar daca nu asa ilara in exprimare ( asta-i greu), ca numitul M.N., in cuget, e patologie sociala deja.

  5. Foarte frumos le zice tov. Voronin… încă o dovadă că marile spirite se întâlnesc. 😀

  6. Dacă nu mă înşeală pe mine memoria, Ion Iliescu a declarat că Iisus a fost de stânga iar organizarea primilor creştini a fost de tip socialist. 😀

    • Chiar asa. Nu te inseli. Si uite, i-a iesit 😀
      De altfel nu e nimic iesit din comun in practica propagandei marxiste si adeptilor convinsi ai socialismului stiintific ( Ion venereazaaceasta ideologie). Aceea de a-si apropria si denatura, falsifica grav ( ei zic ca reinterpreteaza) simbolurile „religiilor” ( a se citi convingerilor, credintelor religioase si doctrinelor filosofice sau politice) care le sunt in fapt, diametral opuse, deci pun in pericol penetrarea ideologiei/utopiei marxiste.
      Uite, iubitul presedinte Voronin, a afirmat si el, public, ca Isus a fost primul comunist al lumii (2007): http://www.moldova-uk.com/forum/index.php?p=/discussion/170/primul-comunist-in-istorie-a-fost-iisus-hristos-declaratia-lui-tatuka-voronin/p1
      Trist este ca toate astea se intampla cu complicitatea inaltilor prelati ai bisericilor crestine. In America latina, de exemplu in Argentina, exista in interiorul clerului un curent ( aberant) catolic-marxist.

      De fapt minciuna ( falsa reprezentare a realitatii), mistificarea realitatii neconvenabile, in general, nu le e deloc straina marxistilor de orice fel ( de la comunistii radicali la progresistii asa-zis liberali). E metoda consacrata. Doar Lenin spunea ca o minciuna repetata de destule ori devine in constiinta oamenilor adevar. Invatase de la Pavlov probabil mecanismul conditionarii mentale (daca-i pui cainelui becul in ochi de destule ori, ajunge sa saliveze la bec, nu la mancare)

      Si din pacate merge. Cu cat populatia e mai ignoranta cu privire la adevarul istoric si doctrinar al celor doua „religii”, cu atat propaganda prinde mai repede, mai ales in ziua de azi, cu atata MSM ( mass-media mainstream) profund ideologizate marxist-progresist. Lumea nu mai citeste carti. Exista un dispret profund pentru adevarata cunoastere a trecutului, asa cum este. Acum educatia, suprema cunoastere se limiteaza la internet ( prost folosit in lipsa culturii generale si discernamantului necesare) si televizor.
      De unde si confuzia masiva a valorilor. Care daca n-ar avea consecinte dramatice ( uite unde ne aflam cu tara si suntem impotmoliti), ar putea fi comice. Demorctatia crestin-comunista 😦

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: