Ioana Hincu

Stânga actuală, un amestec straniu de modern, post-modern și sălbatic

In Dubii on Septembrie 24, 2013 at 8:27 pm

Prietenei Liliana

… asta e stânga actuală, tribală, post-tribală și contra-tribală, la un loc. Confuză și generatoare de confuzii, nevroze și eșec. Problema fiind una singură: că noi nu știm. Precizez că titlul este o parafrază din articolul lui Daniel Greenfield , intitulat Tribalism, post-tribalism și contra-tribalism, publicat în 19 August 2013, pe care îl aveți la final. Merită  citit.

 “[…]ne-am scufundat acum la o adâncime la care reafirmarea evidenței  este prima datorie a omului inteligent[…]” „we have now sunk to a depth at which restatement of the obvious is the first duty of intelligent men.” George Orwell Review of Power: A New Social Analysis by Bertrand Russell (1939). Acesta este crezul publicistic al lui Daniel Greenfield ( declarat de el).

Contextul

“Doamna Hincu,
Imi aloc eu niste energie si va informez ca cei care protesteaza pentru RM s-au activat civic, NU politic. Multi dintre ei nu stiu ce inseamna USL sau ce inseamna dreapta sau stanga in politica in general.Va fi dificil deocamdata sa reusiti sa ii mobilizati pentru o cauza atat de subtila cum este pragul electoral.”Participant la protestele RM (era vorba de modificarea neconstituțională a legii referendumului în vederea schimbării mai ușoare a constituției, pe placul dement al USL; o cauză prea subtilă). Mândru contra-tribal (ref articol mentionat). Mândru de apolitismu lui, inconstient de propriile confuzii, de propriul contra-tribalism autodistructiv.

Așa  am ajuns noi să facem știrile CNN ( primăvara arabă, vara turcească, toamna românească); civic-apolitic; ideologic-apolitic; practic, politic-apolitic; non-sens; așa intrăm noi în rând cu lumea. Se pune problema cu care. Sincer? Încă nu știu. Dar ce știu, până una alta, e că intr-o societate ca a noastră, în care politicienii, partidele, ba chiar unii prieteni care se declară de dreapta sunt de stânga, însă nu știu sau se fac că nu știu, nu e de mirare că cetățeni onești și bine intenționați care cred că se activează civic, dar în fapt politic ( lucru bun și necesar altfel), nici ei nu știu. Finalmente, bizareria și paradoxul societății actuale e că interesele politice meschine, de grup, ale stângii ( gen cea care ne guvernează acum), sunt cel mai bine servite direct sau indirect, activ sau absent, tocmai de cei care sunt, sau cred că sunt, apolitici. De aici pornim. Asta-i ideea pe care aș dori să o avem în vedere, în cele ce urmează. Și, în general, de acum încolo, în introspecțiile  noastre de gen “ sunt apolitic? nu sunt? sau, de fapt, ce sunt?”

Necesitatea

Când am citit prima dată, în luna august, articolul lui Daniel Greenfield despre situația ciudată în care se află stânga occidentală, m-am gândit că n-are rost să-l traduc. Între mass-media naționale manelizate, infantilizante,  și harababura noțiunilor elementare despre lume, politică, civism și societate, părea un demers  inutil. Pe cine să intereseze? Într-o societate ca a noastră în care buna parte din elite, vedete și politicieni zădărnicesc prin puterea exemplului și discursului lor asemenea clarificări necesare, într-atât încât pe multi ( prea multi) nu-i mai interesează nimic care aduce a politic, ce rost avea să mă complic? Căci în lipsa interesului sau a unei baze culturale care să cuprindă, măcar în linii mari, evoluțiile politice și sociale proprii epocii moderne și post-moderne  din Europa Occidentală și America ( adică în vestul la care visăm, după care tânjim)  textul pare plictisitor sau bizar. Plus, ce legătură ar fi între ei și noi? Suntem români, deci originali.

M-am răzgândit. Legătură există. Căci înspre vest manifestăm  o sumedenie de tropisme culturale, însă prea puțin conștientizate. Din acest unghi, eseul nu e bizar, nici steril, ci util. Fie și ca simplu exercițiu de gândire, de abordare lucidă, dintr-o perspectivă interesantă, a lumii în care trăim. M-am răzgândit și pentru că, până la urmă, cine dorește, cu puțin efort, poate căută să-nțeleagă, din aproape în aproape. Contemplând apoi, mai atent, realitatea imediată. Textul la asta provoacă. În plus, există oameni capabili să extragă din realități complexe și complicate esențialul, și să-l formuleze simplu, în viziunea lor, pe înțelesul tuturor. Daniel Greenfield de exemplu.

De ce spun că m-am răzgândit și textul mi se pare util: autorul descrie o realitate nefericită care, deși se referă la îndepărtată Americă și Europa Occidentală, începe să se manifeste și la noi, în forme embrionare. Mai repede decât mă așteptam. Relele, nevrozele, spaimele, crizele identitare și nefericirile occidentale ( în speță ale stângii occidentale) par a fi cam tot ce am putut noi prelua, în ultimii 23 de ani de libertate, cu viteză deloc îmbucurătoare, mai ales la elitele sociale, politice și intelectuale. Am observat  fenomenul, mai acut, în ultimii ani. Îl observ în continuare, în desfășurare. Nu e în regulă. Pentru că, iată, două decade, o generație, n-au fost de ajuns pentru a recupera cultura libertății și principiile pe care s-au construit și se mențin bunăstarea și realul progres al civilizațiilor occidentale; în schimb au fost suficiente pentru a prelua din mers germenele declinului lor: cultura amalgamată, escatologică și irațională a noii stângi. Iar preluarea s-a făcut, atenție! la pătura socială cea mai educată, relativ tânără și prosperă, s-a făcut haotic, mai puțin conștient, și mai mult reflex, prin simpla expunere mediatică la stimuli, la propagandă masivă, în ultima vreme prin rețele de socializare și internet.

Tocmai de aceea eseul lui Daniel Greenfield mi se pare util – pentru luare aminte și încercarea de a frâna sau măcar tempera aceste orientări straniu condiționate, vehiculate rapid grație avansului tehnologic și comunicațional, însă prea puțin dezbătute la noi, deși sunt purtătoare de eșec sau  declin. Iar textul care urmează descrie  concis  tocmai mecanismul cultural al potențialei distrugeri a civilizațiilor mai avansate, occidentale, al unei potențiale întoarceri la barbarie, la sălbăticie, prin forța crizei de identitate, de idei, de onestitate, prin efectul lipsei de orizont, de coerență și a confuziei, orgoliilor si aroganței stângii progresiste, multiculturale și  ecologiste actuale.

Iar dacă m-am răzgândit acum cu privire la acest text, nu în alt moment, e pentru că am identificat recent mai acut, chiar dacă în formă incipientă, chiar dacă numai în parte, atitudini și resorturi interioare, psihice, emoționale și culturale, similare. Pe care n-ar strica să le oprim. Aceleași probleme de fond, amalgamate. Va las să constatați și să identificați singuri care, lecturând articolul la care mă refer. Nu de alta, însă avem destule și mari probleme, decalajul civilizational față de Occident e mare, și  ultimul lucru pe care ni-l mai permitem sunt problemele lor, cele noi.

Precizez ca Daniel Greenfield este editorialist la Sultan Knish ( blogul sau), membru asociat al Shillman Journalism, editor contributor la Family and security matters, și este citat și preluat de personalități ale mass-media mainstream, autori, istorici, activiști reputați în domeniul civismului de tip conservator american. Crezul lui publicistic cel rezumat la început. Iar dacă îl citesc periodic pe Greenfield, e și pentru că crezul lui, corespunde în fond cu al meu (îl găsiți  aici https://ihincu.wordpress.com/about/ )

Varianta originala a articolului aici http://sultanknish.blogspot.ro/2013/08/tribalism-post-tribalism-and-counter.html

Varianta in limba romana:

Tribalism, post-tribalism si contra-tribalism

Daniel Greenfield 19 august 2013 @ the Sultan Knish blog

Omul incepe odata cu tribul. Tribul este civilizatia lui cea mai timpurie. E durabila pentru ca se bazeaza pe sange. Legaturile de sange ii pot stanjeni cresterea, acumularea traditiilor il leaga de intelepciunea trecutului restrictionand calea spre invatarea lucrurilor noi,  dar furnizeaza culturii lui o cultura fizica.Lumea moderna imbratiseaza post-tribalismul, transcendenta fata de trib, pentru a produce culturi mai complicate, insa totodata mai fragile. Si asa, pana la urma, post-tribalismul devine contra-tribalism.

America noastra e tribala, post-tribala si contra-tribala. E un amestec ciudat si instabil al tuturor acestor lucruri.

Post-tribalul ar putea fi rezumat de ideea creuzetului ( heterogeneitatii),  ideea modernista a unui imperiu cultural, acel E pluribus unum (o singura natiune din multi; unitate in diversitate) al unei societati in care cultura ar putea fi in intregime decuplata de trib, manufacturata, replicata si impusa intr-o maniera mecanica. Contra-tribalul si tribalul pe de alta parte sunt cel mai bine subsumate de multiculturalism, care le combina selectiv.Modernismul a fost post-tribal. Credea ca avansul evolutiv sta in abandonarea tribului. Post-modernismul insa e contra-tribal. Nu cauta doar sa lase tribul in urma, ci sa distruga orice notiune a propriului trib ca sursa a tuturor relelor, imbratisand in acelasi timp tribalismul celor oprimati.

Post-tribalul si contra-tribalul deopotriva au simtit ca respingerea propriului trib era o victorie culturala. Dar in timp ce modernistii credeau ca tribul in sine era daunator, post-modernistii gandesc ca numai tribul lor e rau. Modernistii nu mai gaseau utilitate tribalismului niciunei culturi in afara de a lor. Post-modernistii totusi cred ca tribalismul culturilor asupritoare este rau, insa cel al culturilor asuprite este bun. Si asa inlocuiesc propriul tribalism si post-tribalism cu un tribalism fabricat al oprimatilor constand in false proverbe africane si “Alti” mentori.

Contra-tribalismul e obsedat de “Celalalt”. Priveste interactiunea cu Celalalt ca pe activitatea cea mai semnificativa social si spiritual a unei societati. Contra-tribalistii inteleg instinctiv diversitatea ca un bine superior intr-un fel pe care nu il pot exprima celor din afara. Ei o pot camufla intr-o retorica post-tribala, insa emotia profunda este respingerea contra-tribala a propriei identitati in cautarea unei autenticitati mai adanci, a nobilului salbatic dinauntrul lor.

Pentru modernisti, tribalismul era salbatic si era un lucru rau. Pentru post-modernisti salbaticul era bun. Salbaticul era natural si real. Era o parte a lumii tribului si sangelui. O lume cu care credeau ca am pierdut contactul. Omul modern si modernismul erau rele. Impotriva tribalismului bogatiei si tehnologiei luptau ei.

Modernistii credeau in cultura mecanica, cea care putea fi dezasamblata si reasamblata, careia fantastice noi lucruri ii puteau fi adaugate, cu granitele impinse spre infinit in explorarea spiritului uman.Post-modernistul stia mai bine. Cultura era zgomot uman. Limitele defineau cultura. Cand erau depasite era vorba doar de fascinanta explozie a anarhiei si limbajului privat. Comunicarea s-a defectat si elitele au preluat conducerea. Au pasit dincolo de aceste limite si au pierdut abilitatea de a crea cultura, in schimb au plecat in cautarea radacinilor culturii umane, ale tribalului si primitivului, sperand sa redevina salbatici ignoranti.

Stanga moderna a devenit un amalgam curios de modern, post modern si salbatic. Aici il gasesti pe Richard Dawkins doborand musulmanii pentru lipsa de premii Nobel si apoi, cot la cot este ranjetul post-modern batjocoritor la ideea ca a fi celebrat de cultura eurocentrica si a ei fetisizare a tehnologiei conteaza prin comparatie cu bogata mostenire culturala a Islamului si cu salbaticul de pe Twitter cerand capul lui Dawkins.

Aceleasi scene se joaca pe naveta zilnica din orasele moderne, unde planificatorii sociali post-tribali bloomberghieni exista alaturi de contra-tribalii Occupy si bande tribale violente actionand ca flash-mobs in interactiunea liberalismului, stangii si societatilor esuate lasate in urma de sistemele stangii.
Imigratia musulmana este un proiect contra-tribal distinct. Tensiunile europene dintre elite asupra lui, spre deosebire de protestatarii stradali care alcatuiesc grupari ca EDL ( English Defence League), reprezinta un conflict intre post-tribalii care au imaginat Uniunea Europeana si contra-tribalii care au vazut-o ca pe o tabara de refugiati care va topi ultimele dintre culturile si traditiile Europei.

Acesta e locul ciudat si incert in care stanga se afla. Nu mai este moderna, dar ideile ei au fost puse in aplicare de modernisti, elitele ei impartasesc prejudecata moderna a progresului, dar au devenit sceptice cu privire la tehnologia care asigura progresul, iar rationalismul lor este viciat de coduri politice romantice. Vechile ei notiuni despre inevitabilul mars inainte al omului stau alaturi de absolventul in studii etnice care crede ca cele mai bune timpuri erau in trecut.

Stanga s-a redus la o miscare asistenta sociala obsedata de perfectionarea guvernarilor municipale si a asociatiilor non-profit care administreaza orase pline de salbatici. Imaginea de sine este elitista, dar orizonturile sunt fara speranta meschine.

Contra-tribalul cauta propria distrugere. Spre deosebire de post-tribal, nu are orizont. E saturat de plictiseala, de o constientizare a relelor  privilegiului sau de om alb,  ale capitalismului sau, de sangele varsat de stramosii sai si de nesfarsitele lor crime impotriva omului si mediului. Masoara iluminarea in raport cu tendintele sale suicidare. Individul cu adevarat constient si educat este membru al unei culturi care crede ca nu mai are dreptul de a exista.
Atat contra-tribalii, cat si post-tribalii masoara progresul in relatie cu respingerea tribului. Diferenta este ca post-tribalii faceau asta pentru ca ei credeau ca au inainte un alt nivel de civilizatie, in timp ce contra-tribalii cred ca tribul era rau.

Occidentul modern este dominat de contra-tribali, cu o puternica influenta post-tribala. Insa post-tribalii rareori ii sfideaza ( provoaca) pe contra-tribali. Cand o fac, cizma corectitudinii politice, o constructie utilizata pe scara larga de contra-tribali ca sa sa-i suprime pe post-tribali si tipurile gresite de tribali, coboara pe capul lor.

Paradoxul contra-tribalilor este ca ei insisi sunt un trib. La fel cum post-tribalii au fost. Actul in sine al opozitiei fata de tribalism creeaza propriul sau trib. Acest lucru poate fi ilustrat de un exemplu din romanul lui Howard Jacobson – The Finkler Question, in care evreii rusinati, care formeaza o miscare bazata pe marea lor rusine de a fi identificati cu Israelul, personificarea tribalismului evreiesc, se trezesc ei insisi devenind un trib, reuniti in dezgustul lor comun fata de tribalismul evreiesc.

Paradoxul este unul al naturii umane. Crearea unui grup este nasterea unui trib embrionic. Post-tribalul e doar o alta forma de trib. Contra-tribalii inteleg asta mai bine decat post-tribalii. Doar ca rareori vorbesc despre asta. Ei formeaza o elita definita prin caracteristici consistente pentru a carei existenta isi cer constant scuze pe cheltuiala altuia. Aceasta este de asemenea o trasatura comuna a post-tribalismului. Individul isi poate subsuma egoul tribului, dar asocierile post-tribale sunt colectii de egouri, planuri pentru impunerea mandatelor colective pe care niciunul dintre cei care le impun nu doreste sa le accepte.

Apocalipsa post-tribala e militara ca ciocnirile dintre imperiile care si-au atins intinderea devastatoare, in timp ce apocalipsa contra-tribala e industriala. Contra-tribalii ajung inapoi la timpurile romantice, obsesia lor fata de relele tehnologiei este anterioara celor moderne. Daca post-tribalii se temusera de razboiul nuclear dezlantuit de mijloace mecanice si societati mecanice prea detasate de orice simt de grup ca sa inteleaga ca distrugeau lumea, contra-tribalii sunt obsedati de poluarea industriala care distruge lumea, ei proiecteaza poluarea locala la scara globala.Solutia post-tribala pentru razboiul nuclear era mai mult post-tribalism, mai mult transnationalism, mai multe organizatii globale si drept international, ducand pana la urma la un stat mondial; institutia post-tribala ultima. Solutia contra-tribala pentru o catastrofa de mediu halucinata este sa realizeze ceea ce stramosii lor spirituali feudali n-au reusit, sa finalizeze reglementarea tehnologiei.

Post-tribalii erau obsedati de noutate, in timp ce contra-tribalii sunt obsedati de real si autentic. Apple e post-tribal, Istoria popoarelor Statelor Unite de Howard Zinn este contra-tribala, in timp ce Hip-Hopul e tribal. Combinati-le in una si aveti un exemplu de cum structurile post-tribale fac ideile contra-tribale si tribale exprimabile si influente.
America moderna functioneaza pe structuri post-tribale, dar spiritul politicilor ei liberale este contra-tribalismul si tribalismul de rezervatie al stangii. Politicieni contra-tribali si tribali inca folosesc retorica post-tribala pentru ca este singura forma de unitate care pastreaza statele impreuna. Ei stiu ca indata ce sistemul se angajeaza plenar si deschis in retorica contra-tribala si tribala, totul se va prabusi.

America inca mai are poleiala tehnologiilor si ideilor post-tribale, dar dedesubt se afla putreziciunea contra-tribala. Si acest contra-tribalism a fost in mod paradoxal hranit de post-tribala Uniune Sovietica, care a revenit de la post-tribalism comunist industrial la tribalism nationalist romantic.Imbratisarea industriei de catre socialism a rupt temporar obsesia romantica a stangii, dar nu a durat. Elitele au avut dintotdeauna o slabiciune pentru contra-tribalism pentru ca ingaduia egourilor lor sa triumfe peste orice sens al originilor nationale sau tribale. Iar egocentrismul si nesigurantele lui insotitoare au avut zilele lor de glorie.
Contra-tribalismul perverteste post-tribalismul si totusi este rezultatul natural al post-tribalismului. Extinderea granitelor duce pana la urma la colapsul granitelor si cautarea unor noi granite. Certitudinea ca traim intr-un univers material fara vreo nevoie de tabuuri sau forte superioare duce finalmente la manufacturarea de tabuuri si apocalipse, o noua gramatica a superstitiilor post-rationale si a fricilor de sine. Distrugerea tribului si a certitudinilor lui duce la constructia de noi triburi bazate pe acel simt amestecat al superioritatii si inferioritatii care caracterizeaza nevroticul modern.

Contra-tribalul scapa de trecut si de viitor fugind spre un amalgam confuz al amandurora, cautand perpetuu o realitate si autenticitate a experientei pe care nu o poate gasi in sine insusi. El este manat sa expuna si sa distruga, sa evite cate o apocalipsa mai mare pe care o simte venind. Post-tribalul credea ca omul guverneaza universul, insa contra-tribalul este posedat de certitudinea ca omul este o gaza pe parbriz. Contra-tribalul, ca si tribalul, se teme de viitor.

Incurcat in propriul simt al irealitatii, el  se refugiaza din trecut in viitor si din viitor in trecut, cautand ghidul spiritual al Celuilalt ca sa il calauzeazsca in afara labirintului urban al New Yorkului, San Franciscoului sau Londrei inapoi spre taramul natural al realului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: